Să fie frumos!

La începutul săptămânii proprietarii magazinului de la parter au hotărât să refacă vopseaua scorojită a fațadei. În urmă cu câțiva ani, când cei mai mulți au ales să-și îmbrace apartamentele în plastic au zis că nu mai dau bani și pentru zugrăveala parterului așa că blocul arată foarte frumos de la etajul unu în sus dar mezaninul și parterul erau varză, inclusiv „gangurile” de intrare în scară. Acum, reprezentanții asociației au întrebat oamenii dacă vor să contribuie la zugrăvit alături de magazin – din multe „scări” au acceptat locatarii de la două. Acum, un sfert de bloc e dichisit, restul are partea de jos decolorată – parcă ar fi un om îmbrăcat elegant dar cu pantofi în ultimul grad de uzați. Hazliu este că unul dintre stâlpii de susținere / de rezistență este zugrăvit, în lungime, numai pe jumătate – sunt, în fapt, doi stâlpi unul lângă celălalt, tencuiți astfel încât să pară unul singur, foarte lat. (nu știu cum să-l fotografiez pentru a se vedea deoarece e vegetație în apropiere și de aproape nu se înțelege nimic iar de departe dacă vreau să fotografiez nu se vede stâlpul).

Acum ajung la ce voiam de fapt să scriu, dar e legat de cele de mai sus. Deasupra scării noastre era un cuib în care au crescut sute – dacă nu mii – de porumbei, pentru că era acolo de vreo 40 de ani și nimeni nu s-a simțit deranjat că pe un pervaz al ferestrei de la uscătorie, între geam și gratii, era acel cuib. De când s-au mutat mulți dintre cei care au cumpărat apartamentele încă de când era blocul în construcție au venit cei care, probabil, dacă și-ar face casă la țară ar betona și curtea și grădina și-ar pune și plasă deasupra, să nu intre zburătoarele. Pe ei a început să-i deranjeze cuibul, deși găinațul nu cade undeva unde să deranjeze măcar estetic (și spală ploaia de fiecare dată)... Ieri au stricat cuibul. Una dintre vecinele care-și dorea cu ardoare să nu mai fie acolo acel cuib vorbea cu muncitorii. Venind din oraș m-am nimerit chiar în spatele ei când vorbea despre a pune plasa – pentru ce, însă, nu am auzit. Ei au zis „da” și ea tocmai se entuziasma prin „Să vă dea Dumnezeu sănătate!” (mai trebuia să le pupe mâna). O salut, se întoarece spre mine, face ochii mari și începe să-mi explice despre cuibul distrus (cred că mă prindeam târziu că nu mai e cuibul acolo, dar m-a pus ea în temă). „Să fie frumos” – zice. „Dacă tot s-a zugrăvit intrândul acum nu mai e nici mizerie de la porumbei, pentru că vor pune plasa și nu vor mai putea face cuib acolo”. „Ok” – ridic din umeri și dau să plec; doar nu era să discut despre un fapt consumat. Mă gândesc, dar nu-i spun, că tot pentru a fi frumos cei care locuiesc la etajele superioare își pigulesc plantele din balcon și uscăturile le aruncă afară, unde aterizează în tei, în corcoduș, liliac și tuia... Ea mă reține și-mi tot explică despre frumos. Și-atunci se trezește piticul de pe creier. „Să fie frumos blocul e foarte bine, dar să fie și rezistent n-ar fi la fel de bine?” Și-i povestesc pe nerăsuflate despre toate găurile, fisurile, infiltrațiile de apă... M-a întrerupt de câteva ori, pentru amănunte – părea destul de îngrijorată. „La noi se tot face mucegai prin unele locuri și e foarte multă umezeală de când au anvelopat blocul” – îmi spune. „Și ce să va fac eu?” am gândit, dar am spus: „La noi nu.” „Acum se infiltrează apă de pe terasa blocului între zid și plăcile de zăpada artificială” – zice. Ridic din umeri gen „asta e”. M-a mai întrebat despre una-alta, i-am dat indicații. Mi-a spus că o să se intereseze ce și cum. Am ridicat din umeri cu indiferență pentru că mare lucru nu se mai poate face acum. I-am spus „la revedere” și-am urcat în casă aproape râzând: cică, să fie frumos au cerut să fie distrus cuibul de porumbei. În câteva zile iar apar cei cu „vezica urinară mică” și fac pe gardurile lor vopsite... Și de-astea se întâmplă, dar mai rar decât atunci când era banca în fața scării. Și cu banca din fața scării e o poveste de toată frumusețea!

Actualizare 5 octombrie 2020: dimineata, cand am plecat, stalpul din poveste era jumate alb, jumate gri-argintiu; cand am revenit, dupa-amiza, stalpul era - tot! - gri-argintiu. Banuiesc ca au inteles si ceilalti ca e cam... stramb jumi-juma in  sensul jumate frumos, jumate jerpelit.