Pagini

2020-11-16

Eugenie sau inginerie genetică?

Eugenia e un cuvânt care provine din limba greacă: eugenes, care înseamnă „bine născut”. Eugenia (eugenism) este o teorie socială care susține îmbunătățirea speciei (geneticii) umane; un set de credințe și practici care urmărește îmbunătățirea calității genetice a unei populații umane. La câini (și la cai, și la cine mai știe ce) se practică de mult timp prin (între altele) împerecherea diferitelor rase în ideea de a obține un specimen mai bun – că bun înseamnă docil (pentru companie) sau agresiv (pentru pază, protecție, vânătoare) e altă discuție. Pe scurt, eugenia e inginerie genetică – se lucrează asupra genomurilor pentru a obține specimene sănătoase, rezistente, care să trăiască mult (și să muncească mult etc.)
Eugenia nu s-a inventat azi. Platon (în Republica) sugera aplicarea de reproducere selectivă la om în jurul anului 400 i.e.n., pentru a produce o clasă de paznici – conceptul eugeniei pozitive (ființe umane mai bune). Prima eugenie negativă formală (legiferată) împotriva ființelor umane "inferioare" a fost cea formulată de Consiliul Creștin de la Agde, în anul 506 e.n., c
ând s-a interzis căsătoria între veri. Britanicul Francis Galton, în 1883, era interesat de gestionarea științifică a împerecherii pentru a obține ființe umane mai bune, pornind de la teoria selecției naturale a lui Darwin (Darwin n-a prea fost de acord cu o astfel de abordare a teoriei sale – intuind posibilele pericole - dar după ce acesta a murit... Galton – văr cu Darwin - și-a văzut de ale lui și și-a numit cercetările „eugenie”). Ideile lui au fost preluate pe scară largă pe la începutul secolului XX, în Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada, țările scandinave dar și în alte state europene, de oameni de știință și politicieni aparent bine intenționați: oameni mai sănătoși, mai puternici... care nu ajungeau prea repede și prea des să „încarce” diverse sisteme ale statului: financiar, sanitar etc.. Ideile eugeniștilor au fost adoptate în spectrul politic sub formă de control al nașterilor, avort forțat, sterilizare (în principal). Darwin a susținut că programele de asistență socială pentru săraci și bolnavi sunt morale, dar și un pericol pentru generațiile viitoare dacă perpetuează specia oamenii cu boli congenitale grave: nivel scăzut de control al impulsurilor, nivel scăzut de inteligență sau empatie și care e posibil să se înmulțească mai repede decât cei sănătoși. Cercetătorii în domeniul inteligenței umane recunosc creșterea IQ în întreaga lume, dar susțin că în țările dezvoltate acesta scade, pentru că persoanele cu mai multă educație și venituri mai mari – asociate inteligenței superioare (!!) - tind să aibă mai puțini copii și întârzie reproducerea pentru a-și atinge diferite (alte) obiective. Și William Goodell (1829-1894) a pledat pentru castrarea / sterilizarea și supravegherea celor cu afecțiuni psihice.
În timp, eugenia a devenit o disciplină academică în numeroase colegii și universități, cercetătorii primind finanțări din mai multe surse. Au fost constituite organizații – Societatea Britanică de Educație Eugenică (1907), Societatea Americană de Eugenie (1921), de exemplu – pentru a câștiga sprijinul public dar și al preoților și pentru a iniția părinții în valorile eugenice. Au avut loc conferințe internaționale de eugenie, cu reuniuni la Londra (1921), la New York (1921, 1932), politicile eugeniste fiind inițial implementate în SUA (la începutul anilor 1900), dar și în Franța, Germania, Marea Britanie; politica eugenistă de sterilizare a unor pacienți cu afecțiuni psihice a fost aplicată (din 1920-1930) în mai multe state, între care Belgia, Brazilia, Canada, Japonia, Norvegia, Suedia, Finlanda. Mai apoi, eugenia a fost organizată pe plan internațional, înființându-se Federația Internațională a Organizațiilor Eugenice. Au fost organizate organisme de cercetare în domeniu: Institutul Kaiser Wilhelm de Antropologie, Ereditate Umană și Eugenie, Institutul Cold Spring Harbour Carnegie pentru Evoluția Experimentală, Biroul de Evidență Eugenică, de exemplu. Din punct de vedere politic, mișcarea eugenică a susținut măsuri precum legile de sterilizare. Eugenia a respins ideea că toate ființele umane se nasc egale și a redefinit valoarea morală în privința capacității genetice. A cuprins și elemente rasiste: urmărea o arie genetică pură – „rasa nordică” sau „ariană” – și o eventuală eliminare a raselor „nepotrivite”, "inferioare". Din punct de vedere social, eugenia a atins cea mai mare popularitate în primele decenii ale secolului XX, când a fost practicată cam pretutindeni în lume, fiind promovată de guverne, instituții și indivizi influenți. Multe state au adoptat diferite politici eugenice: proiecții genetice, controlul nașterilor, promovarea natalității diferențiate, restricții de căsătorie, segregarea (segregarea rasială și sechestrarea bolnavilor mintali), sterilizarea obligatorie pentru anumiți indivizi, avorturi forțate sau sarcini forțate, totul culminând în genocid – de genocid având grijă naziștii, în principal. „Legea pentru prevenirea urmașilor bolnavi ereditari” marchează începutul programului eugenic al regimului nazist. Acesta argumenta că persoanelor „defecte” nu ar trebui să li se permită să aibă copii. În schimb, legea promova selectarea acelor indivizi care, din punct de vedere genetic, erau considerați perfecți pentru a procrea. După adoptarea acestei legi au fost înființate în Germania circa 200 de curți de judecată speciale care urmau să stabilească ce se va întâmpla cu persoanele care sufereau de schizofrenie, boala Huntington, diverse handicapuri și chiar alcoolism. La început, oamenii aveau dreptul să conteste o eventuală măsură eugenică ce le-ar fi fost impusă, încercând să dovedească faptul că boala nu e ereditară sau că au fost aduși acolo din greșeală. Apeluri de succes au fost puține; spre exemplu, în primul an de la adoptarea legii aproape 4000 de persoane au făcut apel la decizia autorităților, dintre care 3.559 au fost respinse. Prin aceeași lege medicii erau obligați să-și înregistreze pacienții care se potriveau criteriilor impuse prin lege, aceștia urmând să ajungă în fața curților speciale. Acțiunea a avut ca rezultat circa 400 de mii de sterilizări între anii 1935-1945. Hitler credea că Germania va redeveni puternică doar dacă statul aplică principiile igienei rasiale și ale eugeniei asupra societății. Elementele rasiale au intrat repede în ecuație. În anii 1930, circa 400 de copii, cunoscuți drept „bastarzii din Renania”, născuți de femei germane, dar ai căror tați erau soldați africani francezi (din timpul Primului Război Mondial), au fost sterilizați deoarece erau considerați „inamici ai rasei”. „Procedura în sine era destul de periculoasă. Femeile erau sterilizate prin legarea tuburilor falopiene, care era o operație dificilă. Bărbaților li se făcea vasectomie. Cu timpul, naziștii au dezvoltat și metode de sterilizare rapidă. ”Este vorba de folosirea radiațiilor electromagnetice”, a declaratprof. Robert Proctor, de la Stanford.
Sub incidența legii din 1933, intrau persoanele suferind de: debilitate mintală, schizofrenie, tulburare bipolară, epilepsie ereditară, boala Huntington, orbirea ereditară, orice formă de diformitate ereditară severă.
În anul 1939 a luat naștere programul „Acțiunea T4” („viața nedemnă de viață”), în cadrul căruia au fost ucise zeci de mii de persoane considerate „nedemne” de a trăi. Inițial, programul a fost aplicat chiar populației germane, criminalilor și nebunilor pentru care statul considera că plătește prea mult. Pentru că problema se rezolva prea încet prin sterilizări s-a trecut la o soluție mai brutală și mai pragmatică. Regimul nazist avea și planuri pentru încurajarea creării unei rase ariene de elită și astfel a luat ființă organizația „Fântână vieții”, care avea ca scop încurajarea natalității dar și încurajarea gândirii populației în termeni eugenici. Programul era numai pentru germanii arieni care se potriveau criteriilor dar mai apoi a fost extins în Norvegia, Polonia, Danemarca și Franța.
Teoria eugeniei a influențat și legea căsătoriei: partenerii erau obligați să se supună unui control medical pentru a vedea dacă suferă de boli genetice – ceea ce ar fi fost incompatibil cu reproducerea.
Naziștii s-au inspirat de la americani. Aceștia, în 1907, în statul Indiana, au adoptat o lege (rămasă în vigoare până în 1973) prin care se impunea sterilizarea celor care sufereau de boli mintale. În California, persoanele care aveau trei condamnări penale, prizonierii cu anumite „perversiuni” și cei debili erau sterilizați, procesul fiind descris drept „asexualizare”. Eugenia a avut adepți și în Marea Britanie, dar nu s-a ajuns până la sterilizări.
Din cauza naziștilor multe societăți și-au schimbat denumirea, pentru a nu mai fi asociați eugeniei, termenul „eugenie” nemaifiind folosit, ci înlocuit, practic, cu „inginerie genetică” sau „îmbunătățire umană”. Relativ recent, guvernul britanic a aprobat folosirea unei tehnici speciale prin care, cu ajutorul ADN-ului, se pot elimina unele boli transmise de la mamă la copil. Mega baza de genomuri va fi utilă și în atingerea scopurilor eugeniei care, oricum ar fi numită înseamnă același lucru, și nu toți cercetătorii sunt de acord că este o chestiune morală, chiar dacă se discută despre eugenia liberală, adică despre alegerea vountară, conștientă a celor în cauză, de a alege genele viitorilor copii, avortul în anumite cauze etc..
Până la eugenia liberală, însă, multe femei au avut de suferit din cauza eugeniștilor care considerau că nu doar oamenii cu boli ereditare trebuie să se înmulțească mai puțin, dar și cei săraci, din rândul „raselor inferioare” – cum considerau ei a fi anumiți oameni (rasism medical, altfel spus). Astfel, în secolul XX, multe femei afro-americane, nativ americane și cele originare din Puerto Rico au fost sterilizate, uneori, fără a fi informate, în urma vreunei intervenții medicale de rutină (cum ar fi apendicita) sau după naștere. Unii oameni susțin că au semnat în necunoștință de cauză documente care permiteau medicilor să îi sterilizeze, iar alții că au fost constrânși în acest sens.
Eugeniștii erau convinși (sunt și azi convinși) că trebuie luate măsuri pentru prevenirea reproducerii „indezirabililor”, astfel ca probleme precum sărăcia, abuzul de droguri etc. să fie eradicate pentru viitor. Prin anii 1960 au fost sterilizați mulți oameni prin programe de eugenie administrate de stat. La programul eugeniei s-a renunțat în 1977, dar legea care permitea sterilizarea forțată a rămas în vigoare până în 2003, în Carolina de Nord.
În cazul femeilor din Puerto Rico care trăiau în SUA au fost sterilizate mai mult de o treime, între 1930-1970, ca urmare a unui parteneriat încheiat între guvernul american, politicienii din Puerto Rico și medici. Cele mai multe dintre femeile vizate de sterilizare erau din „clasa săracă” a muncitorilor, medicii fiind convinși că femeile sărace nu sunt capabile să utilizeze metode contraceptive. Unele au fost sterilizate gratis, altora li s-au oferit ceva bani, înainte de angajare. Printre insulari programul de sterilizare era numit „La Operacion”. Mulți dintre cei care au acceptat sterilizarea nu au înțeles că asta înseamnă că nu vor mai putea avea copii. Drepturile reproductive ale femeilor din Puerto Rico au fost încălcate și printr-un program experimental privind studiul pilulelor contraceptive, în anii 1950. Nu li s-a spus decât că e vorba despre un studiu clinic, evitându-se să li se spună că este despre pilula contraceptivă. Reacțiile adverse au fost urâte, și trei femei au murit. Nativelor americane și celor afro-americane li s-a întâmplat cam același lucru. Acestea au fost alese pentru sterilizare pentru că aveau o rată de naștere mai mare decât a femeilor albe. În secolul XXI, membrii comunităților de culoare arată, încă, o mare neîncredere față de personalul medical.
În India, sterilizarea e la modă încă din anii 1970 și încă se practică, pentru a limita înmulțirea populației – mai ales a celei sărace. Procedura era aplicată în special bărbaților, dar în prezent se aplică mai mult femeilor, deși procedura e mai complicată și implică riscuri mai mari. Prin 2014 a fost și un mare scandal, după ce 14 femei și-au pierdut viața în urma unor proceduri de gen și 20 erau în stare gravă (la o clinică publică din statul Chhattisgarh). Femeile în cauză au apelat la serviciile publice pentru această operație deoarece urmau să primească 14 mii de rupii (echivalentul a 10 euro pe atunci). Deși India a avut parte de o creștere economică serioasă, guvernul preferă metoda sterilizării populației în detrimentul contracepției, a educării femeilor – în primul rând – cu privire la aceasta. În 2014 India avea cea mai mare rată de sterilizare: 39 % față de 29 % în China. Conform datelor guvernamentale, între 2011 și 2012 au fost sterilizate 4,6 milioane de femei. Printr-un ordin emis în 11 februarie 2019 angajații din domeniul sănătății din statul Madhya Pradesh (India centrală) aveau datoria de a convinge cel puțin un bărbat să opteze pentru vasectomie. Ordinul a fost retras, în final, și pentru că niciun bărbat n-a optat pentru vasectomie. Povara contracepției e lăsată femeilor mai ales din cauza mitului că vasectomia afectează funcția sexuală și virilitatea bărbatului – mulți bărbați fiind convinși că asta e echivalentul castrării (deși operația la bărbați e mai simplă).
În 1975, când premier era Indira Gandhi, fiul ei a lansat o campanie violentă de sterilizare: satele erau încercuite de autorități și bărbații erau efectiv târâți în dube pentru sterilizare forțată. Peste 6 milioane de bărbați ar fi fost sterilizați într-un singur an și 2000 au murit din cauza complicațiilor.
În multe țări eugenia e politică de stat, deși nu se numește astfel. Unele legi instituie obligativitatea screening-ului obligatoriu al nou-născuților pentru hipotiroidism și fenilcetonurie care pot provoca retard mintal, iar alte state impun screening pentru alte tipuri de boli metabolice moștenite. În Cipru există o politică de screening prenatal și pentru avort menită să reducă incidența talasemiei; testele pentru genă sunt obligatorii pentru viitorii miri. În China, legea căsătoriei din 1950 stipulează că „impotența, boala venerică, tulburarea mentală, lepra”, precum și orice alte afecțiuni considerate de știința medicală ca făcând o persoană nepotrivită pentru căsătorie, sunt motive pentru interzicerea căsătoriei. Legea din 2001 impune în prezent aprobarea unui medic. În diferite provincii s-au adoptat legi care împiedică reproducerea anumitor persoane – cele cu retard mintal, de exemplu. Prin legea din 1994, considerată în Occident „legea eugenică”, tineri cu boli genetice au fost lăsați să se căsătorească numai dacă erau sterilizați sau erau de acord să utilizeze o altă formă de contracepție pe termen lung. În Rusia, în 1993, ministrul sănătății a aprobat procedura de avort forțat și de sterilizare a femeilor cu handicap. În Israel există un program de screening prin care se încearcă reducerea incidenței mai multor boli – programul e comparat cu eugenismul liberal (oamenii să fie de acord cu sterilizarea, avortul în cazurile date).
Noua eugenie susține utilizarea tehnologiilor reproductive și genetice pentru îmbunătățirea caracteristicilor și capacităților umane în funcție de preferințele părinților, fără intervenția statului. Termenul „eugenie liberală” a fost inventat de Nicholas Agar, dar din 2000 e preferat termenul „eugenie libertariană”, în ideea unei minime intervenții a statului.
Se colecționează deja genomuri pentru ca medicii, cercetătorii în diferite domenii să aibă materie primă pentru un diagnostic mai rapid și mai corect, pentru medicamente „țintite” s.a..
Începând din anii 1980, ingineria genetică a fost folosită pe scară largă pentru a modifica genetic organisme și alimente. Practica testelor genetice prenatale identifică gene nedorite sau markeri genetici nedoriți. Părinții potențiali pot alege să continue sarcina sau să renunțe la făt. Odată cu apariția diagnosticului genetic de preimplantare, părinții potențiali pot alege să utilizeze fertilizare în vitro și apoi să testeze celulele timpurii ale embrionilor creați pentru a identifica embrionii cu gene pe care le preferă sau pe care să le evite.
Eugenia, denumită și eugenism sau eugenetică, este o teorie socială care susține îmbunătățirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție. Scopurile declarate sunt acelea de a crea oameni mai sănătoși, mai inteligenți, economisirea resurselor societății și curmarea suferinței umane. Metodele inițiale de atingere a acestor scopuri se bazau pe alimentație selectivă, dar cele moderne se concentrează pe controale parentale, analizele fetușilor, consiliere genetică, controlul sarcinilor, fertilizare in vitro și inginerie genetică.
Eugeniștii au spus „da” genocidului; pare că pentru ei orice cale de a „scăpa” de oamenii vulnerabili este binevenită și susținută – pe față sau pe ascuns. Criticile la adresa eugeniei / ingineriei genetice sunt foarte multe, atât din partea cercetătorilor cât și a preoților și a multor oameni, în general.

Altele:
https://povestiripescurt.blogspot.com/2019/08/CF-124-povestea-secreta-a-speciei-umane.html

Pentru informații amănunțite:
https://plato.stanford.edu/entries/eugenics/
*
https://www.researchgate.net/publication/332970627_Ce_este_eugenia
*
https://www.researchgate.net/publication/337155623_Eugenia_actuala
*
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/eugenia-nazista-sau-despre-purificarea-rasei
*
https://en.wikipedia.org/wiki/Sterilization_of_Native_American_women
*
https://www.greelane.com/ro/umanistic%C4%83/probleme/u-s-governments-role-sterilizing-women-of-color-2834600/
*
https://politicall.ro/india-probleme-politicile-sterilizare-femeilor/
*
https://blacknews.ro/ordinul-de-sterilizare-a-barbatilor-a-fost-retras-intr-un-stat-din-india/


Image by Gerd Altmann from Pixabay

8 comentarii:

  1. Din tot ceea ce ai scris tu aici eu prefer Eugenia ... buna si dulce si care îmi aminteste de copilarie! O mai poti cumpara în magain!
    Este luni dimineata ... vremea este grii si eu nu cred ca am chef de "genetică, genocid, medicină, politică, sterilizare, violență"! LOL
    Iti doresc o saptamana cat mai placuta!
    Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 😂 Zilele trecute am mancat "eugenie" cu crema de lamaie.
      Luni a fost ceatza dimineata, dar ziua a fost frumoasa. Azi e mai mohorata, a si plouat, e frig... si am un drum mai lung de facut.
      Multumesc, Ella draga! Zile senine iti doresc! Pupicios! 😘 😘 😘

      Ștergere

  2. Hmm... !
    Fain articol, însa chiar daca putini dintre cititori pricep acest fenomen, (vechi de când lumea) daca ar cunosate,întelege, asculta si pune în aplicare Cuvântul lui Dumnezeu (AAAE) ar deveni cei mai bogati si fericiti oameni ai lumii, daca nu ar fi lichidati de cei care azi se afla în vârful Pi Ra Mi Dei sistemelor demonice mondiale(antichristice) ale controlului artificial al natalitatii, care are radacinile ecuatiei complexe cu 4 necunoscute în EU(GENEZA) din Gradina Eden !
    O saptamâna minunata, binecuvântata cu liniste, bucurie, pace, de Întelepciunea de sus Luminata, draga Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere.
      Nu prea pot sa te contrazic. 😊
      Multumesc, Iosif. Zile senine iti doresc!

      Ștergere
  3. Ce documentare serioasa, asa cum stii tu sa faci!
    Un subiect controversat, mai ales acum. Dar asa cum ai facut aceasta cronologie, tot la premeditari ajung, realizate de indivizi cu sufletul sec, ca nu prea stiu cum sa le spun!

    Numai bine, Diana draga si o saptamana usoara! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru compliment, Suzana draga!
      Sigur ca e cu premeditare, doar ca nu le zice asa legilor care interzic anumite uniuni intre oameni care au anumite boli, nu se face referire la * cand unele femei sunt sfatuite sa avorteze, altele sa se lase operate pentru a nu mai avea al... saptelea copil s.a.m.d.
      Mi-a venit ideea textului dupa ce l-am auzit pe un domn, pe strada, intr-o discutie, spunand ca anul acesta eugenistii s-au simtit ca-n rai. :(

      Multumesc! Zile minunate iti doresc sa ai si tu! Pupici! ❤️

      Ștergere
  4. Pe aceasta tema sunt de acord cu comentariul scris mai sus de dl Iosif.
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum am mai scris: nu pot contrazice ideea. 😊
      Multumesc, la fel!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.