Pagini

2021-02-26

Copila regelui din cetatea în flăcări. Ziua internațională a spunerii de basme

Ziua de 26 februarie e dedicată, internațional, spunerii de basme, e ziua poveștilor fantastice, într-un fel. E o zi dedicată cititului, povestitului... Am ales un basm scurt, repovestit mai jos. Într-un fel, mă tem (un fel de a spune) să nu fie interzise basmele și legendele la un moment dat - pe motiv că n-au legătură cu realitatea și dăunează copiilor.

De când a început omul să articuleze cuvinte a început și să spună povești - în jurul focului, în nopțile lungi de iarnă, poveștile ajungând, pe cale orală, de la generație la generație cu mai multe sau mai puține modificări (se presupune că basmele ar fi apărut încă din epoca bronzului, cu peste 6000 de ani în urmă; rădăcinile antice ale basmelor pot fi urmărite în lumea întreagă).

Mai apoi, unele povești au fost consemnate în scris - în piatră, papirus etc.. Au urmat la rând cei care iubeau poveștile și le-au cules de pe unde le-au găsit și - adaptându-le sau nu - le-au adunat în cărți și le-au dat mai departe.

Termenul „basm” se pare că a fost inventat de Marie-Catherine Le Jumel de Barneville, baroneasă de d’Aulnoy (1650/1651 – 14.01.1705), cunoscută pentru poveștile sale. Ea și-a numit lucrările „contes de fées” (basme) și a creat termenul care a devenit cunoscut pentru poveștile „despre alte lumi”.

Multe dintre basmele trecutului îndepărtat e probabil să fi fost ignorate - din cauză de violență excesivă- sau modificate (din același motiv). Azi, inclusiv povești precum Scufița roșie, Capra cu trei iezi, Cenușăreasa și multe altele, sunt considerate a fi „nepotrivite” pentru copii. Generații întregi au crescut cu ele, dar acum nu se mai poate: îi afectează negativ pe copii. E posibil să fie unii foarte sensibili, sperioși.

Trebuie să nu învețe trecând prin filtrul gândirii ceea ce citesc/li se citește, ci să învețe strict cum și ce le spun alții, autorități în materie, care știu exact ce este bine pentru ei și când este bine.

Până și de povestea lui Rudolf cel cu nasul roșu s-au legat. Nu e de bine! (doar zic) Câteva personaje îl ironizează pe micul ren pentru nasul lui roșu (pentru că este diferit). Ideea centrală a poveștii nu e să învețe copiii discriminarea, hărțuirea, și nici ideea că „cel diferit” ar putea fi „miracolul de care vor avea nevoie la un moment dat” - părerea mea. Dar cine sunt eu?! Nu-s cadru didactic cu multă școală în domeniu, care-și permite să refuze să mai predea Eminescu, Caragiale, Shakespeare!

Mă întreb: până la acest „curent” aiuristic de a înlătura tot ce-i „negativ” din trecut - tinzându-se spre negarea trecutului - de ce n-au vorbit răspicat toți aceștia care azi susțin că una-alta? Erau singuri împotriva majorității? Cei care sunt convinși de adevărul lor au curaj. Sau... nu le-a trecut prin minte, până nu le-au spus alții că nu-i de bine? O fi bine să ascunzi din trecut tot ce nu-i considerat azi „corect politic”? Mdeh! Profit cât mai sunt permise basmele - ar putea fi interzise, pentru că vorba ‘ceea: nu există cai care să mănânce jăratic (dacă-i dă unu’ jăratic calului?!) și nu există nici broaște care se transformă în prinți sau prințese (dacă se apucă unii să prindă și să pupe broaște?!).

Copila regelui din cetatea în flăcări

Se spune că trăia cândva într-un sat, nu se știe pe unde, un om sărman care avea copii mulți, cât găurelele de la ciur, și aproape toți sătenii îi erau cumetri - puțini mai erau care să nu-i fi nășit măcar unul. Și, iată, vine pe lume un nou copil, un băiețel. Avea nevoie de naș, dar n-avea pe cine, așa că ce s-a gândit tatăl: stă în drum și pe primul drumeț care trece îl roagă să-i fie naș copilului. Zis și făcut. Se ivește un bătrân îmbrăcat în mantie lungă, cenușie, care mâna o vacă și pe vițelușul ei - fătat cu doar câteva ore înainte și care avea în frunte o stea de aur. Bătrânul acceptă cererea tatălui cu mulți copii și la plecare îi lasă și vaca - pentru el și toată familia - și vițelușul pentru finul lui.

Timpul a trecut. Vițelușul s-a făcut un taur voinic, băiețelul un flăcău puternic. Într-o zi, pe când flăcăul era cu taurul la păscut, cum făcea mereu, animalul prinse a glăsui:

- A venit vremea să-mi caut pășunea de care am nevoie, să pot face câte le am de făcut. Tu stai aici, lungit în iarbă, și eu îmi văd de ale mele.
Deloc mirat că taurul e năzdrăvan, flăcăul a făcut ce i s-a spus. Taurul o luă la goană, călcând pământul, apoi văzduhul, și-a ajuns pe pășunea cea largă a înalturilor unde a păscut până când soarele a ajuns la apus, apoi s-a întors la flăcău. Și-a făcut așa până în ziua când tânărul a împlinit vârsta de douăzeci de ani. Atunci, taurul i-a zis:
- Urcă-te între coarnele mele; vom merge la regele țării. Să-i ceri o sabie lungă de șapte coți și să-i spui că-i vei salva copila.

Tânărul a făcut ce i s-a spus; regele i-a dat sabia și s-a bucurat să afle că va mai pleca cineva în căutarea fiicei lui care se afla în puterea unui balaur cu 12 capete, într-o cetate în flăcări. În sufletul lui, însă, se îndoia că tânărul chipeș care s-a înfățișat la curte va reuși să treacă muntele înalt până la cer, și marea furtunoasă care urma, să poată intra în cetatea în flăcări și să mai aibă puterea de-a se mai lupta și cu zmeul cel fioros. Mulți mai încercaseră până atunci, fără succes. Flăcăul a luat sabia, a urcat între coarnele taurului și-a plecat. Ajuns la muntele cel înalt a avut ezitări, dar taurul l-a liniștit. Și-a luat avânt și și-a repezit cu atât putere coarnele în munte încât l-a dat la o parte ca pe-un buștean. Au mai mers ce-au mai mers și-au ajuns la marea cea adâncă și furtunoasă. Tânărul s-a îndoit din nou de reușită, dar taurul și-a aplecat fruntea și botul lui a început să soarbă apa, și bău până secă marea. Au traversat pe fundul mării ca pe o câmpie. De la un timp începuse să se simtă dogoarea flăcărilor cetății. Tânărul simțea că nu mai poate respira pe măsură ce dogoarea creștea. Din nou, a fost tentat să renunțe, dar taurul i-a zis să se țină bine între coarnele lui și când a ajuns chiar în fața cetății a început să împrăștie apa sorbită din mare. Flăcările s-au stins dar un fum gros a cuprins tot cerul; din fumegarea aceea grozavă a țâșnit, plin de mânie, balaurul cu 12 capete.

- Până acum, am făcut ce-am avut de făcut. E rândul tău acum - îi spune băiatului taurul. Ieși înaintea balaurului și izbește-l cu paloșul atât de tare încât să-i retezi toate capetele dintr-o singură lovitură.

Flăcăul a făcut ce i-a spus taurul. Și-a încordat puterile, a ridicat sabia cea mare cu amândouă mâinile și i-a dat balaurului o lovitură atât de cumplită încât toate capetele i-au zburat deodată. S-a mai zvârcolit leșul fără capete - de se cutremura pământul - dar taurul l-a prins între coarne și l-a azvârlit între nori, de unde s-a prăbușit și s-a făcut fărâmițe, iar fărâmițele au fost luate de un vânt tocmai stârnit.

Taurul i-a spus tânărului să între în cetate, să ia fata și s-o ducă la părinții ei. Apoi s-a întors și a luat-o la goană spre numai el știe unde și nu s-a mai întors niciodată. Băiatul a intrat în cetate, a aflat-o pe copila regelui, care l-a îmbrățișat - fericită că a scăpat-o de balaur. Mai erau acolo și doi cai, pe care tinerii au încălecat și au galopat până la palatul regelui, unde s-a făcut o nuntă cum - se povestește - nu s-a mai văzut niciodată pe lume!
(poveste săsească, din vol. 13 seria Povești nemuritoare, Editura Vox 2000)

Image by OpenClipart-Vectors from Pixabay

12 comentarii:

  1. Nu stiam ca exista o astfel de zi. Mi se pare cel putin ciudat. Si intrebarea aiurea este ce se intampla in celelalte 364 de zile?
    In fine, noi sa continuam sa ne spunem povestile si sa le intelegem substratul, care oricum nu este ce pare fi!

    Noapte buna, Diana draga! Pupici si weekend placut! ❤️ 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eee, se incearca atragerea atentiei asupra existentei basmelor. Incet-incet, ar putea disparea, pentru ca nu mai sunt "la moda" - exista o multime de basme culte, de povesti culte, "corecte politic".
      In basme, intotdeauna, binele invinge raul. Temele/simbolurile, analizandu-le, am putea scrie romane psihologice (o nuvela, si tot am scoate). 😊

      Multumesc, Suzana draga. ❤️ Weekend placut iti doresc sa ai si tu!
      Pupici! 😘

      P.S. Azi noapte am avut probleme cu publicarea comentariilor pe acest blog - azi s-a repetat figura. Iar va trebui sa copiez inainte de a publica! 😊 😊 Sa nu ma mai ambalez in gol! 😊

      Ștergere
  2. M-ai purtat aşa frumos prin lumea asta a basmelor, că mi s-a făcut dor de unul de demult, care îmi era citit seara. Cred că voi căuta în seara asta unul şi-l voi asculta în căşti.
    Zi bună îţi doresc, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc pentru compliment, Potecuta.
      De cate ori citesc basme/povesti imi amintesc primii ani ai copilariei, cand si bunicul patern, si tata si mama ne citeau povesti - nu intotdeauna inainte de culcare. Si-apoi, cand am stapanit bine alfabetul, n-am lasat din mana "povestile nemuritoare" decat in clasa a 5-a.
      Zi buna iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  3. Basmele scrse de fratii Grimm m-au captivat in copilarie. Cred ca sunt cei mai cunoscuti autori de basme.
    Dintre ai nostri, Petre Ispirescu si Ion Creanga sunt cei mai buni, cred. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu cred la fel. Nu exagerez daca afirm ca am crescut cu povestile fratilor Grimm si basmele lui Petre Ispirescu - Greuceanu si Praslea cel voinic si merele de aur sunt doua basme pe care le asociez automat numelui lui Ispirescu. 😊

      Ștergere
  4. Cata dreptate ai, adevarul e ca nu se stie incotro va evolua societatea si cate ne vor mai interzice. Macar povestile sa ni le lase.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred - banuiesc; sper! - ca vom pastra povestile, chiar daca vor vrea sa le interzica.

      Felicitari pentru cea de a doua carte publicata! ❤️ Succese!

      Ștergere
  5. Si noi sarbatorim ziua asta, dar de cand cu pandalia ... nu sa mai sarbatorit!
    Basmele sunt foarte educative, desii unii zic ca nu-i adevarat!
    Pupicios! 😘😘😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In BV, la biblioteca judeteana, mi se pare ca s-au organizat "zile de poveste", "zile de basm", dar nu stiu daca, vreodata, special cu aceasta ocazie. In 2019, pe sitelul BJBv scria ca accepta ca donatii numai carti noi, editate in anii 2018-2019! daca cineva are vreo biblioteca valoroasa... auguri! La biblioteca_comunala nu, 'ca or fi prea vechi si nu atrag cititori, or fi si deteriorate, si nu sunt bani pentru reconditionare... Cica n-au spatiu suficient pentru depozitare si au destule exemplare din ce s-a editat inainte de... 1989. N-am mai verificat site-ul de atunci - poate s-au razgandit.

      E fain sa existe o zi pentru basme. 😊 Pandalia aceasta a distrus - si cred ca pe termen lung - prea multe (si va mai distruge). :(

      Si eu cred ca sunt educative basmele. Mi-au pus la contributie mintea si imaginatia. 😊
      Pupicios! 😘 ❤️ 😘

      Ștergere
  6. Corectitudine asta politica seamana a spalare pe creier.
    In fine....

    Iti multumesc pentru portia de poveste. :* Nu o stiam :D. Mi-a placut ;))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam asa e... Aud tot mai multe voci care afirma ca "trecutul nu conteaza, viitorul e important". Pe cei care au lansat "curentul" ii consider rau intentionati (de prostie nu pot fi suspectati), iar cei care rostogolesc ideea... Vor sa faca parte dintr-un grup. :)) Uita, toti acestia, ceva important: "trecutul e prezent, prezentul e viitor".

      Cu drag!
      Pupici!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.