Dorința călugărului e îndeplinită

Un călugăr mergea agale pe o cărare din munți. Era înalt muntele în vârful căruia trebuia să ajungă și simțea cum începeau să-l lase puterile. Se așeză pe un bolovan și începu să se roage lui Dumnezeul să-l ajute:

- Doamne, te slujesc de atâția ani! Fă-mi și tu o favoare: trimite-mi, te rog, un cal, ca să pot trece peste acest munte.

S-a rugat fierbinte și a rămas pe marginea potecii. Stătea și aștepta mila Domnului. La un moment dat, pe potecă apare un țăran care ținea un cal de căpăstru, iar în brațe avea un mânz de curând fătat.

„Îți mulțumesc, Doamne! Mi-ai ascultat rugăciunea” își spuse călugărul în gând. Se ridică și se adresă țăranului:

- Fiule, ajută-mă să mă urc pe cal; tocmai pe tine te așteptam, ca să pot trece muntele.

Țăranul se supără foc.

- Eh, tu, leneșule! Nu vezi că eu merg pe jos, să nu-mi istovesc iapa?! Stai puțin, că te învăț eu cum trebuie să te porți!

Și-i puse în brațe mânzul.

- Du-l! porunci el călugărului. Și fii atent, dacă îl scapi, ai s-o pățești! Hai, pornește!

Și țăranul pocni din bici, arătând călugărului drumul înainte spre vârful muntelui.

Călugărul nu scoase niciun cuvânt, mut de mirare. Mergea smerit înainte, ținând strâns la piept mânzul.

- Ah, Doamne! mormăia călugărul, în timp ce înainta pe cărarea abruptă. Nu mi-ai înțeles ruga! Eu te-am rugat să-mi trimiți un cal de călărit, ca să mă ajute să trec muntele, iar tu mi-ai adus un cal să-l car în brațe. Și dacă tu, Doamne, înțelegi atât de greu, atunci ce să mai zicem de noi, păcătoșii?

(poveste etiopiană, vol. 13 „Povești nemuritoare”, Editura Vox 2000)

Cei mai mulți oameni care se roagă pentru îndeplinirea anumitor dorințe par a nu înțelege că s-ar putea ca odată dorința împlinită să le fie mai puțin bine. Și mai mulți oameni, când se roagă pentru îndeplinirea dorințelor, nu sunt prea specifici. „Vreau să ajung la Roma”, de exemplu. Ajunge la spital în Roma, pentru că numai acolo poate fi tratat de cine știe ce. Omul în cauză nu ar trebui să se plângă că i-a fost îndeplinită dorința. A ajuns la Roma. Așa și cu călugărul din poveste. Dumnezeu i-a îndeplinit dorința: i-a trimis un cal. Călugărul a uitat să specifice: un cal pe care să călăresc pentru a trece muntele.

De regulă, în rugăciunile către divinitate trebuie formulate dorințe de genul „vreau puterea să...”, „vreau bine pentru mine și ceilalți”, „vreau libertate pentru mine și ceilalți” și tot așa. Se presupune că divinitatea/universul/cum vrem să-i spunem știe ce e bine pentru fiecare și de aceea nu îndeplinește chiar toate dorințele. Ce poate fi perfect pentru momentul prezent - de regulă dorințele cele mai multe sunt pentru „acum” - s-ar putea dovedi mare greșeală mai târziu. Pentru ca o dorință să fie „corect” îndeplinită e nevoie de intenție, efort, perseverență, discernământ (condiții care trebuie îndeplinite cumulativ). Când „formulezi” și apoi stai dorința n-are sens.

Să avem grijă ce ne dorim pentru că s-ar putea să primim.

Image by Peggy und Marco Lachmann-Anke from Pixabay