Crizele nu sunt utile

Cu ceva ani în urmă am citit într-o revistă cu pagini lucioase și multe reclame la te miri ce că sunt utile ceva crize din când în când. Nu crizele de bilă, de nervi sau stomac - unii zic că-s bune și-alea - ci crize de genul: pierderea locului de muncă, pierderea locuinței, moartea sau boala unei persoane dragi (exceptând exemplul cu locuința celelalte apăreau în revistă; pierderea locuinței e o criză, totuși). 

Mi-am amintit chestiunea citind despre schimbare pe blogul Suzanei, Floare de colț.

Crizele sunt utile. Afirmația e absurdă, din punctul meu de vedere, pentru că sunt crize fel de fel; unele crize pot fi utile, da - ceea ce înseamnă că și afirmația-titlu e la fel de absurdă. Cu mult mai multe cuvinte, în revista cu pricina scrie că o criză e cel mai bun catalizator al schimbării. Cei mai puternici catalizatori ai schimbării sunt crizele personale sau profesionale: moartea unei persoane dragi, o boală, un eșec în afaceri, pierderea jobului (textul pare a fi scris în romgleză). Sigur că nimeni nu-și dorește o criză (scria și-n revistă), dar atunci când are loc e momentul potrivit, cică, pentru o reevaluare a angajamentelor, a vieții etc.. Adică, o criză le poate schimba oamenilor viața. Sigur că da! Uneori în foarte rău - așa de rău că nu-și mai revin, unii. Și, culmea! Unora - poate celor mai mulți - le e bine așa cum sunt și nu vor schimbări, sau dacă vor schimbări nu vor să le facă având parte de o criză - nu vor crize care să-i oblige la schimbări. Scrie în revistă că nimeni nu-și dorește o criză dar dacă tot a dat peste tine e momentul să reevaluezi ce e cu adevărat important pentru tine, să reevaluezi angajamentele etc.. Depinde de criză, aș zice. Dacă-ți moare copilul sau se îmbolnăvește, ce reevaluezi? Satisfacția locului de muncă? O criză îi face pe oameni să își dea seama ce contează cu adevărat - scria pe foaia lucioasă. Cum îți dai seama ce contează cu adevărat când tocmai a murit persoana care conta cu adevărat: copilul, să zicem? Ce contează cu adevărat când copilul ți se îmbolnăvește și nu există tratament pentru boala lui sau e așa de scump încât numai un miliardar și l-ar putea permite? Cine are nevoie de-o astfel de criză pentru a-și da seama ce contează cu adevărat?

Ce-au scris ei, ca un fel de concluzie: În cele din urmă, crizele sunt re-amintiri că nu suntem omnipotenți sau nemuritori și că nu putem să ignorăm lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru noi. Obiectivele sunt importante fără îndoială dar ce te împiedică să miroși florile de pe marginea drumului?

Nu știu alții, dar sigur nu mi-ar arde să miros floricelele de pe marginea drumului când tocmai mi-am pierdut copilul (e o criză; nu?). Altfel spus, au amintit moartea și boala dar s-au „legat” doar de-o pierdere a locului de muncă sau altceva de gen și mă întreabă ce mă oprește să miros floricele. Apoi... fiecare reacționează în alt fel, la cea mai mică criză. Unii se sinucid că au picat un examen... Un text „motivațional” nu-l ajută pe potențialul sinucigaș - oamenii de lângă el îl pot ajuta în cazul în care contează cu adevărat pentru aceia; dacă nu... cei care rămân vor realiza cât de important a fost acel om pentru ei. Mare scofală.

O criză forțează oamenii să ia decizii - scriau acei oameni în revista lor: În timp ce unii oameni nu vor să își ia angajamente datorită (?!) sentimentului de captivitate pe care un angajament li-l imprimă, alții evită complet să își ia angajamente. O criză de cele mai multe ori va demola strategia de evitare a angajamentelor. Pierderea jobului sau un refuz de a fi promovat pot fi catalizatorul pentru a explora ce vrem să facem cu adevărat în viețile noastre. Poate că omul făcea la muncă exact ce-i plăcea!

O fi bine să ia cineva decizii doar pentru că e forțat de împrejurări?! Cine garantează că-s decizii bune? Sună de parcă ar fi obligatoriu să luăm decizii. Unii iau decizia de a nu lua nicio decizie - unde-i problema, în cazul că le e bine așa cum sunt?!

Și căsătoria e un angajament, și aducerea pe lume a unui copil... Altfel spus, dacă cineva își pierde locul de muncă va avea curaj să-și ia angajamentul unei căsătorii, nu va mai avea impresia de „captivitate”? (e doar un exemplu).

Crizele pot anula angajamente învechite: O criză în viața unei persoane este asemănătoare unei clauze de forță majoră într-un contract - toate prevederile inițiale sunt anulate datorită (?!) unor evenimente incontrolabile și neprevăzute. Este situația în care poți “re-negocia” relații sau angajamente având înțelegerea (?!) celeilalte părți.

Ups! Un „angajament învechit” ar putea fi o căsătorie: cineva își pierde locul de muncă, nu mai poate contribui la întreținerea familiei și hotărăște să plece, să nu fie o "povară"; celălalt suferă și, în „logica” textului la care mă refer, cel părăsit va fi forțat să-și reevalueze dorințele pentru propria viață - nu mai contează nici chiar faptul că acea căsătorie poate că era pentru cel părăsit ceea ce considera că îi e aproape la fel de necesar ca aerul. De moartea unei persoane dragi nu mai zic (că-i copilul acea persoană... uf, sigur scapă cei implicați de mai toate angajamentele învechite pentru că unii simt nevoia să fie singuri în astfel de momente). Ce se poate „re-negocia” în situații dramatice?

Crizele împing oamenii să-și golească agendele: Întâlniri de afaceri, deplasări în țară și străinătate, testări de produse, planuri de marketing, toate devin mult mai puțin importante când tu sau o persoană dragă ție suferă de o boală care necesită atenție.

Oh, da! Aici au ceva dreptate, dar sunt și oameni care nu renunță la „agende” pentru că există riscul să nu mai aibă cu ce plăti îngrijirea necesară, tratamente etc., așa că vor merge înainte și vor plăti pe cineva să aibă grijă de persoana dragă bolnavă și ei să câștige banii necesari tratamentului. Apoi, când ești bolnav, agenda se golește „de la sine”, de regulă - mai repede sau mai târziu (și când tu ești cel care câștiga cei mai mulți bani e nasol). 

Crizele te pot ajuta să ieși din capcana succesului. Aici se referă mai mult la pierderea locului de muncă: Foarte mulți oameni se simt captivi propriului succes. Un eșec la locul de muncă, deși fără îndoială dureros, poate fi și eliberator. Sunt tot mai multe persoane în domeniile financiar sau vânzări, care au succes deosebit și venituri generoase. Dar toate astea vin cu un preț: un consum de energie foarte mare, timp îndelungat petrecut pe drum sau departe de familie, boli profesionale, etc. Iar pentru faptul că miza “de pierdut” este atât de mare o renunțare voluntară este puțin probabilă.

De pe culmile succesului un om poate cădea rău de tot - își pierde locul de muncă din cauza unui accident în urma căruia rămâne paralizat de la brâu în jos. Eliberator eșec; ce să zic?! Unii și-au pierdut locurile de muncă în pandalie; dintre aceștia, unii s-au sinucis, alții sunt în depresie și unii la un pas de depresie - eliberator eșec, mai ales pentru cei care abia începuseră să aibă succes profesional sau în afaceri.

Crizele schimbă viețile oamenilor, dar nu toți au șansa - sau puterea - de a reevalua ce contează cu adevărat. De ce nu ar conta cu adevărat succesul în afaceri? Unii nu mai au nici timp suficient să „reevalueze”. Criza îi obligă pe oameni să facă alegeri - chiar și pe cei cărora le era bine.

În reviste prea se generalizează - părerea mea. E adevărat, când își pierd locul de muncă oamenii trebuie să aleagă: plătesc întreținerea sau mâncarea pentru copii? E clar: copiii contează cu adevărat (dar nu era nevoie de criză pentru a înțelege așa ceva). Le era bine cum erau dar, deh, a venit o criză, crizele sunt utile și oamenii trebuie să reevalueze.

Mie nu mi se par utile crizele. Prefer să aleg eu momentul schimbării, dacă cred că e necesară. O criză ar putea schimba în bine viața unui om, e adevărat, dar dacă are o astfel de criză un om care se simte bine în pielea lui, în viața lui, și criza îl copleșește?

**

Mandala e desenată în programul de pe site-ul:

https://mandala.mandalagaba.com/#DUw1Vi

Pentru cei interesați: după descărcarea imaginii mandala apare ușor diferită (detaliile nu se mai văd la fel de clar ca pe site-ul unde e realizată).