2 mai 2012

A sasea porunca: Sa nu ucizi

 Viata este cel mai bun si mai frumos lucru pe care omul il are.
Multi oameni, cand se gandesc la a sasea porunca: Sa nu ucizi, isi inchipuie ca este in discutie omorul in sens strict - asa cum se defineste termenul.
“Sa nu ucizi” se refera si la altele: sa nu faci nimic din ceea ce ar putea scurta sau neferici viata unui om: ii poti ucide increderea in el sau in oameni, ii poti ucide unui om sufletul numai cu un cuvant. Puterea cuvantului e foarte mare - mai mare decat si-o pot inchipui cei mai multi dintre noi. Uciderea sufletului poate insemna si exemplul rau pe care il dam celorlalti. Invidia, barfa, mania, ura impotriva semenilor inseamna tot ucidere sufleteasca.
Incalca a sasea porunca si aceia care, bolnavi fiind - contagiosi - nu se tin departe de cei sanatosi… O simpla raceala ar putea duce la moarte - sau la boala grava - un om sensibil trupeste.
Putem spune ca exista ucigasi ai trupului si ucigasi ai sufletului. Rai sunt cei din ambele categorii dar, poate, ucigasii sufletului sunt ceva mai rai: a ucide sufletul unui om poate fi mai grav decat a ucide trupul acestuia.

Uciderea trupului - scurtarea vietii omului - are mai multe intelesuri: e ucis cu arma, e ucis prin infometare, e ucis prin exploatare, e ranit grav - toate acestea pot duce la moarte mai devreme decat i-ar fi fost sortit dar stim, oare, care ar fi fost destinul lui? Poate ca tocmai acesta, dar nu privind prin prisma iubirii lui Dumnezeu pentru oameni.
Uciderea - directa sau indirecta - ar putea insemna si o lectie pentru cel care ucide? Asupra raspunsului pot numai sa speculez.
Uciderea poate fi fizica, poate fi psihologica si poate fi sociala. Uciderea fizica e usor de inteles, uciderea sociala poate fi realizata cel mai simplu prin barfa, prin denigrarea unei fiinte pe care cineva o considera un concurent sau, pur si simplu, nu o place dintr-un motiv sau altul. Uciderea psihologica, insa, e cea mai parsiva, pentru ca e lenta si distruge pe tacute un suflet sensibil, o fiinta increzatoare si docila, o fiinta naiva si buna. Santajul sentimental, seductia, declaratiile false - mai ales in iubire - ucid incet dar sigur sufletul fiintei. Pentru ca, ce motiv avem sa nu credem cand cineva ne declara iubirea? Putem noi banui ca cineva doar se joaca de-a iubirea pentru a obtine o satisfactie fizica de moment?

Uciderea in razboi, pentru apararea dreptatii, se considera a fi permisa, dar razboaiele se mai poarta azi pentru dreptate numai la nivel teoretic. Probabil ca de cand e lumea lume razboaiele s-au purtat numai pentru foloase materiale si prea putin - sau deloc - pentru dreptate.
Azi, asa-zis-ul “razboi impotriva terorismului” are urmari dintre cele mai neplacute: totul e permis si, in multe state, drepturile fundamentale ale omului - pentru care multi oameni au platit cu sange - sunt restranse. Cine e banuit de terorism poate fi arestat fara a mai avea dreptul la aparare, ba chiar - vorbeste lumea - poate fi ucis fara somatie pentru a se preveni un eventual atentat.

Se spune ca  “Dumnezeule, ce-am facut ?” sunt primele cuvinte pe care le-a rostit Robert Lewis, copilotul bombardierului Enola Gay, dupa lansarea primei bombe atomice asupra Hiroshimei, in 6 August 1945.
Cand au vazut ciuperca atomica pilotii au inteles ce au facut.

Nu trebuie ca cineva sa legifereze eugenia si sa inchida oamenii in lagare de concentrare, precum Hitler, sau sa ucida oameni din motive politicie, este suficient sa se incrunte atunci cand intalneste un semen de care nu-i place, sau sa ii spuna “nebun” sau “prost” si poate fi considerat ca a incalcat a sasea porunca.

E usor sa distrugi sufletul sau viata unui om si regretele tale nu-l mai ajuta pe cel distrus.

Nu voi intelege cum un om poate fi rau cu un alt om. Cineva spunea ca exista numai doua categorii de oameni: buni si rai - in rest nu exista vreo diferenta. Toti am fost copii, toti avem pe cineva care ne iubeste mai presus de viata proprie, uneori. Cum sa distrugi un om pe care cineva il iubeste atat de mult si s-a straduit - dupa puteri - sa ii ofere o viata buna, sa ii insufle dragoste pentru semeni? Cum pot, unii, sa dea dovada de atata rautate si sa distruga fara mila ceea ce nu le apartine? Cum pot, unii, sa distruga un suflet mintind ca iubesc? Cum pot, unii, sa ucida pentru bani?
Distrugerea intentionata - pentru mine - este imposibil de inteles.

Sinuciderea trebuie sa fie considerata tot ucidere: omul nu are dreptul sa aleaga auto-uciderea. Da, omul e liber sa dispuna de viata lui, de trupul lui dar pana la sinucidere.
Sinuciderea a devenit un fenomen in societatea de azi. Oamenii se sinucid din motive slabe - dar slab sau nu pentru sinucidere nu exista motive. Intotdeuna exista o speranta. Dupa ploaie urmeaza soarele - uneori si curcubeul. Sa aleaga moartea in locul vietii este cea mai gresita alegere pe care un om o poate face.
Psihologic vorbind, cei care aleg sa se ucida nu sunt in deplinatatea facultatilor mintale in acel moment, dar ajung la acel punct pentru ca, in timp, acumuleaza dureri, neimpliniri. Gandul nostru prim ar trebui sa fie la bucuria vietii. Numai traind putem schimba ceva care nu ne place. Sufletul nostru ar trebui sa fie plin de iubire: iubire pentru semeni, iubire pentru toate fiintele, iubire pentru natura, iubire pentru propria persoana. A te iubi pe tine insuti nu este vanitate este dragoste de viata, respect pentru fiinta, pentru ceea ce esti, pentru ceea ce poti deveni.

Dar ce este eutanasia: omor, sinucidere, dreptul la o moarte decenta si / sau fara chinuri?

Albert Camus scrie, in Absurdul si sinuciderea:
O sinucidere are multe cauze si, in general, cele mai aparente nu sunt si cele mai eficace. Foarte putini oameni se sinucid (ipoteza nu e insa exclusa) fiindca asa au hotarat. Criza este aproape intotdeauna declansata de ceva incontrolabil. Jurnalele vorbesc adesea de “necazuri intime” sau de o “boala incurabila”. Sunt explicatii valabile. Dar ar trebui sa stim daca, in acea zi chiar, un prieten nu i-a vorbit pe un ton indiferent acelui deznadajduit. Vinovatul este, in acest caz, prietenul. Pentru ca indiferenta lui poate fi deajuns spre a precipita tot dezgustul si toate resentimentele aflate pana atunci in suspensie (traducerea: Irina Mavrodin)

Stefan Zweig este unul dintre marii scriitori ai lumii, citit, iubit si pretuit pe toate meridianele lumii pentru creatia sa literara, profunda prin continut si diversa ca genuri (poezie, proza, dramaturgie, eseistica, memorialistica).
Destinul sau – prin drama sa – ar putea constitui un subiect de roman. Destinul si fizionomia sa morala au fost determinate de o epoca zbuciumata de razboaie si de ideologii extremiste. Stefan Zweig, cu modestia creatorului constient de valoarea sa, ilustreaza incarcatura de destin a generatiei sale si recunoaste ca toate convulsiile sociale la care a fost prezent l-au afectat.
A scris, la un moment dat: “toti armasarii dezlantuiti ai apocalipsului au trecut ca o vijelie prin viata mea” Poate de aceea si-a gasit refugiul – probabil singurul posibil – in scris. Ce ar fi putut face “cand” - scrie el - “marile ideologii de masa au crescut si s-au extins sub ochii mei, fascismul in Italia, nationalism-socialismul in Germania, bolsevismul in Rusia si, inainte de toate, ciuma aceea blestemata, sovinismul, care a otravit tot ce avea mai bun cultura noastra europeana”?
In Petropolis, un sat de munte de langa Rio de Janeiro (Brazilia), isi scrie ultimele lucrari, intre care si “Lumea de ieri” - care ar putea fi considerata cantecul sau de lebada; e unica sa carte de memorii, scrisa dupa despartirea de Europa si sub influenta ingrozitorului razboi mondial care transfigura batranul continent si in care erau implicati, fara voie, rude, prieteni sau simple cunostinte (Stefam Zwig suferea pentru acestia, pentru ca avea un cult al prieteniei).
La doua saptamani de la terminarea manuscrisului si expedierea lui la editura, Stefan Zweig se va sinucide, la 23 Februarie 1942, impreuna cu sotia sa. Scrisorile sale de adio explica gestul sau disperat: “De bunavoie si cu constiinta clara ma despart de aceasta lume, dupa ce lumea propriei mele limbi a apus pentru mine, iar patria mea spirituala, Europa, se autodistruge […] Socotesc de aceea mai potrivit sa inchei la timp si cu demnitate o viata pentru care munca spirituala a insemnat intotdeauna bucuria cea mai deplina, iar libertatea personala bunul cel mai de pret de pe acest pamant. Ii salut pe toti prietenii mei. Fie-le sa mai apuce sa vada mijind zorile. Eu, mult prea nerabdator, le-o iau inainte.” Graitoare pentru starea sa psihica din acea vreme este si urmatoarea insemnare: “N-a existat nici o tara in care sa ne putem refugia, nici o liniste pe care sa o putem cumpara, totdeauna si peste tot ne prindea mana destinului si ne tragea inapoi in jocul sau nesatios”
(Tudor Nedelcea)

Din aceste motive consider ca Stefan Zweig este unul dintre acei putini sinucigasi care isi iau viata “fiindca asa au hotarat” - cum scrie Albert Camus. Iar cei care au pornit razboiul sunt vinovati pentru moartea lui fizica.

Dupa tragedia celui de al doilea razboi mondial pare a fi destul de greu sa intelegem cum mai poate supravietui iubirea in sufletul oamenilor. Cat de puternici trebuie sa fie acesti oameni care pot alege calea desavarsirii prin iubire? Si, totusi, oamenii sunt puternici. Se spune ca daca unul poate ceva toti pot!
**
Cand aud – sau citesc – despre sinuciderea unei persoane raman intepenita in acele stiri. Atunci cand sinucigasul are copii mici imi este si mai greu sa inteleg nu doar asemenea gesturi, ci nici chiar ca se poate gandi la acest gest. Se vehiculeaza ideea ca o mama nu poate sa se gandeasca la sinucidere… ca nu are “dreptul” de a se gandi la sinucidere… N-am ideea cum s-a ajuns la aceasta absurda concluzie…

Din “experienta” pe care o am despre sinucigasi am constatat ca aceia care “striga” sus si tare ca vor sa se sinucida vor reusi numai din… greseala. Un exemplu in acest sens este sotul unei femei. Mereu a santajat-o cu sinuciderea; o urmarea cand e in apropierea casei si isi punea streangul de gat – femeia ajungea in timp util si il salva. Intr-o zi s-a intamplat ca sotia sa intarzie cu o vecina si a ramas vaduva. Poate ca in ziua aceea ingerul pazitor al barbatului a avut o discutie serioasa cu ingerul pazitor al femeii.

Cand aveam 20 de ani s-a sinucis o amica… O fata superba, orfana de mama de pe la 12 ani (nu mai stiu exact), dezamagita in dragoste… A ramas gravida si tatal copilului nu dorea sa auda despre acest copil… Tipul era insurat… Ea s-a “umplut” cu votca si s-a dus pe calea ferata… Un muncitor de la calea ferata a vazut-o si a luat-o de acolo – pentru ca venea trenul… A ramas sa discute cu ea, incercand sa o convinga ca nu e bine ce face – voia sa o duca acasa… Cand a trecut urmatorul tren s-a aruncat inaintea acestuia – a fost facuta zob sub ochii barbatului care a incercat sa ii salveze viata.
Nu a spus nimanui ca are de gand sa moara – nu l-a “amenintat” nici pe tatal copilului… Toti credeam ca va face avort si va trece mai departe… Radea, mergea in continuare la petreceri, vorbea in termeni nu prea magulitori despre “iubit”, dar nu plangea… Oare faptul ca nu plangea sa fi fost “semnul”? Ar fi putut sa o ajute cineva?

Un tanar – in varsta de 23 ani – s-a aruncat in fatza trenului, dar n-a murit… A ramas imobilizat in caruciorul cu rotile (unde este si azi)… A incercat sa moara pentru ca l-a parasit iubita… N-a spus nimanui ca ar avea de gand sa moara… Pur si simplu: ea i-a zis adio – pentru altul – el a plecat spre casa si s-a oprit in fatza trenului… Pana azi – spun cunoscutii – nu s-a mai gandit la sinucidere si regreta profund acel gest…

Sotul unei colege, mereu cu zambetul pe buze, mereu cu o gluma pentru fiecare, a ales sa isi incheie socotelile cu aceasta lume. Nici acesta nu “dadea semne” ca si-ar uri viata… Si cand s-a sinucis nu s-a gandit o clipa ca il va gasi fiica lui…

Unii spun ca “sinuciderea” poate fi controlata sau ca putem observa “semnele” la cei care au intentii autodistrugatoare. Nu sunt prea convinsa ca putem “vedea semnele” si sunt convinsa ca momentul in care un om hotaraste sa se sinucida este crucial si de necontrolat – depaseste ratiunea… Si am mai constatat ceva: cei care s-au sinucis nu au spus ca vor sa se sinucida… Desi, mai apoi, cautand sa aflu mai multe, am auzit si despre oameni care “amenintau” in stanga si in dreapta cu sinuciderea – ba chiar aveau tentative – dar niciodata nu faceau gestul pana la capat ci numai pana la limita sigurantei… pentru a atrage atentia asupra lor… Si, in final, reuseau… dar cred ca… din greseala… Reuseau pentru ca isi faceau un “calcul gresit”…

Dincolo de toate cele scrise: stiu ca asemenea momente nu pot fi controlate… Ma intreb uneori  daca as avea curaj sa imi iau viata singura. Raspunsul este nu, dar este un raspuns rational, bazat pe dorinta de a trai – chiar si numai din curiozitatea de a afla unde ma va duce firul vietii… Dar chiar as sti ca nu am acest curaj (sau lasitate)? Pentru ca a existat un moment de bezna totala… A existat o perioada in care cautam moartea – dar nu in cutii cu medicamente sau la capatul unei funii – ci in… sporturi extreme… Am scapat de fiecare data, uneori fiind foarte aproape… Si, incet, m-am indepartat de moarte… ajungand la concluzia ca dintr-o “gaura neagra” se poate iesi… Un lucru e cert: nu cred in sinucidere… si sper sa nu mi se intunece niciodata mintea atat de tare incat sa nu stiu ce fac…
Cate minunate momente de viata as fi ratat daca – ani in urma – moartea s-ar fi lasat gasita… Cineva spunea ca cei care practica sporturi extreme  sunt… sinucigasi in stare latenta… O fi asa? Nu prea cred… Amatorii de sporturi extreme sunt dependenti de adrenalina, este cert… dar nu sunt sinucigasi… Oricum, azi nu as mai avea curaj sa “ma dau” cu motoreta pe “zidul mortii”… Mi-am pierdut antrenamentul… si nci nu mai cunosc pe cineva care azi ar mai face acele nebunii! Sa fie o dovada care contrazice ideea ca amatorii de sporturi extreme sunt “sinucigasi in stare latenta”?

Intrebarile din acest text sunt – mai mult sau mai putin – retorice…
Ma gandesc, uneori, ca ceea ce am trait m-a condus spre un anume echilibru la care nu ma gandisem vreodata. Au “contribuit” la aceasta si experientele proprii dar si experientele celorlalti…
Daca, vreodata, imi va da prin minte sa ma sinucid ma voi gandi la o… sinucidere sociala! Nu ar fi prima data ca m-as sinucide social… devenind “paria”. Pe vremuri mi-a placut sa “sochez” oamenii – azi nu ma mai tenteaza; nu mai are acelasi farmec… dar mai am cate o “scapare”, asa, de amuzament. Sinuciderea sociala e trecatoare.

Unii scriitori, filosofi, poeti etc celebri au facut greseala sa se sinucida.
Intre ei:

Lucius Annaeus Seneca (n. cca. 4 i.H. - d. 65)
- filosof stoic roman, preceptor al imparatului Nero; manifesta omenie fata de sclavi si fata de gladiatori; in intelepciunea sa aveau incredere - si il consultau - filosofii, clericii, moralistii crestini.
- a fost obligat sa isi taie venele si a facut-o fara ezitare; sinuciderea sa a oferit un model celebru de stoicism in actiune;

“Arbiter” Gaius Petronius, pe numele sau real Titus Petronius Niger (cca. 27 - 66)
- om politic si scriitor latin, autor al romanului Satyricon – descrierea societatii romane din primul secol al erei noastre; Nero l-a numit “arbitrul elegantei”
- si el a fost obligat sa-si taie venele

Se poate spune despre acestia ca au fost condamnati la moarte, practic - au ales sinuciderea pentru a evita o moarte mai grea. Acest motiv pentru sinucidere poate fi inteles, as zice. Cat de teribil trebuie sa fie sa ajungi in situatia de a-ti alege modul in care vrei sa mori?
Ati vazut filmul “Frosen”? Nu e cine stie, dar imaginatia fiecaruia poate completa… lacunele.

Gerard de Nerval, pe numele sau adevarat Gerard Labrunie (n. 22 Mai 1808, Paris – d. 26 Ian 1855, Paris)
- poet si dramaturg francez;
- s-a spanzurat de un felinar pe o straduta parisiana

Veronica Micle (n 22 Aprilie 1850, Nasaud - d. 4 Aug 1889, Varatec) 
- poet, nuvelist, traducator
- a avut o relatie tumultoasa cu Mihai Eminescu;
- a baut arsenic (in noaptea de 3 spre 4 august) si a murit – se zice – la 50 de zile de la moartea lui Eminescu; se spune ca a fost un accident: fiind depresiva a luat medicamente in exces. Dar intr-o scrisoare data 1 August roaga o amica sa ii procure prin fratele ei, medic, inca o sticluta cu picaturi de arsenic pentru tratamentul anemiei fiicei ei mai mici.

Stefan Zweig (n 28 Nov 1881, Viena, Austria - d. 24 Febr. 1942, Petropolis, Brazilia
- romancier, dramaturg, jurnalist și biograf austriac
- s-a sinucis impreuna cu sotia sa Lotte.
Zweig scria: ”Trecut de saizeci de ani, aş fi avut nevoie de energii noi, pentru a reîncepe cu totul viaţa mea. Şi puterile mele, în urma lungilor peregrinări de om fără patrie, au secătuit. Socot deci, că e mai bine să închei la timp, şi în picioare o viaţă pentru care truda spirituală era cea mai mare bucurie, iar libertatea personală era cel mai mare dintre bunuri pe acest pămînt....Spun adio tuturor prietenilor mei. Să le fie dat a vedea aurora după noaptea interminabilă. Eu, mai nerăbdător o iau înainte...“
(citat din Marturii despre ieri si azi, Eugen Relgis, ed Hasefer, 2011)

Virginia Woolf, numele real fiind Adeline Virginia Stephen (n. 25 Ian 1882, Londra - d. 28 Martie 1941)
- scriitor englez, eseist, editor
După terminarea manuscrisului ultimului ei roman (publicat postmortum) Between the Acts, Woolf a cazut victimă depresiei asemănătoare cu cea pe care o mai avusese. Inceputul celui de-al doilea razboi mondial, distrugerea casei ei din Londra în timpul atacului prin surprindere, și primirea rece a biografiei sale de către un prieten - Roger Fly, au agravat starea ei într-atît încît nu a mai putut să lucreze.
Pe data de 28 martie 1941, Woolf s-a sinucis. Ea și-a îmbrăcat paltonul, i-a umplut buzunarele cu pietre și a intrat în rîul Ouse din apropierea casei sale, unde s-a înnecat
(wikipedia)

Serghei Alexandrovici Esenin (n. 3 Oct 1895, regiunea Riazan, Rusia - d. 27 Dec 1925, Sankt Petersburg, Rusia)
- poet rus;
- cea de a 5-a sotie (o nepoata a scriitorului Lev Tolstoi) a incercat sa il ajute dar pentru ca a suferit o criza mentala a fost spitalizat o luna - cu doua zile inainte de externarea si-a taiat venele si a scris un poem de adio cu propriul snage iar mai apoi s-a spanzurat de tevile de incalzire aflate pe tavanul unei camere din hotelul “Anglia”, Sankt Petersburg.

Ernest Miller Hemingway (n.21 Iulie 1899, Illinois, SUA - d. 2 Iulie 1961, Idaho, SUA)
- a fost romancier, nuvelist, prozator, reporter de razboi (in cele doua razboaie mondiale si in razboiul civil spaniol);
- laureat al Premiului Pulitzer in 1953 si laureat al Premiului Nobel pentru literatura, 1954 (Batranul si marea)
Suferea de probleme fizice (afectiuni ale ficatului cauzate de abuzul de alcool, arteroscleroza, afectiuni oculare), dar si de depresie si usoara paranoia.
Mary, sotia lui, a declarat presei ca Ernest a murit in timp ce isi curata pusca, iar aceasta s-a descarcat accidental. In final a recunoscut adevarul. (dar chiar putem fi siguri? Si despre Liviu Rebreanu se presupune ca s-ar fi sinucis)

Pantazi Ghica (n. 15 Martie 1831, Bucuresti - 17 Iulie 1882, Bucuresti)
- gazetar, prozator si autor dramatic; fratele lui Ion Ghica
A fost indragostit de Wanda, prima femeie din viata lui si cand a pierdut-o a urmat o viata de desfrau. Apoi s-a indragostit de Ilinca Arnoteanu - care semana cu Wanda; o cere in casatorie dar aceasta moare de scarlatina. La 51 de ani, Pantazi, atins de depresie, moare inghitand un pumn de pastile.

Alexandru Odobescu (n. 23 Ian 1834, Bucuresti - d. 10 Nov 1895, Bucuresti)
- scriitor, arheolog, om politic
- a crezut, la 60 de ani, ca si-a intalnit sufletul pereche: o profesoara de geografie mai tanara decat el cu 30 de ani (Hortensia Racovita). Ii destainuie sotiei ca iubeste o alta femeie si aceasta, Alexandra, induiosata de suferintele sotului ii permite sa traiasca ultimele clipe de viata alaturi de Hortensia – doar ca profesoara il paraseste si, distrus sufkleteste, ia o supradoza de morfina.
Se sinucide in urma unor tragice evenimente de ordin familial si public.

Ilarie Voronca - pe numele sau adevarat Eduard Marcus (n. 31 Dec 1903, Braila – d. 8 Aprilie 1946, Paris)
- poet roman de origine evreiasca naturalizat francez in 1938;
- s-a sinucis din cauza unei actrite cunoscute la Paris.  Iubirea neimpartasita l-a impins sa-si puna streangul de gat
A murit in perioada cand scria despre fericire: Manualul perfect al fericirii.

Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel) (n. 23 Nov 1920, Cernauti, Bucovina – d. 20 Aprilie 1970, Paris)
- poet, eseist de limba germana, traducator - a tradus din limba germana in limba romana povestirile lui Franz Kafka) (evreu originar din Romania, din 1955 cetatean francez)
- s-a aruncat in Sena.

Luca Gherasim, pe numele sau adevarat Salman Locker (n. 23 Iulie 1913, Bucuresti - d. 9 Febr 1994, Paris)
-  teoretician al suprarealismului si poet roman de origine evreiasca;
- a locuit in Franta timp de 40 de ani, fara acte; in 1994 a fost evacuat din apartament pe motiv de “curatenie generala” si a ales sa moara, la varsta de 80 de ani, aruncandu-se in Sena; in biletul de adio a scris: ”In aceasta lume, poetii n-au ce cauta!”.

”Fiecare carte scrisa este ca o sinucidere amanata”, spunea Emil Cioran.
“O, suflet al meu, nu nazui la viata nemuritoare, ci epuizeaza domeniul posibilului” (Pindar, Pythica a III-a)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu