Pagini

2021-06-20

Savantul nu le știe pe toate

Într-o zi, Nastratin transporta cu barca un savant. Apa era învolburată și barcagiul cu greu stăpânea vâslele. La un moment dat s-a adresat savantului și a făcut câteva greșeli de gramatică.
- N-ai studiat niciodată gramatica? întreabă savantul cu reproș.
- Nu! ridică din umeri Nastratin.
- Înseamnă că jumătate din viața ta a fost irosită.
Câteva minute mai târziu Nastratin privește spre pasager.
- Ai învățat vreodată să înoți? îl întreabă.
- Nu; de ce?
- Înseamnă că toată viața ta e irosită. Ne scufundăm!

(autorul e anonim, pentru mine)

Nasrudin, Nasreddin, Nastratin (și multe prenume) a existat în realitate, dar originea lui nu pare a fi prea clară, și mai multe culturi și-l arogă. Cert este că a fost un om înțelept, cu simțul umorului, un filosof sufist, între altele.
Pe măsura ce s-a scurs timpul au fost adăugate povești noi care îi sunt atribuite lui sau în care el e personajul principal; unele povești au fost modificate și toate s-au răspândit în multe regiuni ale lumii. Temele poveștilor au devenit parte din folclorul unor națiuni și exprimă imaginația respectivelor popoare.
postare programata

10 comentarii:

  1. Evolutia UNIversala, este sub controlul "Duhului Sfânt" energie infinita, inteligenta, sensibila, libera, nemateriala, într-o activitate si miscare perpetum-mobile atemporala, în care Nimic nu se pierde Nimic nu se câstiga ci Totul se transforma !
    "Pamântul era pustiu si gol; peste fata adâncului de ape era întuneric, si Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor."
    O duminica sublima, binecuvântata u pace si Lumina divina, draga Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam asa ceva... Nimeni si nimic nu e inutil in lume, chiar daca nu reusim, intotdeauna, sa intelegem "de ce...?"
      Iti multumesc, Iosif! Zile frumoase iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  2. Cu talc povestioara! Si cred ca un aspect al inteligentei unui om este sa stie sa aprecieze utilitatea-importanta muncii unui semen. Si nu neaparat prin comparatie cu a sa!
    Oricum, oricate am sti, este clar ca nu stim mai nimic...
    Si nu intotdeauna un savant poate face fata vietii reale!
    Multumesc pentru povestioara cu Nastratin! O intalnire foarte placuta!
    Iar mandala are ceva... hipnotic!😊
    Pupici si frumos oriunde te-ai afla!❤️ 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine o zici! Avem un amic care e culmea cand e vorba despre oameni care au meserii care nu necesita studii superioare... Poate scriu despre, candva (i-am si spus ca sunt tentata sa o fac - fara nume, evident!). 😊 Degeaba ii dau ca exemplu pe Henry Ford (si altii ca el) care n-a avut prea multa scoala - "sunt exceptii!" zice el.
      Ba da, stim! Stim ca nu stim mai nimic. 😊
      Mie-mi plac de numa' snoavele cu Nastratin! Ma bucur ca iti place.
      Imi imaginez un CD, in cazul mandalei, un ventilator... si multe altele.

      Iti multumesc, Suzana draga! ❤️ Pupici! 😘 Zile frumoase!

      Ștergere
  3. Excelent! Da, uneori ne ajută să mai ştim câte ceva şi despre viaţă. Sau pentru viaţă.
    Săptămână frumoasă, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E util sa stim pentru viata, da... Eu nu stiu sa inot (pe sub apa ma descurc, dar nu ma ajuta daca-i apa involburata) si nici altele nu ma dau... afara din cap. 😊
      Iti multumesc, Potecuta! Saptamana frumoasa iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  4. Nastratin Hogea, un fel de Păcală turc. :) Mica anecdotă mi-a amintit de o carte din copilarie, cu foarte multe isprăvi ale acestui personaj. Mi s-a facut dor de cartea aia și nici măcar nu mai știu cum se numea...
    Cât despre ”învățătura” povestioarei, bine e să știm și gramatică, și să înotăm!

    Să ai o săptămână excelentă, dragă Diana! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dada! 😊
      Si eu am o carte cu unele dintre ispravile lui. Am citit-o de atatea ori incat s-au deteriorat copertile. Mi-a cumparat-o tata cand eram prin clasa a II sau IV-a (?); se numeste "De-ale lui Nastratin" si nu e scris numele vreunui autor (poate pe copertile care nu mai sunt).
      Poate ca a fost cartea scrisa de Anton Pann: Nastratin Hogea sau Nazdravaniile lui Nastratin (aparuse pe atunci cu ambele titluri).
      E bine... dar daca ar fi necesar sa alegem? 😊

      Iti multumesc, Zina draga! ❤️ Saptamana excelenta iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  5. Chiar ca savantii nu le stiu pe toate. S-a demonstrat si in 2020, 2021. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si se va demonstra si in anii urmatori. :((
      Culmea e ca savanti de acelasi calibru au sustinut/sustin, fiecare, chestiuni total opuse pe fix aceleasi teme - doar ca unii au fost /sunt /vor fi mai vizibili. 😊

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.