Traficul de persoane

Ziua de 30 iulie este dedicată luptei împotriva traficului de persoane: Ziua mondială împotriva traficului de persoane. Această zi a fost instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în anul 2013. Se dorește a fi o zi în care să se amintească oamenilor - să fie informați cei care nu știu - că în jurul lor pot exista oameni care sunt traficați sau în pericol de a fi traficați.

N-o să amintesc aici fel și fel de cifre - sunt la liber pe internet - dar amintesc, totuși, că victimă a traficului de persoane poate cădea, practic, aproape orice persoană. Oameni de aproape orice vârstă - femei, bărbați, copii - pot fi exploatați într-un fel sau altul: sexual, la muncă, pentru cerșetorie, furt s.a.. Totuși, victime sunt cel mai adesea persoanele vulnerabile (aflate într-o situație de vulnerabilitate): oamenii cu probleme financiare, cei cu dizabilități, tinerii, copiii sau... cei aflați la locul nepotrivit, în momentul și - în multe cazuri - anturajul nepotrivit. Cele mai multe victime sunt femei și dintre acestea aproape jumătate sunt minore - cele mai multe sunt exploatate sexual.

Pe fondul scenariului pandemic pericolul traficului de persoane s-a amplificat. Pierderea locurilor de muncă, creșterea numărului de oameni ajunși în sărăcie, închiderea școlilor și creșterea interacțiunilor online au sporit vulnerabilitățile și au deschis oportunități grupurilor de criminalitate organizată. Criza a copleșit serviciile sociale, a afectat activitatea sistemelor de aplicare a legii și a justiției penale, a făcut să fie mult mai greu pentru victime să caute și să găsească ajutor. În urma crizei, femeile sunt cele care se confruntă cu cele mai mari greutăți, fiindu-le cel mai greu să își găsească un nou loc de muncă.

Dacă lumea vrea să pună demnitatea umană și drepturile omului în centrul reacției și recuperării covid-19, trebuie să facem mai mult pentru a proteja victimele traficului și pentru a preveni exploatarea de către infractori a persoanelor vulnerabile, declara anul trecut, in 30 iulie, directorul executiv de la Biroul ONU pentru droguri și criminalitate, Ghada Waly.

Bine zis „dacă”! Am observat reacția celor mai mulți cu privire la oamenii care mureau pentru că nu li se acorda ajutor în caz de preinfarct sau picior rupt. Mi-e greu să fiu optimistă cu privire la interesul celor amintiți pentru oamenii care sunt traficați. „Ce demnitate? Ce drepturi ale omului? Aici e vorba despre sănătatea și viața omului. Sănătatea publică trebuie pusă mai presus de orice” - afirmau prea mulți. Probabil că nu degeaba se spune că în situații de criză ne dăm seama de adevăratul caracter al oamenilor. E ușor să fii viteaz în timp de pace.

Se vorbește - în diferite discursuri pe temă - despre „compasiunea internațională”. Anul trecut am aflat cât se poate de clar câtă compasiune internațională există. Din câteva milioane de indivizi care se băteau cu pumnul în piept pentru una-alta au rămas pe baricade (voluntar) câteva sute de mii, la nivel mondial.

În Uniunea Europeană mai mult de jumătate din traficul de persoane se face în scopul exploatării sexuale; pe locul doi este traficul de persoane pentru muncă forțată.

Printre celelalte tipuri de trafic de persoane există obligarea la cerșetorie, la comiterea de fapte ilegale și altele.

Se scriu legi, se țin conferințe fel de fel, la nivel înalt și foarte înalt uneori (politic vorbind), și traficul continuă. Există „cerere”, va exista mereu „ofertă”. Ar fi ideal să fie pedepsiți și „clienții”, indiferent pentru ce vor sclavi: sex, infracțiuni sau muncă. Unii dintre cei care „veghează” la respectarea legii și siguranța cetățeanului se lasă corupți.

Limbajul de lemn pe care folosesc politicienii - în special - când vorbesc despre traficul de persoane este sforăitor și atât (mă gândesc că an de an, cu această ocazie, folosesc aceleași cuvinte pe care, eventual, le așează altfel în fraze).

Justiția din Ro se mișcă precum melcul în tigaie: procesele se lungesc până se prescrie răspunderea penală. În cazurile de abuz sexual, de exemplu (care e „cuprins” în infracțiunea de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale, dar altfel e infracțiune distinctă) ajung să fie judecate victimele minore care... „și-au căutat-o”. „De ce umblă despuiate?” De ce aia și alta? Când auzi o "băbătie" (nu-mi vine a numi barbat/femeie/om această categorie de indivizi) spunând că un copil în vârsta de 13 ani a vrut ceea ce i-a făcut el parcă-ți vine să-i dai două peste cap. N-au "băbătiile" treabă cu discernământul și cu alte fleacuri, de genul că acel copil trebuie să meargă la școală. Jurnaliștii „dela0.ro” au documentat cum stă treaba cu judecarea abuzurilor sexuale în care sunt implicați minori (dar nu numai).

https://beta.dela0.ro/campioni-la-sex-repetenti-la-jurnalism-justitie-empatie/

Dacă în astfel de cazuri, care sunt descoperite și judecate pe teritoriul unui stat mic se dau rateuri, la ce să ne așteptam la nivel mondial?

Ce este traficul de persoane

Definiții ale traficului de persoane se regăsesc în mai multe legi, directive etc.

În art 210, codul penal român (noul cod penal, din 2009, cu modificările și completările ulterioare) e descris traficul de persoane:

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită: a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprimă voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane.

În art. 182 (același cod) e definită exploatarea. Prin exploatarea unei persoane se înţelege: a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat;

b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerşetoriei; e) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.

Mii de persoane, din toată lumea, sunt exploatate anual în diferite forme - traficul de persoane este sclavia modernă și este, după traficul de droguri, cea mai profitabilă afacere ilegală; traficul de arme ocupă modestul lor trei.

În cartea sa, „Frumoasele zile ale crimei” (1994), Jean Maillard scria: Dacă s-ar retrage de pe circuitele financiare cu sediu propriu numai banii din droguri, cu o cifră de afaceri echivalentă cu aceea a petrolului, economia mondială s-ar prăbuși. Gândul este destul de înfricoșător, pentru că banii din toate activitățile ilegale „trec” printr-o bancă. Iar de când cu „înalta tehnologie” banii murdari sunt mai greu de depistat și mai ușor de spălat. Un alt gând înfricoșător: economia mondială se bazează pe banii proveniți din infracțiuni? Dacă da, e clar: nivelul criminalității va rămâne ridicat, oricâte zile vor fi dedicate luptei împotriva... mai știu eu ce.

Se schimbă banii, se schimbă clima, se schimbă tehnologia, se schimbă moda dar infracțiunile continuă să existe și infractorii sunt tot mai sofisticaţi (se schimbă și ei, altfel spus) - unele infracţiuni sunt din ce în ce mai greu de stopat și iau amploare. Mai repede se schimbă schimbarea decât năravul unora de a urmări să câștige bani în moduri ilegale.