Pagini

2022-01-15

Discursul lui V (for Vendetta)

V for Vendetta
este un film din 2006, bazat pe o serie de cărți de benzi desenate realizate în anii 1980 de Alan Moore și David Lloyd. Acțiunea este plasată în viitor (undeva în jurul anului 2015), într-o societate distopică, în Londra dintr-o Mare Britanie totalitară.
Un politician ambițios și foarte religios s-a gândit să preia puterea politică. A reușit să-i supună pe cetățeni cu un virus eliberat în trei puncte distincte, virus care a ucis zeci de mii de oameni. Apoi, după ce a fost ales – miracol! - s-a descoperit remediul, iar el și mai mulți acoliți au devenit obscen de bogați. Anii au trecut. Teama pe care o sădise în mintea oamenilor avea acum rădăcini adânci. Cine îndrăznea să miște-n front ajungea repede „la anchetă”, apoi era încarcerat sau executat. Alții – homosexuali, lesbiene, imigranți, cei de altă religie etc. - dispăreau fără urmă. Muzica, obiectele de artă ("decadentă") și o mulțime de cărți erau interzise (cine era descoperit că deține un exemplar din Coran, de exemplu, era executat fără măcar un simulacru de proces), telefoanele erau ascultate s.a.m.d.. Stingerea se dădea la ora 23 și cine era prins afară după acea oră „merita” tot ceea ce-i făceau „Trădătorii” – golani colaboratori ai Poliției Secrete.

V, care umblă îmbrăcat în negru, cu pelerină, pălărie și o mască „Guy Fawkes” e dedicat eliberării concetățenilor de cei care i-au supus prin teroare. Vrea să le reamintească noaptea de 5 noiembrie 1605, când Guy Fawkes a vrut să arunce în aer Parlamentul. V este un personaj complex: intelectual, tandru, puternic, strălucitor, dar și singuratic, violent, răzbunător – condus de o vendetă personală.

La un moment dat pătrunde în sediul televiziunii naționale și accesează canalul de urgență, adresându-se telespectatorilor:

Ca mulți dintre voi, apreciez confortul rutinei zilnice, siguranța lucrurilor familiare, liniștea repetiției. Îmi plac ca oricui altcuiva. Dar, în spiritul comemorării evenimentelor importante din trecut, asociate de obicei cu moartea cuiva sau cu finalul unei lupte oribile (...) m-am gândit să marcăm acest 5 noiembrie, o zi care nu mai e rememorată, din păcate, făcându-ne timp pentru o discuție. Sunt oameni care nu vor să vorbim, desigur. Chiar acum se dau ordine prin telefon și oameni înarmați vin încoace. De ce? Pentru că, deși bastonul poate fi folosit în locul conversației, cuvintele rămân mai puternice. Cuvintele oferă mijloacele spre sens și, pentru cei care le ascultă, enunțarea adevărului. Adevărul e că în țara asta se întâmplă ceva teribil de în neregulă, nu? Cruzime și nedreptate, intoleranță și oprimare. Și acolo unde înainte aveați libertatea de-a obiecta, de a spune ce credeți, acum sunt cenzori și sisteme de supraveghere, care vă includ în conformitate și vă supun. Cum s-a ajuns aici? Cine e de vină? Unii sunt mai responsabili decât alții și vor fi trași la răspundere, dar adevărul e că, dacă îi căutați pe vinovați, trebuie să vă priviți în oglindă. Știu de ce ați tăcut... Știu că vă temeți. Cine nu s-ar teme? Război, teroare, boli. Multe probleme v-au corupt rațiunea și v-au răpit bunul simț. Teama v-a învins și, speriați, ați apelat la înaltul cancelar, Adam Sutler. El v-a promis ordine, pace. A cerut ca în schimb să vă supuneți în tăcere. Aseară, am vrut să pun capăt acestei tăceri. Am distrus Old Bailey pentru a aminti acestei țări ce uitase. Acum peste 400 de ani, un mare cetățean a dorit ca 5 noiembrie să ne rămână veșnic în memorie. Spera să amintească lumii că dreptatea, justiția și libertatea nu sunt doar cuvinte, ci perspective. Dacă n-ați văzut nimic, dacă crimele acestui guvern vă sunt necunoscute, vă sugerez să lăsați ca 5 noiembrie să treacă neobservat. Dar dacă vedeți ce văd și eu, dacă simțiți ce simt și eu, dacă vreți ce vreau și eu, stați alături de mine, peste exact un an, la porțile Parlamentului. Împreună, le vom oferi un 5 noiembrie ce nu va fi uitat niciodată.

V își încheie transmisia și reușește să scape, dar toate canalele de știri vorbesc despre „mesaje ale urii” și despre faptul că „teroristul” care a folosit arme împotriva civililor neînarmați (erau înarmați și nu erau civili) a fost ucis. Populația n-a crezut că V a fost ucis.

₪ ₪ ₪
Postare pentru Citate favorite, joc găzduit de Suzana.

Imagine de OpenClipart-Vectors de la Pixabay

24 de comentarii:

  1. Cu epidemie sau fără epidemie, democrația este mereu pe muchie de cuțit. Având mai multe modele,ar trebui sa fie simplu. Eu înclin spre modelul elvețian...
    Mulțumesc pentru informații!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intotdeauna democratia e cum spui: pe muchie de cutit. In regimurile totalitare e simplu: nu executi ce ti se spune, "adio si n-am cuvinte". "Autoritatile de stat" aproape ca someaza, dar o duc bine.
      Un referendum e cu... voturi. Stalin, se zice, ar fi spus ca "nu conteaza cine voteaza; conteaza cine numara voturile".

      Cu placere. Si eu multumesc.

      Ștergere
  2. Impresionant şi se pot face multe analogii din discurs.
    Weekend frumos, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai observat corect. In film e accentuata intoleranta pentru orice "iese din tipare".
      Iti multumesc, Potecuta! Weekend frumos sa fie si pentru tine!

      Ștergere
  3. Imi amintesc că am văzut filmul cu neliniște întrucât imi amintea de anii copilăriei. Mai adaug un motiv de anxietate azi... uitasem de virusul acela ucigaș...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De anii aceia mi-a amintit si mie filmul, cand l-am vazut prima data.
      In acest film, punctul de pornire pentru oprimarea populatiei a fost virusul, prin sadirea fricii; in alte filme e altceva, in realitate a fost - ca unul dintre puncte - ura pentru evreii care "sugeau sangele poporului". Ma cam sperie gandul ca (aproape) orice poate arunca oamenii intr-o furtuna de ura sau frica - atunci cand se face o propaganda inteligenta...

      Ștergere
    2. Așa este. De aceea stau departe de televizor. Nu că m-ar influența propaganda, ci pentru că-i dureros să vezi câți cad în plasă.

      Ștergere
    3. Si eu am ales sa stau departe de TV mai ales in cazul a ceea ce unii numesc "stiri", reportaje "pe strada" sau "dezbateri".
      Propaganda ne poate influenta - intr-o oarecare masura - chiar si fara sa sesizam din prima influenta.

      Ștergere
  4. Nu am vazut filmul dar imi aminteste de un episod din Charmed, cand din dorinta de a termina cu luptele cu demonii, creaza Utopia( sper sa nu gresesc) o lume in care toti sunt toleranți, iertatori, fără certuri, etc... pare o lume idela, până cand descopera că toți cei care nu se ”incadreaza” în tipar, dispar complet.
    Si ma face sa ma gandesc la toate cărțile distopice care mi-au placut Divergent 9 si continuarilea) Alegerea, Regina roșie - carti constuite pe istoria noastra care te fac să te gandesti că undeva în viitor am putea evolua catre acele societati.
    Sau la desenul animat Wall-e.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai tin minte din serial. :(
      Dada, societatea ideala poate exista numai cand cei care ies din tipare... sunt "neutralizati".
      N-am citit Divergent, dar am vazut filmul (am inteles ca ar fi si un serial). Mi-a placut filmul si - din ce ai scris la Jo - inteleg ca e mult mai faina cartea (in film am avut senzatia ca se "sare" peste cate ceva important -cam ca la "Dune"). La acea vreme nu stiam ca exista si carte. 😊
      Am mai scris si cu alte ocazii: incep sa nu mai fiu sigura daca astfel de carti/filme au fost rodul imaginatiei unor oameni, daca sunt un mijloc de propaganda pentru a ne obisnui cu ideea sau daca sunt un fel de "semnal de alarma" si ni se spune "vedeti ca asta urmeaza; stim, dar nu putem dovedi". :)) Prea se "indeplinesc" multe citite in carti, vazute in filme.
      Voi cauta sa aflu daca Alegerea si Regina rosie au fost ecranizate. 😊 Multumesc de info. Nu am vazut Wall-e, dar il voi cauta.

      Ștergere
  5. Si au fost atatea idei similare prezentului ca inca mi se pare incredibil ca nu au fost facute conexiunile!
    Tare nelinistitor.
    Multumesc, Diana draga! Noapte buna, ca nu mai rezist mult acum.
    Azi a fost o zi de program administrativ util si obositor! Pup..❤️ 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au fost facute.
      Tentative pentru supunerea populatiilor au fost si vor fi mereu facute - uneori se materializeaza, si-i nasol.
      Cu placere. Noapte buna, Suzana draga! ❤️
      Programul meu de azi a fost altceva decat aveam in plan - nicio mirare! Pupici! 😘

      Ștergere
  6. Wow. Am aflat multe lucruri interesante. Și din articol, și din comentarii. Iar rămâne bucataria necurățată. Mi-ați schimbat programul. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce amuzant suna ce-ai scris! 😊
      Eu am o camera pe care mereu o las "la sfarsit" cand fac curatenie - si mereu aman curatenia (in mod serios) acolo pentru cealalta saptamana, pentru cealalta... 😊

      Ștergere
    2. Am furat 4 cărți dintre cele indicate. De pe net. La filme nu mă înghesui. Abia aștept să le citesc. Sunt super încântată. Mulțumesc.

      Ștergere
    3. Ai vazut V for Vendetta?
      Romanele, in majoritatea cazurilor, sunt mai bune decat ecranizarile. Exemplul care-mi vine in minte e "Tacerea mieilor", de Thomas Harris: filmul mi s-a parut mult mai bun decat cartea, dar e posibil sa fi fost "nereusita" traducerea cartii.
      Spor la citit! 😊

      Ștergere
  7. subiectul e foarte interesant. n-m vazut filmul, l-am pus pe lista

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand ai ocazia nu-l rata; "curge" rapid filmul, cu putine (spre deloc) "scene de umplutura". 😊

      Ștergere
  8. Lovely blog. Happy new year ��

    RăspundețiȘtergere
  9. A mi me gusto esa película. Siempre es bueno verla aporta tantos mensaje en especial en este mundo globalizado. Te mando un beso

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Desafortunadamente, la globalización es (y) una forma casi obligatoria de uniformidad.
      Te mando un beso

      Ștergere
  10. N-am văzut acest film. Pare interesant. O să-l bifez și când am un pic de timp o să mă uit.
    Mulțumesc pentru recomandare !
    O săptămână superbă îți doresc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E fain, din punctul meu de vedere; e "alert".
      Cu placere!
      Multumesc, Stef! Saptamana superba iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.