Destinul e bătut în cuie?

Filosofii, „dezvoltatorii personali”, (re)programatorii de personalitate/mentalitate, astrologii etc. ș.a.m.d. au fel și fel de teorii despre cum stă treaba cu destinul și despre posibilitatea omului de a-l schimba, trasa etc..

În viață facem ceea ce am fost „programați” să facem înainte de a ne naște? Destinul e format din alegerile pe care le facem în diferite momente ale vieții? Ne este „trasat” destinul de nivelul intelectual, de nivelul de educație? Toate acestea la un loc formează destinul? 

O mie de întrebări posibile cu o mie luate câte n răspunsuri posibile. „Nimic nu e imposibil dar poate fi improbabil”. Altfel spus: cine poate răspunde cu certitudine întrebării din titlu?

Se spune că fiecare om are menirea lui pe Terra, doar că nu prea știe care-i aceasta. Putem spune cu certitudine că menirea lui Goethe a fost să scrie extraordinarele lucrări pe care le-a scris?! Teoretic, da.

Maurice Druon, autorul romanului „Regii blestemați”, pare a fi de părere că orice ar alege un om să facă ajunge la ceea ce a fost „menit” să facă. În roman el scrie, referindu-se la unul dintre consilierii de încredere (pentru un timp) ai regelui Franței, Filip al VI-lea:

Venind pe lume, fiecare om e învestit cu o misiune măruntă sau de mare însemnătate, dar îndeobște necunoscută de el însuși, și pe care firea sa, legăturile cu semenii săi, întâmplările neprevăzute ale vieții sale îl împing s-o îndeplinească, fără știrea lui, dar cu iluzia că e slobod să facă ce vrea. Robert d’Artois dăduse foc Apusului: își îndeplinise misiunea.

Robert (al III-lea) d’Artois, prin intrigile sale în vremea cât era refugiat la curtea regelui Eduard al III-lea al Angliei, care l-a numit între consilierii săi, a declanșat, mai mult sau mai puțin direct, războiul de 100 de ani dintre Franța și Anglia. Era „menit” acest război?! Ar trebui să cercetăm „previziunile” lui Nostradamus?!

În teoria „destinul e format din alegerile pe care le facem” unii au ajuns la ideea de „universuri paralele”: fiecare om „de aici și acum” are un „corespondent” în alt univers, unde este – mai mult sau mai puțin – ca cel „de aici și acum”, aceste "universuri paralele" formându-se în funcție de alegerile pe care le-ar fi putut face un om "aici și acum" dar nu le-a făcut.

În teoria reîncarnării destinul este trasat de faptele săvârșite de om într-o viață anterioară.

Era de părere Giordano Bruno că sufletul nu este trupul și poate fi într-un trup sau în altul și trece de la trup la trup.

Reîncarnarea este o credință care se distinge cel mai pregnant în hinduism. Conform acestei teorii viața trece prin naștere, viață, moarte și renaștere. În Upanișade, identificarea Sinelui (atman) cu Absolutul (brahman) nu poate avea loc decât dacă Sinele se desprinde din ciclul infernal al existenței (samsara), adică din șirul de reîncarnări succesive. În această credință toate lucrurile vii au „atman” (spirit, suflet), care e o parte din Brahman. După moartea biologică, sufletul sau spiritul, începe o nouă viață (nu se naște din nou) într-un alt corp, care poate fi uman, animal sau spiritual în funcție de calitatea morală a acțiunilor din viețile anterioare.

Filosoful german Arthur Schopenhauer scria: Dacă ar fi ca un asiatic să-mi ceară o definiție a Europei aș fi nevoit să-i răspund: este acea parte a lumii care este bântuită de iluzia incredibilă a faptului că omul a fost creat din nimic și că nașterea sa actuală este prima intrare în viață.

Afirma Jack London: Nu am început când m-am născut, nici când am fost conceput. Am crescut, m-am dezvoltat, prin incalculabile miriade de milenii. Toate eurile mele anterioare au vocile lor, ecourile, îndemnurile lor în mine. Oh, vremuri incalculabile, din nou voi fi născut.

Jalāl al-Dīn Rūmī (Rumi, poet sufist): Am murit ca un mineral și am devenit o plantă, am murit ca o plantă și m-am ridicat ca animal, am murit ca animal și am fost om. De ce să mă tem? Când am murit mai puțin?

Omul se va reîncarna până când va reuși să își învețe lecțiile, să devină perfect, sau până când va reuși să facă ceea ce a fost „programat”?

Karma este un concept al hinduismului prin care fiecare acțiune - fizică sau spirituală - are în mod inevitabil o urmare care nu se manifestă neapărat în actuala viață. Efectele benefice din viața prezentă sunt „reacțiunea” acțiunilor benefice trecute, iar efectele negative sunt „reacțiunea” acțiunilor nocive din trecut, creând un sistem de acțiuni și reacțiuni de-a lungul vieților reîncarnate ale unui suflet și care face parte din ciclul reîncarnărilor.

Swami Vivekananda, în cartea sa "Raja Yoga", folosește exemplul unei pietre aruncate în vid (unde forța gravitațională a planetelor nu există). Orice piatră arunci în acest mediu se va întoarce în cele din urmă la tine, cu un impuls (masă x viteză) egal cu cel pe care l-ai folosit pentru a o arunca. În același fel, orice acțiune se întoarce în cele din urmă, egal și în aceeași formă, la cel care a inițiat-o.

Sufletele trebuie să reintre în substanța absolută din care au apărut, dar pentru a realiza acest lucru trebuie să dezvolte toate perfecțiunile, germenul cărora este plantat în ele și dacă nu au îndeplinit această condiție în timpul unei vieți trebuie să înceapă o alta, a treia și așa mai departe, până când vor dobândi condiția care le potrivește pentru reunirea cu Dumnezeu. (din Zohar, text cabalist)

Care e adevărul? Este foarte important să știm adevărul despre ce și cum cu destinul? Cum putem avea certitudinea că este așa cum ne spun unii și alții?

Postarea înscrisă la Citate favorite, joc găzduit de Suzana.

Dacă ești convins că Dumnezeu este mai puternic decât destinul (care este determinat de karma), atunci El va face totul pentru tine. Graţia Sa străpunge împrejurarea neprevăzută, rigidă. (Mâ Ananda Moyî / Anandamayi Ma, n. 30 aprilie 1896 – d. 27 august 1982)