Pagini

2022-07-05

Înghețată pompon la cofraj

A venit vacanța (de ceva timp, deja) cu trenul din Franța! Din Franța pentru că rimează cu vacanța, bănuiesc – n-am știut niciodată de ce din Franța și, probabil, nici nu contează care-i ideea cât timp e vacanță. Nu e cazul meu, cu vacanța – „păcătoșii n-au odihnă” – dar între activitățile cotidiene are loc și confecționatul „jucăriilor” înghețată.

Azi v-o reamintesc (prezint – după caz) pe Lulu: păpușa care plecase de aiurită prin lume, să-i vadă lumea hainele, când cu Provocări verzi, Salvăm păpuși. Am adus-o-n peisaj pentru că mi s-au părut cam... terne înghețatele.

O papusa blonda, inalta de cca 10 cm si trei cornete de inghetata din cofraj si mohair

Lulu a tot mâncat înghețată și a câștigat – la nu știu ce promoție – un tichet (sunt la modă tichetele) de vacanț
ă. Itinerariul e surpriză, spun organizatorii, dar Lulu nu se-ncurcă în amănunte și pleacă la drum. Organizatorii au fotografiat-o pe câștigătoarea marelui premiu lângă trei cornete „gigantice” de înghețată.

În Calendarul ReCreativ s-a dat startul la Activități de vară. Provocări diverse și simpatice. Postările pot fi înscrise în tabelul de aici. (AV1)

Una dintre activitățile mele preferate – nu doar vara dar în special vara – este mâncatul de înghețată, de care o fi, înghețată să fie. De confecționat, am confecționat trei înghețate la cornet: ciocolată cu cireșe, fistic și vanilie.

un pui de pisica ce se intinde la cornetele de inghetata din carton si ata
Am ales înghețată la cornet nu doar pentru că mi s-a părut că e cel mai simplu de lucrat dar și pentru că văzusem câteva astfel de obiecte și-mi doream să încerc – am prins ocazia. 

trei cornete inghetata din carton si ata in suport maro din plastic

Am t
ăiat un cofraj de la ouă, și am făcut trei pompoane pe care le-am lipit de marginea interioară a cornetului. Simplu.

20 de comentarii:

  1. Mi-ai adus aminte ca nu am reusit sa-mi repar papusile...😊 Dar nu-i nimic, ca am alte subiecte mai grele nerezolvate pe agenda neascunsa ! Fotomontajul de prezentare este simpatic foc. Acum, pun si eu intrebarea: pisicutele mananca inghetata au ba? Ca nu stiu acest secret! 😊 Imi plac inghetatele tale. Cred ca una este de fistic? Asa mi se pare la degustare...
    Felicitari, draga mea! Eu am o idee imposibila, adica nu prea stiu ce si cum...
    Pupici si o zi racoroasa! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am si eu doua papusi (de la "Aradeanca", parca) ramase fara cap cu multi ani in urma, dar pe care nu m-am indurat sa le arunc pentru ca le-am primit cand aveam varsta de trei ani (isi amintea mama). Rux mi-a scris la un moment dat (cu ilustratii) cum se pot repara - am icercat atunci, dar nu mi-a reusit, apoi m-am luat cu altele. 😊
      Daca au ocazia, pisicutele ling inghetata - macar de curiozitate daca nu pentru ca le place. 😊 Unii spun ca pisicilor nu le place "dulcele" - acestia nu-l stiu pe Johnny, motanelul nostru, care s-a infpt la dulceata cand a avut ocazia. Ca nu e sanatos dulcele nici pentru ele e o alta poveste. 😊
      Da; fistic mi-am imaginat.
      Pentru mine a fost simpla alegere, pentru ca vazusem pe undeva astfel de "cornete cu inghetata" - inainte de a sti ca va fi o provocare din calendarul recreativ.
      Vine, ea, ideea! Nimic nu-i imposibil! 😊
      Iti multumesc, Suzana draga! ❤️ Frumoasa si racoroasa sa fie si ziua ta!
      E placuta ziua! Acum vreo ora a plouat torential, cu clabuci, si chiar daca n-a durat mai mult de un sfert de ora vegetatia a simtit din plin. Daca nu incepe soarele sa dogoreasca pana maine sunt sanse sa se "aprovizioneze" cu apa copacii si tufele si florile. 😊
      Pupici! 😘

      Ștergere
  2. Imi place la nebunie! Povestea păpușii Lulu, marea câștigătoare. Și sper ca lulu va parcurge toata calatoria activităților de vara. O idee super de prezentare.
    Cumva ma asteptam la ciucurași sa-i folosesști la acest proiect. Am văzut în trecut că îți plac și că îți ies foarte bine. O ideea super să folosesști cofrajul de ouă pentru cornet. Cred că și tu le poți transforma în brelocuri dacă vrei.
    Pisicuța este delicioasă, parca poftește și ea la înghețată.
    Superb Diana. Abia astept urmarea poveștii. Cum spune Suzana, spor și inspirație!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc, Niko! ❤️ Am adus-o pe Lulu sa arate mai faina "prezentarea" cornetelor, dar mi-ai dat o idee super: s-o "preumblu" toata vara. 😊
      Un cofraj cu "cornete" mai scurte ar fi fost si mai bun, dar n-am avut.
      Hahaha! Sunt previzibila! Imi plac pompoanele, se potrivesc la inghetate "stilizate", e clar! 😊 Cornetele de-ar fi fost mai scurte poate ca s-ar fi pretat ca breloc, dar asa se vor strica sigur in geanta.
      Si pentru tine inspiratie si spor!

      Ștergere
  3. Mi-am și imaginat gusturile înghețatelor tale și toate mi-au plăcut. Într-un timp, adică vara trecută, preferata mea era aceea de fistic, anul acesta e de vanilie, dar am mâncat de curând și din ciocolată și tare mult mi-a plăcut, așa că nu mi-a fost deloc greu să mi le imaginez adevărate și pe ale tale. Sunt reușite toate trei, te felicit! Iar păpușa reprezintă un „detaliu” deloc de neglijat în ambianța lor, mie îmi pare că ni le-ar prezenta, pe fiecare, parcă o și aud cum le descrie ca arome delicioase, atât în parte, cât și împreună. :) Îți vine să crezi că tocmai am savurat o înghețată? :))) A mea era cu Oreo și tare-tare bună, ți-o recomand dacă n-o știai. Te pup, Diana! O seară de vis îți doresc să ai! ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Cri! ❤️
      Cunosc inghetata Oreo; cum nu?! Am mancat numai "pe bat' si "cornet". Mi-am amintit de reclama la biscuiti, cu fetita care-i explica tatalui cum se mananca biscuitii: "E foarte complicat". 😊
      In general, nu am prefetinta (nici) la inghetata - sa fie dulce si rece, e tot ceea ce am nevoie. N-as sti sa spun care-mi place cel mai mult, mai ales ca acum sunt atat de multe "variante" una mai buna ca cealalta incat... Uau! As manca, din nou, pana la raguseala. :)) Vanilia si ciocolata cred, totusi, ca primeaza. 😊
      Seara de vis iti doresc sa ai si tu! ❤️

      Ștergere
    2. Preferata mea este straciatella. Apoi cea cu nuci si caramel dulce. Ammancat multa inghetata de fistic cand eram gravida cu domnisoara cea mare, pe vremea cand existau magazinele Luca in brasov. Doar acolo gaseam. Anul asta din fericire am regasit acel gust de fistic in Lidl. Delicioasa. De vanilie mananc oricand, in schimb nu ma mai ating de cea de ciocolata si de fructe doar daca nu am incotro. Si nu agreez absolut deloc acele asa zise inghetate care sunt apa cu fruct congelat.

      Ștergere
    3. Hm. Atunci cand imi cumpar eu, din magazin, aleg mai mereu "Aloma" cu diverse, dar acum imi dau seama ca e Stracciatella. :)) Cumpar cutiile acelea ovale si, uneori, din acelea aproape cubice.
      Inainte de 1990, la un moment dat (spre sfarsitul anilor 1980), inghetata de fistic avea gust de orice, dar nu de fistic (nici celelalte nu erau mai bune) - si mi se facuse greata, dupa una din aia. Greu am regasit gustul de fistic-fistic. Din cele "apa cu fruct inghetat" cred ca am "nimerit" de curand, la cornet, de la un automat.
      Mai nou, cea mai buna inghetata ("artizanala") mi se pare a fi cea de la GelatoMania - in Bv e pe strada Prundului (am inteles ca s-au extins si in alte orase) si mai mereu e coada! (motiv pentru care nu prea ma inghesui - mai e si distanta mare si "nu mi-e in drum") 😊 Comanda la domiciuliu n-o agreez - mai mare daraua ca ocaua.
      Buuunaaaa inghetata! 😊

      Ștergere
  4. Lulu is one lucky girl getting pampered with ice-cream cones, travel gear and so many others. I'm so sorry i stopped by rather late this time dear Di.

    And i notice you have written so many posts.
    All warm, fuzzy and heartening to say the least.

    Sending you big hugs and I look forward to more stuff made by you especially for Lulu.

    Happy vibes, and happy Buck Full Moon today my friend. Also Guru purnima.

    Love, and loads of laughter.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Happy Guru Purnima!
      Thank you for writing about this celebration. I searched the internet and... surprise! I read a lot about Gautama Buddha, but I didn't know (or forgot) about his "connection" with this day.
      On this occasion I found out that the author of the epic work Mahabharata is celebrated on July 13th.

      Don't be sorry, dear Natasha. ❤️ I'm very happy when you're here, but I know that you have much to do. I'm glad to know you're okay.
      Thank you for your words. I wish you the same! Love, joy, light! ❤️
      Big hug! ❤️

      Ștergere
    2. Yes, a blessed Guru Purnima, which is actually different from Buddha Purnima or Vesak that happens in May. Guru Purnima is an ode/respect to all of teachers/mentors and guides, Buddha included of course.
      Buddha's stories are so inspiring?
      Have you read Tich Nhat hanh ? He writes a lot about the Buddhist philosophy and his book "Old Path, White Cloud - Walking in the Footsteps of Buddha is a lovely lief journey/story of Buddha.

      Not sure if you have read Herman Hesse's interpretation of Buddha in his book, "Siddhartha". This book was written as early in 1920's or 1930's and is very beautiful too. Its an amalgamation of Buddha and Boddhisattvas (People who aspire to be Buddhas).

      How interesting to know about the author of Mahabharata. I just read:
      "It is also known as Vyasa Purnima as As Ved Vyasa, the author of the Mahabharata, was born on this day, - 13 July"
      Thank you for sharing this lovely information with me which I was also not aware of. <3 <3

      Would love to know all about the healing modalities you practise too. (Maybe on email- editat) I'll share mine too. I do this little full moon ritual and meditation too, every time its full moon.

      Wishing you happy days filled with love, light and laughter. <3 <3
      Warmest and tightest Hugs.xoxox
      In hope we meet one day. :)))

      Ștergere
    3. I did not have the opportunity to read something written by Thich Nhat Hanh (quotes only) although some of his works are translated into Romanian.
      I first read about yoga in a spy book, when I was in high school. 😊 The main character had managed to escape "pretending to be dead" - he had slowed his heartbeat using a yoga technique. I wanted to know more about yoga - I didn't even know what it was! In the communist era I lived in, many books were banned. I searched and found about yoga, about Buddhism and Hinduism. Then I also read "Siddhartha" (after I got rid of the communists I also saw the movie). I was fascinated by Buddhism, by "connected religions"! In time, I read a lot about meditation, about religion, about karma, about a lot of things. What particularly attracted me to Buddhism and another religions "almost like" was the love for all living things, the respect for nature - I said to myself then that ... "I'm not crazy". 😊 But I did not go into depth; I just want to know - I choose (so to speak) what I think suits me. The only exercises I do constantly are to keep my lungs clean (breathing exercises). 😊

      Thank you too, dear Natasha! 💕
      Big, big hug!
      I wish you happy days too! Serene soul and harmony! ❤️
      Everything is possible! I'd love to, that's for sure!

      I edited (deleted) your e-mail address because I don't want you to have any inconveniences from strangers. I hope you do not mind. I would have asked you before if it's ok that I delete but I only saw it after I posted your message (I don't read messages from friends before I post them) and there was no time. :(
      You have my email address. 😊

      Ștergere
  5. Acum am descoperit postarea cu ...înghețate !
    Noi am adorat înghețata indiferent de anotimp ! Personal, îmi place înghețata cu ciocolată dar familia o prefera pe cea ce pornea de la vanilie, cu multe adăugiri siropoase...
    Lulu este o fericită cu trei cornete de înghețată !!! Dar merită să fie răsfățată pentru că este atât de drăgălașă și curioasă !
    Pupici ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici a inceput "aventura". 😊
      La mine, sunt singura care prefera inghetata in orice anotimp, si cea de vanilie imi place - as zice - cel mai mult, dar si de fistic, de ciocolata. Hm. Cred ca, de fapt, toate aromele imi sunt preferate. 😃
      Lulu si-a satisfacut curiozitatea cu aceasta ocazie. 😊
      Pupici! ❤

      Ștergere
  6. Ahhhhh deci asa inceput calatoria lui Luluuuu. Draga de ea! (eu o tin minte.. probabil si ea.. si ma priveste, alaturi de colegele de trupa pe sub gene.. stiu si eu, stiu si ele de ce.. stie si zana care inca nu a plecat unde trebuie...
    Sa-i dam repede cu inghetata ca se topeste :))).
    Mult timp a trecut, putin a mai ramas (Doamne Ajuta, ca nu mai zic nimic pana nu e sigur tot) si refacem si trenuletul deraiat la Provocarilor Verzi :)))).
    Intre timp am facut si eu inghetata la cornet crosetata. Dar uite ce ide buna - cu pompoms. :D

    Pup cu drag!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, aici a inceput aventura in Activitati de vara, dar primul rol al papusii a fost in serialul Salvam papusi - spre rusinea mea, nu mai sunt sigura are i-a fost primul rol (cred ca a fost pictorita - dar nu ma bazez pe memorie) :))
      Mi-ar placea sa vad din nou trenuletul pe sine. :)
      Tu esti intre cele care va pricepeti sa crosetati! La mine e simplu cu pompon. :)

      Ștergere
    2. Si mie ... Sper ca din ianuarie, cel tarziu februarie sa pornesc locomotiva :)))
      Deja am inceput sa misc una alta (dar serios - pare atat de putin pentru ritmul in care eram eu obisnuita sa functionez.... si gafai de zici ca am luat in piept planul inclinat.. hahaha).
      Acum stau cu Kouki langa mine si in sfarsit parcurg mesajele din inbox :*. Si cand m-am uitat la ceas e 22:55. :D

      Ștergere
    3. Zboara timpul! Iar cand sunt (si) "probleme" cu "tehnologia", cum am acum... Ma uit la ceas cu groaza! E 3:45! Si mare lucru n-am reusit, din cate imi propusesem (incepand de pe la pranz)... N-am idee de ce-mi tot propun! :)))
      Si eu simt ca sunt mai... lenta, chiar daca nu din aceleasi motive - si n-am fost niciodata vreo "forta a naturii"! 😊

      Mai e putin... 😊

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.