Pagini

2023-01-06

Adapostul Sobolia. Citate favorite

Adăpostul Sobolia, de Cezar Petrescu, e un roman despre viața în București în timpul celui de-al doilea război mondial. În vreme de război, cei care-și permit își iau tălpășița spre zone sigure, de unde îndeamnă la curaj – pe unde radio sau altfel – pe cei care, vrând-nevrând, au rămas pe baricade și s-au înrolat pentru că nu au avut pe cineva care să-i scape de încorporare sau la care să fugă pentru a fi în siguranță.

carte veche, cu pagini zdrentuite: romanul "Adapostul Sobolia", de Cezar Petrescu
Cartea e veche – îi lipsesc câteva pagini la început și nu știu câte la sfârșit, dar e ușor de înțeles și fără aceste pagini. Nu știu dacă e prima ediție, cea din 1945, sau alta pentru că nu mai există coperțile.

Am ales câteva fragmente (am păstrat ortografia din carte):

Nici nu desfăcea ziarele. Nici nu răsucea butonul aparatului de radio cu primele comunicate și încă timidele dueluri ale propagandei din ambele tabere, încrucișându-și lamele floretelor încă fără agerimea și patosul de mai târziu. (...)

În acea lună de Septembrie dela un capăt al țării în celălalt, dela un capăt al Europei la celălalt mulți vor fi descoperit cași dânsul că au trăit o fățarnică măsluire a tot ce-au crezut că răscumpără și pecetluiesc pe vecie într’un răsboiu care se vestise ultimul și n’a fost. Pătimirile individuale înșelările, eșecurile, toate bâjbâielile, căderile, târâșurile, nu însemnau decât infime particule moleculare dintr’o mare amăgire generală. Toți crezuseră într’o lume nouă a păcii, mai bună, mai dreaptă, purificată, înnobilată. S’a prefăcut într’o mare înșelătorie. E o lume mai crudă, mai injustă, mai subminată de patimi, aviditate, josnicii, trădări, mai asuprită de despotisme. (...)

- Răsboiul. E unul singur. Răsboiul de unde vin și unde mă întorc.

- Specifică! Răsboiul pe care-l numiți voi, al vostru.
- E al țării.
- Al țării? A întrebat cineva țara? E răsboiul altora, al celor care-și puseseră în minte să domine lumea o mie de ani! O mie de ani; cifra nu definește megalomania? țicneala? delirul grandorii? O mie! Toți sunt milenari! Operează cu cifrele astronomice... (...) Pentru acest răsboiu al lor, unde-am fost anexați să furnizăm carne de tun, țara nu poate să simtă nimic. Cel mult îl suportă și atât! Dorește să se sfârșească și atât! (...)

*

- Sărmanul Dante, dacă s’ar întoarce printre hipercivilizații veacului XX, s’ar vedea silit să-și revizuiască fundamental topografia Divinei Comedii. (...) Ar trebui să strămute Infernul sus, unde l-am lăsat noi. Iar paradisul să-l coboare aici, în zonele subterestre, la adăpostul Soboliei și sobolilor, unde pe vremea sa erau situate secțiile de suplicii ale Iadului. (...)

*

Cu vehicule mai moderne, firește, motorizate, dar tot după vechea datină a cetății lui Bucur, când protipendada și zarafimea înstărită, calemgii și caftaniții stăpânirii, luau de sârg calea Brașovului și Sibiului, peste munți, în calești și chervane, berline și poștalioane cu patru cai înaintași, alaiuri de călăreți, slugi, cafegii, ciubuce și narghilele, țiitoare și nestematele lor, de îndată ce se arată primejdie de pârjol asupra târgului, lăsând prostimea și calicimea să pătimească pe loc și să se mântuie cum i-o fi norocul. (...) Dau bir cu fugiții. Se risipesc în cele patru puncte cardinale. După dânșii potopul de schije și foc! (...) Se strecurau, cu adevărat, și unele teleguțe cu tarhatul victimelor din ajun, migrând numai dintr’un capăt al Capitalei la celălalt, de la o cocioabă care a fost desfundată ieri, la alta care va fi spulberată mâine. (...) Acestea erau ușor de identificat după încărcătura în pripă, (...) după urmele de foc de pe țoale; după chipurile neguroase ale celor care le însoțeau pe jos, sprjinind cu o mână o sobă șchioapă de fier, ținând cu cealaltă o mașină roșie de tocat carne, un săculeț cu scule, un copil în fașe. (...) Erau convoaie de bejenie. (...)

Mai multe la număr erau însă și mai impetuos înaintau camioanele cu altă așezare, tîlcuită chibzuit și pe îndelete pentru drum lung: suluri de covoare și baloturi de plapome cu față de mătase, divanuri, fotolii îmbrăcate în catifea, (...) cadre aurite, oglinzi, ceramică fină, mese de bridge, (...) cutii de pălării, ursul enorm de pâslă și triciclul odraslelor. (...) Cei rămași nu-și stăpâneau ușurarea nervoasă și expansivă, gălăgioasă, contagioasă, fiindcă escadrilele de bomardiere și-au îndeplinit misiunea de azi pe-aiurea, cruțându-i, păsuindu-i încă o zi.

*

...numai pomelnicul negru al ziarelor, la coloanele de morți, înșirau nume de familii întregi, (...) trecuți împreună într’o lume unde pacea nu-i vorbă deșartă. Iar mai numeroase erau încă apelurile: „Dispărut... Cine cunoaște?... Rog din suflet... Copilaș de trei ani cu ochii albaștri și părul blond, purtând haine cenușii... Cu lacrimi în ochi... Răspunde la numele de Maricica... Dispărută.... Dispărut... Dispărută...” (...) Foaia slujea la împachetat în fundul lăzilor blănile prețioase și duzinele de pantofi. La pacostea de evacuați, se adăugase pacostea de sinistrați; acum dispăruții! Existența se anunța tot mai intolerabilă. Vivere pericolosamente! - ceruseră țării să se convertească de-a sila, cu topuzul, proclamațiile în stilul lapidar și dinamic, plin de superbie, al vremii. Iar caligrafii proclamațiilor o tuliseră în văgăuni, să-și pună la fereală scumpa lor ființă și scumpele agoniseli la adăpost. Ordine de dispersare! Bombele ouaseră un nou cuvânt, care-a scos spontan o nouă generație de cetățeni. Dispersații!

*

Convoaiele cu bejănii s-au istovit. Dispersările se definitivau până la pacea păcilor. Toți cei cu persoana deosebit de prețioasă și sacră întru a chezăși României viitorul pe-un mileniu, își descoperiseră o subită și înduioșătoare vocație pentru viața rustică, idilică, patriarhală, în satele uitate de Dumnezeu și de propria lor stăpânire, unde nu mai aveau baie, aer condiționat, sonerii, parchet, covoare persane,ci se arată în special imperioasa utilitate a prafurilor insecticide. (...) Gingașele odoare crescute cu guvernante, mai descopereau și unele taine ale naturii care cumplit le-au contrariat ereticile științe de până acum. Anume că oul îl ouă găina, nu băcanul din colț, nici lăptăreasă, iar că la această enigmă un rol oarecare mai joacă și cocoșul.

*

Privilegiații acestor dispersări (...) aflau din ziare, dela telefon și mai îndeobște de la posturile de radio străine, încotro au trecut valurile de bombardiere atât de majestuos aliniate în sbor de paradă și unde au mai așternut un covor de schije și foc. Ceilalți, cu mai vitrege ursitoare, rămași la vadul prăpăstuirilor, își îndurau stoic soarta.

***

Romanul Adăpostul SOBOLIA, apărut în 1945, este compus după o rețetă folosită de zeci de ori cu succes de Cezar Petrescu în deceniile trei și patru: un eveniment istoric de dată recentă care încă preocupă opinia publică sau chiar o obsedează este asociat cu evoluţia unor personaje fictive, dintre care nu lipsesc niciodată doi îndrăgostiți, cu un destin nefericit.

Acest roman este, încă, scris cu vervă și cu o eleganță stilistică bine însușită, practicată firesc.

Pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Despre autorul romanului Adapostul SOBOLIA

Romancier, nuvelist traducător și gazetar, Cezar Petrescu a fost un scriitor prolific; opera sa cuprinde circa 70 de volume: romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică, literatură pentru copii (Neghiniță și Fram, ursul polar sunt poveștile citite de mine), studii, note de călătorie și memorialistică.

fotografie profil, Cezar Petrescu la maturitate
S-a născut la 1 decembrie 1892 în satul Hodora, comuna Cotnari, județul Iași, și a murit la București, în 9 martie 1961. Tatăl lui era Dimitrie Joja Petrescu, originar de pe lângă Caracal, doctor în științe agricole la Paris, profesor la Școala de Horticultură undeva lângă Roman. Mama lui se numea Olga, născută Comonița, descendenta unei vechi familii de boieri din ținutul Neamț.

Primii doi ani de școală Cezar Petrescu îi face acasă. În anul 1907 debutează în Samanatorul, cu nuvela Scrisori. În 1915 obține licența în drept la Facultatea de Drept din Iași.

Începe colaborarea cu diverse reviste. În timpul primului război mondial e reformat și devine funcționar. În decembrie 1918 se mută la București. A activat ca ziarist, co-director, redactor la câteva reviste. Apoi se mută la Cluj, unde colaborează la o revistă. Împreună cu Gib. I. Mihăescu, Adrian Maniu, Lucian Blaga, Nichifor Crainic și Ion Pillat întemeiază revista Gândirea (1921). În 1922 debutează editorial cu Scrisorile unui răzeș, după modelul scrisorilor lui Alphonse Daudet. Continuă să scrie proză scurtă (nuvele, povestiri).

În paralel, lucrează la primul sau roman, Întunecare. Bolnav, revine la București, în 1923. Lucrează la cotidianul Neamul românesc al lui Nicolae Iorga. În 1928 fondează ziarele Cuvântul (preluat ulterior de Nae Ionescu) și Curentul. Apare romanul Întunecare (1927-1928), o amplă frescă socială a primei conflagrații; romanul îi aduce consacrarea.

Cezar Petrescu s-a bucurat de mare succes la public. Publică numeroase romane.

Cu banii câștigați în urma publicării trilogiei (Luceafărul, Nirvana, Carmen Saeculare – 1935-1936) dedicate lui Mihai Eminescu, Cezar Petrescu a cumpărat, în 1937, o casă impunătoare la poalele Bucegilor, în Bușteni, unde a locuit, alături de mama lui, până în 1961. După moartea scriitorului, moștenitorii au donat casa statului, împreună cu tot ce se afla în ea. Vila a devenit, în 1967, Casa memorială Cezar Petrescu.

În 1931 primește Premiul Național pentru Literatură; în 1936 va fi secretar general în Ministerul Artelor. În 1955 e ales membru titular al Academiei Române.

După al doilea război mondial și venirea comuniștilor la putere în România, scrie câteva proze convenționale, încercând o adaptare a viziunii sale istorice la noile realități. Adăpostul Sobolia (1945), de exemplu, n-a fost un roman prea convingător, așa că a ajuns să scrie proză sub nivelul literaturii sale anterioare.

A tradus, a colaborat sau a stilizat traduceri din Honoré de Balzac, Alexei Șolohov, Alexei Tolstoi, Lev Tolstoi, Gorki s.a. Traducerile din scriitori ruși și sovietici au fost impuse de programele editurii Cartea Rusă și de Ministerul Propagandei.

Spunea Paul Cernat:

Conservator social, considerat un neosămănătorist à outrance, a susținut, ca și Arghezi, Gusti sau Ralea, politica autoritară, dar antilegionară a lui Carol al II-lea (Cezar Petrescu a fost în acei ani director al «României literare» și al ziarului «România», suprimat în 1940). După 1945 s-a reorientat oportun, spălându-și vechi «păcate» prin adeziunea la programul democrației populare și reoficializându-se cu spor.

În era comunistă, prozatorul era agreat de nomenclaturiști pentru că scriind foarte mult nu avea timp să facă politică, așa că avea dosar curat. S-a adaptat la exigențele realismului socialist. A fost în U.R.S.S. și a fost cooptat, cu un rol mai mult decorativ, în Comitetul național de pregătire a Festivalurilor mondiale ale tineretului și studenților pentru pace și prietenie, în Consiliul Național al Păcii din Republica Populară Română, în Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor etc.

A primit ordine și medalii, a fost laureat al Premiului de Stat, fără a deveni însă cu adevărat un demnitar al regimului comunist.

O pasiune mai puțin cunoscută a lui Cezar Petrescu a fost desenul. Lucrările sale, unele simple crochiuri realizate pe file răzlețe, altele, mult mai elaborate, dezvăluie o ocupație constantă a scriitorului.

Muzeul Național al Literaturii Române Iași deține un bogat fond cu lucrări de grafică ale lui Cezar Petrescu, majoritatea acestora fiind portrete, individuale și de grup, multe, cel mai probabil, ale cunoscuților vremii. Cea mai mare parte a lucrărilor nu sunt datate și nici semnate. Singura modalitate de a le identifica rămâne antetul de pe hârtiile cu desene, ce indică perioada în care scriitorul era director al periodicelor «România», respectiv «Gândirea»
sesiza muzeografa Andreea Tacu.

Printre cele mai elaborate se numără câteva portrete inspirate din operele unor artiști români cunoscuți, precum Iosif Iser (1881-1958), sau străini, precum Jean-Louis Forain (1852-1931). O lucrare ce se remarcă prin expresivitate, pictată de Cezar Petrescu în 1916, printre puținele datate și semnate de autor, este cea intitulată Vagabond la drum, realizată în tuș și acuarelă. Aceasta a intrat în patrimoniul M.N.L.R. Iași în anul 1996, fiind donată, împreună cu alte piese, de Smaranda Chehata și Corina Bărbat, surorile scriitorului
a încheiat muzeografa Andreea Tacu.

Resurse online, Cezar Petrescu

* https://www.independentaromana.ro/cezar-petrescu-1-decembrie-1892-hodira-judet%cc%a6ul-ias%cc%a6i-9-martie-1961-bucures%cc%a6ti/
* https://www.cezarpetrescu.ro/
* http://www.napocanews.ro/2019/11/137-de-ani-de-la-nasterea-ziaristului-si-scriitorului-cezar-petrescu-prietenul-lui-gib-i-mihaescu.html
* https://newsflash.ro/cezar-petrescu-romancierul-pursange-faultat-de-critica-urechista/
* https://evz.ro/ruinarea-unui-talent-istoriile-lui-alex-stefanescu.html

18 comentarii:

  1. Oh.... Rasboiul, razboiul... e mereu al altora. Si drumul spre iad e pavat cu bune intentii.
    Citind mi-am amintit despre povestea unei doamne care si-a pierdut familia in Bucuresti, la un bombardament (probabil la cel al americanilor, ca ala a fost dezastruos). Doamna povestea cum, atunci, copil fiind, a mers la adapost cu parintii. La un moment dat tatal a iesit sa ii aduca mamei ceva de imbracat - casa lor fiind peste drum ... si mama a iesit dupa tata si dusi au fost. O bomba.
    Dintr-un copil cu familie, cu o casa frumoasa si o viata linistita - orfana.. Si ca ea, cati si mai cati.

    Adevarul este ca NU e nevoie de razboi.. Dar unii fac sa fie nevoie.

    Eu iti multumesc pentru lectura. M-am bucurat sa descopar franturi din aceasta carte.

    Pup cu drag!!! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da... Unii vor razboi, dar nu-l pot duce singuri, asa ca ii "incurajeaza" pe ceilalti sa-l duca - ei stau la adapost si acumuleaza averi, iar altii isi dau viata pentru un... slogan (in ultimul timp). :(
      Multi orfani si oameni schiloditi fizic si psihic au lasat si lasa in ruma lor razboaiele (si alti oameni bogati sau si mai bogati).
      Nimic, niciodata, nu-i va opri pe oameni (cu referire la specie) sa ravneasca la ce au altii, sa se ucida intre ei... In numele nimicului (de prea multe ori) raman alti copii orfani, alti parinti fara copii, alti oameni schiloditi fizic si psihic...
      Cu placere. Si eu iti multumesc, Rux!
      Pupici cu drag! ❤

      Ștergere
  2. Te hacen pensar sus escritos no lo conocía pero me dio curiosidad. Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Es un autor poco conocido internacionalmente. La novela trata sobre la vida vivida por las personas durante la segunda guerra mundial, en la ciudad, entre dos ataques aéreos.
      Gracias por su interés.
      Te mando un beso.

      Ștergere
  3. Deosebit romanul lui Cezar Petrescu! Nu l-am citit. Imi vine sa ma intreb daca o fi ceva ce nu se repeta, evident lucrurile rele. Nu ma intreb de ce nu s-a invatat chiar nimic din trecut. M-a frapat acel paragraf cu mia de ani. Am senzatia ca sunt unele personaje care se comporta ca si cum ar vietui cam tot atat! Sau cine stie, poate au descoperit un truc pe care il tin pentru ei.
    Multumesc pentru toate detaliile despre autor. Mereu se adauga cate ceva ce as vrea sa vad in Iasi. Trebuie sa ma straduiesc mai mult.
    Multumesc pentru aceasta intrare deosebita, Diana draga! Pupici si un
    final de saptamana sarbatoresc!😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Citind romanul - dar nu numai - mi-am spus ca... de-ar izbucni razboiul si-ar trebui sa plec n-as pleca. N-as aveau unde, n-as avea chef... Imi spuneau bunicii ca, la un moment dat, aproape nimeni nu mai reactiona la alarmele care anuntau bombardierele pe cer... Bombele faceau parte din viata lor cotidiana - era un fel de... fatalitate acceptata comportamentul lor. (oricum, fatalitatii nu i se poate impotrivi cineva) 😊
      Daaa... unii fac planuri pe-o mie de ani pentru ca nu va mai fi la acel moment niciun contemporan care sa-i bata obrazul ca nu s-a tinut de cuvant.
      Razboaiele se vor repeta cat timp va exista om pe Terra. Raul, in general, va fi perpetuu - si binele, doar ca raul lasa rani deschise, uneori, si-l tinem minte mai mult timp.
      Nu vrem sa invatam din trecut - cred! Sau... o fi cum am scris zilele trecute la tine: unii repeta aceleasi actiuni si vor rezultate diferite. :(
      Cu placere. Iti multumesc pentru interes, Suzana draga! ❤
      Seara frumoasa iti doresc! Pupici! 😘

      Ștergere
  4. Mi-aș dori să am mai mult timp pentru lectură!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te cred! Si eu! Inainte vreme terminam o carte oricat de groasa in cateva zile (cel mult!) Acum... stiu cand o incep, si citesc cateva pagini in fiecare noapte. 😊 (uneori nici n-apuc sa termin o pagina de citit!) :)))

      Ștergere
  5. Diana,
    A very interesting and complete article.
    Have a great weekend.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu știam de această carte!
    Mulțumesc pentru lectură!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere!
      Nici nu stiu daca s-a mai reeditat dupa anii 1980...

      Ștergere
  7. Eseu, nu articol!
    Și trista învățăminte că nu învățăm nimic din istorie...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc!
      Cred ca unii invatam, dar nu vor sa invete cei care au puterea de a face istoria sa se repete...

      Ștergere
  8. Cât adevăr încă actual în această carte veche. Din pacate asta e realitatea oricărui război de ceva secole, cei bogați își fac bagajul și pleacă spre meleaguri mai sigure. Omul de rând, tăranul în special rămmâne pe loc să îndure urgia, orice stapănire, conducere și să spere că îl ocolește încă o zi bomba/glonțul//dușmanul. Era o poză pe Fb in pandmie cu tăranul care fie furtuna, canicula, război, pandemie, el e tot pe ogor la arat și cultivat pământul.
    Uneori mă gândesc că mi-ar fi plăcut să prind acele vremuri când ”boierul” se îngrijea de pămanturile sale și și le apăra în fața cotropitorilor apărand și primind între zidurile cetății tăranii din satele din împrejurimi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Epidemiile erau (si mai sunt) la ordinea zilei pe alte continente (cel african, in special), razboaiele erau (si mai sunt) pe alte coontinente... dar restul lumii nu era interesata, ridica din umeri, nu voia sa auda... Acum, ambele nenorociri s-au abatut aproape de noi... Ne-au explodat in fatza, cum se zice... si suntem (cam) neputinciosi. Poate ca e un "ghiont" de trezire.
      Oh, da. In timp ce unii se pun la adapost cand e "de rau", taranul munceste pentru ca acei unii sa aiba "painea cea de toate zilele"... curierul alearga pentru ca acei unii sa-si primeasca painea si tot asa... Cand iese, din nou, soarele, acei unii sunt un pic mai bogati si ceilalti cu mult mai saraci...
      Hm. Au fost, candva, oameni care aveau constiinta... Carcotasa din mine imi da un ghiont: poate ca faceau tot posibilul pentru a-si proteja forta de munca, nu viata oamenilor, neaparat...

      Ștergere
  9. Nu am avut ocazia de a cunoaște această carte...trist subiectul războiului...pasajele aduc totuși aminte câte ceva din Bucureștiul de altă-dată...
    Chiar dacă istoria nu se uită, interesele unora împing lucrurile către...războaie !
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, trist subiect...
      Nu stiu inainte vreme, dar in "zilele noastre" pare ca nu doar razboaiele aduc bani multi unora, ci si cartile cu si despre razboi, filmele... Cred ca suntem cam... ciudatei, noi, oamenii. 😊
      In roman poate fi recunoscut Bucurestiul.
      Exact! Cei care au puterea fac istoria sa se repete, mai ales in "punctele"
      care le aduc averi. :(
      Pupici! ❤

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.