Pagini

2023-06-29

Aproape Pluto si aproape copacei

E tare greu să scriu o introducere după o absență prea mare... Așa că nu o scriu. Nu scriu nici că am revenit pe termen lung – am crezut asta și cu altă ocazie și nu mi-a ieșit - nimic rău, doar mult de lucru și program aiuristic. Scriu – mno, tot e un fel de introducere – că particip la prima tema de la Transformări creative – iunie 2023: borcan (adică, transformarea unui borcan într-un obiect decorativ). Temele pentru celelalte trei săptămâni din iunie: 2. sticlă; 3. pahar/cană/farfurie; 4. la alegere.

Cândva – în negura istoriei personale – am decorat un borcan în Pluto (capul lui Pluto, unul dintre personajele lui Walt Disney) – suport pentru creioane, pixuri, alte cele. Atunci am realizat tot capul câinelui, dar semăna mult mai bine cu Pluto pentru că am folosit un botic lung. În fine...

Borcanul ales l-am învelit în piele bej. Urechile, mustățile, sprâncenele și limba sunt tot din piele. Ochii i-am desenat pe carton și i-am decupat. Boticul e din plastic negru, de la un cățel de pluș pe care nu-l mai am.
etape lucru cap de caine din borcan invelit in piele ocru

Gura e conturată cu marker negru (pe pufii de piele nu s-a colorat prea frumos - nu am avut la îndemână vopsea neagră).

borcan invelit in piele bej, sub forma unui cap de caine, suport pentru creioane, care are in el trei copacei din material plusat - trunchiul - si lana verde, coroana

Fiind restantă și la Salvăm păpuși – pe Provocări verzi – am lucrat trei pomișori despre care-mi imaginez că seamănă cu acei copăcei ai lui Lorax. Mi-a plăcut animația, mi-au plăcut copăceii aceia ciudați și mi-a plăcut Lorax (v. link mai jos). Am combinat două provocări, altfel spus.

trei copacei din material plusat maro - trunchiuri - si coroane din fir verde de lana; in unul este un pix si coroana are ochi si gura

Am folosit material plușat, maro cu picățele negre (material rămas de la niște foste huse pentru scaune). Am rătăcit, cumva, poza cu bucata de material folosită și bețișoarele pentru frigărui introduse în doi dintre cilindrii catifelați. În al treilea cilindru am introdus un pix – ideea mi-a venit pentru că un pix prezentat de Suzana la un moment dat mi-a plăcut atât de mult încât îmi tot revine-n memorie.

pix imbracat in copacel lucrat din material plusat maro si lana verde - coroana copacelului are ochi si gura

Sigur că pixul meu nu-i la fel de simpatic, da-mi place, mai ales că se aud ochii cum joacă-n orbite atunci când folosesc pixul – e amuzant.

doi copacei din material plusat maro si lana verde, infipti in pamantul dintr-un ghiveci

Coroana copăceilor e din fir de lână – am înfășurat ca pentru pompon dar nu am tăiat firele, ci le-am prins la mijloc și apoi le-am cusut pe trunchiul plușat. Bețișoarele de frigărui (respectiv pixul) susțin copăceii pe verticală.

E provocarea pierdută: Copacii fermecați ai lui Lorax...

Din păcate, am uitat de Vivi, mesagera. Hm. Nu știu pe unde este, dar o găsesc – sper!

8 comentarii:

  1. Tare dragut Pluto al tau! Si "copaceii" pixuri sunt haioase! Felicitari penzru idei!
    Pupici si imbratisari de la Trio pentru Trio 😘😘😘
    Tare ti-am dus lipsa 💖 ma bucur ca esti din nou aici 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa stiu ca-ti place ce-am reusit! Multumesc, Carmen draga! ❤
      Imi doresc sa regasesc timp sa stau mai mult pe bloguri - e o "jucarie" care-mi place mult. Luna aceasta abia daca am deschis de cateva ori "masinaria"...
      Imbratisari si pupici si de la noi pentru voi! ❤ 😘 ❤ 😘 ❤ 😘

      Ștergere
  2. Se te extrañaba me gustaron tanto la maceta como los arboles. Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gracias por el cumplido!
      Me alegra saber que te gusta lo que logré hacer.
      Mandando un beso!

      Ștergere
  3. E tare simpatic, îmi place mult cum a ieşit! Bravo, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E fain ca-l vezi simpatic! Multumesc, Potecuta! ❤

      Ștergere
  4. Aproape???? Sunt superbi copaceii si Pluto e fantastic. Stii ca am avut un pluto gonflabil cand eram mica. Vai era super simpatic. Era mai mare decat mine :)))))
    Kouki ma scruteaza asa nemilos ca vrea sa mergem la somn... dar eu nu ma las pana nu reusesc sa scriu un gand - :D
    Imi place mult ideea lui Pluto canita - ca sa vezi, am facut si eu un mic magarus pe o canita :D. Trebuie sa imi fac un Pluto :)))).
    Copaceii imi plac tare mult - ce idee faina ai avut. Si pixul. Fantastic :D hihi
    Si sunt si verzi.
    Pup cu drag si trimit imbratisari si de la frumuselul zan de langa mine, Kouki.
    😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca iti place ce-am reusit sa fac si imi face mare bucurie entuziasmul tau! 💗
      Trebuie sa urmezi indemnurile din privirile lui Kouki! Stie ce e bine si pentru tine. ❤ 😊
      Multumesc de gand, draga Rux! Multumesc si zanului Kouki. Cu drag va imbratisez si eu! 💗 Pupici!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.