George Bacovia, Cu voi...

Mai bine singuratec și uitat, / Pierdut să te retragi nepăsător, / În țara asta plină de humor, / Mai bine singuratec și uitat.

O, genii întristate care mor / În cerc barbar și fără sentiment, - / Prin asta ești celebră-n Orient, / O, țară tristă, plină de humor.

Poezia Cu voi... am ales-o deschizând la întâmplare volumul Versuri și proză, George Bacovia, Editura Eminescu, Bucureșți, 1987.

Imi plac poeziile, să nu fiu înțeleasă greșit, doar că prefer proza. Astfel consider că, prin definiție, nu sunt cititor de poezie, dar versurile scrise de George Bacovia m-au atras foarte mult; mă amuză și azi – poate-s șui, ‘că mă amuză? Poate. Unii spun că-s versuri din care emană tristețe. Așa o fi. Personal, zâmbesc când le citesc, imaginându-mi, de exemplu, Liceu, - cimitir / Al tinereții mele - / Pedanți profesori / Și examene grele (...) - din poezia Liceu.

Cum să nu zâmbesc când, în anii de liceu, aveam sentimentul că... tinerețea se irosește, și ne amuzam între noi, liceenii – pierzând câștigând nopțile ascultând muzică și punând lumea la cale - că ar fi mai fain să fim întâi pensionari, apoi să mergem la școală și apoi la muncă. Între timp am aflat că putem fi tineri – și chiar putem copilări – la orice vârstă.

Copii, jucați-vă cât timpul vă permite.

Normele sunt legi, pe care ni le impunem noi înșine sau care nu au o putere externă de constrângere - scria pe undeva George Bacovia.

Faptul că cele mai multe poezii ale lui îmi plac nu înseamnă că știu pe de rost tot ceea ce scriu aici.

Câteva date biografice

George Bacovia e pseudonimul lui George Andone Vasiliu. S-a născut în 4/17 septembrie 1881, la Bacău. Tatăl lui, Dimitrie Vasiliu, era comerciant în Bacău. Mama lui a fost Zoe Vasiliu, fiica unui boier.

În 1905 se stabilește la București împreună cu fratele său Eugen. O mai veche nevroză (prima internare în 1914, la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din București), îl obligă la o viață mai mult retrasă. Zicea el:

Nu mă plictisesc și nu mă neliniștesc în singurătate. Din cauza temperamentului mi-am croit fatal o astfel de viață. (...) Societatea cere mereu oameni robuști, care să se străduiască cu spor pentru ea, să-i ducă mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii și îi privesc cu interes prin geamul din fața casei mele. Cred că fiecare duce ceva bun cu sine, și, dacă nu sunt toți la fel, de vină sunt împrejurările care diferă de la individ la individ. Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare.

În 1928 se căsătorește cu Agatha Grigorescu, profesoară în București, unde cei doi se stabilesc. În 1931 se naște unicul fiu, Gabriel. Din 1933 se stabilește la București definitiv, cu familia.

Gabriel, cititul e un viciu, dar nu dăunător minții și trupului.

Nu te îndepărta de carte! Citește și cărți bune și cărți rele, așa poți vedea și compara binele cu răul.

Alege-ți prietenii fiule, fugi de oamenii lingușitori, ce-n față te sărută și în spate se spală cu apă de colonia.

George Bacovia moare în 22 mai 1957, la București.

Studiile lui George Bacovia

La vârsta de 6 ani începe să învețe limba germană; între 1889 și 1890 începe clasa întâi la un pension din Bacău. Din1891 învață la Școala Primară Domnească nr. 1, apoi e înscris la Gimnaziul Ferdinand. În anul 1900 se înscrie la Școala Militară din Iași, dar renunță în semestrul doi pentru că nu a putut suferi disciplina cazonă. În această perioadă a compus poezia Plumb, pe care a terminat-o abia în 1902. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand, absolvind în 1903. Perioada liceului îl inspiră pentru unele poezii – cum ar fi Amurg violet (1899).

Are talent la vioară și la alte instrumente din orchestra școlii, pe care o și dirijează. Se evidențiază și la gimnastică, dar și la desen – în 1899 obține premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru desen artistic după natură.

Se înscrie la Facultatea de Drept din București, dar se retrage. În 1907 se înscrie la Facultatea de Drept din Iași, și absolvă în 1911 - plătește zece ani cotizațiile la baroul din Bacău dar nu profesează.

Locuri de muncă și activitate literară

A avut mai multe ocupații: suplinitor (desen și caligrafie), șef de birou, copist, ajutor contabil, referent bibliotecar. În 1932 obține o pensie de la Societatea Scriitorilor Români (SSR) și din 1940 de la Casa de Pensii a Scriitorilor, de curând înființată. Consiliul de Miniștri îi acordă pensie de onoare în 1955.

A debutat în Literatorul (1899), cu poezia Și toate, semnată B. George. Între 1903-1904 frecventează cenaclul lui Macedonski.

Colaborează la câteva reviste. În 1915 scoate revista Orizonturi noi, la Bacău; în 1925, tot la Bacău, scoate revista Ateneul cultural.

Opere și premii

Volumul de debut: Plumb, în 1916. E premiat în 1923 de Ministerul Artelor pentru volumul Plumb; în 1925 obține premiul pentru poezie al SSR, ex aequo, împreună cu Lucian Blaga; în 1934 obține Premiul Național de poezie, alături de Tudor Arghezi.

Alte volume: Scântei galbene (1926), Cu voi, (1930), Comedii în fond (1936), Ștanțe burgheze (1946) s.a.

În 1947 e sărbătorit la Bacău pentru 65 de ani de viață și 50 de ani de activitate literară. Îi este reeditată opera începând din anii 1956 și 1957. În 1956, la vârsta de 75 de ani, primește Ordinul Muncii clasa I.

Macedonski e cel care îl descoperă, dar se impune greu cu originalitatea absolută a poeziei sale. Eugen Lovinescu e reticent până la a considera poezia lui Bacovia fără artă. Poeții se dovedesc mai receptivi.

Volumul Poezii (1929) – cuprinzând Plumb și Scântei galbene – inaugurează, de fapt, receptarea critică propriu-zisă, dar George Călinescu nu-l consideră un mare poet. George Bacovia se impune ulterior în ochii criticilor și numele lui e tot mai des asociat cu al scriitorilor moderni.

Simbolist prin formație (format la școala simbolismului literar francez), își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne ca unul dintre marii precursori. E considerat azi cel mai mare poet care a reprezentat simbolismul din literatura română.

Înscriu această postare la Citate favorite, pe blogul Suzanei: Floare de colț.

Alte citate – George Bacovia

Viața e mai tare decât mizeriile ei.

Esențialul vieții? E a nu fi prea esențial.

A murit prezentul? S-a dus și viitorul? Învie trecutul? Pentru cine?

Ce vreți voi, așa e creierul meu; gândește când nu e nevoie și stă când nu trebuie să stea.

La naiba! Ei, și ce dacă mi-au picat toți dinții! E o sincopă a vieții.

Prezentul vrea să mă doboare, dar nu va putea.

Viața-i melodie frumoasă. Un rai, - plăcere este viața.

Nu am niciun crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că îmi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzică și, când găsesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notițe sunt în formă de versuri și câteodată par vaiete. Nu sunt decât pentru mine.

E noapte când oamenii se culcă și se iubesc... când tot orașul cântă cu note de ploaie ca o veche pianolă... singur, prin casă fac versuri...

Dacă tot orașul plânge ca o veche pianolă... Ce este gândul în sine?... mâine ne vom duce după pâinea cea blondă, cea brună... înainte... (din Bucăți de noapte, proză)

Să tot aștepți ca, din cultura secolului, să prinzi un ce tot mai mult, când interesante actualități par a fugi în trecut, este a te apropia, fără să știi, de inacțiune. (din Impresii de roman, postume)

surse info:

Scriitori români, mic dicționar, Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1978;

https://arhivecronopediene1.wordpress.com/2017/09/12/25-de-citate-celebre-ale-lui-george-bacovia-2/

libertatea.ro