Pagini

2023-12-18

Anticamera la Craiasa Iernii. AEC16

Fără stare, fără stare, Didi a plecat la plimbare. Și mi-a zis doar într-o doară că la Zâna Iarna pleacă, să solicite ninsoare. Am încercat s-o conving sa aștepte până la solstițiu de iarnă – mai sunt câteva zile pana-n 22 – dar ea nu și nu! Nu oprești un spiriduș când ceva în minte-și pune.

Repezită cum e ea, a plecat pe-o pală de vânt și s-a oprit în anticamera Castelului de Gheață.

o papusa cu fes rosu pe fotoliu din plastic si tuburi mici din carton langa un sfesnic argintiu cu lumanari aurii

A așteptat ce-a așteptat, pe un fotoliu special – singurul mai călduros de-acolo, special pregătit pentru vizitatori, cum ulterior a aflat. Și tot atunci a aflat ca neavând programare va trebui sa aștepte până iarna viitoare.

S-a întors cam bosumflată și mi-a povestit pățania. Nu mi-a zis-o-n față, dar părea să-mi spună ca am avut dreptate și, poate, trebuia sa aștepte până la solstițiu. Am consolat-o imediat, spunându-i ce deși n-a reușit în misiunea ei ar trebui să se bucure ca puterile de spiriduș încep să-i revină. Ai plecat pe-o pală de vânt – i-am zis. S-a luminat deodată! Atât de obișnuită fiind cu deplasări rapide cred ca și-a urmat instinctul și nici nu și-a dat seama ca poate din nou sa depășească viteza sunetului în deplasări.

sfesnic argintiu din staniol, tuburi carton, sarma si nasturi si fotoliu din recipient de plastic, garnisit cu tubulete de carton si lipici cu sclipici

Bucuroasă acum, mi-a povestit cum a fost și-a insistat pe amănunte, pentru ca tema zilei de 16 decembrie în Adventul Exploratorului Creativ este despre tubulețe de hârtie. A fost martoră când din cuibul 16 al bradului-calendar am scos punguța cu tuburi din hârtie.

Ne-am bucurat împreuna atunci și sa vezi coincidenta! Fotoliul (înalt de 7 cm și diametru de 6 cm) pe care a așteptat în Castelul de Gheață era confecționat dintr-un recipient de plastic garnisit cu tubulețe din hârtie. 

confectionare fotoliu din recipient plastic, staniol tuburi din hartie, sarma si silicon

Și
sfeșnicul (înalt de 17 cm – de la bază în vârful lumânării din mijloc - lățimea brațelor de 6 cm) avea în structură tubulețe din hârtie, doar ca erau învelite în folie de aluminiu, la fel și brațele, la fel ca tija principala a sfeșnicului – cilindrul cel mai gros, în care erau introdu-se trei bucăți de sârma tare, la capetele cărora erau fixați trei nasturi plați și trei bombați, înveliți în folie de aluminiu. 

confectionare sfesnic cu folie de aluminiu, tuburi de hartie, sarma, silicon si nasturi
Lumina caldă a lumânărilor era dată de trei sârme moi, roșii, care erau umplute cu silicon cu sclipici.

A povestit cu atâta entuziasm încât simțeam că eu le-am confecționat.

Fotografiile sunt editate in programul online gratis: https://www.online-image-editor.com/

7 comentarii:

  1. So impressed always by your beautiful art, craft and imaginative story telling.
    How are you my dearest Diana?
    I hope you are keeping yourself warm and staying beautiful.

    I send you so much love, good vibes and blessings always.

    I'm also wrapping the year with some sweet reflections.
    Hugs and kisses aplenty and a blessed Advent.

    I'll share a winter solstice tea recipe for you that you may enjoy. Not sure you are on Instagram but here it is: https://natashamusing.com/2022/12/st-nicholas-is-in-town-winter-solstice-christmas-yule/
    X'mas cheer xoxo

    RăspundețiȘtergere
  2. M--am incalzit si eu de la lumanarici si poveste. Ideea unui astfel de candelabru
    e minunata. Mai este putin si ajunge si la teleportari. Ai sa vezi!
    Pupici si noapte buna, Diana draga! Spor la tot! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
  3. E o onomatopee.. cred ca asa ii zice.. pe care o vedeam cred ca prin manga, atunci cand vreunui personaj ii pica falca vazand ceva fantastic.. GAH!!! :O
    Uite asa si eu... ma uit si ma uit si ma uit dela sfesnic la fotoloiu si invers si ai mai pus si ceva straluciri in prima poza... Ce norocoasa e Didi ca te are.. zau!
    Vai ce imi place ce ai facut. Si sfesnicul ala... dar si fotoliu.
    Sunt super super super.
    Pup cu drag!!! 🤗

    RăspundețiȘtergere
  4. Me encanta como se ilumina al igual que la navidad. Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
  5. Scaunul și sfeșnicul sunt absolut speciale! Aveam și eu o Crăiasă a zăpezii, cred că are nevoie măcar de un sfeșnic in castelul ei!

    RăspundețiȘtergere
  6. Minunată anticamera Crăiesei. Îmi pare rău de pățania lui Didi, dar mă bucur că a regăsit o perte din puterile de spiriduș!
    Felicitări, Diana!

    RăspundețiȘtergere
  7. mai mai ca tunpâna la urma te specializezi de crearea de miniaturi! Stii ce cautate sunt asemenea "maruntisuri" pentru decorarea de casute machete?! Ce idei frumoase ai, Diana draga! Superbe, toate!
    Pupici si imbratisari de la tio pentru quattro 💞🌲😘 💖 🤗

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.