A venit și ziua aceasta, din nou. Parcă ieri s-a încheiat...
In ziua de 24 februarie a început a fi sărbătorită Ziua Iubirii (Dragobetele), la români. Deși face parte din folclorul românesc, Dragobetele a început a fi evidențiat ca un contracandidat al Sfântului Valentin (14 februarie, Ziua Îndrăgostiților) la catolici (și alții de pe aceeași ramura religioasă, dar nu numai).
Și Sfântul Valentin și Dragobetele, par a avea istorie/legendă nu tocmai potrivită cu ceva menit îndrăgostiților dar, cumva, au devenit simboluri ale iubirii - și, desigur, sursă de venituri pentru comercianți.
Sunt două sărbători care îmi plac, ca idee, dar nu m-au prins. Altfel ar fi stat - poate! - lucrurile, dacă aș fi aflat despre zilele îndrăgostiților la vârsta când unii cred că tot ce zboară se mănâncă - cred că, in fapt, am sărit peste această vârstă.
Sigur, mă bucur să mă distrez cu prietenii, să ofer și să primesc daruri simbolice cu astfel de ocazii, dar nu e cu mult mai mult față de ceea ce aș face in oricare altă zi - sigur, nu primesc daruri simbolice chiar în fiecare zi, dar am o mulțime de mărunțișuri primite fără ocazie specială - ar fi flori, dar cum nu (mai) prefer flori in buchet ar fi culmea să primesc atât de multe flori in ghiveci! Într-o grădină aș avea ce face cu ele, dar nu și in balcon!
Distracție frumoasă de Dragobete! Să vă fie (să ne fie) iubirea puternică!
Uno siempre debe celebrar el amor y la amistad todos los días. Te mando un beso.
RăspundețiȘtergereEso sería ideal! Cuando todas las personas hagan esto, tendremos un mundo mucho mejor.
ȘtergereTe mando un beso.
Dragobete fericit! ♥♥♥ Ce imagine haioasa! Hahaha!
RăspundețiȘtergereNoi serbam in fiecare an SfValentin... ne rasfatam... na, ce zic ca serbam?! O zi romantica, o excursie interesanta sau poate doar o cina deosebita... indiferent ce, dar marcam cumva ziua. Suntem casatoriti de 18 ani si ceva... Nu am ratat nicio zi de Valentins Day! (Poate ca daca ar fi fost dupa Helmut, am fi renuntat ca el nu prea pune pret pe romatic ☺☺☺ dar stie ca mie imi face placere, asa ca imi face placerea ☺☺☺ )
Pupici si imbratisari, de la trio pentru quattro 😘🐾💕💐💞☕💗
Mulțumesc Carmen draga! 🌹 Am ajuns târziu, dar pot spune "La fel!" pentru că în fiecare zi e ziua iubirii - pentru cei care se iubesc.
ȘtergereMulti ani cu bine și frumos va doresc! 💖 Cu atât mai mult e clar că sunteți un cuplu in deplina armonie, având în vedere că zici că nu-i tocmai romantic. Totuși, tind sa cred că e, dar nu reușește întotdeauna să fie "inițiatorul". 😊 Mai ales știind că "te ocupi" tu.
Îmbrățișări și pupici de la quattro pentru trio! 😘🐾💗🍀💕☕💞
Aşa să fie, Diana! Zi veselă şi frumoasă îţi doresc!
RăspundețiȘtergereAjungând târziu să răspund pot spune că ziua a fost cum mi-ai dorit: vesela și frumoasă! 😊
ȘtergereMulțumesc, Potecuță! 💗
Daca tot am vazut cu intarziere urarile, spun doar ca sper ca ai avut o zi de Dragobete vesela si frumoasa, Diana draga! Pupici si o saptamana minunata in continuare.🥰👄
RăspundețiȘtergereA fost frumos, cu veselie! Mulțumesc, Suzana draga! 💗😘
ȘtergereZile cu bucurie! Pupici!
Dragobetele pupă fetele! Îmi place imaginea foarte mult. Sper că te-ai distrat de dragobete!
RăspundețiȘtergerePărere mea este că ar trebui zilnic sărbătorită iubirea.
Zi frumoasa să ai. Pupici
Și mie îmi place imaginea. 😊 Am salvat-o cu ceva timp in urmă special pentru Dragobete sau Valentin. 😃
ȘtergerePărerea mea coincide cu a ta, dar o zi dedicata nu strica.
Mulțumesc, Mihaela! Zi frumoasa și pentru tine! 😘💗 Pupici
Desi ideea de a avea o zi a indragostitilor este buna in principiu, mie imi place sa o sarbatoresc fix cand am chef, nu neaparat de Valentin sau Dragobete. Uneori se intampla sa coincida cheful cu aceste zile, dar de cele mai multe ori nu. Primavara tarzie mi se pare un anotimp mult mai potrivit pentru asa o sarbatoare.
RăspundețiȘtergereSigur că nu strica o zi dedicata special. 😊 Se poate întâmpla ca într-o astfel de zi sărbătorească unii să-și de-a seama că, încă, se iubesc. 😊
ȘtergereCând iubirea uneste doi oameni se simte în fiecare zi, prin gesturi (aparent) mărunte, prin... o mulțime! 😃
Cred că ai dreptate privind perioada. Valentin (ce-o fi fost el) a fost "sanctificat" în februarie - nu putem schimba.