În anul când am scris povestea – pentru un concurs: “Scrisori către Moș Crăciun”, organizat de un cotidian cu acoperire națională – foloseam apă de parfum Perceive, de la Avon, care se încadrează în categoria “orientale”. Esența principală este de frezii. Frezia, în limbajul floral, înseamna “dăruiește-mi iubirea ta”. Esența de frezii e accentuată de atingerea ușoară a piperului alb, învăluind floarea de ylang ylang aflată lângă prune, pere coapte și cuișoare, pe o bază liniștitoare dată de vanilie, senzuală și caldă datorită moscului și lemnului de santal…
În Martie 2000 a murit cățelușa rasa boxer, Bonny, după ce ne-a oferit nouă ani minunați, și îmi doream cu ardoare altă cățelușă – dar cum să aduc un alt căine, la bloc? Bonny a ajuns la noi pentru că cineva ne-a rugat, când Bonny avea vreo trei luni de viață, să o ținem vreo trei săptămâni. Și s-au făcut nouă ani! Nu am găsit cui să o dăm, s-a obișnuit la bloc și… asta a fost – dar nu era ceva premeditat! De aceea, dorința de a avea o nouă cățelușă rasa boxer rămânea arzătoare dar nu o duceam la îndeplinire din motive obiective: viața la bloc nu e tocmai potrivită pentru un câine boxer care are nevoie de multă mișcare, de spațiu pentru că e un câine care nu stă locului o clipă!
Boby |
Am citit despre concurs și mi-am zis că e ocazia potrivită de a face publică dorința fără, însă, a ști ceilalți cine, ce, visează! Am scris povestea și am trimis-o.
Era ziua de 22 Noiembrie 2004. În Decembrie s-au anunțat câștigătorii dar nu se regăsea acolo scrisoarea trimisă de mine.
În 24 Decembrie 2004, în scara blocului rătăcea bezmetic un câine boxer: slab, plin de cicatrici, cu urechile franjuri – la propriu, de la luptele date, probabil, pentru hrană sau teritoriu.
Doua vecine au crezut că e al nostru! Și au sunat la ușă! Cine
poate rezista acelor ochi mari, rotunzi, căprui și blânzi? A rămas la noi, să
îi căutăm stăpânul. Am căutat timp de șase luni, apoi l-am dus (din nou) la
veterinar, ni s-a spus că are vârsta de 2-3 ani și i-am fâcut carnet de sănătate:
se numea Boby (numele la care a reacționat) și era al nostru!
Mare diferența între femela rasa boxer și masculul rasa boxer dar… în povestea-scrisoare am scris câine, uitând vorba aceea înțeleaptă: ai grijă ce-ți dorești pentru că s-ar putea să primești.
În dimineața de Crăciun Boby a primit și el un cadou, făcut în seara precedentă – îl vedeți în poză. L-am desfăcut puțin din hârtia în care era împachetat și i-am arătat un colțișor de jucărie. Restul a făcut singur, cu frenezie – spre distracția celor prezenți – și a alergat cu jucăria prin toată casa… A rămas jucăria lui preferată.
Pe scurt: dimineața de Crăciun pe care mi-o amintesc aici avea parfum de frezie și mosc, de șampon pentru căței, de brad argintiu, de cozonaci și de friptură – pentru că se afla în cuptor carnea pentru masa de prânz.
Crăciunul are același parfum în fiecare an și, totuși, are mereu alt parfum.
Cine are timp și dispoziție poate citi povestea pe care în anul 2004 am trimis-o la redacția unui ziar în speranța că voi primi ce doresc – așa cum scria în regulament. Am primit! Fie ca toți să primească ceea ce își doresc! Dar dacă nu le-o plăcea mai târziu să nu dea vina pe Moș Crăciun, pentru că Moș Crăciun oferă (și el) tuturor după sufletul lor! Asta știe toată lumea! Sau ar trebui să știe!