Auguste Dupin - precursorul detectivilor particulari

Cavalerul C. Auguste Dupin este un detectiv fictiv care apare prima data in povestirea Crimele din Strada Morgii (1841), de Edgar Allan Poe, este povestirea considerata a fi prima de literatura politista. Mai apoi, detectivul reapare in Misterul Mariei Roget (1842) si Scrisoarea furata (1844)

Termenul “detectiv” nu aparuse la momentul cand Poe isi scria povestirea. Folosind ceea ce Poe a numit “rationament”, Dupin combina intelectul sau considerabil cu imaginatia creatoare, punandu-se chiar in mintea criminalului.

Dupin provine dintr-o familie care a fost odata bogata, dar a saracit "in urma unui sir de evenimente nedorite" si a devenit mai umil, multumindu-se doar cu satisfacerea necesitatilor de baza ale vietii. Locuieste la Paris, cu prietenul sau apropiat, naratorul anonim al povestirilor. Cei doi s-au intalnit din intamplare in timp ce cautau amandoi "aceeasi carte foarte pretioasa si rara", intr-o biblioteca obscura.

Dupin este descris ca o masina de gandire dezumanizata, un om al carui unic interes este logica pura. Acest punct de vedere al lui Dupin serveste ca un contrapunct la conceptul lui Poe de perversitate, introdus in The Imp of the Perverse. Acest impuls nu poate insemna “a rationa” si, de fapt, ii determina pe oameni sa actioneze intr-un mod opus acelui sugerat de logica.

Poe ar fi luat numele "Dupin" de la un personaj dintr-o serie de povestiri publicate pentru prima data in Burton’s Gentleman’s Magazine (1828) si denumita "Unpublished passages in the Life of Vidocq, the French Minister of Police". Cel mai apropiat exemplu de detectiv din fictiune este Zadig (1748), de Voltaire, in care personajul principal realizeaza fapte de analiza similare.

In scrierea seriei de povestiri cu Dupin, Poe a capitalizat interesul popular contemporan. A folosit un urangutan in "Crimele din Strada Morgii" inspirat de reactia populara starnita de un urangutan care a fost vazut la Masonic Hall din Philadelphia, in iulie 1839. In "Misterul Mariei Rogêt", s-a inspirat dintr-o poveste adevarata care a devenit de interes national: o tanara fata, Mary Cecilia Rogers, a fost ucisa in apropiere de New York si, cu toate ca moartea ei a starnit vreme indelungata interesul, misterul ce o invaluia nu fusese dezlegat in timpul cand a fost scrisa si publicata nuvela. Poe a plasat actiunea in Paris, dar foloseste detalii publicate despre crima din New York.

Un critic a scris despre aceasta nuvela ca este mai mult un eseu decat o povestire.

C. Auguste Dupin este recunoscut, in general, ca primul detectiv din literatura. Personajul a servit ca prototip pentru mai multi detectivi care au fost creati mai tarziu, inclusiv pentru Sherlock Holmes al lui Arthur Conan Doyle si Hercule Poirot al Agathei Christie. Doyle a spus odata: "Fiecare [dintre povestirile politiste ale lui Poe] este o radacina din care s-a dezvoltat o intreaga literatura... Unde era povestirea politista pana ce Poe i-a suflat viata in ea?"

Fiodor Dostoievski l-a numit "un scriitor extrem de talentat" si a realizat recenzii favorabile pentru povestirile politiste ale acestuia. Personajul Porfiri Petrovici din romanul “Crima si pedeapsa” a fost influentat de Dupin.

Nota: tema nu e epuizata :)

Despre eliberarea tiganilor

La 31 Ianuarie 1844, Mihai Sturdza (1834-1849), domnul regulamentar al Moldovei, decreteaza dezrobirea tiganilor statului si manastirilor.

Pe o adresa redactata si scrisa de mana lui Mihail Kogalniceanu, el si colegii de opinii: Costache Negri, Alexandru Mavrocordat, Vasile Alecsandri s.a., felicita pe domnitor si pe membrii Sfatului legiuitor.

S-a statornicit ca toti robii manastirilor atat pamantesti, cat si straine, sa fie slobozi pentru totodeauna si sa se bucure de aceleasi drituiri ce sunt inchizasluite si celorlalti moldoveni de potriva lor, adica a cei asezati pe mosii, care se indeletnicesc cu lucrarea pamantului..., iar acei cu mestesuguri de prin targuri, sa se aseze intre negustorii patentari. M. Kogalniceanu arata: acum patria noastra, dezrobindu-si tiganii, sfinteste principiul ca toti oamenii se nasc si sunt slobozi.

Primele atestari ale prezentei tiganilor in Moldova (1428) si Muntenia (1385) sunt documente in care ei sunt listati ca bunuri ale unor manastiri. In functie de stapan, existau trei categorii de sclavi: domnesti (ai printului sau statului), boieresti (ai boierilor) si manastiresti (ai manastirilor). La inceput, toti sclavii erau domnesti. Ei ajung in posesia manastirilor si boierilor prin donatii sau vanzare.

Intr-un document din 1388, cand Tara Fagarasului era condusa de Mircea cel Batran, se specifica faptul ca boierul Costea stapanea satele Vistea de Jos, Vistea de Sus si jumatate din Arpasul de Jos, precum si 17 tigani de cort. Aceasta este prima atestare documentara a tiganilor din Transilvania, o etnie cu origini misteriose si controversate, cu un mod de viata caracterizat de unii drept boem, un popor care pe teritoriul Romaniei a stat sute de ani in robie.

In Transilvania (aflata in Regatul Ungariei), cu exceptia partilor ajunse temporar sub stapanirea voievozilor munteni sau moldoveni, statutul tiganilor era prin comparatie deosebit de bun.

Ei devin iobagi ai coroanei in anii 1400, si acest statut este in general mentinut si dupa ce Transilvania devine principat autonom sub stapanirea otomana. Au dreptul de a umbla prin tara si de a poposi pe pamanturile coroanei, autonomia interna a cetelor de tigani, toleranta coroanei fața de ne-apartenenta la religia crestina, absenta obligatiilor militare.

Totusi, rutele pe care sclavii domnesti aveau voie sa calatoreasca erau strict controlate de autoritati. Pentru a pastra controlul asupra lor, mai multe cete de tigani erau puse de catre stat sub controlul unui bulibasa, si el tigan. Tiganii trebuiau sa plateasca o suma coroanei, mai mica insa decat populatia sedentara. In Brasovul medieval din randurile tiganilor erau alesi calaii.

Procesul dezrobirii tiganilor va dura vreo trei decenii (1830-1860); a inceput odata cu adoptarea in Tara Romaneasca a Regulamentului pentru imbunatatirea soartei tiganilor statului (1831), iar in Moldova a Regulamentului pentru statornicirea tiganilor.

In perioada 1843-1856, in Principatele Romane sunt adoptate legi ce elibereaza din robie tiganii apartinand bisericilor si manastirilor.

In Tara Romaneasca eliberarea robilor bisericii si manastirilor incepe in anul 1847, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, aceasta facandu-se fara nicio despagubire. Desrobirea tiganilor figura ca un punct important in programul revendicărilor revolutionarilor pasoptisti. In Tara Romaneasca, printr-un decret al guvernului provizoriu instituit in timpul revolutiei, ia fiinta o Comisie pentru liberarea robilor, toti tiganii fiind declarati liberi.

Povestea scrisa de Vasile Alecsandri despre Vasile Porojan, prietenul tigan din copilaria sa, rememoreaza trista istorie a dezrobirii tiganilor de pe mosia parinteasca.

Frumoasa zi a fost aceea cand, din balconul casei de la Mircesti, am declarat tiganilor adunati ca sunt liberi! (…) Surprinderea lor s-a manifestat prin o exclamare salbatica si bucuria lor prin o mie de sarituri desantate, ca oameni muscati de tarantela. Vreo trei batrani insa au inceput a plange si a-mi zice: – Stapane, stapane, ce ti-am gresit ca sa ne urgisesti astfel, pacatosii de noi?!… Ne faci slobozi?… Cine o sa ne poarte de grija de azi inainte?… Cine o sa ne hraneasca, cine sa ne imbrace, cine sa ne cunune, cine sa ne ingroape?… Stapane, nu te indura de noi si nu ne departa de mila Mariei Tale!

Odiseea libertatii a inceput cu birtul satului.

Laia se opri la cea întâi crâşmă, povesteste Alecsandri, pentru ca să celebreze noua lor poziţie socială, apoi se opri la a doua crâşmă, pentru ca să cinstească în sănătatea cuconaşului, apoi se opri la a treia, pentru ca să boteze cu vin libertuşca, apoi la a patra, pentru ca să guste dacă rachiul liber e mai bun decât celălalt etc., etc., şi astfel au dus-o întruna până ce, bându-şi până şi căciulile şi apucându-se de furturi, au ajuns în închisorile de la Roman, de la Piatra şi de la Bacău.

Dupa vreo sase saptamani de la eliberare, tiganii au revenit la Mircesti. Insusi prietenul copilariei sale, care invatase mestesugul de pitar, s-a intors acasa spre batranete. Primit si tratat generos de poet, a disparut insa dupa doua zile, furand si un cal.

Pe cât e de neomenos faptul de a lipsi pe un om de libertate, pe atât e de necumpătat faptul de a libera deodată pe un sclav fără a-l pregăti la fericirea ce-l aşteaptă şi a-l feri de neajunsurile unei libertăţi pripite, concluziona Alecsandri in reflectiile asupra fostilor robi tigani.

Nota: nu am pretentia ca articolul este complet.

Surse de inspiratie: tiganii.ro; verticalonline.ro; bjvvbuzau.ro; E.Pons, Tiganii din Romania – o minoritate in tranzitie, ed. 1999 s.a.

Vezi si:
Alt troc politic, de Ziua Internationala a Rromilor 

https://diana-kundalini.blogspot.com/2014/04/alt-troc-politic-de-ziua-internationala.html

Tiganii si societatea

https://diana-kundalini.blogspot.com/2013/03/tiganii-si-societatea.html

Așa arăt acum, în Miercurea fără cuvinte 5!

Foto e facuta de M.M. - August 2012

Postarea participă la Wordless Wednesday! (5) la CARMEN 

(Intre vis si realitate)

Edgar Allan Poe - poetul neogotic

(n. 19 Ianuarie 1809 - d. 07 Octombrie 1849)

Din biografia lui Poe

Edgar Allan Poe s-a nascut la Boston, in 19 Ianuarie 1809, intr-o familie de actori. Tatal lui, David Poe, fiul unui patriot care a luptat alaturi de La Fayette in Razboiul de Independenta, alcoolic si somer, isi paraseste familia, disparand fara urma. Mama, Elizabeth Arnold Hopkins Poe, foarte tanara, insarcinata cu sora lui Edgar (Rosalie se va naste in imprejurari deloc favorabile), isi ingrijeste fiul cum poate, interesandu-se si de William (in 2 August 1831 va muri de tuberculoza), fratele mai mare al viitorului poet, care locuia cu bunicii din partea tatalui. Zbatandu-se in saracie moare la 8 Decembrie 1811. Toti cei trei copii vor fi infiati de familii diferite.

In anul 1811 Edgar e infiat (formal) de John Allan, un negustor scotian de marfuri exotice (si chiar sclavi, zic unii) care avea afaceri in Richmond, Virginia, si care i-a oferit multe avantaje in copilarie. In 1826 s-a inscris la Universitatea din Virginia dar dupa numai cateva luni renunta si se alatura armatei SUA, ca simplu soldat, cu numele de Edgar A. Perry.

Imbolnavirea si moartea sotiei sale, Virginia Clemm (verisoara care avea varsta de 13 ani cand s-au casatorit in secret, in 1836), in 30 Ianuarie 1847, ii accentueaza abuzul de bauturi alcoolice si droguri, de care oricum era dependent. Duce o existenta tot mai dezorganizata, care ii precipită ruina fizica si spirituala. La sfarsitul lunii Septembrie 1849, imbibat cu opium si alcool, calatoreste spre Baltimore, probabil cu intentia de a o aduce pe doamna Clemm de la New York, dar n-a mai ajuns la destinatie (informatiile difera, cam de la o sursa la alta: unii afirma ca pleca sa se insoare – cu Elmira Royster Shelton, care-i fusese logodnica in tinerete si acum era vaduva; se logodisera si urma nunta, 17 Octombrie) Dupa o disparitie de cateva zile, in 3 Octombrie 1849, este gasit cazut (delirand intr-o rigola, unele surse amintesc o sectie de votare langa care e gasit) pe un trotuar in orasul Baltimore, in stare de confuzie mintala. Moare patru zile mai tarziu. Despre cauza mortii se speculeaza, deoarece rapoartele medicale nu s-au pastrat si nici certificatul de deces: infarct, comotie cerebrala, epilepsie, tuberculoza, sinucidere, turbare…

Dintre toti scriitorii americani clasici ai secolului XIX-lea, Poe a avut cea mai nefericita existenta. Edgar Allan Poe a fost cel mai sarac dintre ei, viata sa a fost precara, spune Stephen Rachman, presedintele “Poe Studies Association”.

Unele lucrari ale lui Poe

Scriitor american, poet, romancier, nuvelist si critic literar, e considerat a fi unul dintre cei mai provocatori scriitori ai secolului XIX, cu o influenta considerabila in literatura americana si europeana, parinte al prozei politiste si precursor al romanului SF si horror, si-a inceput cariera literara ca poet (Tamerlane and Other Poems, 1827; Poems, 1831). Singurul sau roman finalizat, The Narrative of  Arthur Gordon Pym (Povestea lui Arthur Gordon Pym), este publicat in 1838, iar primul volum de povestiri, Tales of the Grotesque and Arabesque, apare in 1840. Cartea care il va impune definitiv in atentia publicului este The Raven and Other Poems (1845). Poemul “Corbul” a avut succes instantaneu. Prin intermediul traducerilor lui Baudelaire, care il descria ca pe “cel mai important scriitor al epocii“, reputatia sa europeana incepe sa capete un contur bine definit. Edgar Poe e subjugat, asemenea cuceritorilor si filosofilor, de dorinta unitatii; la el spiritualul se combina cu fizicul. S-ar putea spune ca Poe cauta sa aplice literaturii procesele filosofiei, iar filosofiei metodele algebrei. In aceasta constanta ascensiune catre infinit, uneori iti poti pierde respiratia. In acest gen de literatura aerul e la fel de rarefiat ca intr-un laborator. Aici vei vedea mereu glorificarea vointei care se apleaca asupra inductiei si analizei. S-ar parea ca Poe vrea sa uzurpe rolul profetilor si sa-si adjudece monopolul explicatiei rationale. Astfel, peisajele servind ca fundal febrilelor lui compozitii capata paloarea unor fantome. Poe, care arareori pare sa fi impartasit pasiunile altor oameni, schiteaza arbori si nori care sunt aidoma arborilor si norilor dintr-un vis, sau, si mai bine, care se aseamana cu personajele lui stranii, la fel de adanc patrunse de un tremur supranatural si convuisiv - scria Charles Baudelaire la un moment dat.

Un al doilea eu intunecat bantuie in adancul fiintei si acesta trebuie mai degraba integrat, asimilat, imblanzit decat negat. Aratandu-ne intunericul din fiinta umana, Poe atrage atentia asupra unui adevar: suntem si Cain si Abel, si inger si demon. 

Creatorul primului detectiv din literatura

Edgar Allan Poe este creatorul primului detectiv din istoria literaturii universale, Auguste Dupin, eroul unui ciclu de povestiri printre care Crimele din strada Morgii si Scrisoarea pierduta. Scriitorul reuseste sa-si exploateze pasiunea pentru criptografie tocmai pentru a da iluzia unui labirint cu solutii aparent complicate. Povestirea Crimele din strada Morgii prezinta un exemplu de crima rezolvata pe principiul deductiei ingenioase si a evidentei. Sherlock Holmes (detectivul creat de Sir Arthur Conan Doyle) si Hercule Poirot (detectivul imaginat de Agatha Christie) ii seamana lui Dupin.

Diverse

O scrisoare pe care Poe a trimis-o editorului sef al publicatiei pentru femei “Godey’s Lady’s Book” – una dintre cele mai populare la acea vreme – a fost vanduta la licitatie, in anul 2012, pentru suma de 164 mii de dolari. Edgar Poe a trimis editoarei Sarah Josepha Hale (cunoscuta in literatura americana, autoarea poeziei pentru copii “Mary Had a Little Lamb”) o scrisoare in care refuza invitatia ei de a publica un articol in revista pe care o edita – era cu opt luni inainte de publicarea poemului “Corbul” si ii explica editoarei ca este prea ocupat cu proiectele sale literare si ca fusese bolnav in ultimul timp.

Sarah Josepha Hale a ramas in istorie si pentru faptul ca s-a aflat printre persoanele care au contribuit la instaurarea Sarbatorii Recunostintei in Statele Unite.

Un document care continea primele opt strofe din poezia For Annie, de Allan Edgar Poe, scrise de mana, s-a vandut cu 690 mii de dolari in anul 2009.

De 60 de ani, in fiecare an, cu ocazia aniversarii nasterii scriitorului, un anonim lasa trei trandafiri si o sticla de coniac pe jumatate plina pe mormantul lui Poe. In anul 2010 misteriosul vizitator nu s-a aratat, dezamagindu-i pe fanii lui Poe, care se adunasera inca din timpul noptii, infruntand frigul, pentru a-l zari.

In general, el venea intre miezul noptii si ora cinci dimineata, in micul cimitir din orasul Baltimore din Maryland, pe 19 ianuarie, inca din 1949, a explicat Jeffrey Savoye (secretarul si trezorierul asociatiei Poe Society, care cuprinde 380 de membri si admiratori ai scriitorului, raspanditi pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, dar si in alte tari), subliniind ca atunci cand a inceput acest ritual se implineau 100 de ani de la moartea lui Edgar Allan Poe. In urma cu cativa ani, un bilet lasat pe mormantul poetului indica faptul ca persoana care a initiat aceasta traditie a decedat, dar ca ritualul anual va continua.

Presupunem ca in anii de dupa acel mesaj, descendentii vizitatorului misterios au continuat traditia. Insa nu am reusit sa aflam cine sunt, a adaugat secretarul Poe Society.

Surse: Poe: Journalist and Critic (1969), Robert D. Jacobs; wikipedia; qmagazine.ro; Reuters;

Altele:
Annabel Lee, de Edgar Allan Poe
Corbul, de Edgar Allan Poe
Auguste Dupin - precursorul detectivilor particulari

Ion Luca Caragiale - cateva date biografice

(n. 30 Ianuarie (1 februarie?!) 1852, Haimanale - d. 9 Iunie 1912, Berlin)

Ion Luca Caragiale s-a nascut in satul Haimanale, astazi numit I.L. Caragiale. Primele clase le face la Scoala Domneasca din Ploiesti, unde-l are ca invatator pe Bazil Dragosescu, de care se apropie si caruia ii va pastra amintiri din cele mai bune. Urmeaza cursurile gimnaziului "Sf. Petru si Pavel" din acelaşi oras. In perioada 1868-1870 urmeaza cursul de mimica si declamatie, tinut la Conservatorul din Bucuresti de Costachi Caragiali, unchiul sau, actor si autor dramatic. Devine copist la Tribunalul Prahova, apoi sufleur si copist la Teatrul National din Bucuresti - cand il intalneste pe Mihai Eminescu. Cu doi ani mai mare decat Caragiale, Mihai se investeste in ochii acestuia ca un tanar de exceptie. Eminescu ii aparuse frumos ca o scluptura antica sau ca un sfant harazit muceniciei. Cu un temperament pasionant, cu alternante de euforie si tristete ce-i caracteriza varsta adulta, ramane impresionat de personalitatea lui. E prea frumos să fie adevărat! avea sa exclame Caragiale mai tarziu, aducandu-si aminte de intalnire.

Debuteaza in Ghimpele (1873-1875) cu diverse cronici semnate Car sau Palicar. Intre anii 1876-1878 este pe rand corector, redactor sau numai colaborator la diverse publicatii. Colaboreaza la ziarul Timpul, unde-i are colegi pe Eminescu si Slavici. La 21 mai 1878, participa pentru prima data la o intrunire a Junimii, iar la 12 Noiembrie citeste O noapte furtunoasa, prima sa lucrare dramatica. La 18 Ianuarie 1879 e premiera piesei O noapte furtunoasa, pe scena Teatrului National din Bucuresti. La a doua reprezentatie, directorul de atunci al teatrului intervine abuziv in textul lui Caragiale, fapt ce-l determina pe autor sa-si retraga piesa.

Intre anii 1881-1883 este numit revizor scolar pentru judetele Neamt si Suceava, de unde se va transfera in circumscriptia Arges-Valcea. De-a lungul vremii va fi functionar la Regia Monopolurilor, profesor suplinitor, director general al teatrelor (in timpul guvernarii junimiste, pana la 5 mai 1889), succedand lui C. I. Stancescu), editor, impreună cu Anton Bacalbasa (Moftul roman), patron de berarii si restaurante, printre care si cel din gara Buzau (1894-1895). Cat a locuit la Buzau a legat numeroase prietenii cu intelectualii urbei, deosebita fiind cea cu Basil Iorgulescu.

In toamna anului 1877, Eminescu vine la ziarul Timpul in Bucuresti adus de Maiorescu. Avand nevoie de redactori, Eminescu se grabeste sa-l cheme in redactie pe Caragiale, spunand ca un altul mai bun ca el nu exista in tot Bucurestiul. Veronica Micle se mutase, din 1887, la Bucuresti si frecventa cu placere Teatrul National. Era o admiratoare a talentului Aristizzei Romanescu, careia ii dedica poezii si chiar cronici teatrale laudative. Astfel, alaturi de Eminescu, ii cunoaste pe Caragiale, pe Vlahuta si pe altii.

In anul 1904, I. L. Caragiale, insotit de familie, paraseste tara si se stabileste la Berlin, unde ramane pana la sfarsitul vietii (9 iunie 1912). In acelasi an, Emil Garleanu, in calitate de presedinte al Societatii Scriitorilor Romani ii propusese sarbatorirea, cu prilejul implinirii a 60 de ani, dar Caragiale a refuzat.

Ab irato

Nu-mi măsur bine versul? Ce? Cum? Auzi acolo!
Dar ritmu-mi curge-n vine! și rima? je m'en moque
Nici pot gândi aminteri! Mi-e tată bun Apolo!
Vrei strălucită probă? Iat-un sonet ad-hoc.

Nu sunt corist! Sunt maistru-n recitativ și solo !
Băcane, râzi ca prostul și nu m-asculți de loc...
Ei da! nu-mi plac nici mie măslinile de Volo!
Ironic sunt - am ace pentr-ori-și-ce cojoc.

Băcan stupid! Te fulger!... Inspiră-mă, Erato,
Dă-mi aspră vină pentru sonetu-mi ab-irato -
Să-l sfarăm cu prestigiul divinei poezii:

Tu? imbecil nemernic! Tu să mă iei la vale?
La scârnava-ți tarabă zic un aeternum vale...
Eu? Eu am rima justă - tu? False terezii!

(Sonet parnasian, apare in Moftul Român, 28 Octombrie 1901)

Altele:

Scrisori catre prieteni

Aprecieri critice

Impotriva subventiilor de stat

De la I. L. Caragiale culese
Caragiale, cel mai portretizat scriitor din lume 

Corbul, de Edgar Allan Poe

Mi-am pierdut mintile; am, insa, lungi si ingrozitoare episoade de sanatate mintala (Edgar Allan Poe)

In 29 Ianuarie 1845, Edgar Allan Poe (n. 19 Ian 1809 – d. 7 Oct 1849) publica pentru prima data, in New York Evening Mirror, poemul Corbul (The Raven, in engleza)

Cu unele exceptii, creatia lirica a lui Edgar Allan Poe este umbrita de maiestria povestirilor sale, care l-au consacrat in literatura universala, dar poeme ca Annabel Lee sau Corbul il impun si ca unul din marile voci lirice ale lumii, fiind cunoscut publicului european in special prin traducerile in franceza ale poetilor simbolisti Baudelaire si Mallarme.

Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tâlc tulburător,
Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate - bate-n uşa mea uşor.
E vreun trecător - gândit-am - şi-a bătut întâmplător.
Doar atât, un trecător.

O, mai pot uita vreodată? Vânt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau târcoale - şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale - jalea grea pentru Lenore -
Fata fără-asemuire - îngerii îi spun Lenore -
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvâcnind de teamă:
E vreun om care mă cheamă, vrând să afle-un ajutor -
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor -
Nu-i decât un trecător.

Astfel liniştindu-mi gândul şi de spaime dezlegându-l
Domnule - am spus - sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere! Şi-am deschis, netemător,
Beznă, niciun trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfârşită, bezna-n sinea-i adâncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: Lenore!
Doar ecou-adânc al beznei mi-a răspuns şoptit: Lenore!
Doar ecoul trecător.

Întorcându-mă-n odaie, tâmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tâlcul lor.
Vreau, de sunt în beznă taine, să descopăr tâlcul lor!
Vânt şi niciun trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpânitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas - ca un Domn stăpânitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zâmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrân, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adânc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?
Spuse Corbul: Nevermore!

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntâmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume - sus, pe bust, oprită-n zbor -
Pasăre, de nu stafie, stând pe-un bust strălucitor -
Corb ce-şi spune: Nevermore.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvânt sfâşietor.
Mult rămase, ca o stană n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Până-am spus: S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mâine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor.
Spuse Corbul: Nevermore.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gândit: E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrânte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvântul: "Nevermore".

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strânsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lângă bustul sclipitor;
Gânduri rânduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lângă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor -
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor -
Vorba Never - Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, până-n gând străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mângâiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor -
Dar pe care niciodată nu-l va mângâia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
Ţie, ca să nu mai sângeri, îţi trimite Domnul îngeri -
Eu mi-am spus – să uiţi de plângeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gândul la Lenore!
Spuse Corbul: Nevermore.

Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lângă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?
Spuse Corbul: Nevermore.

Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntâlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare - îngerii îi spun Lenore -
Fata căreia şi-n ceruri îngerii îi spun Lenore?
Spuse Corbul: Nevermore.

Fie-ţi blestemat cuvântul! Piei, cu beznele şi vântul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!
Spuse Corbul: Nevermore.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă întruna,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pânditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată - Nevermore.

(din Poezii si poeme, 1963, traducere Mihu Dragomir)

Gerard de Nerval

Gérard de Nerval, avand numele adevarat Gérard Labrunie, s-a nascut la Paris, in 22 Mai 1808 si a murit in 26 Ianuarie 1855, la Paris. A fost poet, eseist, traducator, povestitor, publicist considerat unul dintre cei mai importanti poeti romantici.

Mama sa a murit cand el avea vreo doi ani si, afirma unii, Nerval incearca s-o descopere pe aceea care-l parasise atat de curand. Misterul feminin este in centrul unei creatii in care mama si iubita se confunda. O adoratie aproape mistica il face sa-si caute idolul in lumea literaturii si artei, a sensibilitatii si daruirii extreme.

Femeia care ii va rascoli simturile si sufletul, actrita Jenny Colon, insensibila la zbuciumul tanarului sau adorator se va casatori, iar un an mai tarziu moare, ceea ce produce lui Nerval prima criza de nebunie. Evadeaza in Orient unde va cauta cu disperare, in credintele si religiile locului, idolul, femeia care va imbina magic forta si puterea de daruire a zeitelor Isis, Venera, a Fecioarei Maria. Femeia orientului, acoperita de valuri si invaluita in mister ii cultiva iluzia regasirii unui ideal obsedant, acela al eternului feminin. Amestecul de popoare si de credinte religioase, il conduce spre sincretismul religios.

Cunoscutii il numeau “blandul Gerard”, pentru ca era de o sensibiliate si modestie legendare dar sunt si altii care-l numesc “poetul nebun”, pentru ca a avut cateva caderi psihice si a fost nevoit sa imbrace camasa de forta.

Talentul sau de traducator a fost dovedit cand a tradus “Faust”, a lui Goethe, dar e mai cunoscut pentru poemele sale si pentru povestiri. Fiicele focului este o colectie de povestiri din care Sylvie e cea mai cunoscuta. Aurélia e considerata cea mai bulversanta confesiune a lui Nerval. Naratorul plange la picioarele altarului bisericii Notre Dame de Lorette si la finalul plimbarii are o criza de delir: stelele care stralucesc pe fimament se sting in ochii sai precum lumanarile din biserica, dar el e constient ca se afla in Place de la Concorde. Vede un “soare negru intr-un cer pustiu si un glob rosu de sange” deasupra gradinilor Tuileries.

Viziunea asupra lumii trece la Nerval prin hermetism. O indica si concluzia din Aurelia:

Dar dupa cate mi se pare, evenimentele terestre erau legate de cele din lumea invizibila, print-unul din acele raporturi ciudate de care eu insumi nu-mi dau seama si pe care e mai usor sa-l arati decat sa-l definesti. […] Ce facusem? Tulburasem armonia universului magic de unde sufletul meu isi tragea certitudinea unei existente nemuritoare. Eram blestemat fiindca, incalcand lumea divina, dorisem sa dezvalui un mister redutabil.

Hermetismul, gnoza sau alchimia au pasionat numerosi poeti, intre care Shakespeare, Baudelaire, Rimbaud, Breton, Daumal, Artaud, Char si totusi niciodata secretul n-a fost atat de aproape si atat de departe ca in El Desdichado (Dezmostenitul)

Animalul de companie a lui Nerval

Animalul sau de companie era un homar numit Thibaut si pe care il plimba, legat cu o funda galbena, in gradinile publice. Intr-un articol despre viata lui Nerval Theophile Gautier nota:

De ce sa fie un homar mai ridicol decat un caine? …sau decat o pisica, sau o gazela, sau un leu, sau orice alt animal pe care cineva alege sa-l plimbe? Mie imi plac homarii. Sunt creaturi linistite si serioase. Cunosc secretele marii, nu latra si nu-si fac nevoile in public precum cainii. Si Goethe avea aversiune fata de caini, si nu era nebun.

Moartea lui Gerald de Nerval

La minus 18 grade cate erau in Paris in noaptea din 25 spre 26 Ianuarie (publicase prima parte a Fiicelor Focului), Nerval se plimba pentru ultima data prin orasul sau iubit. E gasit spanzurat cu un snur de grila unui gard din Rue de la Vieille Lanterne (strada care a fost distrusa in 1858 si se spune ca locul sinuciderii corespunde locului unde azi se afla cusca sufleorului din Theatre de la Ville, in Place du Chatelet). Cand a fost gasit mai respira inca dar nimeni nu a vrut sa taie latul inainte de sosirea comisarului de politie, care a mai putut desprinde din lat un cadavru cu palarie pe cap.

La 30 Ianuarie, in Catedrala Notre-Dame, Gerard de Nerval a beneficiat de slujba religioasa la insistentele medicului sau psihiatru (si prieten), Blanche, pe langa arhiepiscopul Parisului.

Nerval a visat la reconcilierea spiritului cu materia, a omului cu universul, a realitatii cu visul.

Resurse: wikipedia, rev. Romania literara, rev. Clipa, Maestrii ocultismului, de Andre Nataf

Sursa foto wikipedia

Altele:

Dezmostenitul

Dezmostenitul (El Desdichado)

de Gerard de Nerval (1808-1855)

Gerard de Nerval a fost pasionat de ocultism; stau marturie Les Illumines (Iluminatii), unde evoca, printre altii, figura lui Cagliostro, si Voyage en Orient (Calatorie in Orient), unde  ofera o continuare a legendei lui Hiram.

Nerval a presimtit – si toata opera sa sta marturie – asemanarile intre demersul propriu si acela al alchimiei si chiar al tarotului. Stabilind aceste similitudini, prinzandu-le in scrierile sale – si El Desdichado incheie o indelungata cautare – si-a exprimat secretul esential, simbolistica intima.

Georges Le Breton releva corespondentele intre unele fragmente ale faimosului si mereu misteriosului poem El Desdichado si, pe de alta parte, alchimie si tarot:

Eu¹ sunt Tenebrosul, Vaduvul, Neconsolatul,

Printul de Aquitania la Turnul abolit;

Singura Stea a murit, iar lauta mea constelata²

Poarta Soarele negru³ al Melancoliei⁴.

In bezna Mormantului⁵, Tu care m-ai consolat,

Da-mi inapoi Pausilippul si marea Italiei⁶

Floarea⁷ ce-i placea atat inimii mele dezolate

Si bolta de vita unde Pamprul se insoteste cu Trandafirul⁸.

Sunt Amor eu, ori Phoebus?... Lusignan sau Biron?

Fruntea inca mi-e rosie⁹ de sarutul Reginei¹⁰;

Am visat in Grota unde pluteste Syrena¹¹…

Si de doua ori¹² invingator am trecut peste Acheron,

Acompaniind rand pe rand cu lira lui Orfeu¹³

Suspinele Sfintei¹⁴ si strigatele Zanei.

Unde:

1) Cel ce se numeste “Eu” este, se pare, Pluton al alchimiei, care reprezinta pamantul ascuns aub culoarea neagra. Aceasta “negreala” se intalneste la inceputul operei alchimice Este “moartea”, “melancolia”…

2) Primele trei versuri corespund arcanelor XV (Diavolul), XVI (Turnul trasnit) si XVII (Steaua) din tarot.

3) “Soarele negru” apare in numeroase texte alchimice;

4) “Melancolia” simbolizeaza “putrefactia materiei”;

5) Alchimistii spuneau ca “un rege trebuie inmormantatpentru ca apoisa fie inviat din propria cenusa”’

6) Pausilippul e piatra (filosofala) la rosu. Iar marea e mercurul;

7) E vorba despre “floarea alba” a Proserpinei din mitologie;

8) Pamprul reprezinta culoarea ruginie, deci pe Marte; trandafirul o desemneaza pe Venus. Din unirea lor ia nastere soarele filosofic;

9) Oare nu s-ar putea spune ca primul catren al sonetului este negru, al doilea alb iar prima terțina rosie?

10) Sulful este regele filosofic iar apa mercuriala regina;

11) Sirena este Melusina; grota – vasul alchimic;

12) Versul face aluzie la cea de-a doua etapa a operei;

13) Dom Pernety scrie: “Ca poet, Orfeu este Artistul, cel care povesteste alegoric ceea ce se petrece in operatiile Magisteriului (compozitie chimica avand, pentru cei din vechime, proprietati miraculoase)”;

14) Sfanta este Fecioara alchimica, aceea care va da nastere “materiei inteleptilor”.

(Extras din rev. Fontaine, nr. 44-45)

(Maestrii Ocultismului, Andre Nataf, p.334, Ed. Enciclopedica Bucuresti, 1995, traducerea: George Anania si Matilda Banu)

Traducerea mai des intalnita:

Sunt sumbrul, văduvitul - sunt cel nemângâiat, / Sunt prințul Aquitaniei, cu turnu-n praf căzut:

Mi-e astrul mort - lăuta-mi, cu ceru-i înstelat, / Un negru Soare poartă - Melancolia - scut.

În noaptea mormântală, tu, ce m-ai mângâiat, / Redă-mi un țărm italic, Posilipul pierdut

Și floarea dragă mie, în duhul cel uscat, / Și bolta unde vițe măceșul a-născut.

Sunt Amor sau sunt Phoebus. Sunt Lusignan? Biron? / Mi-e fruntea de-al reginei sărut împurpurată; / Visam în grota unde sirenele înoată... //

De două ori trecut-am glorios prin Acheron. / Cântând fără-ncetare, pe orfica mea strună, / Când gemete de sfântă, când strigăte de zână.

Nota: nu stiu cine a tradus versurile; daca stie cineva si vrea sa-mi spuna... Multumesc.

Parfum de parc sau mica rochie neagră

Vară, cald, parfumuri amestecate în parcul mare din centrul orașului. Cei doi tineri nu aveau stare pe aleile gri, ferindu-se de mașinutele închiriate pentru copii, de tricicletele zgomotoase, de doicile care plimbau bebelușii înainte de masa de prânz… Mirosul asfaltului încins și cel al cărnii fripte la grătarul unui restaurant din apropiere acopereau parfumul trandafirilor înfloriti plantați în jurul fântânii arteziene care avea mare succes în acea zi de caniculă.

- Frate! Simt că devin lichid! Caută o sticlă, să mă poți duce acasă la mama! se vaită unul dintre tinerii care abia cu o săptămână în urmă au terminat liceul.

- Tre’ să vină! În fiecare zi trece pe aici, în drum spre bibliotecă. Vreau s-o vezi și tu și, dacă ești cu mine, poate am curaj să-i vorbesc.

- Dacă-ți tre’ curaj să-i vorbești mai bine las-o!

Timpul zbura și unul dintre tineri se tot plângea ba de cald, ba de foame, ba de plictiseală, ba că n-are ce să vadă…

- Uite-o! exclamă prietenul.

Era aproape seară. Soarele se retrăgea spre spre alte meleaguri și carul lui de foc nu mai încingea aerul în parc. În capătul aleii se vedea silueta fină a unei tinere îmbrăcată în rochie neagră, lungă numai până la genunchi, ale cărei falduri se mulau pe coapse mișcându-se în ritmul pașilor grăbiți. Bobițele de perle de pe lobii urechilor accentuau strălucirea ochilor iar șiragul de la baza gâtului evidenția pielea perfectă, cu luciri ca de sidef. Trecând pe lângâ ei le-a aruncat o privire scurtă, urmăndu-și calea spre cine știe ce întâlnire specială – judecănd dupa ținută.

- E prima dată când privește spre mine! exclamă în culmea fericirii tânărul mai slăbuț. Oare ce înseamnă?! își privește, cu speranță, prietenul.

- Că s-a uitat la mine?! râde acesta. Educația primită în primii șapte ani de viață își dovedește utilitatea: nu pornește pe alei ca un cățeluș dupa o codiță ridicată. – Unde o fi aterizat nava care a adus-o pe Terra?! exclamă, cu privirea spre cer.

- Pe creierul tău! vine răspunsul, sec. Tu chiar n-o știi? A fost cu noi la liceu, dar în altă clasă.

- Cum de n-am remarcat-o? se miră, râzând, urmărind cu privirea silueta fină care se îndepărta, și adulmecând aerul se prefăcea a fi în extaz, sprijinindu-se de umărul prietenului.

- Erai cu privirea îndreptată spre cer, spre ochii dropiilor cu picioare până la gât! Pe ea o puteai observa la școală numai dacă te impiedicai de ea!

- Ciocanul lui Thor m-a lovit în frunte, săgeata lui Eros mi-a străpuns inima…

- Și Meduza te-a transformat în prost! îl întrerupe celălalt. Mai bine nu te luam cu mine! Să nu-mi spui că ți-a căzut cu tronc!

- Tu ai simțit parfumul de cireșe negre dulci și migdale…? Lemnul dulce, irezistibil, m-a tras puțin de atenție și a făcut loc parfumului de ceai negru, fără a uita esențele suave ale trandafirilor, vaniliei, boabelor tonka și patchouli… Daaa – oftează – inconfundabila esență de patchouli care nu poate învinge aroma cireșelor negre! Frate, parcul acesta e sfânt! Parfumul lui nu va fi egalat de nimic, niciodată! Miroase a plăcintă cu cireșe! Preferata mea!

- Sigur n-ai facut insolație? Ce tot zici acolo?!

- Descriu parfumul ei, fraiere: La Petite Robe Noire! Nimic nu știi! Și vrei să te “iubește” femeile! se distrează distrugând verbul!

- O vrei?! aproape că se supără celălalt.

- Frate! Ce vreau eu contează mai puțin! Cum s-o vreau?! ‘Că nu-i plăcintă! E cum vrea ea! râde.

- E clar! Dac-o fi, pe tine te alege…

- Dacă-i superficială, da, dacă nu… ești norocos! Sau nu! E prea frumoasă pentru a nu aduce necazuri pe termen lung! îl lovește ușor pe spate.

- Nu mă cunoaște! Toate aleg după fizic! se bosumflă

- Că noi alegem după forma și mărimea creierului! Hai, frățioare, să mâncăm ceva și mai vorbim… O rezolvăm noi cumva dar acum hai să visăm, influențați de parfumul acestui parc minunat!
********

Guerlain a lansat prima ediție – limitată – în anul 2009, în Februarie, apoi a lansat o a doua ediție limitată, La Petite Robe Noire 2, în Februarie 2011 iar în anul 2012 a relansat parfumul de debut – pentru o piață mai largă – parfumul fiind modificat și dezvoltat de Thierry Wasser.

Inspirat de eleganța rochiei negre care nu trebuie să lipsească din garderoba unei femei, parfumul emană chic-ul și grația pariziene. Mica rochie neagră, croită în anul 1920 pentru prima dată, de Coco Chanell, este rochia care se potrivește in multe ocazii. Cândva, prin anii ’20-’30 această rochie caracteriza “femeile fatale” și în filme apărea în contrast cu rochiile colorate ale gospodinelor, ale femeilor “cinstite”. În revista “Vogue”, unde Gabrielle “Coco” Chanel a publicat (în anul 1926) o fotografie,  s-a scris că “mica rochie neagră este uniforma tuturor femeilor cu gust”.

Parfumul creat de Casa Guerlain are ca note de vârf aromele jucăușe și spumoase de cireșe negre amestecate cu parfumul rafinat de migdale, cel al delicioaselor fructe de pădure și cu cel al bergamotei. Apoi intră în scenă trandafirii, lemnul dulce și ceaiul negru, cedând rândul anasonului, boabelor de tonka, vaniliei, esențelor de iris și patchouli. Aroma cireșelor negre apare, însă, ca un fir conducător parfumat, de la notele de vârf și până la notele de bază, ca o supradozare a acestei esențe. Irezistibilul amestec este antrenant și enigmatic. Parfumul rezultat fiind unul care dă senzația de prospețime și veselie. (cam așa e descris parfumul, de alții) 

Povestire scrisa pentru Clubul Povestii Parfumate gazduit de Mirela. Tema de azi a propus-o samewhiteblue. 

Pisicile păcălite de maimuță (hw 4)

Două pisici au găsit o bucată de brânză și au rupt-o în două dar una dintre bucăți era puțin mai mare decât cealaltă. Bineințeles, fiecare pisică dorea bucata mai mare. Neajungând la înțelegere s-au dus la isteața maimuță să le rezolve problema.

- Nicio grijă! le spune maimuța.

Ia bucata mai mare și mușcă dar acum a rămas mai mare cealaltă; mușcă din aceasta și iar e diferență între bucăți. Maimuța continuă astfel până ce bucățile de brânză ajung foarte mici. Văzând aceasta, pisicile se adresează maimuței, disperate:

- Suntem mulțumite! Înapoiați-ne bucățile de brânză.

Maimuța cea șireată le dă replica:

- Aceasta e taxa pentru că v-am rezolvat problema.

Nici bine nu termină de rostit cuvintele că și înghite ultimele bucățele de brânză.

**

Un tip îi povestește prietenului:

- M-am despărțit de soția mea de comun acord: ea păstrează locuința, eu mașina și biroul.

- Bine, dar cu economiile voastre cum a rămas?

- Pe acestea le păstrează avocatul...

**

- Domnule avocat, aș vrea să-mi scriu testamentul dar nu știu cum se procedează. Mă ajutați să-l scriu?

- Cum să nu? Lăsați totul în seama mea!

- Păi, m-am gândit că dvs. ați vrea partea mai mare, dar aș vrea ca și copiii mei să primească ceva din avere...

Postare inscrisa la Happy Weekend!

Miercurea fara cuvinte (4) - Incapatanare!

Postarea participă la Wordless Wednesday!  (4) la Carmen (Intre vis si realitate)

George Noel Gordon, lord Byron

(22 Ianuarie 1788 - 19 Aprilie 1824)

Exista ceva pagan in mine si nu pot scapa de asta. Pe scurt eu nu neg nimic dar ma indoiesc de toate.

Daca sunt un prost, cel putin sunt unul care se indoieste si nu invidiez pe nimeni pentru certitudinea intelepciunii sale de dânsul aprobata. (Byron)

George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron, s-a nascut in 22 ianuarie 1788 la Londra si a decedat in 19 aprilie 1824 la Mesolongion (Missolonghi), Grecia, la varsta de 36 de ani. 

Este unul dintre cei mai cunoscuti poeti romantici englezi, alaturi de contemporanii sai Percy Shelley si John Keats.

Se casatoreste cu Anne Isabella Milbanke in 2 Ianuarie 1815 si au impreuna o fiica. In 21 Aprilie 1816 e semnat oficial divortul celor doi. La patru zile după divorț, pe 25 Aprilie 1816, Byron paraseste Anglia pentru totdeauna.

Fiica sa, Ada Lovelace (nascuta Augusta Ada Byron, la 10 Decembrie 1815, v. wikipedia), a devenit matematician si scriitoare, cunoscuta in principal pentru munca depusa la crearea "masinii analitice" a lui Charles Babbage, primul calculator cu scopuri multiple din lume. Singura fiica legitima a celebrului poet a creat primul algoritm menit sa fie interpretat de o masinarie, fapt pentru care este considerata a fi "prima programatoare din lume". Limbajul de programare ADA a fost folosit pana in 1997 in cadrul Departamentului de Aparare al Statelor Unite ale Americii.

A murit la 27 noiembrie 1852, la varsta de 36 de ani.

Prin Peregrinarile lui Childe Harold se contureaza eroul byronian, cautator neobosit al unui ideal nou de existenta. Calatoria lui Childe Harold este un simbol al evadarii dintr-o lume detestata de poet si confruntarea cu marile drame ale omenirii.

Lord Byron a fost unul dintre poetii preferati de Robert Schumann, care a scris poemul simfonic “Manfred”. Manfred revine si in simfonia lui Ceaikovski, dar si Franz Liszt, Hector Berlioz sau Giuseppe Verdi au avut lucrari inspirate de el.

Faima Lordului Byron se datoreaza nu numai operei, ci si vieții sale, traită in extravaganta, cu numeroase povesti de dragoste, datorii, despartiri, acuzatii de incest si sodomie. El a fost descris de catre Lady Caroline Lamb (una dintre femeile pe care le-a parasit) ca fiind “un om nebun, rau si periculos a-l cunoaste”. Byron a fost un lider regional al organizatiei revolutionare Carbonari din Italia in revolta lor impotriva Austriei si mai tarziu a calatorit pentru a lupta impotriva turcilor in Razboiul de Independenta al Greciei, fapt pentru care grecii îl considera un erou national. A murit de friguri in Missolonghi.

Cu cat cunosc mai bine oamenii iubesc mai mult cainii (Byron)

Byron a fost un mare iubitor de animale. De mic a avut casa plina de animale si mama lui se plangea la un moment dat cat de scumpa e intretinerea cainilor.

Animalul preferat a fost un caine din rasa Terra Nova (Newfoundland, dar care, afirma specialistii care au vazut pictura, nu ar fi fost tocmai rasa amintita), pe care l-a numit Boatswain. Atunci cand cainele a contactat rabie poetul l-a ingrijit cu pasiune, fara teama ca ar putea fi muscat, dar nu a reusit sa il salveze. Desi ingropat in datorii a comandat un impresionant monument din marmura pentru acest caine si a scris poemul “Epitaf pentru un caine”. A scris cateva randuri in care isi exprima tristetea pe care a incercat-o la moartea lui, precum si lipsa de consideratie de care au parte adesea cainii din partea oamenilor. Si ca acest lucru sa nu se întample si cu Boatswain, Byron, ajutat de prietenul sau John Cab Hobhouse, i-a compus un epitaf ce i-a fost scris pe monumentul funerar: Langa acest loc odihnesc ramasitele unuia care stapanea frumusetea fara vanitate, puterea fara obraznicie, curaj fara cruzime si toate virtutile omului dar fara viciile lui. Aceste laude, care ar fi masluiri fara inteles, daca le-am inscrie pe resturile unui om, sunt un prinos indreptatit adus memoriei lui Boatswain – un caine nascut la Terra Nova, in Mai 1803 si mort la Newstead Abbey, in 18 Noiembrie 1808. Epitaful se incheie cu versurile: Sub piatra asta, un prieten doarme-n pace. Am cunoscut doar un neclintit si-acuma zace.

Monumentul e ridicat pe locul unde se aflase pe vremuri altarul bisericii de langa manastire.

Pe langa caini si cai a mai avut o vulpe, un papagal, cinci maimute, un vultur, o cioara, un crocodil, un soim, cinci pauni, un bursuc, trei gaste, o capra cu un picior rupt… Exceptand caii toate celelalte locuiau in casa cu el, pe oriunde se afla: Anglia, Grecia, Italia, Elvetia.

Boatswain: http://www.bbc.co.uk/arts/yourpaintings/paintings/lord-byrons-dog-boatswain-18031808-the-newfoundland-47822 (in febr 2021 pag nu mai exista)

Sursa foto Byron wikipedia.org

Vezi si:
Al VI-lea baron Byron

Regina Dakar-ului

2002

In 21 ianuarie 2001, nemtoaica Jutta Kleinschmidt devine prima femeie (si pana azi singura) care castiga Raliul Paris-Dakar. Avand copilot pe Andrea Schulz, a castigat cu Mitsubishi Pajero.

N-a fost prima data cand a concurat la acest raliu, dar a fost prima data cand a castigat cursa.

In anul 2002, Jutta Kleinschmidt semneaza pentru trei ani cu Volkswagen si in anul 2003 termina Dakar-ul pe locul 8. Cat timp a fost pilot oficial al constructorului din Wolfsburg, Jutta a avut-o ca navigator pe Fabrizia Pons. In 2004, ele au castigat prima etapa de Dakar cu un Race-Touareg, iar in 2005 au dus masina pe treapta a treia a podiumului. Acesta este primul automobil Turbo Diesel care reuseste sa termine cel mai dificil rally-raid al lumii in Top 3, iar cele doua au obtinut cea mai buna clasare a unui echipaj integral feminin in Dakar.

Jutta Kleinschmidt, s-a nascut in 29 august 1962 in Cologne, Germania. A studiat Fizica la Politehnica din Isny si a lucrat ca inginer la compania Mitsubishi. In 1988 a concurat pentru prima oara la Raliul Paris-Dakar pe o motocicletă BMW. In 2007 a concurat cu BMV X3.

Dakar 2001

Raliul Dakar – cunoscut si sub denumirea de Paris-Dakar – e o competitie automobilistica si de motociclism off-road si e organizata de Amaury Sport Organization (ASO). Cea mai importanta competitie de anduranta din lume. O cursa pe cat de fascinanta pe atat de periculoasa, pentru concurentii de la toate categoriile: moto, auto, camioane. La fiecare editie desertul si-a luat tributul in vieti omenesti.

Cursa a debutat in 1979, la un an dupa ce miliardarul Thierry Sabine, in timpul unui raliu s-a ratacit in desert si a fost pe aproape sa-si piarda viata. Prin aceasta aventura, Thierry Sabine a descoperit potentialul sportiv al acestui peisaj, oferind o aventura interesanta pentru iubitorii adrenalinei.

Raliul a debutat pe traseul Paris, Franta - Dakar, Senegal (intrerupta de un transfer peste M. Mediterana) dar din cauza amenintarilor teroriste din Mauritania (2008, an in care nu s-a organizat) s-a mutat, incepand din anul 2009, in America de Sud. Pana in anul 1994 competitia avea ca punct de start Champs-Elysees din Paris dar, in urma numeroaselor plangeri primite la primaria capitalei ASO a fost nevoita sa inceapa si sa termine competitia la Euro-Disney. Mai apoi, punctul de plecare al raliului a tot fost schimbat.

Sursa foto: http://www.jutta-kleinschmidt.de/

Raliul Dakar 2013 s-a desfasurat in perioada 5 – 20 Ianuarie, pe o distanta de 8000 km, cu start in Lima (Peru) cu final in Santiago (Chile) traversand Argentina ( a 5-a oara consecutiv in America de Sud). In 13 Ianuarie a fost singura zi pentru odihna. Competitia a avut 14 etape, au fost inregistrate 62 abandonuri la categoria auto, 57 la categoria moto, 12 la quad-uri si 14 la camioane (scrie “promotor.ro”) Pe langa praf, pietre, noroi, probabile si posibile defectiuni tehnice, concurentii au avut de infruntat si pericolul animalelor.

Pilotul francez David Casteu (Yamaha), lider la clasa moto a Raliului-raid Dakar, s-a lovit de o vaca in etapa a 9-a a cursei, dintre San Miguel de Tucuman si Cordoba, in Argentina si a suferit un traumatism la umar. 

Francezul Thomas Bourgin (nascut pe 23 Decembrie 1987) a murit intr-un accident de circulatie in Chile. Tanarul de 25 de ani a intrat in coliziune cu o masina a carabinierilor chilieni, care venea din sens invers. Se afla pe locul 68 in clasamentul general al categorie moto si era  prima participare la Dakar.

Alte doua persoane si-au pierdut viata pe timpul Raliului Dakar, in Peru, in urma unui accident de circulatie in care a fost implicat un vehicul de asistenta. Persoanele decedate sunt conducatorul si pasagerul unui taxi, dupa ce masina in care se aflau a fost lovita frontal de vehiculul de asistenta de la raliu.

Castigatorii din 2013

Clasa auto: Stephane Peterhansel (Mini) nu a avut rival in 2013, francezul trecandu-si in cont al 11-lea succes din cariera la celebra competitie (de sase ori la clasa moto si de cinci ori la auto). Copilot: Jean-Paul Cottret. Cu un timp total de 38h32:39, cei doi, membri ai echipei private Monster Energy X-raid din Trebur (Germania), au trecut linia de sosire de la Santiago de Chile cu un avans de 42 de minute si 22 de secunde fata de cei mai apropiati urmritori in clasamentul general;

Clasa moto: Cyril Despres (KTM) s-a impus la categoria moto. A fost succesul cu numarul cinci pentru sportivul francez. Despres a mai castigat Dakar-ul in 2005, 2007, 2010 si 2012;

(Dakar e greu la volanul masinii si indescriptibil la ghidonul unei motociclete)

Clasa truck: Eduard Nukolaev (Kamaz);

Clasa quad: Marcos Patronelli.

Fapt divers:

Doi ani la rand a participat ARO in raliul Paris-Dakar, insa echipajele erau alcatuite doar din francezi. Si in 1984 (piloti: Gérard Sarrazin si Michel Guégan) si in 1985 (piloti: Christian Avril si Pierre Rousseau) ambele echipaje au inregistrat abandonuri. Modelele la bordul carora francezii au ales sa traverseze dintr-un continent in altul, s-au numit ARO 240, erau an de fabricatie 1983 si aveau sub capota “bestii” de provenienta romaneasca – de 2,5 litri, L4 (83 CP)

(topgear.ro)

In 1984 ARO-Chrysler (ARO 242), pilotat de Christian Avril, a castigat Raliul Faraonilor, din Egipt. Atunci ARO a fost declarat "cel mai bun autoturism de teren din lume".

Vezi si:
Raliul Dakar 2014

Parfumul unei seri de neuitat - Poveste Parfumata despre un Lamborghini

O vacanta de vis se anunta inca de la plecare! Din primul salariu – care deloc mic nu era – a hotarat sa plece la mare cu prietena ei. Au luat bilete pentru Mamaia si duse au fost. La Neptun si Saturn erau cazati alti prieteni, ajunsi cu doua zile mai devreme.

La douazeci de ani stia ca lumea e a ei! Frumoasa, exuberanta, isteata – dar mai ales tanara! – putea avea tot ce-si dorea. Trebuia doar sa afle ce-si doreste! Si trebuia sa se grabeasca, pentru ca Timpul nu asteapta pe nimeni!

In chiar seara sosirii a zarit automobilul rosu care ii stapanea visele de catva timp: Lamborghini era parcat in apropierea unui restaurant de langa plaja, invaluit in lumina serii care se pierdea in noapte. Inima isi accelera bataile si se simtea cuprinsa de vraja serii plina de parfumuri amestecate. Va fi o vacanta perfecta! A doua zi au plecat spre Neptun, gatite de discoteca! Localurile inchideau la ora 22 dar distractia era la max! Nu-i placeau discotecile dar fiind cu grupul se putea dezlantui. Nici sa danseze nu stia, doar isi imagina ca se face asa cum se misca ea. Privirile atintite asupra ei ii dadeau de inteles ca danseaza foarte bine. Si era mandra de ea!

Cand programul disco s-a incheiat au plecat spre statie, ultimul mini-car fiind la miezul noptii – aveau suficient timp. Amicii s-au indreptat spre hotelul unde erau cazati. In statie au stat si au stat si nu venea nimic care sa le duca la Mamaia. Cateva masini razlete, niciun pieton…

- Hai pe jos! ii propune amicei.

- Te-a batut Soarele-n cap, rau! aproape ca se sperie aceasta. Cum sa mergem pe jos?

- Uite asa! striga, si paseste in mijlocul drumului, razand. Pe dunga alba! Urmam dunga alba si ajungem la hotelul nostru!

- Ca esti intr-o dunga stiu, dar sa urmez dunga alba nu vreau sa aud! Hai inapoi, la ei! face semn catre hotelul unde se aflau ceilalti.

- Biiineeee – se tanguie, se rasuceste pe calcaie… si se opreste cu palmele proptite pe un bot de masina. Abia atunci a inteles semnele disperate pe care le facea prietena ei. Priveste prin parbriz, dar nu vede mare lucru. Isi indreapta trupul si priveste masina: ar recunoaste oriunde, si din orice pozitie un Lamborghini. Ofteaza adanc si striga spre sofer ca ii pare rau. Se deschide portiera si un tip, destul de varstnic, intreaba in italiana daca vor sa le duca undeva. Ea intelege – desi nu stie sa vorbeasca – si raspunde “Si”

- Esti nebuna! O aude pe prietena ei, aflata in statie! Nu mergem cu el! Esti dusa?!

- Ce-are, fata? E singur – observa, pentru ca lumina s-a aprins in masina cand soferul a ridicat portiera.

- Nu mergem!

- Eu merg! E Lamborghini!

- Cu necunoscut la volan! Nu multumesc! Hai cu mine!

- Nu! Ia! zice, si citeste cu voce tare numarul masinii. L-ai tinut minte?

Prietena l-a notat pe pachetul cu tigari, urmarita cu privirea de necunoscutul care zambea si care a rostit un cuvant, care i-a sunat a fi “countach”...

Cu ambele portiere deschise masina parea o rosie pasare phoenix! Simtea vibratii in tot corpul, la gandul ca isi va aseza fizicul pe bancheta unui Lamborghini! Vazuse automobilul intr-o revista germana si se indragostise iremediabil de marca, incercand sa afle cat mai multe. Urmarea cu ochi rotunzi cum se inchid portierele coborand fara zgomot. Ii spune barbatului “Mamaia, Patria” cand acesta o intreaba unde vrea sa mearga si motorul incepe sa toarca, demarand apoi perfect zgomotos. Simtea fiecare denivelare din asfalt si avea senzatia ca e la nivelul bordurii trotuarului. Ce sentiment de libertate in masina spatioasa care, de afara, parea a fi ingrozitor de… turtita! Avea spatiu suficient sa-si intinda picioarele lungi si mai avea putin pana la pozitia orizontala. Relaxata in scaunul tapitat cu piele neagra nu vedea soseaua care se derula sub rotile care se invarteau cu mare viteza si nici zgomotul motorului nu il auzea in interior. Stia ca poate ajunge la 300 km pe ora insa era constienta ca nu pe soseaua dintre Neptun si Mamaia. Parca au trecut doar cinci minute si au ajuns langa hotelul unde avea camera. Involuntar, s-a strambat a nemultumire. Seara abia incepea sa se ingane cu noaptea. Cand a intrebat-o daca vrea sa se mai plimbe a fost tentata sa-l imbratiseze, dar s-a multumit doar sa miste capul afirmativ. Au plecat. Din casetofon se auzea o melodie cantata de Sade. Soseaua era intunecata si prin geamurile deschise se simtea briza marii al carei parfum se contopea cu mirosul pielii care imbraca scaunele, cu suavul parfum ce venea dinspre sofer si cu mirosul vag al tutunului fin. Parul ii flutura usor in curentul de aer cald si parfumat si incerca sa il fixeze – fara succes – dupa ureche. Au mers, tacuti, pana la Constanta si inapoi. A oprit aproape de plaja si a deschis portierele. Spre uimirea ei, a intrebat-o daca e in regula sa isi aprinda o tigara. Bineinteles ca da. Apoi i-a oferit si ei – a acceptat-o. Fumau in tacere si ascultau muzica. Zumzetul valurilor marii care se spargeau la mal ajungea pana la ei. Frunzele arbustilor din apropiere sunau usor in bataia vantului care parea sa se inteteasca. Mirosul algelor aduse la mal se simtea mai puternic acum, cand noaptea se apropia de final.

Nu stia ce sa-i spuna. I-a facut capul mare explicand cat de mult ii place marca de automobil si cat de recunoscatoare ii este pentru acele ore pe care i le-a oferit. Si-ar fi dorit ca barbatul sa fie mai tanar, dar il banuia cam de varsta tatalui ei… I-ar fi placut ca el sa stie mai multe cuvinte in romaneste sau ea sa isi fi dat interesul si sa fi invatat limba italiana cand a avut ocazia, la scoala. Sau, poate, daca ar fi putut conversa liber noaptea nu ar fi fost magica.

A intrebat-o daca vrea sa vada Soarele rasarind.

- Sigur ca vreau! Niciodata nu am vazut rasaritul Soarelui la mare!

Vorbea grabita, cu entuziasm si privindu-i nedumerirea a inceput sa rada: “Si”, i-a spus. Uita ca el nu intelege mai nimic din ce-i spune altfel decat descriind cu mainile, aratand, gesticuland.

- Cat e de frumos…! s-a aplecat spre bord, ca si cum astfel ar fi vazut mai bine lumina care crestea parca din mare, apoi s-a lasat pe speteaza scaunului, savurand momentul, gandindu-se cat de frumoasa este viata!

Cand Soarele abia se ridicase, cativa matinali se indreptau spre plaja. Au privit spre ea cu oarecare dispret – nu se insela: cunostea acea privire – dar nu-i pasa de parerea celor care-si tarau atunci slapii prin nisip. Ea era fericita si fericirea nu i-o putea lua nimeni.

In fața hotelului Patria l-a intrebat de ce a spus “countach” inainte de a o invita sa urce in masina. I-a explicat ca a completat ce a spus ea, denumirea completa: Lamborghini Countach. Fara un cuvant, i-a oferit o carte de vizita, demarand imediat ce ea a ajuns aproape de usa hotelului, aruncand o privire inapoi inainte de a intra.

Dupa foarte multi ani a aflat despre “countach” ca este o exclamatie de admiratie, in dialectul piemontez, un cuvant pe care-l rostesc barbatii cand vad o femeie foarte frumoasa. Numai italienii puteau sa numeasca astfel un automobil.

Cabochard, creat de Alix Gres, poate fi parfumul acestei aventuri care incepe intr-o seara parfumata de vara. Creat in 1959, dupa o calatorie in India, parfumul a devenit imediat popular. Chiar si numele, care s-ar putea traduce prin “incapatanat”, reflecta vointa si spiritul liber al creatoarei. Ea declara ca parfumul ii aminteste de plimbarile pe plajele largi si pustii ale Indiei, de prospetimea brutala a aerului dimineata, de caldura lemnului de santal, de parfumul florilor precum zambila de apa, tuberoza (al carei parfum e sublim). Purtandu-l, orice femeie are sentimentul ca devine puternica, pregatita sa faca față oricaror obstacole din viata.

Sursa foto: commons.wikimedia.org

http://en.wikipedia.org/wiki/Lamborghini_Countach

Poveste scrisa pentru Clubul Povestii Parfumate gazduit de Mirela – ideea temei de azi apartine gazdei.

Pif si Hercule (hw 3)

Ideea pentru azi mi-a dat-o, mai in gluma mai in serios, mai voit mai din intamplare, Vasile Dumitru (https://gramofon...), in comentariul de la Hercule Poirot. Multumesc. :)

*

Revista pentru copii, Pif Gadget (Pif et Hercule) si-a incheiat aparitia in 1993, dar a fost resuscitata in 2004 si a mai aparut pana in Noiembrie 2008, iar in 15 Ianuarie 2009 a declarat faliment (din cauza datoriilor de cca 4 milioane euro). Roger Mas a fost al doilea desenator pentru Pif. La sfarsitul anului 2011 un nou desenator a devenit cel de-al treilea tata al lui Pif, Francois Corteggiani, care a fost si redactorul sef al revistei in perioada 2004-2008.

Pif si Hercule - Pif Gadget pe langa diversele benzi desenate ale aventurilor celor doi, oferea cate o jucarie la fiecare numar.

Revista de benzi desenate, Pif Gadget, a fost lansata pe piata in anul 1969, 24 Februarie, si aparea saptamanal.

In anul 1989 apare seria Pif si Hercule, care are 130 de episoade a cate 11 minute fiecare.

In Romania serialul a fost difuzat in 1992 si 1993.

Pif si Hercule sunt un caine galben si un motan negru cu alb (semn caracteristic pansamentul in cruce de pe bot) care, desi sunt cei mai buni prieteni se cearta mereu, fiind intr-o relatie de dragoste si ura.  Cei doi intalnesc in aventurile lor alte personaje amuzante, cum sunt si cei trei hoti Cicéron, Busard si Gorille; Vulpoiul si Pelicanul, care sunt tot infractori; comisarul Farfui, care incearca sa ii impiedice pe Pif si Hercule sa isi duca planurile la bun sfarsit. Multe obiecte sunt personificate: veioza, masina, usa s.a.

Pif a fost creat de Jose Cabrero Arnal (un republican spaniol refugiat in Franta) pentru ziarul Partidului comunist francez, L’Humanite, in 28 Martie 1948. Hercule a fost creat doi ani mai tarziu si timp de 50 de ani au fost nedespartiti.

Aventurile lui Pif au aparut pana la mijlocul anilor ’70 si in ziarul comunist britanic Daily Worker (devenit mai tarziu The Morning Star)

Revista s-a numit initial Tanarul patriot  (Le Jeune Patriote). A aparut in ilegalitate, sub ocupatia germana, din Ianuarie 1942, apoi in legalitate din 1944 pana in anul 1945. Mai apoi s-a numit  Vaillant, tanarul patriot, iar apoi doar Vaillant, cu subtitlul "Cea mai captivanta revista".

Din 1965 titlul a fost schimbat in Vaillant, ziarul lui Pif, după Pif, un personaj-caţel creat initial de  desenatorul spaniol José Cabrero Arnal.

*

Intre 20 Iunie-22 Iulie 2012, Institutul Francez a organizat la Sala Dalles (Bucuresti), expozitia Pif in Romania, un erou al epocii de aur.

Datorita orientarii de stanga, revista a fost printre putinele produse occidentale care au patruns pe piata de dincolo de Cortina de Fier.

 I Just called to say Happy Weekend!

Postarea participa Happy Weekend! Editia a 3-a, la Elly, Blind Love.

Altele:
Tweety, Sylvester, Casper, Chilly Willy