- Înainte, băieţi, nu
vă lăsaţi, sunteţi cu mine! A murit în clipa când se descoperea spre a îndemna ostaşii cu aceste
vorbe.
Ecaterina Teodoroiu
s-a născut la 14 ianuarie 1894, în comuna
Vădeni, azi cartier în Târgu Jiu, în familia agricultorilor Elena şi Vasile
Toderoiu. A început şcoala primară în satul natal şi a terminat-o la Târgu Jiu,
unde învăţătoarea a înscris-o în catalog cu numele de Ecaterina Teodoroiu.
În condiţiile declanşării Primului Război Mondial, tânăra
s-a înrolat într-una dintre primele unităţi de cercetaşe din Bucureşti, cohorta "Păstorul Bucur", condusă de către
Arethia Piteşteanu.
În vara anului 1914 a revenit la Târgu Jiu, activând în
cadrul cohortei de cercetaşi "Domnul Tudor".
Din iunie până în august 1916, la decretarea mobilizării, Ecaterina s-a aflat
din nou la Târgu Jiu, ajutând la îngrijirea răniţilor în cadrul aceleiaşi
cohorte "Domnul Tudor", aflate sub
conducerea lui Liviu Teiuşanu. Date fiind dăruirea şi angajamentul său, la
începutul lunii octombrie 1916, Ecaterina a fost chemată la Bucureşti de către Regina Maria.
Pe 14 octombrie 1916, în timpul primei ofensive germane
peste Munţii Gorjului, Ecaterina ia parte alături de populaţia civilă,
cercetaşi şi o companie de miliţieni la luptele de la Podul Jiului, concurând
la respingerea atacului unei companii bavareze inamice.
Pe 30 octombrie, în timpul ofensivei trupelor germane şi a
retragerii trupelor noastre, ignoră orice risc şi-i duce de-ale gurii fratelui
său Nicolae, sergent în Regimentul 18 Gorj. Răpus la finele întrevederii de
explozia unui obuz, tânăra jură că îl va răzbuna.
La începutul lui noiembrie 1916, Ecaterina îi solicită
colonelului Obogeanu, în comuna Dăneşti, să fie primită voluntară într-unul
dintre regimentele de infanterie ale brigăzii. Ca urmare, ziua de 4 noiembrie o
găseşte cu Compania a 8-a comandată de locotenentul Gheorghe Gheorghiţoiu în
marş spre comuna gorjeană Răşina, pentru a ţine piept inamicului pe
aliniamentul Târgu Jiu-Brătuia-Răşina-Peşteana. Aici are loc primul episod
eroic al tinerei combatante, care, intrând în contact cu inamicul care
încercuise compania, a reuşit o eschivă
demnă de un cercetaş iscusit: le răspunde nemților pe limba lor că se predă
dar pune arma la ochi și ucide câțiva soldați. Datorită gestului ei, care a
creat derută în rândul inamicului, scapă de a fi luați prizonieri comandantul
companiei, locotenentul Gheorghițoiu și 15 soldați.
Într-o altă împrejurare, relatată de colonelul Jipa,
comandantul Regimentului 43/59, Ecaterina a căzut prizonieră împreună cu alţi
camarazi, fiind dusă sub escortă spre Bumbeşti. Făcându-se noapte şi profitând de neobservarea santinelei, ea a scos un revolver pe care îl avea în sân
şi, fără a avea un singur moment de ezitare, a împuşcat santinela. A
scăpat cu o rană uşoară la piciorul drept şi s-a alăturat din nou regimentului
său.
În luptele din 6 noiembrie 1916 din apropiere de Filiaşi a fost rănită de un obuz la ambele picioare,
fiind evacuată la Bucureşti şi ulterior la Spitalul "Regele Ferdinand" din Iaşi. Cu prilejul vizitei M.S. Regina Maria,
aceasta a recompensat-o cu 400 lei lunar, acordându-i totodată gradul de sublocotenent onorific, pentru a-i
conferi autoritate în faţa trupei.
După ieşirea din convalescenţă, la 23 ianuarie 1917,
Ecaterina a fost încadrată în Regimentul 34/59 Infanterie (cantonat la Codăeşti
pentru refacere), în calitate de comandant de pluton în Compania a 7-a,
comandată de sublocotenentul Mănoiu, pe care îl cunoscuse în spitalul de la
Iaşi.
În ziua de 7 februarie
1917 s-a dus la Iaşi
şi s-a prezentat M.S. Regina
Maria, rugând-o să îmbunătăţească traiul soldaţilor din Regimentul 43/59
Infanterie. M.S. Regina a ascultat-o cu bunăvoinţă şi apoi a ordonat ca să
i se pună în sanie 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de ţigări pentru
soldaţi. Aceste daruri Ecaterina Teodoriu le-a împărţit personal la toţi
soldaţii din regiment.
În ziua de 14 februarie,
în urma unui denunţ anonim la Marele
Cartier General cum că în cantonamentul Regimentului 43/59 Infanterie se
găseşte o femeie, domnul colonel Lăzărescu, şeful de stat major al Diviziei
a II-a a făcut o anchetă. Simţindu-se vizată prin această anchetă, Ecaterina
Teodoroiu s-a prezentat în persoană domnului general Broşteanu, comandantul
Diviziei a XI-a, şi i-a raportat situaţia sa.
Generalul Broşteanu ordonă efectuarea unei anchete; Ecaterinei i se permite să rămână: Purtarea sa a fost din cele mai morale.
Moartea Ecaterinei Teodoroiu
Pe 4 august 1917, Ecaterina a plecat împreună cu camarazii
săi pe front, îmbrăcată în uniforma de sublocotenent şi echipată cu armă,
raniţă, cartuşieră, grenade şi sacul cu pesmeţi. În pofida drumului anevoios, a
mărşăluit alături de soldaţi, iar pe 20 august regimentul şi-a ocupat poziţiile
în tranşeele de pe Dealul Secului.
Miercuri, 22 august
1917, la ora 21.15, unităţile române sunt atacate şi surprinse descoperite
de unităţi din Regimentul 40 Rezervă german. Pe timpul retragerii,
sublocotenenta Ecaterina Teodoroiu a
fost izbită în cap de două gloanţe de mitralieră pe Dealul Secului-Muncel.
A fost înmormântată cu paradă pe 23 august 1917, în valea
Zăbrăuciorului, lângă casa viei Apostoleanu, alături de căpitanul Dumitru
Morjan, gorjean căzut la datorie cu o zi înainte, în fruntea Companiei a 6-a.
La căpătâi i-a fost ridicată o mare cruce de stejar, de către comandantul
Diviziei a XI-a.
La patru ani de la moartea Ecaterinei, pe 4 iunie 1921,
osemintele Ecaterinei au fost deshumate şi transportate la Târgu Jiu, unde, pe
9 iunie, au fost depuse în cavoul din faţa Primăriei, în aşteptarea unui
proiectat monument comemorativ. Sicriul eroinei a fost confecţionat din oţelul
unor tunuri capturate de la inamic şi a fost depus într-o criptă betonată din faţa
catedralei din Târgu Jiu. Ulterior, deasupra criptei a fost amplasat un
monument din marmură.
Casa în care s-a născut Cătălina Toderoiu există şi azi, în
Târgu Jiu, în ea fiind amenajat un muzeu dedicat tinerei eroine ce a căzut
pentru Patrie în timpul primului război mondial.
Din Ordinul de zi nr.
1 din 23 august 1917
În timpul ciocnirii de
ieri noapte pe Dealul Secului a căzut în fruntea plutonului său, lovită în
inima-i generoasă de două gloanţe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu
din Compania a 7-a.
Pilda rară a unui
entuziasm unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu
drept cuvânt Eroina de la Jiu, şi-a dat jertfa supremă, lipsită de orice
trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul ţării
acesteia cotropită de duşmani.
Ecaterina Teodoroiu a
fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai ţării sale şi i-a întrecut prin
puterea cu care înfrângând slăbiciunea femeiască a ştiut să dovedească vigoarea
bărbăţiei de trup şi de suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ,
neobosit şi plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preţ. […]
Pentru dragostea-i de
ţară, pentru simţu-i rar al datoriei, pentru energia şi avântul cu care şi-a
împlinit ceea ce socotea misiunea ei, până la jertfa supremă, o citez la ordin
de zi pe Regiment, dând-o ca pildă tuturor ostaşilor.
Nota
În general, legenda creată în jurul Ecaterinei a dat naştere
multor neconcordanţe; se pare că, pe alocuri, mitizarea a luat-o înaintea
faptelor.
Numele de familie al eroinei: potrivit certificatului de
naştere (redat de Ion Mocioi, cel mai apreciat monograf al Ecaterinei), acesta
e Toderoiu - Cătălina Vasile Toderoiu.
În scrisori, rapoarte, ordine, memorii apar însă mai multe variante: Toderoiu,
Teodoroiu, Toderiu, Teodoriu. Contemporanii au receptat, deci, diferit numele
de familie al fetei, iar noi redăm întocmai variantele, menţionând că însăşi
Cătălina a ortografiat pe nişte cârţi poştale şi albume gen oracol de liceu
când Lili Toderoiu, când Lili Teodoroiu. Schimbarea numelui şi a prenumelui a
intervenit, se pare, în timpul şcolii, tânăra din Vădeni fiind prezentă în
documentele militare şi cu numele vechi, şi cu numele consacrat, şi cu alte
forme intermediare.
Vârsta tinerei reprezintă o altă sursă de inadvertenţe:
născută la 14 ianuarie 1894 (potrivit aceluiaşi certificat de naştere),
Ecaterina ar fi avut, deci, 23 de ani la momentul sacrificiului suprem pe
câmpul de luptă. Cu toate acestea, în numeroase documente ale timpului e
prezentată drept o „copilă”, iar generalul Ernest Broşteanu notează – vom vedea
– că Ecaterina nu are decât etatea de 17
ani. În plus, luând ca referinţă datele oferite de acelaşi Ion Mocioi, doar
fratele cel mai mare, Nicolae, a murit pe front în 1916, trimiterile Ecaterinei
la activitatea de front a tatălui şi a celorlalţi fraţi fiind voit mistificate.
Surse info: historia.ro, wikipedia.org, enciclopediaromaniei.ro
Sursa foto: ro.wikipedia.org
