Când aprinzi focul la aragaz, focul în sobă, un foc de tabără
sau pentru grătar, o brichetă, un băț de chibrit sau orice altceva care
“scapără” foc, ți se pare o banalitate, ceva lipsit de importanță, ca și cum e
de la sine înțeles ca focul să existe și omul să-l știe stăpâni. Câți se
gândesc la cum a apărut focul și cât de greu reușeau, cândva, oamenii să-l
(re)producă?
Am citit la Ștef despre foc, o provocare
(leapșă) preluată de la cineva și, pentru că focul are ceva fascinant, m-am
gândit să scriu despre acesta; pe blogul lui găsiți, între altele, indicații
despre cum poate fi aprins un foc chiar și în condiții dificile.
Pentru mine, focul e fascinant. Nuuuununununuuu, nu sunt
piroman, ba chiar mă tem, oarecum, de foc în “starea lui violentă”, dar nu-s
nici pirofob! ☺ Dacă nu ați stat să priviți vâlvătăile unui foc de tabără - sau
focul dintr-un șemineu sau chiar dintr-o sobă cu lemne - s-ar putea să nu
înțelegeți fascinația. Chiar și flacăra chibritului sau a lumânării e
fascinantă - atâtea forme, atâtea nuanțe de roșu (și nu numai). Consider focul
fascinant și pentru că are o uluitoare forță de a crea dar și de a distruge.
Săbiile, de exemplu (unele legendare), în foc au fost călite și au rezistat
peste timp; cetăți considerate invincibile până la un moment dat, cu ajutorul
focului au fost cucerite… Oamenii din alte cetăți și-au ținut la distanță
dușmanii timp de 500 de ani datorită faptului că dețineau secretul “focului
grecesc”. O anecdotă spune că Arhimede ar fi incendiat cu “ajutorul” soarelui
corăbiile dușmanilor care atacaseră cetatea Siracuzei; câteva secole mai
târziu, un profesor de geometrie și arhitect grec bizantin a scris că Arhimede
ar fi utilizat lentila convergentă, un dispozitiv care ar fi fost folosit
pentru a focaliza razele soarelui asupra corăbiilor care se apropiau, ducând la
incendierea acestora. Experimente recente dovedesc că nu e posibilă incendierea
unor corăbii în acest mod - poate că nu era lentilă convergentă, profesorul
acela de geometrie ȋnșelȃndu-se… Zic și eu.
Legenda păsării Phoenix este despre focul care
creează, iar legenda salamandrei este (și) despre focul care trebuie ȋnfruntat.
Focul distruge și apără. Niciun animal sălbatic nu se va apropia prea mult de
un foc, de exemplu, iar o mică și pȃlpȃitoare flacără de lumânare se poate
transforma într-o secundă în vȃlvătaie - și într-un adevărat incendiu - dacă
întră în contact cu elemente inflamabile. În plus, nu orice foc se stinge cu
apă! Dacă arunci apă într-o tigaie în care a luat foc uleiul te poți trezi c-o
uriașă flacără. Poate părea că e ușor să stăpânim focul, dar nu e chiar așa -
cum nu suntem atenți, cum o pățim! Focul e “mare consumator” de aer: pui un
capac pe tigaia în flăcări și gata, ai scăpat de foc.
E important focul pentru toți oamenii, de când sunt ei
oameni pe Pământ. De n-ar fi fost important - și fascinant, și de groază - n-ar
fi existat atâtea legende despre foc. In mai toate mitologiile lumii există zei
ai focului, zei și spirite care protejează focul. O legendă grecească spune că
titanul Prometeu a furat focul de la zei și l-a dat oamenilor; pentru asta a
fost pus în lanțuri de șeful din Olimp, Zeus, și un vultur uriaș îi devora
ficatul în fiecare zi și acesta se regenera în fiecare noapte, Prometeu
suportând supliciul la infinit. Heracle, în drum spre Grădina Hesperidelor,
ucide vulturul cu una dintre săgețile lui otrăvite și Prometeu e eliberat.
Probabil că primul foc pe care l-au văzut oamenii a fost
unul aprins de vreun fulger care a lovit vreun copac (sau tufiș)… S-or fi
speriat îngrozitor când au constatat forța lui de a mistui. Când au învățat
să-l stăpânească au putut să frigă carnea animalelor pe care le prindeau, apoi
să fiarbă una-alta, să-și facă arme și tot așa. Dacă oamenii primitivi frigeau
carne - cum afirmă mulți istorici - să însemne că vegetarienii de azi nu au
dreptate când spun că omul este ierbivor prin natura sa? Unii dintre nemȃncătorii
de carne (cei extremiști, în special) folosesc ca argument ideea că omul
preistoric nu avea caninii dezvoltați, dar… nu era nevoie de “colți” pentru a
se hrăni cu carne, deoarece nu erau… tigri, să frângă gâtul pradei cu colții
(altfel își prindeau preistoricii hrana). Cercetătorii afirmă că folosind focul
pentru a frige carnea, omul primitiv n-a mai fost nevoit să mestece la greu și
să aibă nevoie de un ditamai maxilarul și ditamai stomacul pentru a digera
(carnea crudă se digeră mai greu) și, în timp, adaptându-se, stomacul i-a
scăzut în volum, la fel și maxilarul, asta ducând la dezvoltarea altor organe -
cum ar fi creierul. Altfel spus, focul a contribuit, indirect, la estetica
omului, dar și la dezvoltarea creierului său. Glumesc! În fapt, nici nu știu ce
să mai cred. Pare că istoria se schimbă în funcție de unele interese (ale
unora) din prezent. Vrei să vinzi hrană modificată genetic?! Încet, dar sigur,
schimbi istoria și creezi nevoia: pentru o sănătate perfectă nu consumați carne
de animale hrănite natural și care animale se îmbolnăvesc ba de pestă, ba de
gripă, ba de nebunie, ci doar ce va dăm noi (inclusiv suplimentele alimentare
sută la sută naturale). Oare cum or reuși să facă o pastilă de… esență de mărar
(să zicem) fără a folosi ceva artificial (că doar pastila nu e solidă datorită
făinii netratată cu nu știu ce pentru a se păstra mai mult). Focul e sigur
folosit și în industria farmaceutică și în cea a parfumurilor. Imaginați-vă o
lume fără foc…
He, he, he, ce definiție fabuloasă i-ai făcut focului :))
RăspundețiȘtergereFoarte multe detalii despre fascinația focului și despre cum oamenii sau folosit de el de,a lungul veacurilor..
Chiar și eu mă întreb, oare ce-ar face umanitatea fără acest prețios foc, dar și distrugător, pentru că arderea internă a motoarelor automobilelor eate tot pe bază de foc si bedem cât de mult au încălzit planeta, și uzinele la fel..
Mulțumesc Diana ! Am citit cu multă plăcere această descriere și istorie a focului..!
Sfârșit de săptămână plăcut îți Doresc !!!
Multumesc pentru apreciere, Stef! :)
ȘtergereCu placere! Ma bucur sa stiu ca ti-a placut.
Fara foc am deveni ierbivori, probabil, sau ne-am adapta stomacul si maxilarul pentru carne cruda; :) am calatori cu bicicleta sau caruta (variante) si am traversa oceanele cu acele corabii cu panze sau vasle... Sinistru tablou, totusi... Pentru a stopa poluarea cred ca ar trebui sa alegem intre "intoarcerea la natura" (= aproape primitivism) si confortul cu care suntem obisnuiti. Him! Chiar nu ma vad taind lemne si aprinzand focul... Fara uzine nici computere n-ar fi, nici ziare, nici carti prea multe n-ar mai fi la un moment dat... Cred ca nu exista o cale de mijloc intre aceste doua extreme (chiar si numai pentru faptul ca majoritatea covarsitoare a oamenilor nu ar renunta la confort - nici eu nu as renunta). :)
Multumesc! Un minunat sfarsit de saptamana iti doresc sa ai si tu!
Chiar acum urmaresc un film...Flacarile destinului (Netflix). E despre un incediu intr-un bazar din Paris. Are imagini greu de suportat, dar filmul este foarte interesant.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru recomandare. Cred ca e interesant - in general, in situatii de dezastru oamenii devin solidari (macar in situatii exceptionale sa fim solidari) si, cumva, in astfel de situatii multi isi arata si adevaratul caracter. :) Probabil ca nu despre asa ceva e vorba in film, dar cred ca si despre asta.
ȘtergereE vb despre lasitatea barbatilor, care s-au salvat primii si despre tot felul de interese aparute din dramele unora.
ȘtergereCaracterele care se dezvaluie. O sa caut sa vad si eu filmul. Despre lasitatea unor barbati mi-ai amintit o faza foaaarte tare! Trebuie neaparat sa scriu despre.
Ștergereeu chiar vreau anul acesta sa ajung la Focul Viu, am trecut pe langa dar nu stiam de el atunci!
RăspundețiȘtergereAm cautat pe net sa aflu la ce te referi. :) Cred ca e un "spectacol" superb!
ȘtergereInteresant post,în shamanismul autentic aztec, focul e de patru feluri, ca si apa, fiecare cu o putere anume
RăspundețiȘtergereCred ca nu stiu care sunt cele patru feluri de foc - ceva despre 5 sori stiu, in religia aztecilor. E interesant, voi cerceta.
ȘtergereMultumesc.
Foarte academic prezentat articolul, tot timpul scrii ceva deosebit!
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru apreciere, Mona, si pentru compliment. :)
ȘtergereFoarte frumos articol. Așa ce bine ai punctat câteva dintre „meritele” focului în devenirea istorică a oamenilor, de la stadiul de primitiv, la cel creator de civilizație. Iar focul l-a ajutat pe om într-atâtea situații și invenții uimitoare. Desigur, au fost și „invenții de foc” distructive.
RăspundețiȘtergereNumai bine, dragă Diana! :-)
Multumesc pentru apreciere, Alex draga!
ȘtergereOri de cate ori e inventat / descoperit ceva benefic pentru oameni si lume apar si cei care gasesc calea de a folosi acel ceva si pentru a face rau. Ce ciudat... :) (vorba vine).
Multumesc! De bine iti doresc sa aveti si voi parte! :)