Crâmpeie dintr-o săptămână

Marți am reușit să fotografiez o vrabie! Mare lucru... ce să spun! Este, pentru mine! E ceva timp de când mă străduiesc să fotografiez o vrabie în teiul de lângă fereastră. 

Acum urmăresc coțofenele – la un moment dat, un pui de coțofană s-a așezat pe marginea de jos a unui oberliht și tot dădea din aripi, pentru că marginea e foarte îngustă și nu-și găsea echilibrul, dar până să iau telefonul a plecat in treaba lui. Se tot învârt prin zonă coțofenele, dar n-am reușit să le fotografiez.

Postez trei poze cu vrabia (e o bulină albă în zona ei, să știți unde este) pentru că... îmi place de ea, de vrabie, și e surprinsă în poziții diferite în timp ce urmărea un moment în care să se repeadă pe pervaz, printre porumbei și guguștiuci, să ia și ea un bob de grâu. 

Din păcate, telefonul nu e bun la „zoom”, ‘că nu se mai vede nimic clar.

Luni noaptea am surprins un fluture pe capacul aragazului – unul mititel, cam cât o monedă de 10 bani.

Sâmbăta seară am dat de unul pe draperie – mai mare (cam de 2 cm lungime).

Probabil că sunt ceva specii de molie (sunt atâtea feluri de molii!) pentru că ele cam bântuie noaptea – cel puțin în România. Poate că primul n-o fi molie, pentru că are aripile desfăcute, în repaus, dar al doilea cred că e molie. Nu contează, sunt frumos desenate lepidopterele acestea – și cât de fragile, ușor de deteriorat sunt toate! După ce am fotografiat fluturii i-am prins în borcan și i-am dat afară, să-și vadă de viață în natură.

Surpriza săptămânii a fost floarea roz! 

Iar am uitat cum se numește planta (are o formă de „țepi” pe conturul frunzelor, dar nu așa ascuțiți precum un cactus). Cine știe de când e înflorită,dar abia joi (cred) am observat-o (nu eu ud florile, în general). Am crezut că e fundă roz legată acolo, și mă întrebam cui i-o fi venit ideea „accentului” roz în balcon.

Vineri m-am prostit (de tot). La sfârșitul lunii septembrie mama a făcut dulceață de smochine (de data aceasta au rămas întregi smochinele, în dulceață). Pentru că veneau câțiva prieteni la noi m-am gândit să mă joc de-a servitul dulceții cum se făcea cândva.

M-am și îmbrăcat relativ ca „pe vremuri”. Am fotografiat doar o porție de dulceață – și mi-a venit ideea după ce am gustat din ea. Bineînțeles, înainte de sosirea musafirilor. Când au sosit ei totul era aranjat (un fel de a spune, pentru că talentul meu la decorarea meselor se reduce la a pune o față de masă și tot ce trebuie pentru ca invitații să poată mânca și bea; și șervețele). La întrebarea „Ce te-a apucat?” am răspuns, tot râzând, că am revenit de la „pensionul de domnișoare” și vreau să vadă și ei ce-am învățat acolo. La care un prieten, adoptând o mină foarte serioasă, zice: „Ești profesoară la pension?” 😁

Sâmbătă, între altele, mi-am bătut capul – și i-am bătut și pe alții la cap – cu o problemă de logică postată de Potecuță! Primele două probleme au fost cum au fost, dar a treia doar că nu mi-a scos fire albe! Ne-am distrat excelent încercând să deducem pe cine a sunat femeia! Potecuță, mulțumesc pentru distracție! 😂 Mi-a prins bine să-mi pun neuronul la lucru! Îl auzeam cum cască de plictiseală!