Dreptul tău, dreptul meu

Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia. (John Stuart Mill). Această expresie e parafrazată de o mulțime de cetățeni. Unii îi înțeleg sensul, dar cei mai mulți folosesc expresia pentru că le place cum sună și au sentimentul că ei dețin adevărul absolut doar pentru că părerea lor coincide cu a majorității. Galileo Galilei era singur când afirma că Pământul se învârte în jurul Soarelui. Mulțimea nu era de acord cu el; nici înțelepții epocii nu erau de acord dar adevărul a fost de partea lui. Faptul că mai mulți oameni susțin o greșeală ca fiind adevărul nu va face greșeala să devină adevăr (parafrazând o altă expresie). Altfel spus: dacă și alții - mulți - fac ceva într-un anume fel nu înseamnă că e și corect, bine, util etc..

Fiind permanent într-o relație cotidiană nu prea avem de ales și lăsăm „societatea” să ne dicteze tipare de comportament ajungând - încet dar sigur - să renunțam la libertatea interioară, să ne lăsăm conduși de ceea ce spun alții că e bine sau e rău. „Convenționalul” îl învățăm din primele zile de viață - luăm de-a gata ceea ce ni se spune că e bine sau rău. Uneori, unii deschid ochii și se întreabă „dar dacă...?” Aceia trebuie să-și asume oprobriul convenționalilor.

Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia. În contextul nebuniei pe care o trăim s-a ajuns la înlocuirea termenului „libertate” cu „drept” (din expresia lui Mill): dreptul meu se termină unde începe dreptul tău - nu e greșit, dar nu e tocmai ceea ce-a vrut Mill să se înțeleagă. Libertate și drept sunt noțiuni diferite și nu e indicat să le amestecăm sau - mai rău! - să le confundăm sau să credem că sunt sinonime în toate situațiile. Rămân în sfera „dreptului”. Sunt unii care strigă despre dreptul lor la sănătate! Confuzie! Pentru dreptul la sănătate trebuie discutat cu divinitatea. Oamenii care administrează un stat se pot referi strict la dreptul la ocrotirea sănătății și sunt obligați prin constituții, tratate internaționale la care au aderat, legi etc. să asigure ocrotirea sănătății populației (această obligație nu e valabilă în toate statele). Ocrotirea sănătății trebuie să se refere la toți cetățenii unui stat, nu doar la ocrotirea sănătății unei părți din populație, prin măsurile pe care le adoptă administratorii statului, politicienii în general.

Din partea reprezentanților statului acest drept la ocrotirea sănătății presupune două obligații: 1. obligația negativă - de a nu aduce atingere sănătății persoanei prin recurgerea la acțiuni violente (sau nonviolente); 2. obligația pozitivă - de-a asigura cadrul necesar protejării dreptului.

Dreptul la ocrotirea sănătății se referă la sănătatea fizică dar și la cea psihică. Statului nu îi este permis, protejând dreptul la ocrotirea sănătății, să încalce dreptul la viața intimă, familială și privată, să limiteze alte drepturi pe termen nelimitat. Obligația la ocrotirea sănătății este una dintre cele mai costisitoare pentru un stat (dar nu și pentru statul român - dovada: condițiile jalnice din spitalele de stat, inexistența cabinetelor medicale în cele mai multe comune - de sate nu mai zic! - etc.). I se pare cuiva că statul român a depus vreun efort financiar (sau de altă natură) pentru ocrotirea sănătății populației? Obligațiile statului sunt, practic, preluate de cetățenii care sunt constrânși să-și plătească lunar taxele, dar când e la o adică tot ei trebuie să tragă ponoasele și să scoată bani din piatră seacă dacă vor un tratament decent.

Dreptul la ocrotirea sănătății e legat și de măsurile de ocrotire a dreptului la un mediu sănătos, de măsurile pentru organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate etc. precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și psihice a persoanei: educarea, consultarea și dezvoltarea unui simț responsabil. Când nu faci educație nu cred că ai dreptul să ridici pretenții. Când accepți „încrucișarea” virusurilor în laborator, ca stat, nu mi se pare că vrei să ocrotești sănătatea oamenilor. Până la acest moment nu mi se pare că statul și-a îndeplinit obligațiile, și pretinde tuturor cetățenilor să renunțe la drepturi pentru protecția sănătății publice, inclusiv dreptul la ocrotirea sănătății personale (să zic așa). Majoritatea renunță la dreptul acesta - unii se zbat să n-o facă, alții acceptă senini.

Pentru a le fi ocrotită sănătatea unii n-au nicio greață să ridice din umeri când li se spune că sunt oameni care nu mai au acces la medic și li se agravează boala sau mor. Nu le pasă, cât timp nu sunt ei în situație. Unii susțin că e perfect să umble 8-16 ore pe zi cu nasul și gura acoperite. Cei care susțin așa ceva sunt (cei mai mulți) între cei care lucrează de acasă sau sunt pensionari și țin masca pe figură câteva ore pe săptămână. Nu le pasă că unii ies din casă cu masca, stau la muncă 8-10 ore cu masca, umblă cu autobuzul, în magazine și peste tot cu masca. Între cei care lucrează 8-10 ore și poartă masca au cele mai mari șanse să-și distrugă sănătatea rapid cei care lucrează cu publicul și trebuie să vorbească mult: li se usucă nasul și gâtul (și se irită), unii au crize de tuse, în timp li se modifică vocea (coardele vocale depun un efort mai mare pentru că omul trebuie să se facă înțeles prin mască; respirația devine sacadată la un moment dat pentru că oxigenul nu ajunge unde trebuie așa cum trebuie).

Pentru a-și ocroti sănătatea unii vor să poarte masca. Pentru a-și ocroti sănătatea alții (net mai puțini) nu vor să poarte masca în aer liber. Au recunoscut și „autoritățile”: când doar treci - în câteva secunde - pe lângă cineva pe stradă nu ai probleme. Nimeni nu cere pentru alții nepurtarea măștii, cum dau de înțeles unii cititori de prompter și invitații lor, loiali propagandei. Unii rezistă cu masca pe figură mai mult timp, alții mai puțin sau deloc (în funcție de unele afecțiuni). Unii vor să-și ocrotească sănătatea împotriva unui virus gripal X, pe moment altfel spus, alții vor să-și ocrotească sănătatea pe termen cât mai lung.

Un fel de concluzie: de ce unii sunt mai îndreptățiți să le fie apărat dreptul la ocrotirea sănătății și alții nu? De ce acela care nu are nevoie să meargă la medic în mod regulat ridică din umeri când altul îi spune că el are nevoie, dar accesul îi este restrâns? Sănătatea unora e mai șubredă ca a altora și vor s-o păstreze atâta câtă e (și nu vor reuși cu masca sau renunțând la controalele periodice obligatorii recomandate de medic pentru a-și menține bolile sub control). Alții au sistem imunitar sănătos și vor să-l păstreze astfel - nu vor reuși cu masca pe figura. De ce aceluia care vrea să poarte mască îi place să creadă că cel care nu vrea să poarte mască îi încălcă dreptul la ocrotirea sănătății? Nu e valabil și invers?

(foto de pe e-mail; nu cunosc autorul)