Luni. Săptămâna Patimilor

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare) înseamnă un pas pe drumul lui Isus spre Răstignire și Înviere. Probabil că nu voi ține niciodată minte, pe de rost, toate cele pe care le scriu, dar acum știu de unde găsesc, rapid, informațiile - dacă voi avea nevoie de ele.

În ziua de luni, în biserică, este pomenit Patriarhul Iosif care a fost vândut de frații lui în Egipt - preînchipuire a lui Hristos vândut de Iuda. Iosif a fost al unsprezecelea fiu al lui Iacob și primul al Rahilei. Frații lui îl invidiau - de când le vestise niște vise în care el părea că e cineva important - și voiau să-l omoare. Într-o zi, bătrânul Iacob îl trimite pe Iosif să-i aducă vești de la frații lui care erau cu oile la câmp. Aceștia îl aruncă într-un puț, dar apoi îl scot de acolo și îl vând pe 30 de arginți unor negustori. Apoi taie un ied, rup haina lui Iosif și-o înmoaie în sângele animalului. Ajunși seara acasă îi spun lui Iacob că Iosif a fost mâncat de o fiară sălbatică.

În relatarea vieții lui Iosif este scris că acesta îi primește pe frații săi, care vin în Egipt după o foamete cumplită în țara sfânta, și le oferă hrană și bani. Iosif dăruiește întregului popor grâu și hrană, vestind că și Hristos Se va dărui pe Sine ca hrană, în cadrul Sfintei Liturghii, sub chipul pâinii și al vinului.

Tot în ziua de luni, este amintită parabola smochinului neroditor. Evanghelistul Marcu spune: Iar a doua zi ieșind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Și văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă dacă va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Și a zis Isus smochinului: „Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac” (Marcu 11, 12-14).

Primul meu gând a fost, firește: de ce să-i dorească (parcă nu-mi vine a zice blestem) așa ceva smochinului dacă nu era vremea smochinelor? Există o explicație a parabolei (mai multe, de fapt, dar m-am oprit la una, a lui Nicolae Steinhardt): Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricărui alt arbore fructifer) roade atunci când nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea încetează dacă realizăm ce este în fapt vorba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a răspunde ori ba chemării Sale. Nu de smochin și de smochine se face mențiune în parabola aceasta, ci de om (tot așa și în alte metafore din Noul Testament): care nu dispune de scuză valabilă spre a-L refuza pe Făcătorul ori pentru a-I spune: n-am timp sau nu-i acum momentul potrivit. Soroace, date, condiții, clauze, tocmeli: sunt lovite de nulitate absolută. Chemării de sus i se poate răspunde numai cu “ Iată-mă” ori cu “Da, Doamne”. Motivările, fie ele omenești plauzibile, nu sunt luate în considerare: nu ne este îngăduit a ne eschiva nici măcar pentru a ne îngropa tatăl ori a ne rândui cele din gospodării; nici pentru a ne duce să vedem țarina ce tocmai am agonisit; nici pentru a cere boii de curând cumpărați; nici pentru a ne despărți de femeia de care abia ne-am însoțit prin nuntă.

Roadele smochinului - produse ale firii, ale naturii naturale - sunt subordonate ciclurilor de rodire, însă devotamentul oamenilor nu cunoaște soroace și pauze. Interpretarea alegorică se impune: smochinul e omul, iar smochinul neroditor e omul și el neroditor, rece, aspru, nereceptiv chemării cerești. (Adrian Cocoșilă, crestinortodox.ro)

Prin această pildă Isus se adresează atât poporului ales, cât şi tuturor oamenilor, care sunt avertizaţi astfel să folosească într-un mod cât mai roditor timpul vieţii lor dat de Dumnezeu.

***

Într-o zi de luni, 6 aprilie 2015, în Săptămâna Patimilor, a murit fratele cel mai mare al mamei, Gheorghe C., care mi-a fost ca un al doilea tată.

Vezi și: Marțea Mare, Miercurea Mare, Joia Mare; Vinerea Mare; Sâmbăta Mare; Duminica Invierii;

Săptămâna Luminată;

Image by Ben Kerckx from Pixabay