Mai la început de mai

Am fost tentată să scriu că nu prea-mi amintesc cum a început luna mai, dar imediat mi-am amintit: a fost Paștele! Prea multe nu s-au petrecut de atunci până acum - zilele seamănă între ele. Și-am observat, abia după ce am editat fotografiile, că și serile seamănă destul de bine între ele.

Am destul de multe fotografii făcute din balcon nu pentru că mă plimb pe balcon, ci pentru că e locul unde fumez cel mai des. Scriam zilele trecute că acum are teiul frunzulițe. Are:

Azi sunt și mai mari decât în trei mai pe la prânz.

Spre seară, pe la ora 20 („scria” pe poză, de-aia știu), mi-au plăcut norii:

Pe la 20:30 mi-a făcut cu ochiul Soarele care mergea la nani. 

Hm. De fapt, Soarele nu merge la nani, ci începe un nou schimb de lucru, în altă emisferă; pleacă pentru a ne da nouă de veste că e timpul să mergem la nani. Cum?! Nu doarme nimeni de la ora 20? Ha! Mulți dorm, deja, la ora 20 - și pe la 5 dimineața începe noua lor zi (unii o încep pornind mașina de spălat rufe!)

În seara următoare, pe la ora 20 și ceva (pe poză scria „20:23” = știu exact ce-am făcut în 4 mai la ora 20:23; de parcă i-ar păsa cuiva! nici chiar mie nu-mi pasă, da-mi place ideea de a ști, pentru un timp măcar) am încercat să privesc Soarele-n ochi, prin „obiectiv”:

Cu această ocazie am observat că în jurul acestei ore de seară Soarele pleacă printr-un punct ce-l pot identifica în „curbura” ramurii teiului (poate că săptămâna viitoare sau luna viitoare va fi altfel).

În 7 mai, pe la ora 15, mă strigă guguștiucul să-i dau papa. Când zic că mă strigă nu exagerez. Uneori stă pe crengile teiului (mai puțin acum, de când au ciopârțit creanga pe care ședea cel mai bine), dar în acea zi se așezase pe pervaz la geamul de la balcon și era cu fața spre geamul de la camera unde petrec cel mai mult timp când sunt acasă - și „guguia” (sau cum face el); privea „pe după colțul balconului” spre fereastra în spatele căreia bănuia (dacă nu știa) că sunt (l-am văzut pe fereastra camerei și m-a pufnit râsul). Cum să nu merg să-i dau grăunțe?! Am pus grăunțe și hop și porumbeii! I-am tot zburătăcit, până când au părut că s-au liniștit așezându-se pe crengile teiului. Am vrut să-i fotografiez pe ramuri și fix atunci au pornit spre fereastră! 

Și să fi vrut, n-aș fi reușit să fotografiez porumbeii în zbor!

Și-o mandală, dacă tot am desenat-o.

Și-am gătat povestea despre cele câteva zile mai de la început de mai.