Judecata oamenilor

Într-o zi de vară, Nastratin a plecat spre târgul din satul vecin. Îl însoțea fiul lui în vârstă de opt ani; copilul călărea măgărușul pe care Nastratin îl ținea de căpăstru. La un moment dat, câțiva oameni, văzându-i, au început să comenteze cu voce tare:

- Iată ce copil obraznic, care-și lasă tatăl să meargă pe jos în arșiță și el stă în șa.

- Un copil răsfățat! adaugă o femeie.

Auzindu-i, Nastratin și fiul lui au făcut schimb de locuri când au ieșit din raza vizuală a celor care au comentat, dar n-au mers prea mult și au auzit alte comentarii:

- Ia priviți ce tată denaturat! exclamă un bărbat. Copilașul lui umblă prin praf, în arșiță, iar el stă ca un stăpân pe măgar.

Nastratin și copilul au încălecat amândoi pe măgar și și-au văzut de drum. La un moment dat, se aude vocea unei femei:

- Priviți câtă ticăloșie! Oamenii ăștia nu au suflet! În căldura asta călăresc amândoi un biet măgăruș!

Tatăl și fiul s-au privit nedumeriți. Ceva mai încolo au coborât de pe măgăruș și mergeau pe lângă el. Mai aveau puțin până la locul unde se ținea târgul și... o voce se aude din mulțime:

- Ia priviți ce prostovani sunt ăștia! Oamenii îi priveau și râdeau, care mai de care avea câte un comentariu ironic despre cei doi care mergeau prin praf și arșiță cu măgarul între ei.

Se gândește Nastratin, privește spre copil și-i spune:

- Fiule, dacă vei face ceea ce vor alți oameni nici tu nu vei fi fericit, nici ei nu vor înceta să te judece. Nu poți mulțumi pe toată lumea.

(poveste sufită atribuită lui Nastratin)