Pagini

2021-06-25

Masturbare timpurie

Să nu va șocheze titlul pentru că este ceea ce cred unii că trebuie învățați copiii cu vârste între 0 și 4 ani. Educație sexuală pentru copii cu vârste între 0 și 4 ani! Zero ani? Adică nu a împlinit un an și e dus la creșă, unde va fi „educat” că e firesc să-și atingă organele genitale? Copilul acela nu-i nici măcar conștient că are așa ceva - atingerea e 
întâmplătoare. Un copil în vârstă de un an sau de doi ani... Unii nu știu să spună corect o mulțime de cuvinte și vor fi „educați sexual”. Nu sunt învățați istorie la vârste așa fragede - 'că nu pricep - dar pricep de-astea cu sex, atingeri corporale? Înțeleg ei ceva din sensul cuvântului „sexual”? Ce i se răspunde unui copil în vârstă de 4 ani (și chiar mai mărișor) care întreabă „ce-i aia masturbare?” I se vor arăta desene, i se va arăta practic, în sala de clasă?
Sigur, ei zic zero ani (adică, sub vârsta de un an) dar nu (cred că) se gândesc că trebuie educați bebelușii să-și „conștientizeze” organele genitale. Cel puțin, așa sper.

Consider că educația sexuală este necesară, dar trebuie făcută într-un mod inteligent, de oameni care știu despre ce vorbesc fără a citi de pe foi, și nu de la grădiniță (am în vedere „standardele” OMS când afirm asta). E o „materie” unde trebuie discutat, nu învățat ca la mate. Opționalul pentru Educație sanitară este introdus din 2004 (pentru clasele I-XII, cu acordul părinților), dar nu au ales prea mulți elevi „materia”. Educația sanitară/sexuală este introdusă prin modificarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Adolescenții, tinerii, au nevoie să știe lucruri, vor să afle ce-i adevărat și ce nu din ceea ce văd prin filme sau pe aiurea, și multe altele. Unii copii au părinți care chiar dacă or fi inhibați reușesc să-și depășească „jena” și își încurajează copiii să discute cu ei absolut orice nelămurire, problemă. Dar cei care nu au astfel de părinți? Prin 2018 fusese lansată o „strategie de educație parentală”, dar a fost abandonată ideea. A mai existat și ideea cabinetelor de planificare familială, unde ar fi putut merge și copiii cu vârsta sub 15 ani pentru a solicita informații (le-ar fi obținut gratuit) despre sexualitate, sarcină și altele, dar... de unde bani pentru toate astea, mai ales în zonele rurale?

Informații pe care adulții trebuie să le ofere copiilor cu vârste între 0-4 ani, în ceea ce privește sexualitatea, și care-s enumerate în „standardele pentru educația sexuală”:

- bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp, despre masturbarea timpurie
- descoperirea corpului și a organelor genitale proprii
- faptul că plăcerea apropierii fizice este o parte normală din viața fiecărui om
- tandrețea și apropierea fizică sunt o modalitate de exprimare a dragostei și afecțiunii
(...)
- dreptul de a explora identități de gen (n.b. asta n-o înțeleg! Cum explorează așa ceva un copil în vârstă de un an, de exemplu? De fapt: ce înțelege?!)

Să le vorbim despre plăcerea apropierii fizice la vârsta de... un an? Apropierea fizică de cine și sub ce formă? Vor să-i pregătească pe copii pentru a accepta adulți libidinoși pe lângă ei, pentru că „plăcerea apropierii fizice e o parte normală din viața fiecărui om?” (exagerez un pic) Sigur, scrie pe acolo că trebuie învățați să păstreze „distanța socială” față de anumite persoane... Care persoane?! Profesor, educator, bonă, unchi, popă, vecinu’? Orice persoană ar putea fi un „prădător sexual” - o dovedesc atâtea cazuri.

Nu-s cam multe de învățat pentru un creier care abia începe să acumuleze informații?!

Îi tot trag că-i ok educația sexuală în școli pentru că n-ar mai fi nici așa de multe adolescente-mame. Oare n-ar trebui umblat la legea penală? Să se practice aplicarea acesteia; să fie educați cei cu atribuții în materie să aplice legea atunci când e cazul. Cele mai multe adolescente devin mame din cauza unor masculi adulți mai bătrâni cu mulți ani decât ele.

Departe de mine gândul să nu li se explice copiilor mici despre una, alta, dar nu chiar despre masturbare și „plăcerea apropierii fizice”, pentru că nu sunt sigură că ar înțelege și „nuanțele”: apropiere fizică de cine, de exemplu? Dacă vor înțelege că e firesc ca vecinul/vecina să-i mângâie pe ici-colo?! Sau bona sau oricine are un defect la creier și se excită sexual când vede copilași? E valabilă și altă extremă: orice gest nevinovat de afecțiune ar putea fi înțeles aiurea de copii. Psihologic vorbind, s-ar putea să fie bulversați, nu educați.

Cine își duce copiii la creșă sau la grădiniță trebuie să se aștepte că niște străini le vor explica despre masturbarea timpurie, când ei, părinții, nu sunt acolo, să știe ce li se spune/întâmplă micuților?!

Cei care au elaborat „standardele” pe care le recomandă experții de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) chiar știu ce afirmă?!

Cine se îngrijește de copiii instituționalizați? Statul, dacă e să-l cred pe vicepremier - niște oameni plătiți din bugetul de stat, adică. Vor pompa bani în ceva organizații non-guvernamentale și vor fi educați perfect acești copiii care n-au pe nimeni să-i apere de abuzuri.

Sigur! Zic ei, sfătuitorii, că fiecare stat alege ce și cum. Nu se va începe de la vârsta de zero ani cu educația sexuală, dar numai faptul că au gândit și recomandat de-astea spune multe despre „experții” de la OMS.

Standarde pentru educația sexuală în Europa:
https://www.bzga-whocc.de/fileadmin/user_upload/Dokumente/BZgA_Standards_Romanian.pdf

La pag. 38 încep tabelele cu indicațiile prețioase. Unele chestiuni sunt de bun simț, altele... așa și așa, dar unele mi-au înarmat piticii de pe creier. Vorba unui criminalist: „Jos labele de pe copii!”

Așa vicepremier obraznic și prost informată a mai avut Ro, dar nu erau în discuție copiii.

Îl citez pe actualul:
(...) în felul acesta (n.b. fără educație sexuală în școli) obligăm în continuare generaţii de tineri şi tinere să facă lecţia de educaţie sexuală în spatele şcolii sau în toaletă. E de neacceptat. Cu asta vrea să spună că el pe acolo și-a învățat lecția?! N-ar fi mai corect să-l doară de pedepsirea pedofililor? Pentru că pedofili sunt masculii adulți care lasă gravide copile în vârstă de 11-15 ani și când sunt luați la întrebări unii spun că... au fost seduși!!!
Mai zice vicepremierul: Trebuie să ne gândim la copii şi nu la himerele medievale ale părinţilor. Copiii sunt viitorul acestei ţări, iar cei care trăiesc încă Evul Mediu pot să îşi asume lucrul acesta, dar să îşi asume ei retragerea copilului. Nu statul să vină să spună: copiii nu au dreptul la educaţie sexuală şi doar părinţii înţelepţi şi cărora le pasă cu adevărat de copii pot să îşi ducă copilul la oră. Lui nu i-au lipsit doar orele de educație sexuală. Tipul acesta a consultat un psiholog în legătură cu modul în care se dezvoltă creierul la oameni?
Așa de ușor pot fi păcăliți unii părinți să-și lase copiii la „ora de... orice”! Unii nici nu vor ști - pentru că nu li se va aduce la cunoștință - că își pot retrage copilul de la astfel de ore (ca-n cazul orelor de religie).

Se gândește la copii! Ce să spun?! Alocațiile sunt bătaie de joc, bursele de toate felurile la fel... Despre școlile care arată de parcă ar fi din evul mediu nu zice nimic? Unii copii nu au cum să ajungă la școală, alții nu au bani pentru toate „caietele speciale” și tot felul de „cerințe” și el îi scoate din evul mediu învățându-i masturbarea timpurie?! Au rezolvat toate problemele: violența sexuală asupra copiilor eradicată, cei care au lăsat gravide puștoaice sunt „ascunși”, niciun copil nu mai merge la culcare flămând, niciun copil nu mai e trimis la muncă pe câmp sau pe la vreo stână, niciun copil nu mai e obligat să cerșească, toți copiii merg la școală și au manuale, toți copiii dați dispăruți au fost găsiți s.a.m.d. Mai era problema educației sexuale în școli. Sigur că da... Ce tupeu! Cine-i educă sexual pe copiii care nu merg la școală, pe cei care abandonează școala în adolescență pentru că părinții nu-i pot susține financiar, de exemplu? Exact cei mai vulnerabili nu vor avea parte de ce zic ei că-i necesar și obligatoriu. Îi învață cum să se spele pe ici-colo, dar în casele multor copii nu există nici apă caldă, nici căldură, WC-ul e la câțiva metri de casă...

Vai, ce m-am nervozat! Și-am scris aici numai despre „grupa de vârstă” 0-4 ani!

Oare de la ce vor să abată atenția publicului aruncând această fumigenă cu obligativitatea orei de educație sexuală? De la Planul Național de Redresare și Reziliență?
Mișto ar fi să fie restricționat accesul spre acest text, pe motiv că nu e indicat minorilor.

8 comentarii:

  1. M-am enervat tare de tot cand am citit despre aceste mizerii. Insa uneori cand intinzi coarda prea mult, risti sa-i provoci ruperea!
    Nu cred ca merita sa privim evenimentele prin prisma vreunei logici. Este doar logica stapanilor lor. Si mi se pare foarte importanta aceasta devoalare. Acum este mai evident decat oricand, transcriind ceea ce se intampla si in afara, cu raportul din parlamentul european. Cu aceasta ocazie avem spectrul europarlamentarilor romani care voteaza contrar intereselor noastre. Si faptul ca se incearca sclavizarea tinerei generatii poate fi scanteia necesara trezirii. Aici nu e vorba de logica ci doar de tradari uriase si care merg mult in spate...

    Nu te mai nervoza! S-a aratat adevarata fata a indivilor, oriunde ar fi ei pe aceasta planeta. Si cred ca si oglinzile se sparg de ceea ce reflecta!

    Pupici, Diana draga! Serbetul meu nu a fost posibil, pentru ca trandafirasii au avut de patimit din cauza ploii. Poate mai incolo...❤️ 😘


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Coarda pe care o tot intind acestia nu se va rupe curand pentru ca, din cand in cand, o detensioneaza. Dupa nebunia de anul trecut (care va continua) oamenilor le-a fost slabita rezistenta (chiar si numai prin "obisnuirea cu ideea") - cei care au ramas cu creierul limpede au avut de "luptat" si impotriva smecherilor si impotriva semenilor de acelasi "nivel" - sa convingi, de orice, oamenii carora le este frica e foarte greu, spre imposibil. De la bau-bau-ul cu terorismul s-a trecut la cel de acest gen. Daca nu se va repeta figura de anul trecut din 10 in 10 ani mare lucru! rezistenta oamenilor trebuie sa devina zero - si nu e teorie cnspirationista, pentru ca bazele de date genetice exista, genetica e plina dezvoltare etc. (poate afla asta pe site-uri oficiale orice persoana interesata) si cobaii vor fi supusi cu forta daca nu se lasa convinsi.
      Zilele trecute, discutand despre "sex in scoala" (asa-i zic unii parinti "educatiei sexuale" in forma "standardelor") tatal unei fetite in varsta de 2 ani a zis ca are sentimentul ca lumea intreaga e ca un lagar de exterminare nazist, doar ca de data asta nu stim cine sunt adevaratii calai si el nu-si da seama cum si-ar putea proteja familia altfel decat supunandu-se. Eu sunt mai optimista: cred ca cei care-s azi copii se vor descurca atunci cand / daca va fi cazul, cand vor simti ei ca este cazul.

      Oh! Adica, nu au putut fi culesi? Poate reusesti un serbet din fructe de padure. 😊
      Sa nu ma mai nervozez trebuie sa-mi bag capul in nisip - si n-o fac, pentru ca nu pot respira. 😊 da' nu ma tine mult nervozatul; cu piticii e mai greu: raman aliniati mai mult timp.
      Weekend frumos iti doresc, Suzana draga! ❤️ Pupici! 😘

      Ștergere
  2. Gosh! The government here is much more prudish. North America (Canada, British Columbia) is in the Dark ages!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Caution is good in sensitive situations.
      I can say that in many areas of Romania seems to be the Dark ages.

      Ștergere
  3. Cam asa am inteles. Florile s-au scuturat, insa mai sunt de inflorit. Da, poate ai dreptate cu serbet din alte fructe. Voi explora retete! Poate zmeura...

    Triste si tulburi vremuri! Si totusi eu spun ca se pot intrezari totusi niste personaje in spatele scenei. Nedumerirea mea insa ramane legata de miza. Aparenta nu mi se pare suficienta. Denota doar defectiuni majore in creieri. Dar chiar toti? Chiar sa fii responsabil de extinctia umana si sa o consideri 'solutia'? Doar pentru bani si putere? E demential pur si simplu...
    ❤️ 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zmeura! 😊 Ce conexiune ciudata, oarecum, s-a facut in creierul meu! Mi-am amintit timpul copilariei, cand veneau femei prin jurul blocului si strigau "zmeura, zmeura! zmeura de vanzare!"

      De la o anumita suma in sus nu mai e despre bani, ci despre putere, despre dorinta de sanatate si tinerete vesnica si chiar despre nemurire! Pare total absurd, dar se fac studii; carcasele unor bogatasi morti sunt tinute in congelator (pentru sume deloc neglijabile), altii vor sa le fie congelate carcasele dupa moarte; cauta organe sanatoase sa le schimbe pe ale lor (clonarea pare ca incepe sa dea roade); cand arunci o privire spre descoperirile in domeniul geneticii... uau! Si multe sunt aplicabile, dar au acces numai cei foarte bogati - cei "marunti" trebuie sa fie si ei sanatosi cat mai mult timp, sa aiba cine sa produca profiturile celor bogati.
      Da... aproape toti. Banii pentru cercetari sunt extrem de multi si, mai apoi, intervine dorinta de putere. Ideea de a parea ca sunt niste mici dumnezei strica si creierul unor medici de spital municipal, de exemplu, dar pe cel al alora care "diseca ADN"? Totul pare ca se face pentru mai multi bani in conturile unora - ca se intampla sa fie si ceva benefic pentru muritorii de rand e necesar, altfel s-ar rascula. 😊
      ❤️ 😘

      Ștergere
  4. Doamne, nu-i lăsa, Doamne nu ne lăsa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i va lasa, dar tot niste oameni trebuie sa fie "armele" care-i vor opri.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.