Ziua persoanelor cu dizabilități

Când corpul (organismul) nu funcționează adecvat în una sau mai multe dintre funcțiile sale (de mișcare, gândire, percepție, comportamentală, de relaționare socială etc.) din cauza unui „defect”, traumatism sau unei afecțiuni suntem în fața unei persoane cu dizabilități.

O persoană cu dizabilitate este acea persoană care are deficiențe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficiențe care, în interacțiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină și efectivă a persoanei în societate, în condiții de egalitate cu ceilalți. (e definiția dată de ONU).

Dizabilitatea este diferită de handicap, se consideră în ultimul timp. Un defect genetic, o boală, un traumatism etc. generează dizabilitatea = abilitatea (fizică, intelectuală etc.) este diminuată, persoanele în cauză nemaiputând participa la activitățile zilnice și, multe, devin dependente de alții. Pentru (aproape) fiecare dizabiliate există mijloace asistive corespunzătoare (proteză auditivă pentru cei cu dizabilități de auz, scaun cu rotile pentru cei cu dizabilități de mers s.a.m.d.). Aceste mijloace/dispozitive asistive îi ajută pe cei in cauză să poată participa (în condiții de egalitate) la activități sociale (să meargă la școală, la muncă, la cumpărături etc.). Dar! Pentru ca persoanele cu dizabilități să poată folosi cu succes dispozitivele menționate (pe care ar trebui să le poată procura fără eforturi financiare extraordinare) sunt necesare amenajări specifice: rampe de acces, semnalizări sonore și altele de gen (accesibilități, altfel spus). Când nu există accesibilități apare handicapul = barieră, obstacol, greutate în plus sau cum vreți să-i spuneți. Prin amenajarea mediului fizic conform necesităților fiecăruia crește gradul de independență a persoanelor cu dizabilități.

Azi, 3 decembrie, este Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. 

Este marcată anual, începând cu anul 1992, și are ca scop promovarea și implementarea unor programe destinate îmbunătățirii condițiilor de viață pentru acești oameni.

În anul 1976, adunarea ONU a proclamat anul 1981 „Anul Internațional al Persoanelor cu Dizabilități”, solicitându-se un plan de acțiune la nivel național, regional și internațional, cu accent pe egalitatea de șanse, reabilitarea și prevenirea dizabilităților. „Prevenirea” dizabilităților (poate) deschide inclusiv calea eugeniei.

Ziua a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU pentru a marca încheierea "Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi" (1983-1992). Deceniul a fost proclamat pentru a da timp guvernelor și organizațiilor să poată pune în aplicare activitățile recomandate în Programul Mondial de Acțiune.

Inițial, „titlurile” conțineau cuvântul „handicap” în loc de „dizabilitate”. Pentru „corectitudinea politică” se tot caută diferite denumiri. Cred că faptele contează mai mult decât denumirea și cred că unele guverne nu s-au înghesuit să ofere șanse persoanelor cu dizabilități. Guvernele României aproape sigur nu, având în vedere cum se prezintă numai rampele de acces în unele zone (clădiri, parcuri, magazine etc.) În plus, nici nu par a fi grăbiți politicienii români să implementeze niște politici clare cu privire la integrarea în viața socială a acestor persoane – politrucii de pe aici oferă „ajutoare sociale” în bani. Aceste ajutoare sunt necesare, când n-ai idei mai bune (voință, de fapt), dar conduc la marginalizarea și ignorarea omului în cauză, creează dependență (familială, în general), protecție (instituționalizată) și excluziune socială. În plus, impune numeroase servicii publice controlate exclusiv administrativ-birocratic și necesită costuri mari. Omul dependent de ajutorul „de la stat” este ușor de manipulat, de șantajat, de cei rău intenționați.

Societățile (oamenii, altfel spus) care ignoră necesitățile celor cu dizabilități își ignoră semenii cu probleme, îi izolează, le generează o stare de inferioritate morală și fizică.

În fiecare an, de 3 decembrie, se organizează mese rotunde unde se întâlnesc funcționari publici, politicieni, angajatori, organizații etc. și discută fel și fel de planuri ce urmează a fi realizate și implementate și, an de an, în România se discută, în restul timpului, despre diminuarea cheltuielilor bugetare prin eliminarea/micșorarea unor ajutoare sociale - nu neapărat ajutoarele celor cu dizabilități, dar aceste ajutoare nu acoperă necesitățile celor care nu au familie și care nu sunt instituționalizați.

Imagine de Elf-Moondance de la Pixabay