Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

Azi, 3 decembrie, este Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati… Cati oameni stiu acest fapt? Am aflat abia anul trecut, desi e declarata astfel din anul 1992. Poate ca am mai auzit, dar mi-a intrat pe o ureche si mi-a iesit pe cealalta… spre rusinea mea, dar ma consolez cu gândul ca n-oi fi stiind când este “ziua lor”, dar stiu destule persoane in aceasta situatie pentru a intelege cu ce se confrunta – una dintre prietenele mele era oarba, din cauza diabetului; copilul unor amici s-a nascut cu hidrocefalie; nepotul unei vecine e in caruciorul cu rotile in urma unui accident rutier pentru care nu a fost vinovat; un amic, in tinerete, a vrut sa se sinucida aruncandu-se in faţa trenului si s-a ales cu paralizie de la mijloc in jos (acum “promoveaza” viata mai ceva ca un om sanatos). Prin toti acestia – dar si prin altii – de-a lungul timpului am intrat in contact direct cu mai multi oameni aflati in dificultate si cunosc relativ bine problemele pe care le au. Azi nu mai sunt la fel de implicata dar problemele nu s-au schimbat si nici rezolvat. Am facut impreuna tot ce am putut, dar o mâna de oameni nu poate face cât ar putea face o masă de oameni.

Conform ONU, 15% din populatia lumii sufera de o forma de handicap, iar in jur de 190 de milioane de persoane intampina serioase dificultati in lupta cu dizabilitatile. Persoanele cu dizabilitati se confrunta cu multe dezavantaje in societate si sunt, adesea, supuse stigmatizarii si discriminarii.

ONU a adoptat aceasta zi pentru a motiva populatia sa inteleaga efectele dizabilitatilor si pentru a combate discriminarea. O zi pe an, insa, nu e suficienta… Se vede cu ochiul liber, cam la fiecare colt de strada:

- trotuarele sunt inalte – fara macar o portinue mai joasa pe unde pot cobori / urca cei imobilizati in carucioare sau cei care pot umbla numai cu ajutorul unui baston sau al unui cadru;

 - nu exista pante speciale amenajate pentru cei care se deplaseaza in carucior - acolo unde exista cele mai multe sunt atat de abrupte si de inguste incat nu le poate cobori nici individul sanatos (exemple destule doar in Brasov, in pasajele subterane care fac legatura intre diferite bulevarde;

- nu exista aceste pante nici la toate institutiile publice sau la magazine si cu atat mai putin exista in imobilele cu destinatie de locuinta – desigur, acesti oameni nu sunt intalniti in chiar toate blocurile, dar acolo unde sunt s-ar putea amenaja aceste pante (intr-un caz s-a dorit dar s-au opus… locatarii – de cand se pot opune locatarii unei legi nu stiu,dar putine ma mai mira); exista un caz, notoriu, cu un tanar pentru care a fost construita o panta la intrarea in bloc si vecinii au stricat-o, insistand sa o reconstruiasca la intrarea din spate;

- in spitale nu prea exista pante si, in multe, nici lifturi care sa functioneze; s.a.

- nu exista (zic politicienii) bani pentru a putea fi ajutati sa aiba o viata decenta si cei care nu au sansa unei familii care sa le poata oferi ceea ce au nevoie in situatia lor diferita.

Am vazut un copil, de mâna cu o doamna in varsta, care râdea de un cersetor schiop ce-si expunea ciotul. Striga, râzând: “schiopule!” Femeia nu zicea nimic, il tragea dupa ea si atat. 

In autobuz prevazut cu treapta speciala pentru astfel de cazuri incearca sa urce un barbat in carucior, impins de o femeie. Se aude o voce, nemultumita – dând glas oftaturilor de neplacere scoase si de altii: “De ce nu alegeti o ora mai puţin aglomerata?” Nimeni nu zice nimic – mi-e rusine ca am tacut (atunci eram prea departe de uşa si as fi fost penibila sa strig peste capetele nemultumitilor ca omul acela s-ar putea sa aiba programare la medic la o ora anume). Mai apoi mi-a parut rău ca nu mi-am asumat “penibilitatea”.

Pe scurt: toti stim ca exista acesti oameni, toti stim cam ce nevoi ar avea dar cati ne deranjam sa pretindem autoritatilor sa respecte legea macar in ceea ce priveste pantele pentru cei care se deplaseaza in carucioare? Câţi, atunci cand aflam ca persoanele cu dizabilitati se mobilizeaza pentru un protest in strada, ne alaturam lor? Nu suntem in situatie, unii nu cunosc pe cineva cu astfel de probleme… dar nicodata nu stim daca noi – sau apropiatii nostri – nu vom ajunge in aceasta situatie. Si chiar daca nu gandim asa, macar sa ne gandim la ei, cei in nevoie, si sa le fim alaturi – sa fim solidari.

Nu in ultimul rând: cand ajung in astfel de situatii diferite personalitati multa cerneala mai curge! Cum am scris mai sus: sunt sute de mii de oameni in aceeasi situatie grava si stiu de ei numai cei apropiati. Cand e vorba despre o celebritate, insa… vuieşte presa, cetatenii compatimesc celebritatea si revarsa fluvii de cuvinte de simpatie si de sustinere…