Noaptea Sfântului Andrei

Un poem de Vasile Alecsandri, în care e descrisă această înfricoșătoare noapte:

Iată-l, iată Satan vine

Răzbătând prin verzi lumine,

Pe-un fulger strălucitor.

Umbre, stafii despletite,

Cucuveici, Iele zburlite,

Și Rusaliile pocite

Îl urmează ca un nor.

Voi cu suflete curate

Cu credinți nestrămutate,

Oameni buni, femei, copii,

Voi creștinelor popoare,

Faceți cruci mântuitoare,

Căci e noaptea-ngrozitoare,

Noaptea Sfântului Andrei...

Strigă-atunci un glas ceresc.

Și pe loc cad în morminte

Păcătoasele-oseminte.

Iar pe zidurile sfinte

Trece-un foc dumnezeiesc!

(poem copiat de aici: https://azm.gov.ro/datini-tradițîi-și-obiceiuri-românești-în-luna-noiembrie/)

LA MULȚI ANI, DE SFÂNTUL ANDREI!

Numele Andrei este de origine grecească: Andreas, în legătură cu andreia - bărbăție, îndrăzneală (de la aner, andros - bărbat).

Scrierile bisericești arată că Andrei (unul dintre apostolii lui Isus și frate cu Sfântul Petru) este denumit „Cel întâi chemat” care s-a alăturat Mântuitorului, după ce l-a părăsit pe Ioan Botezătorul. Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia. Nu se cunoaște cu exactitate anul morții sale, se presupune că ar fi fost în timpul uneia dintre persecuțiile lui Nero (54-68) sau Domițian (81-96). Potrivit tradiției, a fost răstignit pe o cruce în formă de "X".

Legendele spun că Sfântul Andrei a fost trimis să propovăduiască pe „tărâmurile lupilor” și, pe tot parcursul înspre sanctuarele dacice, a fost însoțit și călăuzit de Marele Lup Alb. Nu se știe când a ajuns Apostolul Andrei în teritoriile de la Dunăre, dar se sugerează că a intrat în Scythia Minor la un început de iarnă, pentru că sărbătoarea numelui său e înscrisă în calendar în ultima zi a lunii noiembrie iar luna decembrie se numește și Undrea.

Pentru că trecerea de la toamnă la iarnă pare a fi sezonul favorit al lupilor, Sfântul Andrei a devenit și patronul acestora. În noaptea de 30 noiembrie, lupii se adună iar Sfântul Andrei împarte fiecăruia prada pentru iarna care tocmai începe.

In tradiția populară, ziua se mai numește ”Gădinețul Șchiop” sau ”Ziua Lupului” - trebuia respectată prin odihnă, căci celui care lucra ”îi stricau lupii vitele și mai ales oile și caprele”.

Această zi, se spune, e singura zi din an în care lupul își vede coada - își poate răsuci gâtul, care de obicei e țeapăn, iar la vânătoare este foarte agil.

Ajunul Sfântului Andrei (Andreiu’ cap de iarnă, cum îl numesc bucovinenii) este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică, este cumpăna anotimpurilor, când se crede că hotarul dintre lumea viilor și a morților este foarte penetrabil, iar strămoșii mitici se reîntorc pe Pământ, sub forma diferiților strigoi sau a unor animale totemice. Andreiu' cap de iarnă permite interferența planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că în această noapte "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "mințile oamenilor" și "rodul livezilor".

Toate cele de mai sus erau primejdii pentru oameni și foloseau pentru apărare agheasmă, smirnă, tămâie, leuștean și mai ales usturoi; usturoiul pune pe fugă toate ființele malefice. Ușile și ferestrele caselor, grajdurilor, cotețelor erau unse cu usturoi pisat pentru a feri oamenii și animalele de a fi posedate de duhurile rele. Tot în ajun, noaptea, se desfășoară „păzitul usturoiului” - fete și flăcăi veghează și petrec pentru a înzestra usturoiul cu puterile necesare îndepărtării primejdiilor.

Imagine de Comfreak de la Pixabay