Pagini

2022-02-17

Două cugetări despre putere

De ceva timp, la chioșcurile de ziare se vând „colecții de autor”: Agatha Christie, Haralamb Zincă, Horia Tecuceanu, Petre Sălcudeanu și alții, probabil, dar mă interesează numai „genul polițist”.

Petre Sălcudeanu este un scriitor pe care nu cred că-l știam pe vremea când citeam cărțile celorlalți autori amintiți aici, dar ceva-ceva îmi spune „Bunicul”. Așa e numit personajul central al romanelor polițiste scrise de el. Romanele sunt mai mult decât „pur polițiste” – autorul ridică un colț al vălului care acoperă câte ceva din primii ani după instaurarea comuniștilor la putere în România.

Bunicul” este un maior epurat din Miliție dar, la un moment dat, milițienii – foști colegi care-l apreciau, membri ai partidului comunist în secret – îl solicită, mai mult sau mai puțin oficial, mai mult sau mai puțin plătit, să participe la cercetarea anumitor cazuri.

În „Umbre”, romanul din care citez mai jos, Bunicul nu este, încă, solicitat să rezolve cazuri; e invitat de un fost colaborator să meargă într-un sat, să petreacă împreună la pescuit. Ajuns acolo, în mai puțin de o zi, Bunicul își dă seama că acel colaborator l-a chemat cu intenția să rezolve o chestiune. Nu intru în amănuntele chestiunii, mă rezum la cugetările despre putere ale unuia dintre personaje.

Din Umbre, de Petre Sălcudeanu, Editura Publisol, București, 2022:

- Poți să-mi spui bade, nu mă deranjează, țăran am fost și eu țăran am rămas și n-am să-mi iert niciodată că m-am luat după vremuri și după muiere, care m-a vrut mai mare decât îmi era mintea. Că nu-i bine, domnule, să se înalțe omul mai sus decât i se ridică clopul, înseamnă că până acolo e în stare să fie el, și nu altul. Eu după ce m-am săltat am devenit altul, că nimeni n-a pus streașină pornirilor și nici n-a tras cineva cu linia ca să priceapă tot prostul până unde se cade să urce și unde să se oprească, nu numai cu funcția, ci cu pornirile la care îți dă dreptul.

(...)
- Puterea, puterea, Antoane, eu știu ce-i aia, știu cum te făloșește și te face să-ți pierzi mintea, mi-am pierdut-o și eu. Credeam că nu-i nimeni ca mine, mai falnic și mai osos; când ai puterea în mână, ți se pare că tot ce-ți iese pe gură e modru, de parcă în locul tău ar vorbi și hotărî Cel de Sus, nu tu, biet suflet trecător prin lumea asta așa puțină în bucurii.

Postare pentru Citate favorite, la Suzana.

40 de comentarii:

  1. No lo he leído pero me dio curiosidad. Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Está escrito por un autor rumano de novela policíaca, entre otras; No creo que sus libros hayan sido traducidos a otros idiomas.
      Te mando un beso

      Ștergere
  2. Niste citate de demult perfect actuale. Cati din scriitorii nostri clasici nu au cuvinte scrise/publicate, opere intregi sau doar fragmente care se aplica perfect si vremurilor noastre?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai perfecta dreptate! Sa fie o dovada ca... nimic nu se schimba, desi tehnologia/stiinta "evolueaza"? 😊

      Ștergere
    2. da, stiinta si tehnologia evolueaza, dar omul nu prea a evoluat totusi. Daca ma uit in jur uneori pare ca involueaza.

      Ștergere
    3. Haha! Stiu ca nu-i de râs, dar ma amuza cum suna. 😊 Pare ca omenirea e in punctul in care cei care-si folosesc creierul sunt platiti de cei cu multi bani (si cu mai putin creier) sa inventeze fel si fel de chestii care duc la netezirea creierului "multimii", inlocuind "pe cale naturala" functia de gandire a creierului.

      Ștergere
    4. Ai dreptate, suna aiurea, dar e cam adevarat ce spui. Un exemplu casnic la care m-am gandit mult observand fetele mele: avem in bucatarie tot felul de roboti, de taiat de feliat si ii folosim cu success toti. Rapid, in mai putin de un minut ceapa e tocata si ajunge in mancare. Ne bucuram toti, dar...am realizat ca fetele mele nu stiau de fapt sa toace ceapa cu cutitul. Si m-am gandit la viitor, cad vor pleca de acasa pe cont propriu ( la facultate sau la casa lor) cum se vor descurca, nu-si vor putea permite dintr-o data toate electrocasnicele cu care s-au invatat acasa. Solutia nu e sa le ofer, ci sa le invat sa se descurce si fara astea. Si de aici extrapolam la aspirator, masina de spalat rufe, etc..

      Ștergere
    5. Un unghi din care nu am privit chestiunea! Cat adevar este in ceea ce ai scris!
      Cred ca, totusi, se vor descurca, mai ales ca sunt fete istete si lucrand fel si fel de minunatii din fel si fel de materiale vor "prinde" repede sa faca ceea ce fac roboteii si alte masinarii. 😊 Cred ca nu ma insel avand certitudinea ca sunt indemanatice (si mai mereu cu ochii pe mama). 😊

      Ștergere
    6. Cea mare se declara "doua maini stangi" in ceea ce priveste mesteritul, dar la bucatarie se descurca singura. Cea mica incearca si acolo si dincolo si ii si reuseste.

      Ștergere
    7. Indraznesc sa scriu "interesant" - ca cea mare zice ca nu se descurca la mesterit lucrusoare diverse 😊 Cum ii place sa decoreze prajituri sau torturi? 😊 Tot despre indemanare si talent e (ar fi) vorba.
      Mi-o imaginez pe micuta cum se preocupa de una-alta, atenta foarte! Ce placere trebuie sa fie pentru voi sa le vedeti "trebaluind"! ❤️ Sursa sigura pentru serotonina!

      Ștergere
    8. Ei, uite ca mi-ai data tema. Singura care decoreaza in casa asta sunt eu. Cea mica cand face ceva doar pt noi. Dar cea mare doar ma asista si isi da cu parerea. Cred ca ar trebui sa o indemn sa incerce sa faca singura. Prajiturile pe care le fac ele de regula nu necesita decorare.

      Ștergere
    9. Ahaaa! Deci ai un critic de arta langa tine! 😊
      Cred ca daca o fi sa aiba placere pentru decoratiuni si altele de gen se va intampla la un moment dat sa inceapa. Stiu ca nu suntem toti la fel, dar ma gandesc (si) la mine: mama stie sa croiasca, sa coasa, sa tricoteze/croseteze etc. si a vrut sa ma invete, dar n-aveam eu chef de asa ceva. Unul dintre unchi lucra martisoare si fel de fel de brizbrizuri, si a vrut sa ma invete, dar am zis pas. Si, deodata (mai mult sau mai putin) m-a "prins flama" - si-am invatat ce am crezut ca mi se potriveste. 😊
      Cunosc o doamna care a inceput sa lucreze obiecte din ceramica pe la varsta de 60 de ani - se distra pe seama celor care "mestereau" cate ceva, pana a "prins-o flama".😊
      Un fel de concluzie: micutele tale cred ca "prind din zbor" ce si cum si daca vor dori... 😊

      Ștergere
    10. Tot ce se poate Diana. In relatia ta cu mama ta parca ma descrii pe mine si pe fetele mele. Eu am invatat multe de la bunica si mama(croitorie, tricotaje, croseta, cusaturi in cruce) si apoi tot ce mi-a placut am studiat si aminvatat. Le-as invata si eu pe fete, dar nu sunt interesate prea mult sau cel putin asa percep eu situatia. au si timp putin, ca totusi cand ajung sa faca ceva chiar lucreaza cu drag.

      Ștergere
    11. Altfel spus, e posibil ca si ele sa arate un interes serios mai tarziu, mai ales ca lucreaza cu drag atunci cand o fac. Invatatura chiar trebuie sa le ocupe aproape tot timpul pentru ca mai tarziu sa poata alege ceea ce li se potriveste cel mai bine. Si, pe langa invatatura, joaca in aer liber e importanta.

      Ștergere
  3. Din păcate, asemenea citate nu prea ajung la cei care ar avea nevoie de o linie trasă....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si de-ar ajunge, sunt aproape sigura ca ar spune "nu e cazul meu".

      Ștergere
  4. Se stie dintotdeauna ca... puterea corupe, iar cei ce nu cedeaza coruptiei sunt eliminati sau anihilati de...putere.
    Un sfârsit de saptamâna plin de bucurie, pace si Lumina Divina, draga Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam asa stau lucrurile, din pacate. "Puterea" nu prea accepta puterea fara coruptie - sa nu stie lumea ca se poate si altfel. 😊
      Iti multumesc, Iosif! La fel iti doresc si eu tie!

      Ștergere
  5. Bom post.
    Querida Diana
    Tenha u. Bom dia.

    Beijinhos 🌷

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Obrigado pela sua apreciação, querida Fatyma.
      Desejo-lhe um dia maravilhoso!
      Beijinhos 🌹

      Ștergere
  6. Sunt fan Petre Sălcudeanu, deși nu i-am citit toate romanele. Și al lui Haralamb Zincă și al lui Horia Tecuceanu. Chestia asta o avem în comun. :) Mi-ar fi plăcut și mie seria de autor, dar nu tipărită, ci pentru e-reader. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De P.S. nu-mi amintesc, dar pentru ca "Bunicul" imi suna foarte cunoscut sunt sigura ca am citit cel putin un roman scris de el.
      Da! Stiu ca ne potrivim la "politiste". 😊 Si-mi place ideea.
      Am citit cateva carti pe ecran, dar mi-e foarte greu... Am senzatia, la un moment dat, ca se "strange" retina, iar dupa ce iau ochii din ecran vad milioane de punctulete albe minuscule.

      Ștergere
    2. Ce-mi place la e-reader e că pot să fac fontul cât de mare vreau. Astfel elimin necesitatea ochelarilor. De regulă citesc în parc, așa că am mai puține de cărat. :)

      Ștergere
    3. Marirea literelor e un super avantaj! (unele carti au litere ataaaaat de miiiici!)
      Ce faaaain! N-am mai citi in parc din anii de liceu, cand mergeam cu o prietena, sa invatam. Si invatam de ne dureau ochii de cat ii roteam, sa nu ne scape nimic din ceea ce se petrecea in parc. Exagerez! :)) Ceva-ceva am invatat in acele zile petrecute in parc. 😊 Doar faptul ca citeam "cartile obligatorii" (chiar daca "pe sarite") si tot era ceva.

      Ștergere
    4. Eu am parcul vizavi. E simplu să ajung, să mă așez pe o bancă și... vorba ta, să admir fauna și flora printre rânduri. :)

      Ștergere
    5. Mereu mi-am dorit sa locuiesc in apropierea unui parc! Nu un parc pentru copii! :)) Locuind la bloc imi doresc si acum un parc in apropiere, sa ies cand e fain afara, cu o carte, ceva de rontait - neaparat un bidon cu cafea! - si sa casc ochii. 😊 Dar sa merg, intre 3-5 statii cu autobuzul nu are farmec; nici cu autoturismul n-are farmec - pana as parca mi-ar pieri cheful de parc. :)) Ce bine ca nu mai am masina mea! :)) De dus ar mai fi cum ar mai fi, dar de intors...

      Ștergere
    6. Te înțeleg perfect! ❤️

      Ștergere
    7. Noh! Te-am "mintit"! ❤️ Azi, cand am fost pe-afara, am trecut pe langa un parc din apropiere, dar... nu e tocmai un parc unde as vrea sa stau, pentru ca... mai multe. :)) Am uitat de acesta, efectiv! E cu alei, banci, "jucarii" pentru copii si copaci. Dar nu ma atrage... fauna, plus ca e prea aproape de un bulevard intens circulat. :(

      Ștergere
  7. Si mie mi-au placut povestile lui politiste. Nu mai tin minte pe care le-am citit. Titlul asta cred ca nu.
    Intr-adevar parca lucrurile in loc sa evolueze in bine, dimpotriva. Trist este ca se incearca cu simt de raspundere sa ne netezeasca circumvolutiunile noastre simpatice. Si asta nu suport. Sunt ale mele si imi place asa cum sunt. 😊 Insa este prea multa prostie prin preajma. Alt cuvant care incepe cu 'p'! 😊
    Oamenii trebuie sa-si trezeasca puterea din ei. Altfel este cam jalnic...
    Multumesc pentru noua pagina. Eu nu am reusit, dar mai am putin loc de manevra.
    Pupici si seara frumoasa, Diana draga. ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vor sa ajungem ca ei: o singura circumvolutiune - urma lasata de chipiu. 😊
      Pentru a trezi puterea trebuie ca oamenii sa constientizeze ca o au. Pentru a constientiza cata putere au trebuie ceva invatatura, ceva informatii... Din pacate, nu toti oamenii pot fi autodidacti.

      Placerea e de partea mea! 😊
      Ai altele de facut. Eu am profitat ca "mi-au cazut in poala" citatele acestea. 😊
      Multumesc, Suzana draga! ❤️ Seara frumoasa si pentru tine! Pupici! 😘

      P.S. Pe la ora 21 a tras o ploaie de numa'! Miroase aerul atat de frumos incat... Uau! Am plamanii prea mici pentru cat as vrea sa inspir. 😊

      Ștergere
    2. Diana, cata invatatura ar trebui ca sa simti ca esti calcat in picioare si jignit pe orice palier posibil?
      Este pur si simplu incredibil...

      Ma ambitionez cu administrativele. Si imi dau seama cat de multe nu am facut. Mereu au fost jumatati de masura care s-au tot perpetuat! Noroc ca ma mai tempereaza jumatatea!😊
      Am simtit si eu putin de la tine. Aici e incredibil. Ieri cand am iesit au fost efectiv cativa stropi si am sperat ca va ploua, dar nici pomeneala. Anul asta e ciudat rau.
      Respira adanc adanc, sa-ti faci rezerve!
      Pup!❤️😘

      Ștergere
    3. Oamenii stiu ca sunt calcati in picioare, jigniti, dar - cei mai multi -nu stiu ce trebuie sa faca pentru a schimba lucrurile... Mai sunt si care stiu, dar nu au curaj sa faca ceva (sau nu pot!), pentru ca vor fi invinsi usor daca sunt singuri sau daca sunt dependenti financiar de stat. Mai sunt cei care se iau la tranta cu sistemul, cu nesimtitii, dar nici ei nu prea pot face fatza mult timp daca nu li se alatura si altii...
      Tot de invatatura/informatie e nevoie pentru a discerne ce-i manipulare grosolana si ce-i adevar, si tot asa.

      Pe la 22:30 am iesit cu Miki, si picura. Nu era frig, era pustiu si am inspirat sanatos (inspiratie-expiratie complete cum s-ar zice). Si mi-a trecut oboseala! :))
      Inca nu s-au "devoalat" toate ciudateniile. :(
      Pupici! 😘 ❤️

      Ștergere
  8. Romanele politiste sunt captivante. Tin atentia treaza pana la final. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cele mai multe, da. Am citit, insa unele... Le-am terminat doar pentru ca am inceput. 😊

      Ștergere
  9. Olá Diana!

    Vim conhecer seu espaço e curti muito
    Abraços Loiva

    RăspundețiȘtergere
  10. Iti urez o saptamana usoara,chiar si in aceste vremuri tulburate.
    Asta noapte m-am visat la mare. Si chiar m-am bucurat ca am vazut-o,
    fie si in vis!😊
    Pupici si vise placute!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc, Suzana draga! ❤️ La fel sa fie si pentru tine!
      Vremurile se tulbura, se limpezesc... Mintea sa ne ramana limpede!
      Inseamna ca ti-e tare, tare dor de mare! 😊 Mie-mi place, dar nu imi doresc in mod deosebit sa ajung la mare (si n-am mai fost de... nu-ti spun cati ani!) 😊
      Pupici 😘 si vise placute!
      (cred ca am mai scris: foarte rar imi amintesc visele)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.