Două cugetări despre putere

De ceva timp, la chioșcurile de ziare se vând „colecții de autor”: Agatha Christie, Haralamb Zincă, Horia Tecuceanu, Petre Sălcudeanu și alții, probabil, dar mă interesează numai „genul polițist”.

Petre Sălcudeanu este un scriitor pe care nu cred că-l știam pe vremea când citeam cărțile celorlalți autori amintiți aici, dar ceva-ceva îmi spune „Bunicul”. Așa e numit personajul central al romanelor polițiste scrise de el. Romanele sunt mai mult decât „pur polițiste” – autorul ridică un colț al vălului care acoperă câte ceva din primii ani după instaurarea comuniștilor la putere în România.

„Bunicul” este un maior epurat din Miliție dar, la un moment dat, milițienii – foști colegi care-l apreciau, membri ai partidului comunist în secret – îl solicită, mai mult sau mai puțin oficial, mai mult sau mai puțin plătit, să participe la cercetarea anumitor cazuri.

În „Umbre”, romanul din care citez mai jos, Bunicul nu este, încă, solicitat să rezolve cazuri; e invitat de un fost colaborator să meargă într-un sat, să petreacă împreună la pescuit. Ajuns acolo, în mai puțin de o zi, Bunicul își dă seama că acel colaborator l-a chemat cu intenția să rezolve o chestiune. Nu intru în amănuntele chestiunii, mă rezum la cugetările despre putere ale unuia dintre personaje.

Din Umbre, de Petre Sălcudeanu, Editura Publisol, București, 2022:

- Poți să-mi spui bade, nu mă deranjează, țăran am fost și eu țăran am rămas și n-am să-mi iert niciodată că m-am luat după vremuri și după muiere, care m-a vrut mai mare decât îmi era mintea. Că nu-i bine, domnule, să se înalțe omul mai sus decât i se ridică clopul, înseamnă că până acolo e în stare să fie el, și nu altul. Eu după ce m-am săltat am devenit altul, că nimeni n-a pus streașină pornirilor și nici n-a tras cineva cu linia ca să priceapă tot prostul până unde se cade să urce și unde să se oprească, nu numai cu funcția, ci cu pornirile la care îți dă dreptul.

(...)

- Puterea, puterea, Antoane, eu știu ce-i aia, știu cum te făloșește și te face să-ți pierzi mintea, mi-am pierdut-o și eu. Credeam că nu-i nimeni ca mine, mai falnic și mai osos; când ai puterea în mână, ți se pare că tot ce-ți iese pe gură e modru, de parcă în locul tău ar vorbi și hotărî Cel de Sus, nu tu, biet suflet trecător prin lumea asta așa puțină în bucurii.

Postare pentru Citate favorite, la Suzana.