Pagini

2023-07-23

Peisaj racoritor

Cald! Cald! Cald! - se tot aude în jurul meu. Parcă și zăpada-i caldă de la atâta foarte cald, lună de foc, temperaturi istorice...

trei oameni de zapada (doi mari si unul mic) intr-un strat mare de nea

În iulie 1931 au fost 60 de grade Celsius în București! Nu zic c-a fost super, zic doar că au mai fost temperaturi extreme.

Suntem în luna lui Cuptor – cum ar zice străbunii noștri; poate nu degeaba au numit luna iulie Cuptor. N-aveau ei cuptor cu termostat, cu termometru, cu termo nu-știu-mai-ce... Ei aveau termolemne – aruncau lemnele în vatră și le dădeau foc, focul devora lemnele, încălzea și cocea pâinea, și ei știau când e coaptă. Stiau și când era foarte cald afară, dar nu-i interesa in mod deosebit câte grade are aerul. Nu-i așa?

În anii 1980, în Brașov, vara, erau zile în care tocurile pantofilor purtați de femei făceau găuri în asfalt! Așa de cald era! Asfaltul era de proastă calitate zic unii – prin comparație cu ce-i acum... Nu zic nu, dar smoala (bitumul) nu se înmoaie (sau se înmoaie?!) la numai 40 de grade Celsius, oricât de slab calitativ ar fi asfaltul. Zic și eu.

N-ar fi mai fain fără termometre pentru măsurat temperatura aerului?! N-am mai hrăni creierul cu insuportabil de cald...

Purtătorii de microfon și știriștii ne spun în fiecare vară: anul acesta a fost atins maximul istoric la temperaturi mari, de când se fac măsurători... A! Înseamnă că până să se facă aceste măsurători e posibil să fi fost temperaturi chiar mai mari? O fi posibil ca primele termometre să nu fi fost atât de sensibile încât să înregistreze și căldura... respirației celui care privește la aparat?! Doar întreb.

In plus, tocmai au descoperit că au fost 60 de grade Celsius cândva... Ne mint cu cele 60 de grade sau cu n-a mai fost până acum?

copii la sanius

Noh! M-am răcorit! Nu-mi era cald, dar m-am răcorit.

22 de comentarii:

  1. Por suerte en mi pais todavía esta templando. Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. En la ciudad donde vivo el clima es templado - hace un minuto empezó a llover y hace el aire es muy agradable.
      Te mando un beso.

      Ștergere
  2. Oricât de cald este acum, nu cred că am întâlnit acele secete de care povesteau străbunicii nostrii, nu sunt nici acele veri în care se termina apa din fântăna bunicilor și nu reuseam să scoatem apă decât dimineața devreme. O fi cald acum, dar au fos si vremuri poate mai calde. Cred că ne văitam și pentru că vorba ta auzim înainte să simtim că e cald, dar si pentru că salturile de temperatură sunt mari. Cel puțin acum ne bucurăm și de ploi.
    PS: nici iernile alea cu multă zăpadă ( nu o cantitate mare odata, ci o perioadă mai lungă) nu le mai avem.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite ca am uitat de "secatul fantanilor". 😊 A povestit mama, candva, ca in satul unde s-a nascut au fost veri in care abia reuseau sa scoata ceva apa din fantani, pentru oameni dar si pentru animale (culturile aproape ca nu mai contau)... (pe langa Baragan). Am vazut si eu, in adolescenta, pamantul crapat pe campuri - puteam introduce piciorul in crapaturi.
      Salturile de temperatura sunt, cu adevarat, daunatoare pentru multi, insa cred ca de n-am insista gandindu-ne "cat de cald este!" organismul s-ar descurca mai usor. Si, evident, exista masuri pe care ar trebui sa le respectam... Zau! Cand vad oameni cu palariuta, dar cu umerii si ceafa expuse la soare (unii cu multa piele expusa direct razelor) aproape ca ma doare... mintea! Cum sa reziste caldurii?! Altii consuma bauturi reci cand organismul lor e epuizat de caldura...
      Daaaa... :-( Tare tanjesc dupa iarna asa cum am cunoscut-o. 😊 Hm. Mai in gluma, mai in serios, ma gandesc uneori ca s-au scurtat iernile pentru ca foarte multi oameni vor iarna scurta sau deloc. Li s-a indeplinit dorinta. 😊

      Ștergere
  3. Daaa! Insa canalul de stiri poate fi schimbat si la fel si postul de radio.
    Sa nu uitam ca este un experiment in curs de derulare. Daca o facem... ne-am fript! ☺
    Inca nu vreau zapada, chiar daca imi place si mie. Oricum, faina racoreala. Iti lasasem un link la mine, cred ca la citate. Acum sunt pe tel. si nu pot sa-l reiau. Mai spre seara. Cu un nene ce ne invata cum sa respiram in frig si efectele dusurilor reci.☺ Acum, vara trebuie inceput...
    Pupici si o duminica faina. 🙋❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bineinteles ca poate fi schimbat canalul TV. 😊 Desi am renuntat la TV, mai am ocazia sa vad una-alta si, uneori, stau cu intentie sa vad "stiri", sa vad ce emisiuni se difuzeaza pentru ca vreau sa inteleg de ce unii se comporta cum se comporta. Hm. Sau... pentru ca se comporta asa cum o fac aleg sa urmareasca anumite emisiuni si sa ia orice stire "de buna", fara sa verifice? 😊

      Voi merge si voi acesa link-ul. Intotdeauna ma intorc acolo unde am lasat un mesaj, sa aflu raspunsul. 😊 La tine, uneori pot apasa "apreciaza", ca sa stii ca am vazut/citit (uneori nu functioneaza butonul nici dupa ce reincarc pagina).

      Banuiesc ca stiu cam la ce se refera sfaturile...
      Cate ceva am invatat si eu: in frig-frig e bine sa respiri din cand in cand in fular; vara nu sunt indicate dusurile reci si multe altele. Iarna trebuie sa nu incalzim corpul prea tare, vara sa nu-l racim brusc... Arabii, de exemplu (si altii, dar despre acestia stiu sigur) obisnuiesc sa bea ceai fierbinte in plina vara, sa "echilibreze" temperatura "interna" cu cea a mediului, pentru ca organismul sa nu depuna prea mare efort in a "raci" corpul. Tot de la ei stiu ca in veri caniculare e preferabil sa nu expui razelor de soare prea multa piele (din acelasi motiv al "echilibrului")
      Multumesc, Suzana draga! Duminica faina si pentru tine! Pupici! ❤ 😘

      Ștergere
  4. Țara noastră este plată și, prin urmare, este aici
    întotdeauna puțin vânt. Prin urmare, nu vor fi niciodată 50 de grade. Cu toate acestea, vremea caldă și valurile de căldură sunt acum mai frecvente în Țările de Jos. Acest lucru are de-a face cu schimbările climatice. Dar dacă zona de înaltă presiune este situată la sud sau la est de Țările de Jos, va apărea un scenariu extrem. Atunci putem atinge într-adevăr cele 42 de grade. acum câțiva ani aici erau vreo 37 de grade și puteai să prăjești un ou pe o mașină. Am avut temperaturi de 33 de grade în iulie și mă bucur că s-a răcit și aici pentru că nu suport deloc. Acum plouă și aici și acum sunt 19 grade. destul de diferenta fata de cateva zile in urma. Salutări din nou din partea mea Tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vantul e foarte bun! In zona unde locuiesc vantul bate destul de des - chiar daca uneori e cald si nu bate tare.
      La voi este si mai multa apa decat la noi - cred ca e bine impotriva caniculei.
      Unii cercetatori in domeniul meteo afirma ca racirea puternica, incalzirea puternica sunt cicluri naturale care au loc la intervale mari de timp. Omul, insa, a intervenit in aceste cicluri si a cam distrus "firescul natural", ceea ce a condus la mari dereglari ale climei si nu numai.
      In orasul meu, de regula au fost diferente mari de temepratura de la o zi la alta, de la zi la noapte...
      Multumesc, Tine! Toate cele bune!

      Ștergere
  5. La noi au venit ploile. Tânjeam...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te cred! Aici a plouat destul de des. De fapt, de la inceputul anului si pana acum vremea a fost aproape cum o stiam din tinerete: capricioasa. 😊

      Ștergere
  6. Exista mai multe variante la "au mintit poporul cu televizorul" ☺ "agitam" ... sau "spionam" toate se potrivesc si ca rima, dar si ca adevar!
    Extreme exista mereu... ceva extravagant exista undeva, mereu! ar nu generalizati, oameni buni! deschieti ochii si analizati realitatea!
    Zilele trecute imi zice o colega de serviciu "vaiii! ai vazut ce dezastru e in Italia?" Zic... "nu..." Pai cum?! zice ea mai departe "au secat apele! Prietena mea a rezervat la hotel si conceiul ei a fost returnat, din cauza secetei, apa a fost rationalizata si hotelul nu mai are apa" Aha!!! Zau asa! Hai sa fim seriosi!!! Eu am fost din 15 iunie pâna la 1 iulie în Itala si toata lumea era bine-mersi; fratele meu este acum in concediu, în Vallecrosia, Provincia Imperia. Face excursii de jur împrejur... nu mi-a zis nimic în acest sens! Este totul normal!
    Cine stie ce motive a avut hotelul respectiv sa revoce rezervarea... dar uite asa se lanseaza zvonurile! Iar mass-media are deasemenea o tactica, lanseaza ceva ambigu si provoaca pe cei cu capete seci la speculatii si zvonuri false! Ei, cei care au lansat informatia, au oarece acoperire, pentru ca lanseaza doar frânturi de adevar, lasand loc intentionat la interpretari! Asta este senzatia mea... Mi-am format un instinct nou, selectez si simt cand trebuie sa bag ceva in seama si cand trebuie sa ignor! Massmedia este plina de Fake News! Sunt peroane platite sa produca Fake News... incredibil, dar aevarat!
    Te pup draga mea brasoveanca ♥ Iti doresco duminica minunata!
    Gânduri bune si îmbratisari, de la trio pentru quattro ♥♥♥♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oooh, ce bine ai zis-o! Agitam/spionam/panicam...
      Toate aceste fake news prind la public pentru ca prea multi refuza sa arunce o privire mai departe, sa verifice... Italia! Au si gasit exemple... Sicilia, sudul Italiei, in general, a fost mereu "naucit de canicula"... Si nu e valabil numai pentru Italia.
      Daca nu mai e suficienta apa... oare n-ar trebui sa inceteze toate exploatarile de litiu, bauxita, fracturarea hidraulica (penteu gaz) s.a.m.d., unde sunt necesare tone si tone si tone de apa zilnic?! Sa aiba apa oamenii si animalele... Zic si io. 😊
      'Ca ai amintit de conediul lui M.... Ziceau zilele trecute (la TV, evident) ca "arde Parisul" - la figurat, desigur - si oamenii de acolo isi vedeau de ale lor in mod firesc. Sigur ca sunt oameni carora li se face rau... dar sa faca din asta regula cred ca e prea mult (e manipulare).
      Bine zis: fragmente de adevar care lasa loc de interpretari... De asta au parte cei care cred ca ce "zice la TV" e adevarat tocmai pentru ca... zice la TV. 😊 Zvonurile, adevarurile trunchiate fac mult rau... Cred ca traim ceva gen "scapa cine poate". 😊
      Te pupacesc si eu, Carmen draga! 💕 Duminica frumoasa in continuare!
      Imbratisari si ganduri bune si de la noi pentru voi! ❤ 💞 Haha! Pentru quattro! 🐾 😊

      Ștergere
  7. Dacă nu ar exagera știrile, nu ar mai fi senzațional, și-ar pierde raitingul.:)))
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine-ai zis! Fara "stiri explozive" s-ar plictisi o mare parte a populatiei consumatoare de TV si raitingul ar cobori vertiginos. 😊
      Pupici!

      Ștergere
  8. Stiu ca am mai zis, dar in 2007 am prins 52 (asa au zis la radio si s-a si scris) de grade. Am mai povestit ca tineam doua geamuri care priveau fata in fata si nu se simtea nici macar o adiere. Altfel nu puteai tine geamurile deschise. Daca puneam picatura de apa pe mana sfaraia si disparea instant.

    Acum... zilele astea nici nu a fost foarte cald (vba aia lejer, pana in 40... si totusi, pe cuvant ca simteam ca nu mai pot - dar asta pentru ca NU era aer si pentru ca oamenii din jur cresc efectiv gradul de caldura cu aerul conditionat si alte aparate de gen.De exemplu noaptea venea o caldura din baie de efectiv nu stiam pe unde sa mai stau si cum. Si deschideam geamurile si nu intra pic de aer ...
    Bine , eu sunt si pozitionata in centru - au fost ai mei sambata pe aici si se panicase Mami de cum era... :))) ca ea nu suporta caldura si i se parea insuportabil in blocul de caramida unde am copilarit si eu, cu pomi in spatele lui, cu un etaj si pin in fata geamului de la bucatarie.. hahaha..

    Ai perfecta dreptate si cu factorul indus. Unii chiar isi induc aceasta stare - de cateva zile mi se tot repeta ca miercuri vor fi 37 de grade anuntate (raportat la saptamana trecuta... cand erau tot asa anuntate vrep 33 / 34 si nu stiai unde sa te mai bagi. nu suna bine deloc.. haha, mai ales ca eu trebuie sa imi fac zilnic mancare nah - 15 minute, ce e drept.. dar cald.). Ce pot sa fac.. caut si eu solutii. - ma gandeam sa pun ceva in cogelator sa inghete ca sa pun apoi in balconul dinspre strada - o sa spal ceva cearceafuri ca sa mai umezesc..

    Da, am trecut prin calduri mai mari si am citit si eu despre temperaturile acelea de 60 de grade inregistrate.

    Mi-a placut articolul tau - daca s-ar putea sa dispara stirile astea de dragul artei Doamne ce bine ar fi.. cred ca era preferabil telejurnalul - macar acolo nu se latra pe aceleasi tonalitati ca acum... si mai vedeai si stiri bune (asa cum erau ele ... de fapt, dar macar erau pozitive... :))))) hahaha).
    Pup cu drag :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Temperaturi mari si foarte mari e sigur ca au mai fost, doar ca nu erau termometre la orice colt de strada si in orice buzunar. 😃
      Suport foarte bine caldura cand sunt afara - poa' sa fie cat de cald - cand sunt intr-o incinta incalzita, insa... am sentimentul ca ma sufoc si curg apele pe mine; altfel spus, caldura nu-mi face rau, ci lipsa aerului. Aerul conditionat nu-l suport! 😊 Cand intru in magazine unde stiu ca sunt aparate pentru aer conditionat evit zona, daca e posibil, sau am grija sa am ceva mai... gros pe mine. 😃 In autobuze e mai greu sa ma feresc, dar reusesc cu succes de cele mai multe ori. In autoturism sunt cosmarul oricui! 😃 Nu suport "aeroterma" - prefer geamurile deschise (iar altii nu suporta "curentul")
      Nici iarna nu vreau in casa mai mult de 20 de grade, iar afara poate fi cat de frig - nu prea ma deranjeaza. Las oberlihtul deschis fie iarna, fie vara.

      Aparatele de aer conditionat sunt nasoale pentru vecini, cand nu sunt instalate astfel incat sa nu afecteze. Stiu din experienta: am unul sub dormitor, de la magazin - dupa ce-am tot dat din gura si am scris inclusiv la "firma mama" au facut ceva, ca nu mai urca aerul cald si nici zgomot nu mai face continuu, si nici prea tare (aerul cald, insa, distruge zona fosta verde din apropiere - unde mai sunt ceva pomisori).
      Apartamentul nostru e orientat spre vest si in zona sunt multi copaci (la noi e chiar o "perdea verde" in dreptul apartamentului) asa ca e suportabil in casa - dar imi amintesc vremea cand as fi preferat sa stau pe asfaltul incins decat in casa. In plus, apartamentul nostru nu e invelit in plastic si nici nu avem rame din aluminiu la geamuri.
      Bine... 😊 In Bv bate vantul mai des decat in multe zone, iar luna aceasta a si plouat destul de des. Plus ca orasul aproape ca e inconjurat de munti.
      Mai e o chestie: cica in locurile unde iarba e cosita e mai cald decat in locurile unde este inalta...

      Se "induce" mult in creierele unor oameni! Privesc in jurul meu si e destul... Cunoscatorii afirma ca o diferenta de 10 grade abia e "inregistrata" de organism... Adica, ce mi-s 30, ce mi-s 40, dar "factorul indus" ii nauceste pe unii si-i apuca brusc lesinul. Sigur... Cei care stiu ca au anumite afectiuni si/sau umbla aproape in pielea goala sub razele soarelui se pot astepta sa le fie rau (sau nu se asteapta, dar le este, uneori) si la 25 de grade Celsius. 😊

      Cearceaf ud (in apa rece scufundat) agatat in balcon am folosit si noi, pana au crescut suficient de mult pomii. Are efect, chiar daca pe termen foarte scurt. Am folosit si draperii groase, care opreau mult din caldura de afara.

      Telejurnalul! 😃 Pozitive stiri, da, mai ales spre sfarsitul anilor 1980: "planul cincinal la productia de grau a fost realizat in patru ani" - si oamenii cumparau paine pe cartela! La fel si la altele. Alte vesti bune: "tovul si tova s-au intors din vizita de prietenie din..." Ca nu puteau ramane pe unde s-au imprietenit! 😊 Pe atunci, oamenii erau indoctrinati cu altele... dar cei care stateau lipiti de TV erau mai putini ca azi.

      Iti multumesc pentru interes, draga Rux! Pupici! 💗

      Ștergere
  9. Parcă și pe mine m-au răcorit imaginile tale. Azi e bine, la noi, dar de mâine se anunță mult mai cald. Cred că va trebui să caut din nou articolul tău. 😊 Zi frumoasă să ai, Diana dragă și o săptămână cu bucurie! 💕

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha! Ce dragut! 😊 Pozele vor fi aici, dar privind pe fereastra si imaginandu-ti - la modul serios! - ca asfaltul cenusiu e acoperit cu un covor de nea, simtind (in imaginatie) racoarea zapezii e posibil sa te simti confortabil, indiferent cate grade peste 30 arata termometrul. 😊
      Iti multumesc, draga Dana! ❤ La fel sa fie si pentru tine: cu bucurie, cu frumusete si cu aer respirabil, racoros. 😊 ❤

      Ștergere
  10. Am revenit. Deja au început să crească gradele în termometre, dar e bine, încă e bine. Zi faină, dragă Diana! 😊 ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce draguta esti! Multumesc pentru ca ai revenit, si-ti doresc sa fie suportabile temperaturile, Dana draga! 😊 ❤
      Aici, azi, la orele pranzului, batea un vant fierbinte, dar pe la ora 17 s-a racorit, si vantul, si atmosfera; natura a facut un dus racoritor de vreo 15-20 de minunte. Acum e minunat!
      Seara frumoasa!

      Ștergere
  11. Avem nenunarate motive sa nu ne mai uitam la stiri si, daca o facem, sa trecem totul de cateva ori prin filtrul propriei minti. Pentru orice ploaie si pentru orice raza de soare primim cate un cod care sa bage teama in noi. Nici nu ma mai pot enerva.
    Te imbratisez, Diana!
    Vienela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am ales sa nu mai vad/ascult "stiri", dar "stirile" tot ajung la mine. 😊 Mi le transmit altii, panicati, mirati, oripilati... Si-am ajuns sa ridic din umeri cand ii aud. 😊
      Nici eu nu ma mai pot enerva - doar ma mai revolt din cand in cand. 😊
      Ma bucur sa te revad aici, Vienela!
      Te imbratisez si eu!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.