Socrate isi accepta moartea (moartea lui Socrate)

Socrate s-a nascut cca in anul 470 i.H. si a murit in 7 Mai 399 i.H.

A trait la Atena cand aceasta cetate se afla in culmea gloriei, sub domnia lui Pericle. A invatat filosofia cosmologica a acelei epoci si s-a implicat in numeroase dezbateri publice, mai ales cu sofistii, care raspandeau intelepciunea practica, predau oratoria si discutau orice problema pe care doreau s-o puna in circulatie cetatenii atenieni.

Dupa cat se pare, Socrate era de o integritate personala si sociala desavarsita, care l-a costat viata. In 406 i.H, cand era membru al Comisiei senatoriale, a refuzat cu mult curaj sa participe la solicitarea a opt condamnati, acuzati de neglijenta in exercitarea atributiilor lor, ca sa fie judecati laolalta. Un asemenea proces ar fi fost contrar legilor ateniene. Doi ani mai tarziu a refuzat sa participe la conspiratia unui grup de uzurpatori denumit „Cei treizeci”, pentru a actiona impotriva unor cetateni de vaza. „Cei treizeci” au cazut de la putere, dar mai tarziu Socrate a fost tradus in justitie de regimul democratic proaspat restabilit si a fost acuzat ca nu se inchina zeilor statului, ca introduce practici religioase neobisnuite si corupe tineretul. Pedeapsa pentru aceste delicte a fost moartea.

Probabil ca cei care il acuzau pe Socrate au presupus ca el se va exila de bunavoie din Atena pentru a se sustrage acuzatiilor. Dar el a preferat sa se supuna judecatii si sa-si sustina singur apararea.

Faima lui nu se intemeiaza pe scrieri, pentru ca nu ne-a lasat nici una.

Principala lui metoda filosofica era aceea de tip elenchus: o solicitare si o punere sub semnul indoielii a credintelor pentru a stabili adevarurile si a dezvalui inconsecventele.

Socrate si-a urmarit cu multa consecventa telul de a invata cum sa duca o viata virtuoasa. Sustinea ca fiecare dintre noi isi urmareste propriul sau bine, dar se poate insela gandind in ce consta acest bine sau poate chiar sa nu-l cunoasca. Totusi, intrucat noi nu urmarim decat binele nostru, atunci, de indata ce avem cunostinte de netagaduit in privinta lui, nu putem face niciun rau: asadar toate relele facute sunt o eroare, cunoasterea este virtute si nimeni nu face rau cu buna stiinta.

(Mic dictionar al filosofiei occidenale, Diane Collinson, Ed Nemira, 1995)

In 398, Socrate a fost acuzat de Meletos, Anytos si Lycon. Actul de acuzare era astfel intocmit: "Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub juramant pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaste zeii recunoscuti de cetate si de a introduce divinitati noi; in plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa ceruta: moartea".

Meletos era un poet obscur, iar Lycon era retor; sufletul procesului pare sa fi fost Anytos, un tabacar bogat care reprezenta interesele comerciantilor, fiind asadar puternic si influent. Socrate i-a reprosat public faptul de a nu se gandi la educatia fiului sau decat pentru a face din el un tabacar capabil sa preia afacerile parintelui, de unde, conform lui Xenofon, dorinta de razbunare a lui Anytos. Dupa toate aparentele, Anytos era sincer convins ca vede in Socrate un personaj periculos.

Gandirea socratica graviteaza in jurul cunoasterii de sine - Gnothi seauton. Esentiala pentru om este capacitatea sa de a intra in relatie de dialog, Socrate punand pe prim plan sufletul iar nu corpul.

Socrate a fost primul ganditor care a luat ca obiect al meditatiei sale fiinta umana. Incepand cu Socrate, omul devine in mod exclusiv o problema pentru el insusi. "Persoana ta este sufletul tau" spunea Socrate (citat de Platon in Alcibiade).

Platon a fost student (discipol) al lui Socrate si invatator al lui Aristortel. Impreuna cu acestia, Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Platon a fost interesat de matematica, a scris dialoguri filozofice si a pus bazele Academiei din Atena, prima institutie de invatamant superior din lumea occidentala.

(wikipedia)

Socrate este considerat intemeietorul ontologiei umanului. Cele mai multe informatii despre el le avem din „Amintiri despre Socrate” a lui Xenofon (alt elev al lui Socrate), din „Vietile si doctrinele filosofilor”, Diogene Laertios si mai ales din „Dialogurile lui Platon” in care e prezent ca protagonist. Socrate a manifestat dezinteres fata de cercetarea principiului lumii; el nu discuta, ca cei mai multi, despre natura tuturor lucrurilor, nu cerceta lumea ci se intreba daca oamenii se cunosc indeajuns. Examina ce e evlavios si ce nu, frumos si urat, drept si nedrept, ce-i intelepciunea, ce-s curajul si lasitatea. Din punctul lui de vedere obiectul filososfiei trebuie sa fie omul, iar filosofia o cale sau o metoda in masura a-l ajuta pe om a se cunoaste pe sine. In dialogul platonic Entidemos dupa ce citeaza preceptul inscris pe frontonul templului de la Delphi: „Cunoaste-te pe tine insuti”, atrage atentia ca „acel” ce nu se cunoaste pe sine si se inseala asupra capacitatilor sale e deopotriva de orb si fata de oameni si fata de treburile omenesti, el se-nseala asupra tuturor lucrurilor”. Socrate avea deplina stiinta a specificului fiintei umane, a centralitatii sale in ordinea cunoasterii si existentei.

Oamenii din Atena, orasul unde s-a nascut ideea de libertate a cuvantului, au votat moartea unuia dintre cei mai intelepti cetateni ai sai doar pentru ca si-a exprimat liber ideile?

In anul 399 a.Hr., un tribunal grec l-a judecat pe filosoful Socrate pentru crime impotriva statului. La 70 de ani a fost gasit vinovat pentru introducerea unor noi zei si coruperea tinerilor. A fost fortat să bea otrava (cucuta)

S-ar spune ca el este cel care a ”inventat”metoda investigatiei rationale...

Socrate: - Stii care e diferenta intre bine si rau?

- Da. Binele e iubit de zei si raul e urat de acestia.

Socrate: - Dar zeii nu sunt mereu de acord.

- Adevarat.

Socrate: - Iubesc si urasc lucruri diferite.

- Da.

Socrate: - Asta inseamna ca unele lucruri sunt si iubite si urate de zei. Deci sunt si bune si rele.

- Cred ca da.

Socrate: - Nu prea mi-ai raspuns la intrebare.

- Nu.

Pe majoritatea oamenilor abordati intrebarile sale ii faceau sa se simta umiliti, ignoranti si penibili.

El a pus bazele convingerii noastre ca toate pot fi puse la indoiala, dar si-a castigat astfel tot atatia dusmani cati si prieteni. Intrebarile neplacute ale lui Socrate aveau sa tulbure cetatenii si democratia ateniana. Rationalismul concura cu o conceptie mai veche: cea a unei lumi dominate de zei, pe care atenienii o invatasera in copilarie, din poeme si mituri. Religia era suverana. Invatatii se impotrivisera deseori religiei grecesti. Cei care dezvaluiau secrete – sau explicau ca poemele religioase, ca exemplu – trebuie interpretate alegoric si nu ad litteram riscau pedeapsa cu moartea, pentru ”atac la democratie”. Unii oameni au nevoie de religie sa le explice motivele suferintelor. Era o parte esentiala a politicii, culturii si dezbaterilor lor publice. Dar, sa nu uitam: persoana care crede ca stie totul se condamna singura la tragedie; ca in ”Oedip” : cand crezi ca ai totul sub control constati ca te-ai culcat cu mama ta si ti-ai ucis tatal.

Platon spune ca Socrate si-a luat in deradere acuzatorii si acestia au apelat la acuzatiile standard impotriva oricarui intelept: au spus ca isi invata elevii lucruri din ceruri si de sub pamant, sa se indoiasca de zei si sa foloseasca argumentul mai slab pentru a-l invinge pe cel puternic. N-au vrut sa accepte adevarul: se pretindeau invatati cand erau in fapt ignoranti. Socrate a refuzat sa respecte completul de judecata. I s-a cerut sa sugereze o pedeapsa, cand juratii ar fi acceptat exilul, iar el a raspuns: ”Mese gratis toata viata”, recompensa traditionala pentru eroii din jocurile sportive. Atitudinea sa n-a fost acceptata.

Tot Platon ne spune ca Socrate a avut ultimul cuvant: ”Ora plecarii a sosit si fiecare va pleca pe calea sa. Eu spre moarte iar tu spre viata. Numai zeii stiu care e mai buna.”

Imediat dupa ce Socrate a murit atenienii si-au regretat fapta. I-au ridicat o statuie si Platon, elevul sau, l-a imortalizat in istorie ca pe primul martir ideologic al lumii, un martir al libertatii si al liberei exprimari. Socrate le-a spus atenienilor tot ceea ce nu voiau sa auda despre ei insisi si a refuzat sa faca vreo concesie. Acesta e unul dintre motivele maretiei, dar si al executiei sale.

Unii il considera pe Socrate invatatorul tiranilor: am putea accepta un discurs discriminatoriu? Ca profesor ai responsabilitati si trebuie sa te ridici la inaltimea acestora. Elevul sau, Platon, a fost teoreticianul la care au apelat Stalin si Hitler pentru a-si justifica statele totalitare.

Socrate a pus la indoiala intelepciunea maselor conducatoare; s-a aliat cu aristocratii conservatori si entuziasti. In multe privinte a fost antidemocratic dar, in acelasi timp, intrebarile sale au eliberat omenirea. A fost pionierul unei miscari ce a trecut de granitele religiei si a pus intrebari despre alcatuirea lumii si despre rolul oamenilor in ea.

Democratia putea fi toleranta dar nu putea accepta o provocare directa. Punand la indoiala zeii Socrate subminase sistemul de valori pe care se sprijinea democratia ateniana. Paradoxal, aceste idei radicale aparusera chiar datorita democratiei ateniene. Povestea Atenei ne explica o parte a motivelor pentru care Occidentul a respins acest model politic o mare parte din istoria sa; democratia e dificila, solicitanta, imperfecta si nestatornica.

Sursa: ”Atena – adevarul despre democratie” (film documentar)

Socrate a practicat filosofia cu scopul de a-i ajuta pe oameni sa se inteleaga, sa descopere cu ajutorul propriei lor ratiuni sensurile profunde ale lucrurilor. Acest procedeu se numeste maieutica, adica arta de a „mosi” nasterea unei idei.