Cercetătorii au estimat că între începutul secolului al
XVI-lea și sfârșitul secolului al XVIII-lea, nu mai puțin de un milion și
jumătate de europeni au fost capturați și vânduți ca sclavi în nordul Africii
de către pirați. Pirații nu erau romanticii care apar prin filmele de la
Hollywood, ci erau oameni cruzi, orientați spre câștigul cu orice preț.
Momentele lor romantice nu se transformau în milă pentru cei care le cădeau
victime, dar nu toți pirații își mutilau și ucideau victimele cu sânge rece iar
unii se îndrăgosteau.
Pirateria
era o activitate rezervată aproape exclusiv bărbaților, dar au existat și femei
care au demonstrat că se puteau descurca la fel de bine cu viața tumultoasă şi
înțesată de pericole.
Cele mai feroce şi înfricoşătoare exemple de femei pirat au
trăit în secolul al XVIII-lea, în spaţiul Caraibelor: Anne Bonney şi Mary Read,
ale căror activități piratereşti s-au ridicat la nivelul marilor raiduri
întreprinse de mult mai faimoşii lor omologi bărbați. Cele două au fost
poreclite pisicile infernului.
Cele două femei pirat
au trăit în plină
epocă de aur a pirateriei,
considerată a fi fost între anii 1660 - 1725.
Cariera lor ca
pirați n-a fost cine știe ce lungă, și n-au avut nicio clipă o corabie sub
comanda lor, impactul fiind mai mult unul cultural, având în vedere vremea în
care o tânără și-a părăsit tatăl și mai apoi soțul și a ales o viață de pirat,
trăind în largul mării timp de doi ani, luptând și blestemând poate la fel de
bine și de crunt ca și bărbații în mijlocul cărora trăiau și pe care, adesea,
erau nevoite să-i învingă în luptă. Nimeni nu știe care a fost impactul
acțiunilor lor în mentalul femeilor care le-au fost contemporane. Probabil că
multe le vedeau ca pe eroine, femei care au avut curaj să înfrunte mentalitatea
epocii și să-și asume libertatea atunci când li s-a ivit ocazia. Aceasta este, poate,
moștenirea lăsată de Anne Bonney și Mary Read - un exemplu romantic de femei
libere, chiar dacă viața lor e posibil să nu fi fost tocmai o romanță.
*
* *
.jpg) |
| sursa foto wikipedia.org |
Anne Bonney s-a născut
în 8
martie 1702, în County Cork, Irlanda, fiică nelegitimă a avocatului William
Cork şi a servitoarei sale. Pentru a evita scandalul acestei relații, cei trei
au emigrat în America la
finele secolului al XVII-lea, stabilindu-se pe o plantație lângă Charleston, Carolina de
Sud. Mama ei a murit la scurt timp
după ce au ajuns în America de Nord. Tatăl nu are succes ca avocat și se
orientează spre comerț, devenind destul de repede bogat.
Înregistrări oficiale și scrisori contemporane care se ocupă cu viața ei sunt rare și cele mai multe informatii provin de la Charles
Johnson, în a sa lucrare General History of
the Robberies and Murders of the Most Notorious Pirates (Istoria Generală
a Jafurilor şi Crimelor celor mai Faimoşi Piraţi, publicată în 1724) - o colecție de biografii ale piraților; prima ediție conținând informații mai precise,
dar a doua pare mai romanțată.
Temperamentală, foarte curajoasa, puternică şi rebelă, Anne fuge cu iubitul său, James Bonney,
nesocotind voința tatălui. James, un nelegiuit, marinar sărac și pirat
insignifiant, care spera la averea viitorului socru, o duce, în aprilie 1716,
într-o ascunzătoare a piraților englezi, la Nassau în insula New Providence, Bahamas, unde Anne se adaptează
perfect la stilul de viață aventuros, devenind centrul atenției romantice, ceea
ce a dus la tensionarea relației lor și în mai puțin de un an căsătoria era ca
și terminată.
Se presupune că
la varsta de 13 ani a înjunghiat o servitoare cu un cuțit de masă iar mai târziu,
ca răzbunare pentru că a fost dezmoștenită, se spune că ar fi dat foc plantației
tatălui ei, dar nu există dovezi în sprijinul acestor povești.
În anul 1718, când guvernatorul din Bahamas, Woodes Rogers,
oferă grațiere în numele regelui pentru orice pirat, James devine un informator
de primă clasă, lucru care o dezgustă pe Anne, care îl acuză de laşitate şi îl
părăseşte.
Încă din 1717,
Bonney a servit ca barman la taverna Old
Avery în Nassau, frecventat de pirații Edward Teach, Benjamin Hornigold,
Jack Rackham, Charles Vane și Edward Kenway. De căpitanul John Calico Jack Rackham, un pirat mai puțin
celebru, s-a îndrăgostit și i-a devenit amantă.
Deghizându-se în bărbat, îl însoțeşte pe acesta pe vasul numit Vanity, şi sub oblăduirea celebrului
stindard cu craniu tăiat de cuțite încrucişate, se dedică prădăciunilor,
atacând corăbiile spaniole. Singurul moment în care renunță la piraterie este
atunci când naşte copilul lui Rackham (care a luat în cele din urmă numele de Cunningham), dar revine
imediat în forță în zona Cubei, câştigându-şi reputația de pirat neînfricat.
A divorțat de James și s-a căsătorit cu Rackham, pe mare,
ducând împreună o viață de pirat.
*
* *
Mary Read s-a născut în Plymouth, Anglia, cândva între anii 1670-1698
(istoricii n-au reușit să se pună de acord), ca fiică nelegitimă a văduvei unui căpitan de vas. Femeia naște un băiat,
bolnav, Mark, care moare la scurt timp de la naşterea surorii sale vitrege şi
nelegitime, Mary.
Pentru a se putea
bucura în continuare de moștenire mama ei a îmbrăcat-o ca băiat, pretinzând că
e fratele mai mare, legitim, Mark. Astfel, cele două s-au putut bucura în
continuare de banii mamei căpitanului de vas decedat.
În adolescență este angajată ca valet la curtea unei
franțuzoaice, la care nu rezistă mult pentru că o atrag din ce în ce mai mult
preocupările războinice, dezvoltându-şi mintea într-un mod foarte masculin,
după cum se pomeneşte în cronici. Se înscrie într-un regiment de infanterie din
Flandra, servind o vreme şi în cavalerie, activități pe care le desfăşoară la
modul cel mai serios, obținând chiar distincții. Adevărata identitate şi-o
dezvăluie când se îndrăgosțeşte de un camarad care o ia apoi de soție. Cei doi
devin cârciumari, deținând un loc de popas De Drie hoefijzers (Cele trei potcoave), lângă Castelul
Breda în Țările de Jos (Olanda). El moare de tânăr şi averea ei se
diminuează rapid.
Adoptă iar tactica travestirii şi pleacă pe mare cu o
corabie de negustori olandezi, îndreptându-se spre Caraibe. Într-una din
călătorii corabia este capturată de pirați englezi, cărora ea li se raliază şi
alături de care va lupta până la grațierea din 1718, acționând apoi în calitate
de corsari. Câştigurile nu erau la fel de mari, iar din această cauză se
înmulțeau răscoalele pe corăbii. Mary se mulțumeşte la inceput cu subordinea
față de regalitate şi de căpitanul Rogers, care
îşi are sediul în Providence.
În 1720 se alătura căpitanului Jack Rackham, soțul Annei
Bonney; plicitisită de viața în litera legii, Mary adoptă iar vechile căi ale
pirateriei.
Mary şi Anne fac cunoştință, iar la
descoperirea faptului că amândouă au avut destine similare alegând travestirea
pentru a-şi asigura supraviețuirea într-o lume a bărbaților, devin bune
prietene. Căpitanul află despre adevăratul sex al lui Mary întrucât o
suspectează pe Anne că ar avea o aventură cu piratul care se vede nevoit să
mărturisească. Impresionat de tăria sufleteasca a fetei, Calico Jack păstrează discreția și decide să rupă tradiția maritimă, permițănd femeilor să rămână în echipaj.
În ciuda aparenței sale extrem de dure, Mary are o aventură
amoroasă cu unul dintre prizonierii echipajului şi se spune că i-ar fi salvat viața
acestuia scăpându-l de un duel la care participă chiar ea, dezvăluindu-şi
abilitațile militare. Tânărul era un artist cu maniere alese, care îi reaprinde
flacăra din inimă atât de tare, încât cu două ore înainte de duel îl provoacă
pe duşman la luptă pentru ca iubitul să nu moară dar nici să fie acuzat de
laşitate. Gestul pecetluieşte definitiv iubirea celor doi.
Atât Mary, cât şi Anne, erau recunoscute pentru accesele de
violență, capacitățile lor combative excelente şi caracterul feroce, fiind
adesea numite pisicile infernului.
Camarazii lor cunoşteau foarte bine faptul că atunci când împrejurările o
cereau ele puteau fi cu mult mai nemiloase şi însetate de sânge decât mulți
dintre pirați. Căpitanul Jack era destul de faimos în acele vremuri, dar asta
şi-o datora în mare parte prezenței pe corabia sa a celor două personaje
feminine. Cele două erau un amestec de bărbăție şi feminitate, pe de o parte
rezistente, puternice, marțiale, pe de alta capabile de cele mai profunde
emoții şi principiale în comportament în pofida stilului de viață la care au
fost mai mult sau mai puțin împinse. Pirateria nu excludea moralitatea şi
integritatea.
În octombrie 1720 Jack își ancorează corabia, Revenge (pe care au preluat-o cand Mary
Read era și ea alături de ei), la Point Negril, în Jamaica, pentru a celebra
recentele victorii cu o mare beție, după cum se obişnuia. Petrecerea este
curmată brusc de intervenția amiralității engleze, prin intermediul vasului Albion,
comandat de Jonathan Barnet. Pirații se ascund care încotro, lăsându-le pe
Mary, Ann și un bărbat necunoscut drept pavăză. Într-un acces cumplit de furie
că au fost abandonate, femeile se reped asupra propriilor camarazi, iar în
toată degringolada sfârşesc în mâinile englezilor. Echipajul este dus în Jamaica
pentru a fi supus procesului. Spaniolii și portughezii spânzurau pe loc pirații,
dar legea engleză cerea ca aceștia să fie întâi judecați.
Numele lui
Rackham este celebru pentru că a avut în echipaj pe Anne Bonney și Mary Read,
dar el a fost un operator de mică anvergură, departe nivelul de infamie al lui
Blackbeard (Barbă Neagră, pe numele lui adevarat Edward Teach (sau Thatch, c. 1680 - 22.11.1718) - cel mai de temut pirat din
istorie), departe de succesul lui
Edward Low cunoscut ca Ned Low (c. 1690 - c. 1724) sau al galezului Black Bart Roberts (17.05.1682 –
10.02.1722) - cel mai eficient pirat
al tuturor timpurilor.
Căpitanul Jack şi pirații săi sunt judecați pe 18 noiembrie
1720 şi condamnați la spânzurătoare. Annei i se permite să-şi viziteje iubitul în
celulă inainte de execuție, dar în loc să-l consoleze, aceasta rosteşte cuvinte
care vor răsuna în istorie: dacă ai fi
luptat ca un bărbat, acum nu ar trebui să fii spânzurat ca un câine.
Procesul celor două femei pirat are loc o săptămână mai târziu şi sunt găsite
vinovate. Fiind însă amândouă însărcinate, cum legea engleză interzicea
pruncuciderea, sentința le este temporar suspendată. De aici, totul devine și
mai neclar. Se spune că Mary ar fi murit în închisoare, de febră, in 1721,
chiar înainte să nască - nu există vreo înregistrare de înmormantare a
copilului ei. Alți cercetători spun că ar fi înşelat moartea şi s-ar fi
strecurat pe furiş din carceră.
În altă variantă, se spune că atunci când Anne Bonney a intrat în travaliu, ea și Read au fost
salvate de Edward și Ah Tabai, care intenționau să le transporte la Tulum. Cu
toate acestea, Read a murit de boală după nașterea copilului; Bonney a născut
un băiat și a ajuns la Tulum în condiții de siguranță, dar fiul ei a murit la
scurt timp.
În legătură cu Anne nu s-a găsit vreo dovadă cum că ar fi fost până la
urmă executată. Unii spun că bogatul său tată i-ar fi plătit libertatea şi s-ar
fi mulțumit apoi cu o viață liniştită pe o mică insulă din Caraibe. Alții cred
că şi-a dus mai departe traiul într-o tavernă din sudul Angliei, unde îşi
incânta clienții cu poveştile ei marinăreşti. Alții spun că Anne şi Mary s-ar
fi mutat în Louisiana
unde şi-ar fi crescut împreună copiii, rămânând bune prietene până la sfârşitul
vieții.
În Oxford
Dictionary of National Biography se afirmă că dovezile furnizate de urmașii Annei Bonney sugerează că tatăl ei
a reușit să obțină eliberarea ei din închisoare și să o ducă la Charleston,
Carolina de Sud, unde a dat naștere celui de-al doilea copil al lui Rackham. La
data de 21.12.1721 s-a căsătorit cu un localnic, Joseph Burleigh, și au avut 10
de copii. A murit în Carolina de
Sud, fiind o femeie respectabilă, la vârsta de 80 de ani, pe 22 aprilie 1782 și a fost îngropată pe
24 aprilie 1782 în cimitirul York County
din York County, Virginia.
***
Alte
femei pirat: Teuta,
regina Illyriei, care, în secolul al III-lea î.Hr., îşi întăreşte autoritatea
după moartea soţului atât de mult încât îndrăzneşte să declare război tuturor
puterilor maritime ale vremii, povesteste istoricul Polybios; Alfhild, fiica unui rege suedez care ar
fi trăit prin secolul al IX-lea, conform unei
legende păstrată de Saxo Grammaticus; Legenda spune că prinţesa, în loc
să accepte măritişul cu prinţul danez Alf, alege pentru o vreme, împreună cu un
grup de prietene, calea pirateriei, îmbrăcându-se în armură de bărbat, rămânând
fecioară şi terorizând navigatorii din apele baltice; Sela, sora lui Koller, rege al Norvegiei; Wigbiorg, Hethat şi Wisna sunt alte nume de femei-căpitan; Aethelflaed, fiica lui Alfred cel Mare,
a fost un lider militar important, care îi hărţuia pe mare pe neobosiţii
jefuitori vikingi; regina Grace O’Malley,
născută în jurul anului 1530, în vestul Irlandei; Lady Mary Killigrew, corsarul care izbuteşte să captureze un vas
german din cauza căruia este gata să fie executată pentru că a nesocotit
ordinul reginei, prietenă cu căpitanul vasului; Sayyida al Hurra, din Maroc, aliata corsarului Barbarossa din
Algeria, cu care îşi împarte zonele de activitate; Jacquotte Delahaye, roşcata
întoarsă din morţi din Caraibe, sau Anne
Dieu-le-Veut, soţia piratului Laurens de Graaf, alături de care luptă cot
la cot; Maria Lindsey, Ingela Gathenhielm, Mary Harvey, Mary Crickett, Flora
Burn, Rachel Wall sau Charlotte de Berry. În secolul al XIX-lea apare pe scenă
o femeie care le face concurenţă celor doua cele mai celebre femei pirat din
istorie: Ching Shih, fostă
prostituată, văduva piratului chinez Ching Yih, care a prădat nu numai vase
imperiale, ci şi galere englezeşti. Când temuta ei flotă răvăşea oraşele de pe
coastă, ordona mai mereu arderea lor din temelii şi înrobirea populaţiei. Ani
de zile Ching a dominat apele Chinei de sud şi a fost neînvinsă de vreo putere
maritimă. În anul 1810 obţine graţierea şi îl ia de soţ pe adjunctul său.
Exemplul lui Ching va fi urmat în secolul următor de mai multe femei, la fel de
nemiloase şi temute, precum Lo Hon-Cho, Lai Choi San, Huang P’ei-Mei sau Cheng Chui Ping, ultima cu activitate
chiar recentă, în anii ’70-’90, când a ajutat mii de chinezi să imigreze ilegal
în SUA şi Europa.
.jpg)
