Efectele deochiului(3)

Ce este deochiul nu se poate spune exact, dar unele dintre efectele acestuia sunt cunoscute - și recunoscute ca atare - de unii cercetători în domeniul folcloric și nu numai.

Simpla privire a cuiva - spun cei care studiază chestiunea - e suficientă pentru a provoca stări neplăcute (valuri de căldură în tot corpul, transpirație, dureri puternice, bruște, de cap și de stomac). Acestei priviri, însă, pentru a deveni malefică, îi este atașat un gând negativ, invidia sau gelozia - ca regulă. Dacă cineva privește lung un alt om, fără a se gândi rău la acesta, privirea malefică nu există. Muzeograful Carmina Maior spune că, etimologic, deochi înseamnă că prin privire poți deranja pe cineva transmițând un flux bioenergetic care deranjează aura celuilalt. Persoana care face asta stăpânește sau nu (știe sau nu că are) această capacitate, transmițând - cu intenție sau fără - acest flux.

Deochiul este o privire despre care se crede că aduce ghinion, că le face rău persoanelor către care este îndreptată cu invidie, antipatie, dar și cu admirație foarte mare. Se crede că deochiul poate fi dat sub masca unui compliment, ceea ce s-ar traduce prin conexiunea acestuia cu puterea distructivă a geloziei, a invidiei. Persoana deocheată poate începe să se simtă rău brusc - fără un motiv aparent - aproape imediat sau a doua zi. Cel mai adesea se consideră că răutatea și invidia pentru prosperitatea și frumusețea altora sunt cauza deochiului.

Se spune că acest rău este singurul pe care divinitatea nu-l pedepsește pentru că este făcut fără intenție. În esență, răul provocat prin deochi provine din convingerea că cel care obține un mare succes, cel care e foarte frumos etc. atrage invidia celor din jur, și această invidie se manifestă ca un blestem care-i va anula norocul, succesul etc..

În lumea islamică deochiul e un termen foarte răspândit; simbolizează luarea în stăpânire a cuiva sau a ceva, din invidie și cu intenție rea. Deochiul este cauza morții a jumătate de omenire, se spune. Cel care deoache, când se uită cu invidie la ceva sau cineva care-i place îi pricinuiește o pagubă.

Ibn Haldῡn considera efectele deochiului printre impresiile ce rezultă din influența sufletului și care purced din sufletul celui care privește obiectele și stările ce-i sar în ochi și pe care le găsește peste măsură de frumoase; din această apreciere izvorăsc pizma și dorința de a pune stăpânire pe lucrul sau pe calitatea cu pricina, răpindu-le de la cel care le posedă și dorind răul acestuia. Este un dar natural - acțiunea deochiului - iar deosebirea dintre el și alte influențe psihice rezidă în faptul că efectul lui este natural și înnăscut, iremediabil, neținând câtuși de puțin de libera alegere a celui care îl are, și neputându-se dobândi; (...) Iată de ce acela care ucide prin magie sau prin darul de a face minuni este pedepsit cu moartea, pe când cel care ucide prin (de)ochi nu primește aceeași pedeapsă căci nu decurge din intenția sau voința omului, și nici din nebăgarea lui de seamă; el o pricinuiește constrâns în mod natural.

În lucrarea sa, The Evil Eye: The Classic Account of an Ancient Superstition (scrisă în secolul XIX), Frederick Thomas Elworthy amintește o poveste arhaică poloneză în care e vorba despre un bărbat a cărui privire a adus atâta nenorocire celor dragi încât a ales să-și provoace orbirea pentru a-i proteja de blestemul privirii lui.

În lucrarea Superstițiile poporului român, etnologul Gh. F. Ciaușanu scrie care sunt simptomele deochiului: somn zbuciumat sau insomnie, dureri de cap, dureri de inimă, greaţă. Afirmă că se pot deochea nu doar oamenii, ci și vitele, care încep să tânjească. Păsările deocheate se ciupesc una pe alta, stupii se pustiesc de albine, pomii se usucă, laptele nu mai dă unt.

Mai recent, profesorul Alan Dundes, de la Universitatea din Berkeley, SUA, care se ocupă în mod deosebit de interpretarea folclorului, a publicat studii referitoare la acesta credință, inclusiv implicațiile psihologice care ar sta la baza ei. El emite interesanta ipoteza ca la temelia credinței în deochi ar sta opoziția dintre umezeală sau apă, ca expresie a vieții și uscăciunea asociată morții. Astfel, adevăratul rău pe care cel care deoache îl face altuia ar fi faptul că îl seacă, îl usucă, lipsindu-l de fluidele necesare vieții. Atinși de privirea ochiului celui rău, copilașii încep să vomite, femeilor care alăptează le seacă laptele, la fel și vacilor sau altor animale care dau lapte; pomii fructiferi se usucă, iar bărbații devin neputincioși. Printre evrei este răspândită credința că peștii ar fi imuni la deochi, deoarece trăiesc în apă, iar protecția manifestată prin a scuipa asupra cuiva ca să-l ferești de un eventual deochi e ca și cum i-ai reda apa pe care e pe cale să o piardă din cauza deochiului.

Trebuie făcută distincția între deochi (zis și ochiul rău, cu referire la „privirea rău intenționată”, din invidie, cel mai adesea) și ochiul rău, amuleta care protejează împotriva „farmecelor” deochiului, amuletă care poate avea diferite forme, în funcție de cultura în care apare.

surse:

* https://www.bbc.com/culture/article/20180216-the-strange-power-of-the-evil-eye

* https://www.townandcountrymag.com/style/jewelry-and-watches/a32446159/evil-eye-jewelry-history/

* https://www.britannica.com/topic/evil-eye

* https://www.britannica.com/topic/Talmud/Legend-and-folklore#ref24413

* https://adevarul.ro/locale/sibiu/ce-deochiul-deoache-scapam-ne-a-umplut-rele-explicatii-traditionale-stiintifice-mai-raspandit-obicei-lume-1_54e60ae6448e03c0fdc76e78/index.html

* Lumea vrăjitorului, Surse orientale, autor „colectiv”, Ed. Symposion, 1996, traducător: Laurențiu Zoicaș.

Image by Christian Dorn from Pixabay