Pagini

2021-03-08

Din istoria zilei de 8 martie ca zi internațională a femeii

Pentru prima dată, Organizația Națiunilor Unite a hotărât sărbătorirea femeii în 8 martie 1975 în toată lumea - Anul internațional al femeii - și a fost adoptată rezoluția în 1977, declarându-se perioada 1976-1985 „Deceniul ONU pentru condiția femeii”. În România, pentru că - până în 2009 - n-a existat „Ziua Mamei” Ziua Femeii era și Ziua Mamei (din 2010, Ziua Mamei e sărbătorită în prima duminică din luna mai, Ziua tatălui în a doua duminică).
Ideea, însă, nu era nouă în 1975. În 28 februarie 1908, mii de femei au mărșăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot. În 1909, conform unei declarații a Partidului Socialist din America, Ziua Internațională a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie. În 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste reunită la Copenhaga, două activiste socialiste germane au propus ca această zi să fie sărbătorită pretutindeni la aceeași dată, dar nu au propus una anume (în 1911 Ziua a fost 19 martie). Începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit ziua femeii în ultima duminică din februarie; în 1917 această duminică a coincis cu ziua de 8 martie pe stil nou. După Revoluția din octombrie (în 1921), o comunistă și un comunist (V.I.Lenin) au declarat ziua de 8 martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică (declarată zi nelucrătoare la 8 mai 1965) - în semn de stimă, probabil, pentru femeile care în 8 martie 1917 au declanșat o grevă cerând încheierea primului război mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea dinastiei țariste.
Sărbătoarea are rolul de „conștientizare civică” a rolului important pe care și femeia îl are în societate, a drepturilor egale care trebuie să existe între bărbați și femei. În timp, sărbătoarea și-a pierdut semnificația inițială, de eveniment social-politic (emanciparea femeii), devenind o zi de celebrare a femeii. În unele culturi se obișnuiește ca bărbații să le ofere femeilor flori în această zi, daruri și alte atenții. În lume, unele au zi liberă de la muncă, altele au numai după-amiaza liberă, iar altele muncesc ca-n fiecare zi sau primesc ca „atenție” vreo palmă (în cel mai bun caz) de la partenerul de viață - chiar și numai din stupiditatea „tradiției”: „o palmă, din când în când, nu-i strică; știe ea pentru ce”).

Tradițiile de 8 martie
nu diferă foarte mult de la țară la țară: în general, se oferă un buchet de flori sau o singură floare; în Italia, bărbații oferă femeilor mimoze galbene (nu mai știu unde am citit, dar nu mi se pare că e o „regulă”) - femeile din Rusia, Georgia și Albania primesc mimoze galbene și ciocolată; se mai oferă și fel și fel de cadouri. În Polonia, femeile primesc (primeau, tradițional) garoafe și ciorapi. În Columbia, femeile organizează mici vânzări de preparate alimentare pentru a obține fonduri să își sprijine anumite activități sociale în care sunt implicate.
Laleaua - am aflat de curând - ar fi „mascota” internațională a sărbătorii, ceea ce înseamnă, probabil, că lalele ar trebui să fie oferite femeilor în această zi. În România, tradiția spune că e bine ca femeile să poarte un mărțișor primit de 1 martie, pentru noroc (femeile care poartă mărțișor între 1 și 9 martie vor avea noroc tot anul).
Fapt divers. În anul 2000, papa Ioan Paul al II-lea a fixat ziua de 8 martie ca zi de „mea culpa” publică (zi de pocăință).
Image by Pezibear from Pixabay

16 comentarii:

  1. La Multi Ani...Forever Young...
    https://www.youtube.com/watch?v=t1TcDHrkQYg

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Iosif! Poate nu s-o putea for ever, dar e bine si pana la 160 de ani. 😊
      La multi dragelor din viata ta!

      Ștergere
  2. La multi ani de 8 martie! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Cristi!
      La multi ani dragelor din viata ta! 😊

      Ștergere
  3. Interesant. Nu știam că a coincis cu ziua pe stil nou și așa a ajuns in 8 Martie. Îmi place și ideea de ziua mamei, dar foarte mult și de zi a pocăinței.
    La mulți ani, Diana! 🌹☘️😘❤️💙💖💚

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De curand am aflat si eu, desi am tot "scotocit" dupa info.
      Si azi sunt confuza cu ziua mamei, ziua femeii... La gradi am facut desen martisor de ziua mamei (8 martie); crescand, am primit flori si cadouri de ziua femeii, zi libera de la munca tot de ziua femeii - se pare ca era ziua femeii. Unii spun ca pe vremea lu' nea Ceasca era ziua femeii, altii ca era ziua mamei - din ce-am trait, era ziua femeii "extinsa", evident, ca zi a mamei. Cum o fi, sa ne fie bine! 😊
      Iti multumesc, Ina! Numai de bine! ❤️ 😘 🍀 🌹 💖

      P.S. Si mie-mi place ideea de mea culpa publica. 😊

      Ștergere
  4. La mulţi, Diana! Dincolo de obiceiuri, primeşte şi gândul meu bun, pe lângă flori1

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc, Potecuta! ❤️ Cu tot dragul le primesc!
      Zile senine iti doresc!

      Ștergere
  5. 8 Martie imi aminteste doar de mama ... asa cum ai scri era de fapt ziua mamei.
    Aici nu se sarbatoreste!
    La multi ani draga mea! Iti doresc toata fericirea din lume!
    Hugs 🤗 Kisses 😘😘😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E tare greu cand mama "pleaca", indiferent de varsta, dar cand e prea tanara trebuie sa fie cumplit.
      Cred ca in sufletul meu e tot despre mama (inca e langa noi mama), altfel sunt confuza. 😊 Imi plac tare mult sarbatorile cu "la multi ani" - de nu s-ar ingrijora pentru mine :)) le-as spune oamenilor "la multi ani cu sanatate" in loc de ziua buna.
      Iti multumesc, draga mea Ella! ❤️ La fel iti doresc si eu tie! ❤️
      Imbratisari si pupicios! 😘 😘 😘

      P.S. Nu au vrut sa preia o idee comunista/socialista, ma gandesc (si, poate, n-au facut rau - nu e nevoie de o zi speciala pentru a-si aminti despre egalitate si alte cele). Ziua mamei, insa, se sarbatoreste? Am observat ca in unele state e in mai, in altele in iunie...

      Ștergere
  6. La Mulți Ani, dragă Diana! 8 Martie fericit! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc, draga Zina! ❤️ 8 Martie fericit si pentru tine!

      Ștergere
  7. La Multi Ani de ziua noastra, Diana draga! Sper ca ziua ti-a fost plina de culoare, orice ai fi facut!😊
    Faptul divers legat de ziua 'mea culpa', mi se pare o idee insidioasa prin suprapunere. Evident ca a fost doar un prim gand...
    Zona unde imi fac cumparaturile de cartier era inundata de flori. Frumos tare. Printre altele, ti-am mai spus, este unul din motivele pentru care iubesc inceputul lui martie!

    Pupici si numai bine, Diana draga! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Suzana draga! ❤️ La multi ani!
      A fost o zi... interesanta! 😊 A fost bine, dragut - nici nu stiu cum sa-i zic. 😊 Intre altele, m-am imprietenit cu un pisoi ("salbatic") superb! E gri, cu "botosei" bej si ochi verzi. N-a stat la foto deloc!!! Am renuntat sa insist sa nu-mi stric prietenia. 😊
      Hahaha! Si eu m-am gandit! Nu la insidios, dar la "coincidenta". Putea alege oricare alta zi. Totusi, nu am cautat sa aflu de ce tocmai 8 martie.
      Hm. Nu am fost atenta daca au plantat flori in zonele unde planteaza de regula, regulat... 😊 Si doar trec zilnic pe acolo. Floricele "spontane", inca nu am vazut pe aici. Dar mai sunt urme de zapada...
      Multumesc. Numai de bine si tie, cu drag! Pupici! ❤️ 😘

      Ștergere
  8. La mulți ani cu un pic de întârziere, Diana! Mulțumim pentru informații. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc! Tarziu nu-i niciodata pentru ganduri bune. 😊
      Cu placere!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.