Simbolul mielului de Paște

Atunci când se apropie Paștele îmi vine în minte titlul romanului „Tăcerea mieilor”. Nu e la fel de cumplit cum era în copilărie când pe la unele dintre blocurile și casele din zonă se tăiau porcii și aveam sentimentul că-mi sunt smulse bucăți din inimă auzind țipetele de agonie ale animalelor sacrificate. Nu sunt "carnivor", în adevăratul sens al termenului (dacă e carne, mănânc, dacă nu-i, nu simt nevoia) dar nici "erbivor" nu-s - nu cred că mi-ar fi bine hrănindu-mă doar cu plante și, eventual, produse lactate (și nici nu vreau să aflu dacă mi-ar fi bine sau ba), așa că mă declar "omnivor". 😏

Carnea de miel nu este singura pe care o refuz - nu pentru că nu mi-ar plăcea gustul (am mâncat în copilărie, până când am văzut un miel viu și m-am jucat cu el). Nici carne de iepure nu mai pot mânca - nu pot înseamnă că numai la gândul să iau o bucățică simt cum se strânge stomacul. Și tot așa, cu multe animale, inclusiv cu văcuțele (dar mai puțin).

Revenind la mieii despre care unii afirmă că trebuie tăiați și mâncați de Paști. Din ce-am înțeles, nu trebuie! Această tradiție datează din secolul VII, obiceiul fiind condamnat de Sinodul Trulan. În lucrarea sa, „Vârstele timpului”, Ion Ghinoiu scrie: Tăierea mielului la Paște nu e altceva decât jertfa anuală a zeului din religiile precreștine. Altfel spus, obiceiul tăierii (jertfirii) mieilor are rădăcini păgâne, în creștinism dându-i-se o semnificație nouă: trupul Mântuitorului Isus Hristos care a murit pe cruce ca un miel nevinovat, jertfindu-se pentru oameni, pentru iertarea păcatelor acestora. Mielul e simbol al blândeții, al simplității, al inocenței și purității, unul dintre simbolurile lui Hristos.

Exista un obicei pastoral străvechi de a sacrifica un miel când turmele erau duse în transhumanță.

Unii spun că tradiția de a consuma carne de miel e de pe vremea dacilor. Dacii, însă, nu asociau consumul cărnii de miel cu Paștele; fiind și crescători de oi e aproape logic să fi consumat și carne de miel. Totuși, e posibil ca practicanți ai cultului mozaic - ajunși în zonă datorită negustoriei - și care au trăit pe teritoriul Daciei, între daco-romani, din cele mai vechi timpuri, să fi împrumutat băștinașilor unele dintre obiceiurile lor.

După eliberarea evreilor din robia egiptenilor (care e data Paștelui evreiesc) și conducerea lor, de Moise, prin Marea Roșie, la fiecare Pesah evreii mâncau carne de miel așa cum le-a spus Dumnezeu, dar mielul sacrificat prefigura atunci pe Mesia. Azi, pentru că Templul nu mai există nu se mai face acest sacrificiu și carnea din seara de Seder poate fi nu doar miel ci și pui sau capră - fiecare ce are, ce-i place, cât timp e kosher. La creștini, sărbătoarea pascală are altă semnificație: trecerea lui Isus de la moarte la viață, și nu e condiționată de jertfirea mielului și consumarea cărnii acestuia. Având în vedere că primii creștini proveneau în special din societatea iudaică e posibil să fi rămas fideli unor practici care erau, încă, foarte vii în mintea lor și astfel obiceiul cu sacrificarea mielului pascal să se fi transmis peste timp. La acea vreme, Apostolul Pavel observând această cutumă i-a sfătuit pe creștini: (...) iată Hristos, Paștile nostru, S-a jertfit pentru noi; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimele curăției și ale adevărului (I Corinteni 5, 7-8). Apostolul insistă pe dorința dezrobirii de patimi și nu pe ritualuri pentru că scopul este de a învia din moartea păcatului la o existență plăcută Mântuitorului.

De regulă, în Sâmbăta Mare avea loc sacrificarea mieilor.

Nu este voința Bisericii jertfirea și consumarea mielului de Paști. La sfârșitul Liturghierului, în noaptea de Înviere, printr-un ritual desfășurat de obicei afară sau în pridvorul locașului de cult, slujitorul Domnului binecuvântează coșurile cu merinde aduse de credincioșii care orice vor să guste de Paști să fie luminat de prezența Duhului Sfânt. Sunt rostite două rugăciuni și coșurile cu merinde sunt stropite cu aghiazmă. Printr-o primă rugăciune se binecuvântează brânza și ouăle și prin a două mâncărurile cu carne: „Caută, Doamne, Iisuse Hristoase, spre mâncărurile acestea de carne şi le sfințește precum ai sfințit berbecul pe care Ţi l-a adus credinciosul Avraam, mielul pe care Ți l-a adus jertfă Abel şi vițelul cel gras care ai poruncit să fie junghiat pentru fiul cel rătăcit şi apoi întors către Tine. Şi, precum acela s-a învrednicit a se îndulci de harul Tău, aşa şi pe noi ne învredniceşte să luăm cele sfinţite şi binecuvântate de Tine, spre hrana noastră a tuturor…”. Se poate spune că e limpede: carnea nu trebuie să fie numai de miel, ci orice fel de carne: miel, vițel, pește, porc, curcan, pui etc. (scrie Arhimandritul Mihail Daniliuc pe site-ul crestinortodox).

Mai mult. În seara zilei de joi, la Cina cea de taină, când Isus mânca pentru ultima dată cu apostolii, El a luat o pâine, a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt pâinea și a împărțit-o ucenicilor, s-o mănânce, spunând: Acesta este trupul meu, care urmează să fie dat pentru voi. Continuați să faceți lucrul acesta spre pomenirea mea (Luca 22:19). Apoi Isus a luat un pahar cu vin, a mulțumit lui Dumnezeu, și le dă ucenicilor, și ei beau din el. Isus zice: Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele meu, care se varsă pentru voi (Luca 22:20).

Pe scurt: obiceiul de a sacrifica și consuma miel de Paști nu e unul cerut de rânduielile bisericești și nici Biblia nu îl amintește în Noul Testament.

Îmi doresc să nu înțeleagă cineva că îi critic pe cei care consumă carne de miel de Paști. Nu-s vegetarian, vegan nici atât (n-am de gând să devin, dar cine știe ce se poate întâmpla), dar mi-ar plăcea să nu mai încerce unii să mă convingă că așa cere datina creștină și greșesc mâncând carne de porc (sau altceva) în loc de miel cu ocazia sărbătorii pascale.

Image by StockSnap from Pixabay