20 nov. 2013

Ziua Internațională a Drepturilor Copilului



Scopul sărbătoririi acestei zile este sensibilizarea opiniei publice la aceste drepturi fundamentale, de multe ori nerecunoscute.

Astăzi, 20 noiembrie, în întreaga lume se marchează, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului. În această zi, în anul 1959, Adunarea Generală a adoptat Declaraţia pentru drepturile copilului, iar în 1989 Convenţia cu privire la drepturile copilului.
Experţii menţionează că în fiecare ţară copiii au problemele lor. Dacă în ţările dezvoltate este vorba de urmările negative ale dependenţei de televizor şi computer, în ţările din Africa şi Asia copiii sunt ameninţaţii de foamete, SIDA, analfabetism şi conflictele armate. În medie, copiii reprezintă 20-25% din populaţia planetei.


Prin Declarația pentru drepturile copilului adoptată în anul 1959 s-a dorit extinderea protecției speciale enunțată în Declarația de la Geneva din 1924 privind Drepturile Copilului fiind o extindere a Declarației Universale a Drepturilor Omului. Această declarație din 1959 a fost baza adoptării, 30 de ani mai târziu, pe 20 noiembrie 1989, a Convenției cu privire la Drepturile Copilului care a intrat în vigoare la 2 septembrie 1990 - Convenţia a fost ratificată de Romania prin Legea nr. 18/1990, la 28 septembrie 1990.  Prevederile Convenţiei, au stat la baza elaborării Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, prin care se fac cunoscute drepturile şi libertăţile de care trebuie să se bucure fiecare copil. Această legea este Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, lege ce tocmai a fost modificată prin Legea 257/2013, unde, între alte modificări, în art. 48 al. 2 e prevăzut: în cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora.
Ca o completare, facută de reprezentantul ministerului în materie: sancțiunea se aplică dacă e produsă elevului o traumă psihologică…
Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise - dar aceasta se știe de ceva timp.

Aștept ca și dispozițiile privind tratarea cu respect a cadrelor didactice și a personalului auxiliar să fie reglementată prin lege iar părinții ai căror copii încalcă dispozițiile să fie sancționați la fel.

Aveți grijă de copii oriunde îi întâlniți și indiferent ai cui sunt!


Copilul este tatăl omului mare - Sf. Augustin
 




Legea nr. 272 / 2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului
Legea nr. 257 / 2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului
Declarația pentru drepturile copilului, din anul 1959
Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptata in anul 1989
Declarația de la Geneva din 1924 privind Drepturile Copilului
Declarația  Universală a Drepturilor Omului

 



10 comentarii:

  1. Avantajul meu ca te citesc,e ca ma informez cu multe,care trec pe langa mine.Sti ca eu sunt "fan"copii,dar nu stian de ziua de azi.Multumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru aprecieri!
      Copiii merita nu doar atentia noastra, ci si sa luptam pentru ca drepturile lor sa nu existe numai la nivel de teorie.
      Cu placere!

      Ștergere
  2. Din întamplare am citit pe Google despre ziua asta!
    Acolo se subliniaza ca Romania de exemplu, o serbeaza pe 1 Iunie!
    Zi faina Diana! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Pe 1 iunie e Ziua Copilului, iar in 20 noiembrie e ziua drepturilor copilului... Dar, deh! de ce sa nu fie românii mai cu moț?! :))) Sau, poate - pentru a gasi scuze ;) - articolul pe care s-a nimerit sa il citesti a fost scris de cineva care confunda "termenii". :))
      Multumesc! Minunata seara sa iti fie!

      Ștergere
  3. Cadrul legislativ se pare ca exista, ramane doar sa fie pus in aplicare!
    Toate cele bune Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Legislatia, desi prea stufoasa, e destul de buna - chiar daca unele legi sunt facute ca... ciurul, sa se poata strecura "smecherii" - dar pentru a fi aplicata nu e necesar ca doar reprezentantii statului sa fie dispusi sa o aplice, ci trebuie ca si cetatenii sa faca "presiuni" pentru ca legea - atat cat exista - sa se aplice cand si cum trebuie.
      Multumesc, la fel!

      Ștergere
  4. Bine a subliniat Vulpita. Legi exista, dar trebuie si aplicate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa cum am scris mai sus: cand nu se aplica ar trebui ca cetatenii sa se implice. :) Dar cetatenii nu prea se implica, pe principiul: "nu e problema mea". Nu e problema unuia sau altuia azi, dar ar putea deveni maine, si altul va zice: "nu e problema mea".

      Ștergere
  5. Nu stiam ca exista si aceasta zi. Bun ca exista un cadru legislativ dar...fiindca exista pot aparea si abuzuri. De exemplu azi am zarit, pe fuga, o informatie legata de cadrele didactice. Orice elev care ii poarta sambetele unui profesor ii poate face rau. Am facut si noi scoala dar parca deja se exagereaza. Un cadru didactic nici macar nu mai are voie sa ridice tonul la elevi... Habar n-am cum e mai bine dar asa clar nu este...

    RăspundețiȘtergere