Denial. Negare. Film

Printr-un concurs de împrejurări am ajuns să văd, de curând, filmul Denial (2016), ecranizare a unui fapt real: procesul intentat de David Irving (autor britanic de scrieri istorice, mai ales despre al doilea război mondial, cu accent pe Hitler) și Dr. Deborah Lipstadt, profesor de istorie evreiască modernă și studiul Holocaustului, la o universitate din SUA.

Amintesc acest film pentru că este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. În 27 ianuarie 1945, trupele sovietice eliberau supraviețuitorii din lagărul nazist de la Auschwitz-Birkenau (pe actualul teritoriu al Poloniei).

Există oameni care neagă că genocidul împotriva evreilor ar fi avut loc. Indivizi precum David Irving vor să-l reabiliteze pe Hitler (între altele) și susțin că nu de la el a pornit ideea exterminării tuturor evreilor din Germania, și mai apoi din toate teritoriile cucerite. Faptul că cineva neagă ceva ține de dreptul la libera exprimare, dar în momentul în care unii oameni – mai ales cei recunoscuți cu autoritate în domeniu - interpretează deformat – cu intenție! - anumite documente istorice, nu mai e vorba despre libera exprimare, ci despre minciună: ei mint oamenii prin interpretările pe care le dau documentelor și faptelor pentru că vor să-și susțină o teorie, un punct de vedere etc..

În anul 1993, Deborah Lipstadt a publicat cartea Denying the Holocaust: The Growing Assault on Truth and Memory, carte în care, ocazional, critică unele dintre scrierile lui David Irving. În anul 1996, Irving o cheamă în judecată în Anglia (alături de editura care i-a publicat cartea), acuzând-o de calomnie. În sistemul juridic britanic, în cazul calomniei, apărarea trebuie să-și dovedească nevinovăția și nu reclamantul să dovedească că a fost calomniat. Irving susține că a fost numit „negaționist”, ceea ce a atras valuri de ură împotriva lui, afectându-i și cariera de autor (Irving, însă, începuse să nu mai fie credibil de pe la sfârșitul anilor 1980). Autoarea s-a referit la el ca la un revizionist care (între altele) neagă numărul victimelor evrei în timpul celui de-al doilea război mondial. Decizia în proces a fost dată în aprilie 2000.

Tribunalul britanic a constatat că Irving este un rasist, antisemit și negaționist activ al Holocaustului care pentru propriile sale motive ideologice a denaturat persistent și deliberat dovezile istorice. In lucrările lui, Irving a denaturat rolul îndeplinit de Adolf Hitler în realizarea Holocaustului pentru a-l descrie într-o lumină favorabilă. Apelul lui Irving a fost respins.

Povestea din film e concentrată asupra experienței personale a autoarei și în procesul ecranizat se pierd unele declarații ale istoricilor care au fost citați ca martori, dar ideea se înțelege. Avocații care au reprezentat-o pe Deborah Lipstadt (și editura Penguin Books) au reușit să demonstreze că David Irving interpretase eronat - cu intenție – unele documente pe care le-a cercetat deoarece voia neapărat să-și susțină punctul de vedere. Judecătorul a întrebat la un moment dat: Dacă Irving chiar crede ce spune? Asta nu e minciună. Dar Irving nu credea – dacă ar fi crezut n-ar fi interpretat/tradus în favoarea teoriei sale anumite documente din arhive. Studiind tot ce a scris și publicat Irving, cercetând discursurile pe care le-a ținut în public (și care au fost înregistrate), comparându-le cu documentele pe care Irving pretindea că le-a descoperit și studiat, experții martori pentru Deborah au ajuns la concluzia, imposibil de combătut, că Irving e rasist, e antisemit și alți anti, deformând – cu intenție - fapte și documente în interes personal, dar și în interesul grupărilor extremiste. Scopul lui esențial a fost „reabilitarea” lui Hitler, despre care a scris la un moment dat că acesta, de-ar fi știut, ar fi încercat să oprească planul „Soluția finală”.

Când a sosit la Londra pentru proces, Deborah era de părere că nu un tribunal e potrivit pentru a judeca un adevăr istoric... Tot ea insistă asupra dreptului oricui la libera exprimare. Libertatea cuvântului înseamnă să poți spune orice dorești, dar nu să minți și să nu te aștepți la a suporta consecințele. (...) Nu toate opiniile sunt la fel și unele lucruri se întâmplă cum spunem noi. Au apărut sclavia și moartea neagră. Pământul e rotund. Banchizele se topesc și Elvis a murit. (Deborah Lipstadt, la conferința de presă după câștigarea procesului).

**

De-a lungul timpului, David Irving a făcut turnee prin statele europene, în Statele Unite ale Americii, în Australia și Noua Zeelandă ținând discursuri în apărarea lui Hitler și a național-socialismului, dar în ultimii ani turneele lui au fost limitate pentru că, în timp, Germania, Austria, Australia, Noua Zeelandă i-au interzis intrarea. Austriecii l-au și condamnat la 3 ani de închisoare, pentru discursuri ținute în anul 1989, dar a făcut doar 13 luni de închisoare, undeva prin 2005-2006, apoi a fost deportat în Marea Britanie.

Cei care neagă Holocaustul își bazează afirmațiile pe următoarele, în principal:

1. Nu a existat nicio încercare sistematică (organizată) a naziștilor de a ucide toți evreii din Europa.

2. Numărul victimelor este exagerat – în opinia lor (bazată pe ce?! mă întreb) numărul celor uciși e mai mic de 5-6 milioane;

3. Auschwitz nu a fost construit special pentru exterminare; nu au existat camere de gazare sau spații speciale pentru exterminare – poate că ar trebui ca mai mulți oameni să viziteze acest lagăr-muzeu teribil, pe care Irving l-a numit „atracție turistică”! Chiar dacă acolo ar fi murit în chinuri "numai" o mie de oameni - zece oameni, un om! - cine e de bună credință nu poate face astfel de afirmații. Josef Mengele a lucrat acolo, și a făcut experimente inumane pe cel puțin 7000 de deținuți (majoritatea dintre aceștia au murit în timpul acestora sau imediat după).

4. Holocaustul este un mit inventat de evrei pentru a primi compensații financiare și pentru a crește bogățiile statului Israel.

Faptul în sine, că cineva neagă ceva, poate părea neimportant, dar dacă se insistă pe astfel de negări ale unor adevăruri istorice există un pericol real ca respectivele fapte să se repete deoarece „nu vedem semnele” că ceva e pe cale să se repete. Pentru a împiedica negarea Holocaustului în public, unele state au adoptat legi prin care incriminează explicit sau implicit negarea Holocaustului: Austria, Belgia, Canada, Republica Cehă, Elveția, Franța, Germania, Israel, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, România și Slovacia.

Organizațiile care reprezintă grupurile victimelor din timpul Holocaustului au avut, în general, păreri împărțite cu privire la propunerea pentru astfel de legi. Există o mulțime de critici cu privire la acestea, mai ales cu referire la libertatea de exprimare. Discursurile de sorginte comunistă erau interzise în anii 1940, și comuniștii erau vânați. La ce-a folosit românilor, de exemplu, această interdicție? Consider că educația este o metodă cu rezultate mai bune pe termen lung, decât legile de combatere a negării Holocaustului. Li se dă apă la moară extremiștilor... Aplicarea unor astfel de legi ar putea face martiri din cei închiși pentru încălcarea lor.

În ianuarie 2019, într-un interviu pentru The New Yorker, cu ocazia publicării cărții sale Antisemitism: Here and Now, istoricul Holocaustului, Deborah Esther Lipstadt și-a exprimat (din nou) opoziția față de legile împotriva exprimării negării Holocaustului:

Mă opun ferm legilor împotriva negării Holocaustului. În primul rând pentru că sunt un susținător destul de feroce al Primului Amendament. De când am fost dată în judecată pentru calomnie sunt și mai mult. Nu cred că aceste legi sunt eficiente. Cred că transformă tot ce nu e permis în fructe interzise. (...) Al treilea motiv pentru care sunt împotriva lor este că nu vreau ca politicienii să decidă cu privire la ceea ce poate și nu poate fi spus. Asta mă sperie enorm.

Noam Chomsky este de părere, între altele, că astfel de legi aduc deservicii memoriei victimelor Holocaustului.

Alături de negarea genocidului, încercările de a justifica genocidul sunt pedepsite în mai multe țări. Oare, ce fel de oameni sunt aceia care vor să... justifice genocidul? sau rasismul sau orice fel de discriminare?

Holocaustul a existat – inclusiv cel din România. Dacă în România ar fi fost „lapte și miere” pentru evrei atunci de ce unii români au ascuns în pivnițe, poduri și pe te miri unde, evrei? De ce multe altele, de fapt?!

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Denial_(2016_film).jpg