Vivi mesagera. Salvam papusi

Când călătorii în timp – și spațiu – au auzit că se pregătește o nouă serie a jocului Salvăm păpuși au sunat adunarea. Jocul se desfășoară tot în țara - și timpul - Provocărilor verzi și voiau ca de această dată să participe și reprezentanți de-ai lor.

Vivi, o blondină de pe la începutul secolului XX, a auzit și ea vestea.

Se număra printre cei aleși la un moment dat să călătorească în timp. Până acum n-a avut ocazia. Probabil nici acum n-ar fi plecat dacă nu insista pe lângă responsabili să trimită și ei pe cineva cu un mesaj pentru cei din anul 2023. Zis și făcut. Au ales mesajul și-au pregătit-o pe Vivi.

Blondina s-a rematerializat destul de greu. Nu se așteptase. Discutând cu unii dintre cei care veneau din „viitor” în timpul ei – cu vreun mesaj sau vreo misiune – a înțeles că nu-i deloc complicată teleportarea. Ușoară dezorientare la sosire, poate și/sau ușoară amețeală, dar cu recuperare rapidă. Ea a ajuns bucăți! A durat ceva până s-a rematerializat, la o margine de oraș, într-un hambar părăsit în câmp.

Noroc că au venit după ea ceilalți! Exceptând identitatea și faptul că e la prima călătorie în timp, Vivi nu-și amintea aproape nimic.

Acum ședea, liniștită, într-o cameră amenajată special pentru ea, și încerca să-și amintească mesajul pe care-l avea de transmis, dar mai mult derula în gând tot ceea ce văzuse – lucruri și comportamente care i-au produs o mare mirare! Se vede după ochi cât de mare îi este mirarea.

*

Vivi e lucrată din material-vâscoză. Am ales materiale care să nu necesite călcare și care să nu se deșire la lucrat.

Tiparul pentru corp e desenat cam la nimereală, ajustat să se potrivească. Am desenat o formă umană și am decupat pe contur.

Corpul e umplut cu melană (la fel și capul); am introdus și sârmă subțire, moale, pentru ca păpușa să aibă mobilitate. Arată ca și cum ar fi stat pe grătar pentru că nu m-am gândit să cos fața materialului ca fiind dosul.

Părul este din fire de mohair (am lipit cu silicon)

Pentru rochie am folosit tiparul corpului, conturând la distanță de circa un cm, ignorând forma picioarelor. Pe brâu e cusută o floricică lucrată din mărgeluțe de nisip.

Sirenele de 1 Martie

Nu-i vorba despre ființele fantastice pe care le întâlnim prin cărți de povești, legende, filme.

Într-o sâmbătă, 25 februarie 2023, șeful de la situații de urgență anunța pornirea sirenelor de alarmare în prima zi de miercuri din luna martie. Pregătire (?!) în caz de cutremur, cică. Alarma ar suna, în caz că, după cutremur – ar fi culmea să sune în timpul! Dar de ce să mai sune după?! Sau înainte?

De Ziua Mărțișorului vor urla sirenele la nivel național. Sirenele comandate centralizat sunt 2865; cele care necesită declanșare locală sunt 2595.

Fix de Ziua Mărțișorului se reactivează tradiția activării alarmelor de prin orașe. Mdeh! Ghinion. În 28 februarie e Ziua Națională a Protecției Civile și la 1 martie e Ziua Internațională a Protecției Civile și au hotărât sa organizeze ceva evenimente, programe.

Vom avea Săptămâna Protecției Civile, eveniment care se va derula intre 25 februarie – 4 martie. Vor fi mai multe activități menite sa dezvolte comportamentul preventiv și cei interesați vor putea să se familiarizeze cu măsurile și regulile care trebuie avute în vedere în cazul unor situații de urgență. N-ar fi mai simplu (și mai ieftin) să se învețe despre aceste măsuri și reguli în instituțiile de învățământ, de exemplu?

Să se obișnuiască oamenii – zicea șeful amintit mai sus. Și mai zicea că aceste acțiuni de prevenire a dezastrelor au rolul de a-i pregăti pe oameni, nu de a-i alarma.

Cât costă, oare, afacerea cu pregătirea populației prin alarmare cu sirene și învățarea despre reguli și măsuri? Vor fi comunicări, expoziții, demonstrații, conferințe de presă și multe altele. Ar merita toți banii, dacă ar avea vreun efect benefic imediat, fix în timpul dezastrelor.

E ușor distractivă exprimarea prevenirea dezastrelor. Nu-mi imaginez cum ar putea o sirenă care sună să prevină orice... Să anunțe da, dar să prevină?! Dacă ar preveni ne-am putea obișnui să le auzim sunând continuu – și n-ar mai fi dezastre. Cum previne un dezastru faptul că toți cetățenii știu ce trebuie să facă în caz de... ce-o fi?! Nu vor mai fi dezastre doar pentru că știm ce să facem?

Prevenția – în orice domeniu – este numai despre bani, și cam atât. Prevenția – pe agenda politicienilor - e un vortex care suge munți de bani care nu prea se întorc în societate.

Citez din discursul susnumitului șef:

Noi, când vorbim cu oamenii despre riscuri, nu vrem să-i panicăm, noi vrem să-i pregătim, ăsta este rolul comunicării. (...)

Cârcoteli:

N-am înțeles: rolul comunicării este pregătirea oamenilor?

Încotro se vor îndrepta acești oameni cărora li se comunică?!

Citez:

Acum există campania «Nu tremur la cutremur» care a fost lansată de IGSU. Dorința noastră este să ajungem la un nivel de reziliență ridicat. Ce înseamnă reziliență pentru omul de rând? (sublinierea îmi aparține) Înseamnă că o situație de urgență să nu te afecteze, să nu te impacteze mai mult decât o perioadă foarte scurtă și să poți să-ți revii la viața ta normală, iar în timpul situației de urgență să nu devii vulnerabil și să ai ce-ți trebuie ca să poți să faci față.

Cârcoteli:

Impacteze! Adică, să nu ne mențină în contact strâns cu... dezastrul, cu teama (aproape irațională) care pune stăpânire pe unii oameni?

Să-ți revii la viața ta normală. (sublinierea îmi aparține) Că doar nu vom reveni la viața normală a vecinului de la trei. Care normală?! Ne țin ăștia din dezastru în dezastru! Ne amenință cu molime, război, foc, inundații, cutremure, atentate teroriste, foamete... Cică, viață normală...

Măi, nene, tu ce te crezi dacă noi, ceilalți, suntem om de rând? Ah, ești șief, faci ce vrei cu viața noastră... Aha, ne amintim din 2020.

Să așteptăm, zic, ca niște oameni de rând ce suntem, Miercurea sirenelor anunțată de șeful acesta, în cadrul unei conferințe de presă.

Să nu înțeleagă cineva că zic aici că nu e utilă informarea! Să nu înțeleagă cineva că nu e util să exersăm pentru cazuri extreme... Exersând, fiind informați, avem șanse mai mari de a ne descurca în situații extrem de dificile, de a scăpa – cât mai bine! - din unele situații extreme. Se formează un fel de reflex, care se va declanșa când intervine situația pe care am simulat-o de mai multe ori, reflex care, poate, va deveni un fel de a doua natură. Totul este să putem stăpâni frica. Frica e firească, și toți o simțim în anumite situații (bine, sunt și oameni care n-o simt, dar despre aceștia se spune că nu-s prea sănătoși), dar când n-o stăpânim ne împinge la te miri ce. Aruncarea pe fereastră de la etajul șapte în caz de cutremur, ca exemplu.

Citez:

Faptul că facem informări, pregătiri, nu înseamnă că noi știm că mâine se va întâmpla ceva, este obligația noastră să facem acest lucru, asta face Protecția Civilă, pregătește populația.

Cârcoteli:

Bun. În ce fel ne pregătesc cei de la Protecția civilă surzindu-ne cu sirenele de alarmare? Ne obișnuiesc cu zgomotul? Nu ne-au spus ora, să putem fi luați prin surprindere, ca într-o situație critică reală! Să nu fie fix în clipa în care ne prindem un mărțișor pe reverul hainei!

Imagine de iXimus de la Pixabay

Caseta satinata Transformari creative

Încet, încetișor spre foarte încet, am reușit să ajung la zi cu temele lunii februarie.

Ultima temă la Transformări creative – februarie 2023 îmi solicită creativitatea. Să nu râdeți de valul de creativitate care a dat peste mine! Că și e nevoie de creativitate pentru o casetă satinată. 

Oh! Până să mă opresc la această casetă chiar mi-am pus la încercare creativitatea!

Am încercat să fac un elastic de prins părul – elastic îmbrăcat în material colorat (nu știu cum să numesc aceste prinzătoare decorative pentru păr – noh! sunt creativă în denumiri). Nu mi-a reușit deși, cândva, știam să fac!

Am încercat apoi o învelitoare din denim (textila, nu after shave-ul) pentru o serie de cărți de dimensiuni mici, polițiste, pe care mi le-a împrumutat cineva. Culmea! (sau nu?) Nu mi-a reușit! Și-atunci am ales ceea ce mai făcusem cu alte ocazii: casetă.

Dintr-o cutie lungă de 11 cm, lată de 5 cm și înaltă de 3,5 cm am făcut o casetă pentru... bijuterii.

Materialul e de la o fostă rochie din satin argintiu și voal gri lucios (doar satinul a mai rămas nefolosit).

Am învelit, practic, cutia într-o bucată de material și am folosit adeziv pentru fixare, dar... a fost nevoie să ascund lipiturile exterioare (nu am potrivit materialul astfel încât să fie nevoie de cel mult o lipitură exterioară - dacă fără nu se putea). Și-am ascuns aceste margini lipite cu... silicon albastru cu sclipici! Am și bastonașe cu argintiu dar în pistol mai era albastru (mult!) și n-am știut cum să-l scot fără a-l irosi... În poză nu prea se văd aceste lipituri cu albastru – pe interiorul capacului, un pic.

Caseta se „zăvorăște” cu o închizătoare de la un fost colier și cu un cercel mic, auriu.

Pentru că mi s-a părut prea modestă am aplicat trei inimioare argintii din setul primit de la MNiko (Explorator prin viață) atunci când am obținut și diplome pentru joaca din anul trecut. Aș fi lipit mai multe dar... cred că aș fi încărcat-o deși, privind-o acum, mai că aș mai lipi câteva inimioare argintii pe capac.

Deși e departe de eleganță, îmi place caseta.

Mini sac din piele Transformari creative

Parcă e un făcut! Când nu e una, e alta! Miercuri, pentru că parte din planuri s-au dus pe apa Sâmbetei, m-am avântat spre laptop, să public postarea despre mini sacul din piele maro pe care l-am lucrat pentru Transformări creative – februarie 2023. Ha-ha-haaaa! Conexiunea la Internet a fost de altă părere și s-a cuplat cu intermitențe. Așa de multe încât m-am săturat după vreo două ore și-am renunțat. Am avut ce face, nu zic ba, dar dădeam mărunt din buze pentru că a fost cea mai bună șansă de a recupera restanțele pe blogurile prietene.

În luna februarie este despre recuperarea unor diverse textile, fire și altele de gen. Am ales resturi de piele după ce am încercat mai multe variante de materiale din care se poate face o gentuță. Eram așa de vitează zilele trecute încât am început să lucrez chiar și o geantă din resturi de blugi pe o căptușeală de la o geantă care s-a stricat. În ritmul în care reușesc să lucrez pentru propria-mi plăcere aș fi terminat acea geantă cândva în vară, așa că am ales un mini sac potrivit pentru păpușă.

Sigur că am greșit! Mă descurc la calcule de mă ia cu amețeală. Fundul sacului, bulina, are diametrul de circa 5 cm... Corpul sacului l-am „măsurat” așezând bucata de piele în jurul bulinei, lăsând rezervă pentru lipit. Ha-ha-haaaa! La asamblare s-a dovedit că bulina e mult prea mare pentru cilindrul obținut așa că am forțat lipirea și fundul sacului e ușor împins spre interior. Înalțimea mini sacului este de 10 cm.

La gură, mini sacul e strâns cu un șnur vișiniu, și i-am lipit o fâșie de piele ca toartă, să stea pe umărul păpușii.

Păpușa aleasă pentru postare (sau pentru că i se potrivește mini sacul?!) este cea care a jucat rolul Nausicaa, în cadrul Provocărilor verzi, dar și în rolul Gi, în cadrul aceluiași joc Salvăm păpuși. Aici e, încă, în costum de Gi, personajul care deține un inel cu puterea apei.

Covoras impletit. Reciclare textile

Modificarea unor haine, pentru a le da o viață nouă, m-a pasionat din tinerețe – cred că din cauza hainelor banale pe care le găseam prin magazinele „comuniste” și care-mi păreau a fi un fel de uniforme în culori, cel mai adesea, terne.

În timp, am transformat multe haine. Unele haine lungi le-am scurtat, la un moment dat; unele rochii le-am transformat în cămăși, bluze, topuri (după ce mă săturăm de ele sau dacă sufereau vreun accident), din geci am făcut veste, din blugi lungi am făcut blugi scurți, centuri, genți sau sacoșe, din fâșuri am făcut și haine pentru câini s.a.m.d.. Hainele care nu puteau fi transformate și de care mă plictisisem le-am spălat, le-am tăiat (unele) și le-am folosit ca umplutură pentru perne decorative sau pentru șerpi împotriva curentului pe sub uși.

Din astfel de haine care nu mai puteau fi purtate și nici transformate, am făcut și covorașe împletite, cum este cel pe care îl prezint la jocul Transformări creative –februarie 2023, unde tema lunii este despre transformarea unor haine care nu mai corespund, despre folosirea unor resturi de materiale etc.. Este un joc prin care ne dorim să contribuim – chiar și numai un strop - la protejarea planetei de unele deșeuri textile.

Covorașul meu împletit are diametrul de 30 cm, și e făcut dintr-o bluză și un tricou.

Nu e chiar rotund deoarece nu am cusut fâșiile ci le-am înnodat, să lucrez mai repede. Fâșiile au circa 4 cm lățime și sunt împletite câte trei; șnururile obținute le-am rotit în jurul centrului – am vrut să iasă oval (cum ieșiseră multe altele înainte) dar nu știu de ce n-a vrut să fie oval. Pe dos am cusut o bulină tăiată dintr-un rest de material de la o rochie transformată în cămașă.

Îl voi așeza sub un ghiveci, la primăvară, când scot plantele în balcon.

Reciclarea, reutilizarea textilelor vechi

Refolosirea, reciclarea hainelor vechi, a resturilor de materiale sună a fi o idee bună pentru a scuti mediul de multe deșeuri.

Unele obiecte din textile pot fi refolosite mai puțin: prosoapele, lenjeriile de pat, ca exemple – le-am găsit și acestora un rost când și-au pierdut proprietățile, să zic așa; am folosit prosoapele pentru a șterge câinii pe picioare (când plouă sau e noroi), iar din lenjeriile de pat am făcut așternuturi pentru culcușul câinilor și/sau pisicilor. Unele le-am folosit în loc de mop (mai ales în anii în care mopul nu era ceva ce avea toată lumea în România).

La noi nu cred că există locuri unde să ducem textilele vechi (sau pantofi, genți etc. vechi). Îmi amintesc vremea în care auzeam pe afară strigându-se „cumperem haine vechi!” (adică, la acea vreme – până în 1990 – erau reciclate hainele vechi sau cei care le cumpărau le revindeau pe undeva?)

Cică (am văzut într-un documentar) se aruncă, anual, milioane de tone de haine! (la nivel mondial). Dar nu-i ușor să fie reutilizate sau reciclate... Multe sunt vândute sau donate, dar cele vechi și uzate ajung tot la gunoi. Atunci când nu ajung, totuși, la gunoi, sunt folosite în industrie, pentru a crea energie (prin ardere) – dar trebuie avute în vedere și specificațiile diverselor materiale... Ce nu e revândut, donat, reciclat e trimis din țările dezvoltate în țările cu economii slabe, unde vor împovăra și mai mult respectivele economii – altfel spus: unele țări ajung groapă de gunoi (și) pentru hainele vechi ale celor din statele dezvoltate.

Magazine cu haine second hand

Nu-mi place să cumpăr din astfel de magazine, și nu pentru că nu aș purta haine de care cineva nu mai are nevoie (din cine știe ce motive), ci pentru că nu știu cine le-a purtat, dar mai ales pentru că în aceste magazine persistă un miros urât (în cele în care am intrat eu de-a lungul timpului: vreo trei, cred). În aceste magazine am văzut expuse pentru vânzare și lucruri teribil de compromise! Tricouri pătate, cămăși tocite la manșete și guler, pantaloni aproape găuriți de atâta purtat, pantofi scâlciați și tot așa. Din ce știu eu, legea nu permite să fie vândute astfel de obiecte, și totuși sunt expuse la vânzare... Probabil că nu se vor vinde, deci vor ajunge... la gunoi (în România, nu în statul de unde au fost aduse).

Înainte vreme existau în oraș consignații unde oamenii puteau duce – pe lângă multe alte obiecte - unele haine pe care nu le mai purtau, dar care erau aproape noi. Azi mai sunt câteva consignații, dar nu primesc haine – acolo unde sunt primite există condiția să fie noi și să aibă... eticheta! (nu eticheta de pe dos, unde sunt unele indicații despre felul materialului și cum trebuie întreținut)

Refolosirea, reciclarea textilelor vechi, ieșite „din modă” etc. pare un lucru bun – în parte, chiar este – dar toate aceste vechituri tot la gunoi vor sfârși într-o zi. Din documentarul amintit mai sus am reținut că numai 10-20% din cantitatea de textile este vândută sau donată; celelalte textile... pe piața statelor în care politicienii, în special, sunt profund dezinteresați să oprească acest import (vameșii și alții de gen urmează în al doilea rând).

Reciclarea a două bluze nu e nici măcar picătură de apă în ocean – e mult mai puțin (toți cei care reciclează la acest nivel ar reuși să umple cel mult un degetar cu reciclarea lor).

Presiunea modei

Foarte mulți oameni – în special cei tineri și foarte tineri – vor să fie la modă, imaginându-și că astfel sunt în rând cu lumea moderna; ei sunt într-un rând, sunt la modă, dar nu-și dau seama că sunt în rând cu turma. Atunci când cei mai mulți poartă pantaloni cu turul căzut, tricouri albe și bretele (să zicem) ei sunt la modă (așa au stabilit unii care vor să-și vândă produsele) dar sunt și în uniformă, sunt la fel ca mulți alții - vor să fie diferiți și devin la fel (sau, poate simt nevoia să fie acceptați într-un grup anume și altfel nu ar fi acceptați)... Sigur, unora le vin bine anumite haine iar pe alții îi fac să arate caraghios aceleași haine, dar nu le pasă, cât timp sunt la modă. Treaba lor, nimic greșit, dar un astfel de comportament nu e tocmai potrivit atunci când vrei să salvezi Planeta Albastră sau... să fii original, să nu faci parte dintr-un tipar dat. Hm. Nu mi-a zis nimeni că cei care cumpără haine, cu un fel de disperare, vor să salveze planeta sau vor să fie originali. De ce mi-oi fi dat cu părerea? Pentru că pot?

Cât timp există frenezia unora de a cumpăra haine noi, multe haine noi, pe care apoi le aruncă, pur și simplu, nu se va rezolva ceva. Și această frenezie va exista cât timp există oameni pe Terra și... case de modă care fac moda.

Pe scurt: Terra nu va scăpa de excesul de textile inutile. Nu-mi ziceți pesimistă! Sunt cât se poate de realistă. Fără a pune mare preț pe statisticile unora și altora cred că neuronul personal dispune de un strop de logică și îmi pot da seama cât de mari sunt consumurile pentru a produce haine, încălțăminte și multe altele, cât de toxic este să distrugi prin ardere cârpe (mai ales cele din materiale sintetice) s.a.m.d..

Pe de altă parte, reducerea drastică a fabricilor, atelierelor etc. unde sunt lucrate aceste obiecte înseamnă reducerea drastică a locurilor de muncă – mai ales în cazul atelierelor unde nu sunt folosite mașinile industriale. Industrializarea reduce oricum numărul locurilor de muncă, fie că munca e bine plătită, fie că munca este prost spre foarte prost plătită – muncitorii fiind, în acest al doilea caz, aproape sclavi.

Nu e splendid acest cerc vicios: consum exagerat – poluare la greu; consum redus – reducere locuri de muncă?

Mini perna rosie din velur

Luna februarie a sosit în urmă cu 14 zile, dar par că abia acum constat și eu.

Transformări creative – februarie 2023 (etapa a 3-a) este despre materiale/haine, în sensul că modificăm / refolosim haine care și-au împlinit menirea, materiale rămase de pe la alte proiecte pentru a realiza ceva nou.

Deși am vrut să încep cu începutul – gentuță, adică – n-a fost să fie pentru că mi-am dat seama că azi e ziua Sfântului Valentin (Ziua Îndrăgostiților, altfel spus) și nu aș fi avut timp să termin gentuța în formă de inimă pe care o începusem așa că... am ales să fie mini pernă din velur roșu (bine, mini-mini pernă, pentru că e înaltă de 17 cm și lată de 14).

Am confecționat mini perna din resturile de material rămase de la o vestă pe care începusem s-o fac și pe care am redescoperit-o în stadiul de „bun de cusut” abia acum, deși cizmulițele de Crăciun tot din aceste resturi de material le-am făcut.

Fapt divers

Fix ce-mi lipsea! Nu era suficient că sunt contra cronometru (să postez în data de 14)! Programul de editare foto online: pixlr x – în care (relativ) am învățat să mă descurc, și pe care l-am lăudat când am avut ocazia – nu mai e gratis începând cu a 5-a fotografie...

Colajul (excesiv de jalnic!) l-am făcut în programul: https://www.befunky.com/ - pe care nu-l cunosc deloc.

Fotografia „de prezentare” – rama cu inimioare – e editată în tuxpi.com și nu se vede fundița...