Pagini

2023-10-10

Ziua Persoanelor fara Adapost

Lipsa de adăpost este o problemă complexă care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Sute de milioane de oameni, în lume, nu au locuință, și câteva miliarde nu au o locuință adecvată.

Nu mai există spații pentru a construi imobile în care să locuiască și cei fără adăpost?! Există. Există și imobile gata construite care sunt goale – din motive diverse. Există locuințe construite din fondurile statului special pentru cei care nu au o locuință sau o locuință decentă? Hm. În Ro au fost câteva scandaluri pe tema ocupării locuințelor sociale de diverse persoane care numai sărace și/sau fără locuință adecvată nu erau... Nu voi înțelege cum se pot coborî unii atât de jos încât să ocupe locurile unor oameni care – în multe cazuri – stăteau în containere de marfă. Adevărul e că nici nu mă mai străduiesc să înțeleg – doar constat ce caracter au unii.

desen - umbrele a doia oameni: un trecator si un om care cerseste, si un caine

Ziua de 10 octombrie e dedicată celor pentru care strada este acasă: Ziua Internațională a Persoanelor fără Adăpost. Prima dată a fost marcată în anul 2010, ca urmare a presiunilor făcute de oamenii care se ocupă cu ajutorarea celor fără adăpost. Nu sunt sărbătoriți cei care nu au adăpost, dar pe lângă ceea ce se întâmplă zilnic azi e ceva mai mult (ar trebui să fie): existența lor e adusă în atenția tuturor și (unii) au parte de unele activități în plus și de unele ajutoare constând în special din alimente și haine.

Nu mă refer la oameni fără adăpost din perspectivă internațională, dar oamenii fără adăpost din toată lumea se aseamănă – doar regimul politic, dezvoltarea economică a statului și altele de gen diferă.

În Romania sunt orașe unde oamenii fără adăpost au un azil de noapte, dar locurile sunt limitate și e pe principiul primul venit, primul servit (de regulă). În timpul zilei, însă, ei ori bântuie pe străzi cerșind, adunând resturi de mâncare sau pur și simplu plimbându-se cu autobuzul – să treacă timpul sau, în anotimpul friguros, să se încălzească, până se redeschide azilul. Îi recunoaștem după hainele nu prea curate, după aspectul general neîngrijit; cei mai mulți cară în spate un rucsac în care se află toate bunurile lor. Mulți îi consideră leneși și agresivi – puțini sunt cei leneși și puțini sunt cei agresivi, prin raportare la numărul celor fără adăpost. Strâmbăm din nas în apropierea lor, uneori ne temem de ei...

Frica e periculoasă. Creează un mediu în care devine acceptabil să îi tratăm cu furie și ură pe cei care se confruntă cu sărăcia și lipsa adăpostului. Primul pas pentru a înceta acest comportament este să realizezi că această frică este nefondată și periculoasă. (Terence Lester)

Această situație de a fi om al străzii este stigmatizantă și este adesea văzută ca un eșec personal, mai degrabă decât ca o problemă sistemică.

Concepția cea mai greșită despre cei fără adăpost este că s-au băgat singuri în mizerie – lasă-i să se descurce singuri. Mulți cred că acești oameni sunt pur și simplu leneși. Îi îndemn pe aceștia să-și facă un prieten la o misiune locală și să afle cât de greșite sunt aceste presupuneri – zice Ron Hall.

Cei mai mulți dintre cei care numesc strada acasă au ajuns în această situație din fel și fel de motive – nu toate imputabile lor în exclusivitate. Mulți sunt cei care au părăsit casele de copii la vârsta majoratului și n-au știut în ce direcție să pornească atunci când familiile i-au respins. Alții sunt copiii care au fost alungați de acasă și/sau care au considerat că pe stradă le e mai bine decât acasă.

Nu toți cei fără adăpost sunt dependenți de droguri sau au nevoie de îngrijiri de sănătate mintală. Unii sunt oameni normali care au fost doborâți și ți se poate întâmpla și ție. Toți am făcut alegeri proaste în viață. (Sherrilyn Kenyon)
Ca și tine, cunosc oameni care beau, oameni care se droghează și șefi care au crize de furie și își tratează subalternii ca pe niște nimicuri. Toți au locuri de muncă bune. Dacă ar rămâne fără adăpost, unii dintre ei ar deveni cu siguranță și alcoolici, dependenți sau bolnavi mintal. (Elliot Liebow)

În anii 1990, o prietenă avea un chioșc în bazarul de lângă gară (bazar care a fost demolat de mult) și îmi plăcea să-mi petrec pe acolo mare parte din timpul liber pentru că întâlneam tot felul de oameni și aflam o mulțime de povești de viață. Cu acea ocazie am cunoscut un grup de copii (vârste cuprinse între 8-15 ani) a căror casă era pe unde apucau; iarna pe acoperișul unui chioșc de pe unul dintre peroanele gării, unde se acopereau cu cartoane, cartoane pe care le adunau de la cei care aduceau marfă la chioșcurile din bazar. Proprietarii chioșcurilor îi lăsau să ajute la descărcarea mărfurilor – nu erau cine știe ce greutăți – și le ofereau câțiva lei de cheltuială, dar și mâncare și, unii, le permiteau să doarmă în magazii în nopțile geroase.

Uneori stăteam la taclale cu acești copii. Fără excepție, toți cei care au ales să discute cu mine – nu eu am inițiat apropierea – au spus că au plecat de acasă din cauza părinților sau a unui dintre ei (de regulă tatăl). Nu mai mergeau la școală, evident. Unul dintre ei – avea vârsta de 8 ani și avea ochi foarte mari, aproape negri (n-o să uit curând acei ochi) - îmi povestea cu entuziasm că el va fi șofer când se face mare. I-am spus că trebuie să știe să scrie și să citească, în primul rând. De citit, citea, dar cu scrisul era destul de greu. A fost dezamăgit când a aflat că trebuie să știe să scrie. Am întrebat de ce nu aleg să meargă la un centru pentru copii. Au fost de câteva ori – uneori de bună voie (când era foarte frig afară) alteori forțați de polițiștii care îi prindeau. Ar fi rămas dacă... le-ar fi permis să fumeze! Pentru că nu aveau voie să fumeze nici măcar în curte (la vremea aceea se putea fuma cam oriunde) alegeau să fugă imediat ce aveau ocazia, dar mai mergeau să mănânce sau să facă baie. Voiau să rămână împreună și voiau să... fie liberi (a fost exprimarea lor).

Este greu să fii fără adăpost la orice vârstă, dar la 16 ani? Nici nu-mi pot imagina. Când ești un copil fără adăpost, cum îți construiești un viitor sau cum ai un fel de viață? (...) Nu putem uita că există atât de mulți tineri care sunt fără adăpost – și incredibil de vulnerabili. (Stacey Dooley)

În unele cazuri, oamenii fără adăpost și-au încropit adăposturi în zone izolate, încercând să se protejeze de vânt, ploi, ninsori, caniculă (dar și de unii dintre semenii lor), și trăiesc în cutii de carton, practic, pe care le consideră casa lor și unde unii își aduc ce-au păstrat cu ei când au părăsit locuința sau ce au adunat de pe aiurea. Periodic, autoritățile, la presiunea celorlalți cetățeni, dau iama în tabăra oamenilor fără adăpost și îi alungă, și-abia au timp să își adune bruma de lucruri... Și tot așa, din timp în timp, acești oameni rămân cu tot mai puține lucruri care să le amintească faptul că au avut și ei o casă, cândva. Pe unii autoritățile îi internează în vreun azil social unde se presupune că vor fi îngrijiți – cei care sunt în putere pleacă de acolo mai devreme sau mai târziu.

Nu încerca să-i conduci pe cei fără adăpost în locuri pe care le consideri potrivite. Ajută-i să supraviețuiască în locuri pe care le consideră potrivite. (Daniel Quinn)

Fiecare dintre acești oameni fără adăpost are povestea lui. E uimitor cum se poate ajunge pe drumuri... Azi ești stâlp al societății mâine ești nimeni în drum.

Pe străzi este o mare tristețe...

Se poate face ceva pentru acești oameni?! Foarte mulți mai pot fi salvați, doar că e nevoie de bani... Cum se aude o voce care vorbește pentru ajutorarea celor fără adăpost cum încep să strige zeci de voci: Cine plătește pentru asta? Dar se aud foarte puține voci întrebând Cine plătește pentru armament? Cine plătește pentru pensiile speciale? Cine plătește pentru luxul în care sunt cazați unii politicieni? Cine plătește pentru deplasările politicienilor, la schimb de experiență prin țări exotice?

Oamenii fără adăpost (și nu doar ei) nu sunt invizibili doar pentru cei mai mulți se prefac a nu-i vedea, a nu ști că există... Necazurile lor nu interesează jurnaliștii – moartea lor, uneori, mai interesează, pentru că violența crește numărul telespectatorilor / cititorilor...

Aceste lucruri devin o regulă: că niște oameni fără adăpost mor de frig pe străzi nu este o știre. În schimb, o scădere de zece puncte a burselor din unele orașe este o tragedie. (Papa Francisc)

Image by Pintera Studio from Pixabay

10 comentarii:

  1. În Craiova, am vorbit cu o bătrânică, care culesese flori de câmp și le vindea ca sa nu cerșească. O puseseră (copiii) să semneze actele și după au dat-o afară. Mi se pare cel mai dureros după ce muncesti o viață,la bătrânețe, cand nu mai poți să rămâi fără nimic, doar cu hainele de pe tine, pe drumuri. O săptămână am fost bolnava după ce am discutat cu batranica. Cum spuneai si tu, sunt multi ca ea, din toate categoriile de vârstă. Soluții ar fi pentru a ajuta aceste persoane dar...
    Zi frumoasă, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vaaai... Nici nu-i de mirare ca te doare sufletul mult timp dupa ce afli astfel de povesti. Sunt prea multi pe strazi fix din astfel de motive... Unii au bafta sa intalneasca oameni care daca nu-i pot ajuta direct ii ghideaza spre cei care se ocupa cu asa ceva si unii sunt salvati...
      Sa arunci in strada un strain e greu, dar sa-ti arunci parintii... E peste puterea noastra de intelegere (oricum ar fi fost, eventual, acei parinti). Of.
      Multumesc, Mihaela! Zi frumoasa si pentru tine!

      Ștergere
  2. Ceea ce a scris Mihaela e si mai sinistru si cu siguranta nu este un caz singular.
    Am mai auzit, ca si de dari in judecata copii pe parinti pentru mosteniri. Ma depasesc astfel de situatii. Mi se par cu adevarat oribile.
    Este foarte complicat de rezolvat astfel de probleme.Pentru ca ar trebui sa o faci cap - coada. Adica nu numai adapost ci si integrare intr-un loc de munca. Poate chiar create special pentru astfel de oameni. Si ajutor medical unde e cazul. Daca nu se realizeaza complet acest ajutor, nu foloseste la nimic. Poate nici asa nu e suficient, mai ales pentru cei care sunt chiar bolnavi sau dependenti de ceva, insa o abordare completa cred ca e infinit mai utila. Si finantarea ar putea fi facuta inteligent, sunt oameni care pot da solutii. In fine, cam visez...

    Seara buna, draga Diana!
    Singura idee importanta este pacea si totusi nu pare sa se intample nimic in aceste sens. Pupici! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La un moment dat (ani in urma) a fost un program de reinsertie sociala pentru cei fara adapost - doar de cateva persoane stiu ca au reusit (programul cred ca a fost oprit, dar nu pot fi sigura)
      Categoric ca trebuie intervenit "cap-coada" si cu unii e foarte greu de lucrat (spre imposibil) si nu-i poti "interna" fortat cand nu sunt pericol pentru ei sau pentru altii... Despre finantare... ce sa mai zic?! Guvernantii din RO au micsorat cat au putut sumele de bani oferite diverselor ONG, si-au mai complicat si sponsorizarile (din ce-mi amintesc). De la politicieni (prin bugetul de stat alocate) nic' sume de bani pentru asa ceva... in mod direct; e drept, ar fi si cam complicat pentru ca multi dintre "oamenii strazii" nu (mai) au nici acte valabile.
      Cei implicati profund in cauze umanitare cred ca sunt oameni foarte puternici si... aproape ca nu mai au "viata personala".
      Sunt foarte multi varstnici pe strazi (unii au familie, dar nu se intereseaza de ei - in cazul in care nu i-a alungat chiar familia) - acestia nu sunt, toti, dependenti de alcool (alte substante mai rar, deocamdata) - dar copiii, adolescentii... aproape toti sunt dependenti de... prenadez (il cumpara, varsa "lipiciul" in punga si trag din ea). Multi sunt "copii cu copii", si unii copii sunt ai unor adulti care platesc pentru sex...
      Uneori sunt tentata sa scriu despre unele cazuri care... sfideaza fantezia! E pur si simplu de necrezut ce li se intampla unor oameni! Incep sa scriu, apoi ma opresc, pentru ca nu pot transpune in cuvinte esenta trairilor... si-ar fi doar un... "reportaj la rece".

      Pace...? Poate doar in minte si-n suflet.
      Conflictele de genul celor care se desfasoara azi nu fac decat sa agraveze situatiile... grave. :( Speram la pace!
      Multumesc, Suzana draga! ❤ Seara buna si pentru tine! Pupici! 😘

      Ștergere
  3. intr-adevar exista multe exceptii însa majoritatea celor ajunsi fara adapost sunt spirite-libere. Se feresc sa intre in sistemul in care noi suntem de mult mici pioni!
    Spre exemplu in Germania, Sistemul social îi sprijina pe toti, indiferent care le este situatia, însa ... trebuie sa dovedeasca ca au vointa sa se integreze in ... cum sa numesc?! "Lumea normala"?! "rândul roboteilor"?! ca sa nu zic iar SISTEM.
    Ei renunta pur si simplu la orice "facilitati" (asigurari medicale, scolarizare, viata culturala") din principiul ca nu vor sa fie datori statului cu nimic! Nu se leaga si nu se supun! Sunt liberi sa faca orice si sa traiasca asa cum vor! Nu vor sa lucreze, deci nu au bani... cu ce sa plateasca chiria?! De mancare primesc câte ceva pe la adaposturi, bani primesc deasmenea (o suma derizorie. cat sa le ajunga pentru o franzela si o bere) si haine de la donatori, prin Crucea Rosie. Si sunt fericiti asa, toata vara. Cand incep ploile si frigul atunci incep problemele... Iar când incep batrânetile, atunci e si mai rau!
    Este oribil într-adevar! Mai ales in cazul descris de Mihaela. Este trist si pentru cei care aleg - cine stie din ce motive, sa traiasca pe strada. Insa o portita deschisa le lasa mereu sistemul social. Acesti oameni au mereu posibilitatea sa se integreze... Pe masura ce trece timpul insa este tot mai greu...
    Doamne fereste-ne de rele, pe noi toti! Sanatatea este cea mai de pret!

    Ganduri bune si îmbratisari, Diana draga. De la trio pentru quattro! 💕 🍀 🐾 🤗
    (ai postat asa multe articole si pentru ca nu apar comentariile imediat, nu mai stiu unde am comentat si unde nu ☺. De citit am citit. Cateodata scriu un comentariu si putin inainte sa il public, sunt "aruncata" din casuta! Dar asta se intampla doar daca intru de pe telefon. Pupici)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Majoritatea nu sunt spirite libere, la noi, cel putin (dar si in alte state mai mult sau mai putin dezvoltate), dar multi, ajunsi pe strazi, se "blazeaza", la un moment dat si nu se mai pot reintegra, "dintr-o" mie de motive. Dintre cei pe care i-am intalnit multi ar vrea un loc al lor - sunt, mai ales, cei care inca isi ridica pensia de la oficiul postal desi locuiesc pe unde apuca (in 2018, parca, era un tip care mergea la munca...). Pensia, insa, nu le ajunge pentru chiriile practicate pe piata imobiliara, iar "statul" nu ofera locuinte prea usor - sunt liste teribil de lungi pentru "locuinte sociale" si putine (spre deloc) locuintele.
      Undeva, pe langa Oradea, e un om care a construit in 2006 prima casa pentru cei fara adapost si care au nvoie de ajutor - acum are, cred, vreo 20 astfel de case si ateva sute de oameni "in grija" (nu mai stiu amanunte dupa 2020). Si undeva langa Bv au construit unii case pentru oameni fara adapost (probabil ca mai sunt multi in RO) si oamenii s-au adaptat repede in "conditii bune" - prin comparatie cu strada, cel putin.
      Altfel spus, sunt multi care ar vrea sa munceasca, dar nu au unde, pentru ca sunt intr-un cerc vicios - mai ales cei care nu mai au acte valabile (mai lucreaza ca "zilieri" pe ici-colo, dar sumele primite sunt net mai mici decat ar fi daca ar lucra legal).
      Cu tinerii este cel mai complicat, pentru ca ei sunt - prea multi, mult prea multi - dependenti de fel de fel si n-au nici scoala... Unii abia stiu sa citeasca... Vorba 'ceea: nu sunt prea multe locuri de munca nici pentru cei care au invatat o meserie si/sau au studii.
      SI aici le e deschis sistemul social - teoretic, pentru ca birocratia ii descurajeaza. Cand e ger ii mai "culeg" politistii si ii duc la adapost, la spital daca e cazul... La un moment dat, "la urgente" - spital - erau, in anotimpul geros, o multime de omeni peste noapte...
      De-ar fi pe strazi, fara adapost, numai cei care aleg asta ar fi putini cei fara adapost...
      Sa fim sanatosi, cu totii, da! Multumesc, Carmen draga! 🤗 ❤
      Imbratisari si pupici cu drag de la quattro pentru trio! 💕 🍀 💞 🐾

      Of. Imi pare rau la partea despre comentarii... Imi dau seama cat de neplacut e, dar daca le las sa fie direct publicate si e o perioada cand intru mai rar nici nu mai stiu unde sa "merg" mai repede.
      Mi s-a intamplat sa-mi zboare si propriul comentariu aici, dar si la altii - intrand de pe laptop...
      Oricum, daca nu scrii un mesaj sper ca stii: nu-i bai. ❤ 😘

      Ștergere
  4. Aceste frumoase si nobile citate, m-au dus cu gândul la scrierile din Isaia 58 în care autorul mentioneaza pe acesti abandonati ai sistemelorsociale mondiale.

    Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţi.
    Binecuvântari supreme, eterne, perene...!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cei care au rostit cuvintele pe care le-am citat sunt dintre cei care aplica teoria in practica. La fel, si cel care e citat in Biblie. Altfel... greu cu practica pentru cei mai multi dintre oameni - si este de inteles, daca e sa fim obiectivi.
      Multumesc, Iosif! La fel iti doresc!

      Ștergere
  5. Si mie mi s-a intamplat, pe cand era Dodo, sa intalnesc o batranica inghetand efectiv in gangurile de langa bloc. Odata i-am dos o sticla plina cu ceai cald si ceva de mancare... am incercat sa caut ceva asistent social sa o ajute dar nu mai stiu exact de ce nu s-a putut si cum aflat (daca de la ea, sau altcineva.. s-a blurat intre timp) dar cred ca pleca din cauza partenerului de viata... de acasa.
    Multe povesti - unii chiar sunt spirite libere, asa cum spune Carmen, altii sunt inselati si abandonati, cum povestestie Danutza, altii au puterea sa plece dintr-un spatiu toxic - unii se salveaza, altii se pierd.

    Ce frumos ar fi ca acest subiect sa nu existe nici macar in povesti imaginate... e inspaimantatoare fargilitatea umana.. si nu numai.
    Imi dau speranta insa cazurile fericite, in care oamenii reusesc sa se ridice, singuri sau cu sprjin.. Omenia din ei... multi au alaturi o companie patrupeda, sau un alt suflet(aici intra orice in afara de catelusi si pisicute)...

    Te pup. Cu speranta in vremuri mai bune... :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost, este si va fi: unii lupi, altii oi; unii invingatori, altii invinsi, unii apatici, altii activisti, unii egoisti, altii altruisti...
      In cazuri precum cel amintit de tine indicat ar fi anuntarea politistilor - ambulanta nu vine, cand nu e caz urgent, iar asistentii sociali intervin mai intotdeauna cu politisti (sau jandarmi) cand oamenii sunt prin ganguri, parcuri etc.. Oricum, situatiile sunt foarte diverse si oamenii care nu sunt in pericol imediat nu sunt luati cu forta. Sigur, poate interveni oricine daca omul vrea sa se lase condus la adapost sau... inapoi la casa lui sau unde isi are vreun "culcus". Le putem oferi hrana sau imbracaminte groasa (cand e frig), le putem propune sa ii conducem intr-un loc unde sunt si alti oameni in aceeasi situatie...
      Spirite libere sunt putini - se considera spirite libere multi dintre cei care au crescut, efectiv, pe strazi (unii se nasc "pe strada") si/sau cei care au parasit "casele de copii" la varsta majoratului... Acestia nu prea au cunoscut altceva asa ca... Iar unii se cred spirite libere pentru ca... nu mai functioneaza creierul cum ar trebui. Chestiunea e extraordinar de complexa si... daca nu s-a rezolvat pana acum (din contra!) nu stiu cum s-ar putea rezolva. Cu cat trece timpul, cu atat problema devine mai greu de rezolvat, pentru ca oamenii continua sa ajunga pe strazi... Sigur, intre ei sunt cei care mor destul de repede - dar nu chiar asa cum (cred uneori) isi doresc cei care ar putea rezolva macar in parte... Copiii lor, nepotii lor vor ajunge sa traiasca intr-o lume tot mai periculoasa la tot pasul... (nu doar in Ro).
      De pe strada, nimeni nu reuseste sa se ridice singur. De fapt, oriunde ar ajunge cineva "pe scara sociala" (din orice pozitie pornind) nu ajunge singur - munceste mult, da, se agita, dar mereu e cineva care il sprijina intr-un fel sau altul, ii deschide o usa, ii intinde o mana, ii intelege o anumita situatie... Hm... O exceptie, doua, trei or fi... 😊

      Pupici! 💗 Si cu speranta ca tot mai putini oameni sa-si piarda... omenia.
      (e asa de complicata problema... atatea "variabile"...) :(

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.