2016-06-28

Oamenii străzii, oameni trişti

O multime de oameni – copii si adulti - traiesc pe strazi, prin guri de canale, prin pesteri sau tunele dezafectate, sub poduri, in parcuri, in zonele verzi dintre blocuri sau in cladiri aflate in ruina. Ziua aduna de prin gunoaie si / sau cersesc. Sunt murdari si plini de paduchi, cei mai multi; miros ingrozitor si trebuie sa te feresti de ei atunci cand ii intalnesti, pentru ca nu vrei paduchi, nu vrei TBC si alte d’astea. Unii au feţele tumefiate de la alcool, de la boli sau de la pumnii altor oameni fara adapost. Sunt tristi si rai, cei mai multi. Alcoolul le-a distrus creierul, loviturile la fel… Au afectiuni la rinichi, la ficat, la plamani, la inima si stomac… Probabil ca niciun organ intern nu mai functioneaza la capacitate normala – unii au ajuns in strada gata bolnavi… Unii sunt violenti, altii sunt apatici… dar toti sunt oameni tristi si singuri.

Cineva i-a numit “rebuturile societatii”. M-am suparat foarte tare, pentru ca inainte de a ajunge unde au ajuns si acesti oameni au fost bebelusi care au zambit adultilor din preajma lor; au fost copii care si-au gasit de joaca in praful odailor, curtilor, strazilor… Au fost copii care au avut vise, dar n-a fost langa ei cineva care sa le ofere, daca nu dragoste, macar indrumare, o sansa de a avea alt destin decat cel al parintilor… Au crescut marginalizati si s-au inrait, pentru a se apara, pentru a razbate; si-au gasit refugiu in alcool, in droguri, in violenta, spunandu-si: “Ma eviti? Atunci sa-ti fie si frica de mine!”

Inca din chiar primele zile de viata au fost tratati cu indiferenta, cu raceala, de cei care ar fi trebuit sa ii iubeasca sau doar sa aiba grija de ei - aici ma refer inclusiv la cei care au ajutat la venirea lor pe lume si care au neglijat micutii pentru ca parintii erau din “patura foarte saraca” a societatii.
Au fost copii care au vazut ce au altii si si-au dorit si ei, dar neavand capacitatea de a obtine altfel decat ilegal au ales calea raului. Nu i-a ajutat cineva sa mearga la scoala, ci i-au trimis la munca. Sa zicem ca parintii, inculti, rai sau in nevoie, ar face asta (desi e interzis prin lege ca cei mici si foarte mici sa fie pusi la munca). Ma intreb de ce accepta “angajatorul” sa exploateze copii?! Pentru profit, desigur. Si atunci, nu cumva cei care vad ce se intampla si-si baga capul in nisip au si ei o vina pentru numarul mare de oameni fara adapost? Crescand inculti si in nevoi, vor incepe sa bea si “angajatorii” le dau liber… Cei mai multi nu au unde sa se duca si iau drumul pribegiei. Batuti de parinti, abuzati in fel si chip, cei mai multi copii iau cale apribegiei. Si cum sa ramana intr-o cumunitate rurala in care o fetita de 11 ani e inchiriata cu ora de mama ei si barbati in toata firea platesc pentru ea, ba mai zic unii ca i-a sedus copila! Si asta dureaza ani, toata lumea stie si nu face ceva pentru copila aceea.

Ajung adesea in strada oameni care au muncit intreaga lor viata, au sustinut o gospodarie, si-au tinut copiii la scoala dar copii, rudele, cei care i-au “luat in grija”, reprezentantii bancilor, ii lasa in drum ca pe niste caini… Sunt batrani, bolnavi, fara bani si nu stiu ca se pot judeca, nu au energie si nu au bani; nu stiu nici unde sa se adreseze pentru a fi ajutati gratis sau le este prea rusine sa o faca – uneori pentru a nu-si face copiii de rusine alteori pentru ca le este rusine sa ceara “de pomana”…

Nu-mi place sa ii vad pe strada pentru ca mi-e mila de ei, dar nu stiu cum sa ii ajut – toti au nevoie de ajutor specializat. Uneori ma tem de ei, atunci cand ii vad agitati – inclusiv de copii ma tem. Sa nu vedeti vreodata cum se manifesta un copil sub influenta alcoolului, dar mai ales sub influenta “aurolacului”. Sunt intoxicati de la varste fragede si nesansa de a le fi creierul afectat e foarte-foarte mare si pentru acestia nici nu prea sunt multe de facut – poate doar internarea intr-o institutie specializata (dar stim cam cum se comporta cu bolnavii unii dintre angajati si, evident: nu sunt bani!).
Se mai organizeaza, ocazional, cate “o masa calda pentru fiecare” – e mai mult decat nimic, dar nu e suficient. Ma intreb daca – asa cum e prin alte state – reprezentantii bisericilor pregatesc zilnic cate o masa pentru acesti oameni, sau daca aduna bunuri pentru ei, daca le ofera adapost macar pe timp de iarna… Eu stiu ca nu… Stiu ca exista, in Brasov, un “centru de noapte” (a fost si de zi si urmeaza, din nou, dupa reorganizare) pentru acesti oameni. Mai stiu ca exista si o cantina sociala privata unde cei fara adapost primesc o masa calda atunci cand vin.
Actualizare. A doua zi dupa ce am postat mi-am amintit si am cautat sa aflu daca mai exista si cantina sociala de la biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Brasov – exista, si se ofera mese calde oamenilor saraci.

Cei mai multi nu au loc in adaposturile de noapte (sau de zi) pentru ca sunt sub influenta alcoolului (si sunt dependenti), dar intre cei care isi gasesc adapost acolo sunt si oameni care au un loc de munca (cu jumatate de norma cel mai adesea) – doar ca ei trebuie sa umble hai-hui de la 7 dimineata (cand trebuie sa plece din centrul de noapte) si pana la inceperea programului de munca si apoi până la ora 19, cand se deschide centrul – fiecare, dimineata la plecare, primeste un pachetel cu mancare rece, din ce in ce mai mic – in Brasov, nu stiu si prin alte parti; nu au nici posibilitatea sa-si spele lucrurile si nici sa le lase acolo – umbla cu rucsacul dupa ei. La ora 22 centrul se inchide, nu se mai fac “primiri” decat in caz de urgenta. Cei care nu muncesc bantuie pe strazi de la 7 la 19…

Dincolo de teama si de neplaceri, ma doare sufletul pentru acesti oameni… Ma gandesc ca au fost si ei copii, au vazut cum alti copii sunt rasfatati de parintii lor, cum au tot ce le trebuie, iar ei… au privit de pe margine bucuria celorlalti. Poate si-au dorit si ei mangaierea mamei, jocul de fotbal cu tata, o plimbare cu masina, o vacanta la mare… Dar nu a avut cine sa le ofere… Nu aflam intotdeauna cum / de ce au ajuns acesti oameni… sub cerul liber.

Nu-i iubesc, asa cum ii iubesc pe cei foarte apropiati, si nu-mi sunt dragi (mai ales dependentii de fel si fel de substante), asa cum imi sunt mai multi oameni; sa nu fiu inteleasa gresit: nu imi poate fi drag orice om -  dar nu pot sa nu ma gandesc la copiii care au fost – si pe acei copii i-as fi putut indragi. Nu pot sa nu ma gandesc la oamenii care au fost candva si care au muncit până… n-au mai putut… si au mâini muncite si ochii tristi… si vor sa-ti sarute mâna doar pentru ca stai si schimbi o vorba cu ei… si, intr-un fel, te simti vinovat ca nu ai puterea de a-i ajuta altfel decat temporar…

Sunt si oameni care au ales sa apartina strazii, deci nu sunt tristi; si pe unii nu prea poti sa nu-i admiri: Dobri Dobrev.

23 de comentarii:

  1. Bună Diana!
    Interesant și trist articolul tău,ai mare dreptate în tot ceea ce ai scris,mulțumesc!
    O zi frumoasă îți doresc,draga mea!
    Pup și îmbrățișez cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena draga!
      Trista e viata multor oameni... A unora inca din copilarie...
      Multumesc. Iti doresc sa ai o zi minunata!
      Imbratisari si pupici, cu drag!

      Ștergere
  2. Povesti triste...
    Povesti care nu au cum sa se termine nici macar bine, deoarece nu e nimeni cu autoritatea neceara sa doreasca sa schimbe ceva...
    Noua ne poate fi el mult mila de ei,dar greu e sa-i mai poti aduce la vreun liman.
    Ai tras un semnal de alarma.
    Cativa oameni vom citi,dar...maine e o alta zi...:(
    Seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unii pot fi salvati - au fost salvati, dar au vrut si ei...
      Ai dreptate: cei mai multi nu mai pot fi scosi la liman, pentru ca au devenit sclavii alcoolului; altii au mintea ratacita... :( Copiii si cei cu mintea ratacita, macar, ar trebui sa isi gaseasca un loc intr-un adapost in care sa primeasca ajutor... Uneori apar voluntarii, dar nici acestia nu pot face prea mult pentru ca nici diversele organizatii nu au suficienti bani...
      Da, e deja o alta zi.
      Multumesc.
      Iti doresc sa ai o zi minunata!

      Ștergere
  3. Din pacate cauza despre tot ce ai scris aici este un sistem total defect, care nu se gandeste la binele oamenilor. Si nu cred ca ar fi imposibil de corectat, dar ar trebui ca sa existe dorinta si dragoste si bun simt!
    Din pacate nu prea gasim asa ceva. Un sistem s-ar corecta mai usor de sus in jos. Invers este cumva imposibil practic.
    As spune sa fim optimisti?

    O seara placuta, draga Diana! Pe miercuri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sistemul e clar defect, dar si societatea pare tot mai defecta - oamenii nu intervin nici in situatii nepericuloase asa ca nu ne putem astepta sa intervina in cazuri cum ar fi abuzul impotriva copiilor, femeilor, angajatilor; oamenii nu inteleg sa nu faca imprumuturi prea mari la banci (si deloc sa nu faca la camatari); sa nu isi cedeze casele oamenilor pe care nu ii cunosc foarte bine (desi nu inseamna mare lucru asta, dar e ceva mai multa siguranta)...
      Si de jos in sus e posibil, dar e nevoie de implicarea medicilor de familie, a preotilor, a politistului comunitar (de sector), a cadrelor didactice, a vecinilor... a tuturor mebrilot unei comunitati. Schimbarile de anvergura se fac in timp si cu implicare tuturor - fiecare dupa posibilitati. O idee ar fi si marginalizarea abuzatorilor de orice fel, daca mai mult nu vor (sau nu pot) sa faca cei mai multi.
      Da! Sa fim optimisti! :) Am vazut "oameni ai strazii" salvati - e o bucurie pe care nu o pot descrie in cuvinte. Poate si acesta e motivul pentru care imi pastrez optimismul. :)

      Multumesc, Suzana draga! Am vazut fotografiile fantastice. :) Pisoiul in nori il am inca in minte. :)
      Iti doresc, cu drag, o zi minunata!

      Ștergere
  4. Sunt atat de diverse motivele si cauzele,care au adus acesti oameni in strada...Eu nu prea ma implic si nici nu pot sa spun ca ma gandesc la ei.Unii au motive serioase,altii nu.Eu cunosc mai multe batrane( ca si eu sunt in jurul lor) care tota viata au avut alte preocupari ,decat cum isi vor duce singuratatea acum.In viata totul se plateste! Daca te-ai luptat cu copii,parinti,nepoti ,cred ca nu vei suferi.Daca esti egoist si ti-a placut comoditatea, acum e greu.E un subiect foarte vast. O seara buna Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar sunt diverse cauzele. Unii, desi au avut grija de copiii lor au ajuns pe drumuri pentru ca nu era spatiu suficient (caz pe bune); altii au fost alungati de rude pentru ca nu puteau dovedi ca e casa lor; unii au vadut casa pastrand dreptul de a locui acolo pe viata, dar au ajuns pe drumuri; altora le-a luat casa banca (intr-un caz pentru ca a garantat imprumutul unei rude)... Altii s-au imbolnavit si rudele i-au lasat de izbeliste (multi nici nu au bani sa-i ingrijeasca pe cei bolnavi)... Si sunt alcoolicii, firile slabe care au incercat sa-si inece necazurile in alcool si necazurile au invatat sa inoate... Si sunt copii care au devenit adulti pe strada... fugind de parinti alcoolici si violenti care-i trimiteau la cersit si ii bateau daca veneau acasa fara bani.

      Singuratatea si necazul pot lovi si un om care n-a facut rau toata viata lui... Mama a avut o colega careia i-a murit sotul (curand dupa ce a iesit la pensie), apoi i-a murit baiatul (in accident, la varsta de 40 de ani si ceva)... Era singura la parinti, sotul fusese singur la parinti (nu avea prea multe rude in viata si nici prea multi prieteni ramasi in viata)... Ea a avut parte de oameni cumsecade in jurul ei si n-a fost scoasa in strada (sau "uitata" in spital), dupa ce s-a imbolnavit...

      Multumesc, Floarea! Iti doresc sa ai o zi minunata!

      Ștergere
  5. Îmi pare atât de rău să mă gândesc doar la condiţiile în care trăiesc aceşti oameni.Poate ei nu au avut pe nimeni lângă ei să le explice, şi se adâncesc în sărăcia lor. E trist că există tot mai mulţi. Eu întotdeauna am făcut tot ce e posibil ca să-i ajut. Un articol foarte frumos,te felicit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Raisa.
      Esti un suflet frumos. :)
      E greu sa ii ajutam, acum, pe termen lung... Trebuie sa gaseasca puterea (si motivatia, oarecum) de a discuta cu ei cei care sunt in apropierea lor inainte de a ajunge pe drumuri... Cu unul care nu-i deja alcoolic sau bolnav ne mai putem intelege... dar cei mai multi sunt alcoolici si familiile s-au "debarasat" de ei...
      Iti doresc sa ai o viata fericita!

      Ștergere
  6. Răspunsuri
    1. Uneori evit sa ma gandesc, dar sunt zile cand intalnesc prea multi, si-mi amintesc ca exista si ei...

      Ștergere
    2. Trecem adeseori pe lângă ei şi totuşi ...ne este greu să admitem că sunt pecinginea unei societăţi care are la bază ignorarea ...

      Ștergere
    3. Ignorarea si ignoranta... Ignoranta parintilor lor, in primul rand, dar si a celorlalti, care - prea multi - insista ca nu vor sa plateasca ei (prin taxele si impozitele pretinse de stat) pentru "bunastarea" celor nevoiasi, ai caror copii nu au acces la educatie (si nu numai) in adevaratul sens al cuvantului, si ignorarea pericolului viitor, cand unii dintre acesti nevoiasi (parca tot mai multi) ajung sa jefuiasca pe ceilalti... (ca un simplu exemplu)

      Ștergere
  7. Cati oameni, cate povesti cu un astfel de final, de unii te surprinzi iar de altii cunoscandu-i era inevitabil. In cartierul copilariei mele parohia oferea si inca mai ofera nevoiasilor mancare, s-a facut o cantina sociala si stiu ca nu e singura. Nu toti vin, unii s-au tulburat atat de tare incat nu mai sunt conectati la realitate. Se ascund...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La cateva ore bune dupa ce am postat mi-am amintit ca la una dintre bisericile din cartier se deschisese, acum cativa ani, o cantina pentru saraci - ieri am fost sa aflu daca mai este si, spre bucuria mea - si lauda preotilor de acolo - mai este (am "actualizat" in textul postarii). :)
      Si acesta e un adevar: sunt multi care prefera sa stea departe de cantine si de adaposturi dedicate, multumindu-se sa adune de prin gunoi, sa culeaga resturile de mancare lasate pe mesele de pe terase si sa cerseasca...
      In unele cazuri e inevitabil, categoric... Problemele celor mai multi incep inca din copilarie, chiar daca o perioada isi vad de treaba.

      Ștergere
  8. Emoționante gânduri. Așa este, dragă Diana, și ultimul om de pe acest pământ, a fost cândva bebeluș, copil, adolescent... Iar viața l-a aruncat la marginea societății, unde nimeni nu-i mai dă nicio șansă.... Sunt atâtea lucruri care s-ar putea face, totuși, pentru acești dezmoșteniți. Bine ai amintit despre datoria Bisericii de a-i sprijini pe acești sărmani. Știu că sunt multe inițiative lăudabile și mulți preoți care fac eforturi în acest sens, dar trebuie mult mai mult, la câte probleme sunt...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu ma bucur tare mult cand aflu intiativele preotilor in acest sens. Am aflat despre alte localitati unde e o implicare serioasa atat cu cei mici aflati in nevoie, cat si cu adultii...
      Si, culmea! Uitasem tocmai de Brasov! E o biserica, chiar in cartierul meu, unde e o cantina pentru oamenii nevoiasi. :) Aceasta a fost deschisa prin 2012-2013... Daca e una e posibil sa fie si altele... (pe langa cantina privata mentionata initial).

      Uneori am senzatia ca sunt sarita de pe fix. :) Ma uit la unii dintre acesti oameni sarmani, murdari, violenti uneori, si tot ce pot vedea este... copilul care au fost! Si de-ar fi la o adica, puţin i-ar pasa unui om violent ca ma gandesc la copilul care a fost... Si totusi o fac...

      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
  9. Medicii de familie ar putea face si un soi de educatie (dar ei sunt incarcati cu birocratia - scriu de-i dor degetele si abia mai au timp de consultatie; altii sunt doar grabiti). :( Si preotii ar putea sa se implice in cazul familiilor disfunctionale, si profesorii/invatatorii, dupa posibilitati - dar acestia (din observatii personale) marginalizeaza copiii famliilor sarace, ii discrimineaza, nu au rabdare cu ei (e drept ca nici nu poti "tine in loc" o clasa intreaga pentru a-i ajuta pe cei care acasa nu au conditii sa invete si nu au, uneori, nici caiete pe care sa ia notite si pe care sa-si faca tema (iar caietele "speciale" sunt scumpe si nu si le permit toti parintii s.a.m.d.)

    Lipsa dragostei parintesti, a interesului parintilor, a exemplului pe care il dau ei copiilor e important, corect (poate cel mai important aspect). Tragedia este ca unii aduc pe lume copii multi pentru a trai din mizera alocatie pentru copii - singura lor sursa de venit in unele cazuri... In comunitatile "mixte" (unde sunt si oameni mai cu stare) le e un pic mai bine copiilor de acolo (pana la un punct), dar in comunitatile sarace e jale!

    Trebuie ceva mai mult decat constientizare - trebuie implicare. Au fost cateva programe de "planificare familiala", au fost si programe pentru procurarea rechizitelor, a cartilor pentru scoala si nu numai (si mai sunt astfel de programe) dar e nevoie de mai mult, si nu doar cu ocazia sarbatorilor. Unii oameni trebuie sa invete, pur si simplu, sa se integreze in societate (fiind cel mai adesea marginalizati se simt respinsi chiar si atunci cand li se intinde o mana de ajutor - pentru ca mana pleaca si ei tot acolo raman. Poti sa iti imaginezi un caz in care unei familii sarace i s-a cosntruit o casuta, a fost mobilata, copiii au primit tot ce le este necesar pentru scoala etc. si oamenii din sat i-au invidiat si au inceput sa ii jigneasca pe motiv ca sunt "pomanagii"? S-a intamplat acum cativa ani (poate se mai intampla pe undeva).

    Ai dreptate: degeaba salvam pe oamenii fara adapost de azi daca maine altii le vor lua locul.

    RăspundețiȘtergere
  10. :( Cat de trista postarea, mi-a mers direct la suflet. Sunt de acord cu ce zici tu, deci nu pot adauga multe.
    Eu, din motive diverse, traiesc cu frica.. cand sunt singura. Nu pot merge pe strada noaptea fara sa imi fie frica. Orice persoana e suspecta.
    Vad si eu, cand ma uit la oamenii de pe strada, povesti in ochii lor. Sunt acolo, poate betivi, poate drogati, poate doar stau si cersesc, fie cum o fi au niste povesti in spate. De cum au ajuns in acea situatie, de ce vise au - ca tot omul, ce le place, ce i-ar face fericiti, ce gandesc. Sunt vieti, sunt suflete..
    Si aici, in Basel, exista un loc pentru ei, unde pot dormi, desi nu stiu exact cum functioneaza. La fel sunt locuri unde pot sa manance: in unele locuri e gratis, in altele costa 3chf (deci undeva la 3€, care aici e foarte foarte putin). E oras mare, deci se mai observa oameni pe strada, unii chiar par violenti, altii par invizibili. Am detectat si cativa romani, care canta la instrumente. De obicei sunt la statia principala. Barbatii canta, femeile cersesc ("da-i si la mama" spunea una la toata lumea, in romana). Dar eu sunt mai mereu pe la statia principala, in trecere, si i-am prins odata pe toti adunati, injurand lumea ca iata ce mizerie au facut ziua aceea. Ei bine, asta e in strainatate. Alta e in Romania.
    Pupici, o duminica linistita iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Evelyn.
      Intr-un fel, e firesc sa ne fie teama noaptea pe strada - evit sa merg singura noaptea, dar cand nu am de ales o fac fara teama, insa evit locurile "rau famate".
      Nu-mi plac cersetorii - stiu ca au viata grea, cei mai multi, si mi-ar placea sa pot face diferenta intre cei care chiar sunt saraci lipiti si cei care cersesc pentru a se imbogati - pe unii (prea putini) reusesc sa ii deosebesc... As vrea sa am puterea de a nu le da bani cersetorilor... dar sunt copii pe care parintii ii bat daca ajung acasa fara bani; mai sunt cersetorii care sunt exploatati de derbedei, pusi sa cerseasca si batuti (sau lasati sa flamanzeasca) daca nu aduc o suma anume... Si sunt batrani trimisi sa cerseasca chiar de familia din care fac parte, familii care traiesc bine si fara a-si trimite batranii la cersit...
      Cand aud "da-i si la mama" ma cam enervez. :) Stiu ca aceia au destui bani. Unii cersetori sunt insistenti, altii te injura daca nu le dai (sau nu le dai cat ar vrea ei)... Din cauza acestor categorii au mult de pierdut cei care sunt cu adevarat in nevoie... :(
      La un moment dat, in RO, erau foarte-foarte putini cersetori - unii isi imaginau ca reprezentantii statului au avut grija de ei dar, de fapt, erau plecati la cersit in strainantate. De cand multi au fost repatriati e din nou plin! Cersetorii din "blocul estic" au reusit sa tulbure existenta oamenilor din foarte multe orase ale Europei.

      Multumesc! Iti doresc sa ai o saptamana minunata! Pupici!

      Ștergere
    2. Exact, ai dreptate. E greu sa facem diferenta intre cei care chiar au nevoie si au ajuns acolo din motive diverse, si cei care cersesc cu scopul de a se imbogati. Acestia care cersesc asa nu imi plac nici mie, ii ignor. Mi-ar placea sa pot sa ajut, dar nu stiu cum sau exact pe cine. Desi sunt in Elvetia, asta nu inseamna deloc ca scot bani pe urechi :)) deci nu m-am bagat in donat bani la asociatii si de-astea. Ideea mea mereu a fost sa ajut cu ce pot si pe cine pot, cunoscand bine cauza. De prea putine ori am avut sansa.
      Imi voi aminti mereu cum odata, de craciun, parintii mei au dat unor copii, tigani, multe prajituri (eram si noi saraci pe vremea aia, chiar nu aveam mai nimic) iar acei copii au aruncat toate prajiturile pe scara blocului. M-a durut pe mine inima, fiind copila. Nu am inteles niciodata. Fiindca ei cerseau, eu aveam casa, ei aruncau prajiturile pe care eu as fi fost foarte incantata sa le mananc, ca si asa aveam putin spre deloc in frigider.
      Mi-ar placea sa ajut mai mult, dar mi-e si frica sa gresesc, sa dau de oameni rai, oameni care nu cauta ajutor, cauta bani.
      Imi cer scuze daca am facut greseli, raspund de pe telefon si nu prea sunt obisnuita sa scriu ada :)) pupici!

      Ștergere
    3. Greselile de tastare nu sunt greseli. :)

      Mi-ai amintit un episod (de fapt, cunosc mai multe) :( la fel de trist, tot cu ocazia unei sarbatori... O trupa de copii a venit cu cersitul - stiam din alte ocazii ca-i intereseaza banii, nu mancarea - asa ca le-am dat cativa lei. O vecina, varstinica, le-a oferit o caserola cu sarmale, servetele, farfurii din plastic, furculite din plastic si chifle... Ce-au facut copiii?! Au lasat sarmalele la parter, imprastiate, la fel si servetelele, furculitele, alaturi de alte alimente pe care le primisera de prin vecini... Am adunat totul, nu doar pentru a curati locul, ci pentru a nu vedea vecina, pentru a nu sti ca bunatatea ei a fost aruncata. M-a durut sufletul sa vad asta, pentru ca sunt o multime de copii care n-ar cersi desi, poate, sunt flamanzi. Iti inteleg foarte bine sentimentul.
      Daaa, unii au impresia (mai ales daca revii in RO) ca cine traieste in strainatate e putred de bogat - o mentalitate gresita, dar prea des intalnita... Eu nu dau bani niciodata celor care suna la usa si spun ca aduna bani pentru vreun caz social (in special dintre cele mediatizate la TV); pot sa-mi arate ei legitimatia legitimatiilor, ca nu le dau: banii nu se aduna asa (sau nu ar trebui sa se adune); prefer sa donez prin sms, prin virament bancar sau direct familiei care are nevoie, pentru ca dispretuiesc pe cei care vor sa adune bani pe seama necazurilor oamenilor si atunci cand suna la usa nu am certitudinea ca sunt de buna credinta.
      Pupici!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.