6 mar. 2014

Un timp sub cerul liber



Bătrânul, gârbovit de muncă și de ani, gospodărea fericit pe lângă casă, descurcându-se cu pensia mică de câteva sute de lei, după 40 de ani de muncă în agricultură, ca tractorist. Sătenii îl stimau pentru hărnicia lui, pentru puterea de a zâmbi deși viața a fost crudă cu el.

Soția i-a murit când fetița lor avea vârsta de 8 ani. A crescut-o singur și a dat-o la școală, muncind și pentru alții după ce termina lucrul zilnic doar pentru că dorea o viață mai bună pentru copilul lui, așa cum plănuise cu draga lui soție. Chiar și după atâția ani, lăcrima când se gândea la ea. Nu se mai căsătorise, dedicându-și viața copilei pe care a reușit să o educe bine și să îi insufle dragostea de învățătură și de oameni. Când a venit pe lume nepoata a fost cel mai fericit bunic! În fiecare vară se bucura de micuța care îi amintea de soție și de fiică.

Când fiica lui a murit, într-un accident de circulație, lumea s-a prăbușit din nou pentru el, dar s-a agățat cu disperare de nepoată și a depășit momentul. Ginerele s-a recăsătorit și a plecat în alt oraș, luând cu el și nepoata. Bătrânul se consola citind scrisorile pe care i le scria nepoțica încă din primii ani de școală. Când ginerele a murit, de tânăr, nepoata s-a mutat la el. Era studentă acum, frumoasă ca și mama, ca și bunica. S-a îndrăgostit și s-a căsătorit în ultimul an de facultate, locuind cu soțul în casa bunicului. Familia nu a fost de acord cu alegerea ei pentru că băiatul venea din altă zonă a țării și nu-i cunoșteau părinții; știau doar că era sărac lipit pământului - locuia într-o cameră de cămin primită de la întreprinderea unde lucrase cândva și pe care a reușit să o cumpere după căsătorie. Muncea în construcții când l-a cunoscut, dar l-a ajutat să își schimbe locul de muncă, angajându-l la instituția publică unde lucra. Era foarte îndrăgostită de el și bunicul a renunțat să comenteze ceva, știind că dragostea e importantă în căsătorie și băiatul părea gospodar. Mai apoi s-au mutat cu chirie în oraș, să fie mai aproape de locul de muncă. El și-a vândut camera și au cumpărat o mașină scumpă. Un timp, nepoata nu și-a mai vizitat bunicul și ce bucuros a fost el când, după câțiva ani, ea a reînceput să îl viziteze, să facă ordine în casă și în curte. Într-o zi l-a rugat să le vândă lor căsuța pentru că ar vrea să o renoveze și soțul să nu se simtă nedreptățit, pentru că va contribui și el financiar. L-au asigurat că, prin contract, îi vor fi asigurate adăpostul și întreținerea până la sfărșitul zilelor. Bătrânul a stat să se gândească, a mai întrebat vecinii, a întrebat un notar și s-a convins că totul va fi în regulă. Încredere în nepoată avea, dar în soțul ei nu prea - îl vedea cum strânge totul, cum vrea să aibă cât mai multe proprietăți, cum își cumpără obiecte scumpe - cum fac toți cei care n-au avut nimic și când ajung să își permită ceva nu se mai satură, ba chiar se și îndatorează pentru a acumula obiecte.
Au făcut contractul și nimic nu s-a schimbat: nepoata venea în continuare să îl vadă, însoțită de soț, care meșterea mereu câte ceva prin casă. Într-o zi l-au rugat să se mute cu chirie, să inceapă renovarea  căsuței, să îi mai adauge o cameră. Bătrânul n-a prea vrut la început să plece din casa lui într-o garsonieră la oraș dar pentru că nepoata insista, spunându-i că soțul e supărat pe ea, pentru că nu poate aduce muncitori să lucreze zi-lumină la casă dacă bătrânul e acolo și dacă nu vrea să-l convingă să accepte aranjamentul el preferă să plece și să-și caute împlinirea în altă parte. De dragul nepoatei bătrânul a acceptat si au mers la notar, să renunțe la dreptul de uzufruct - pentru a evita o mulțime de alte înțelegeri privind cheltuielile cu renovarea - deoarece i se asigura o locuință cu chirie, chirie pe care ei au plătit-o trei luni în avans. Un an a stat bătrânul în garsonieră, la bloc. Și-a făcut câțiva prieteni care îi țineau de urât, mergea în parc, la plimbare... Între timp nepoata plecase să lucreze în străinătate, pentru ca soțul rămăsese fără muncă și nu se mai descurcau doar cu un salariu să termine renovarea casei bătrânești. Un timp i-a scris bătrânului, dar apoi nimic. Când nici bani pentru chirie nu mai veneau de la soțul nepoatei bătrânul a început să se îngrijoreze, pentru că proprietarul îl amenința cu evacuarea. Vara s-a descurcat, dar la venirea iernii banii nu-i mai ajungeau și pentru întreținere și pentru chirie, alimente și medicamente. O lună i-a permis să rămână fără a plăti chiria, dar când vremea s-a mai încălzit, proprietarul l-a rugat să plece. A încercat bătrânul să se înțeleagă cu soțul nepoatei și el îi spunea că ar vrea să-l ajute dar nu mai are bani, însă nu i-a dat adresa soției sau un număr de telefon și nici în casă nu i-a permis să stea, invocând contractul și renunțarea la uzufruct. A dormit bătrânul câtva timp prin vecini, dar cât să-l țină și aceștia? Băiatul unui vecin, avocat, a studiat situația și i-a spus că la judecată prea multe șanse nu sunt, conform actelor pe care le are, deoarece în contractul de închiriere nu scria că nepoata și soțul se obligă să plătească ei chiria și nu era menționat nici faptul că ar urma să se mute din nou în casa pe care a vândut-o nepoatei. Nu voia mila nimănui, era prea mândru. Atunci a luat drumul pribegiei, venind regulat la oficiul poștal să-și ridice pensia amărâtă care nu-i permitea să plătească și o chirie pe undeva. Până când n-a mai venit. L-au luat cu ambulanța de pe stradă și l-au dus la spital, de urgență. De acolo a ajuns într-un cămin. S-a întremat, dar nu mai avea putere să meargă să-și ridice pensia. O asistenta cu suflet mare l-a ajutat și a început să primească pensia la adresa azilului. Tot ea i-a crezut povestea și fără să-i spuna ceva a pornit să o caute pe nepoată. Mare a fost bucuria bătrânului când și-a văzut nepoata, care lăsase totul baltă și a pornit spre țară pentru a-și ajuta bunicul. Încerca să o liniștească, să-i oprească lacrimile grele care-i tulburau frumoșii ei ochi. În chiar acea zi l-a luat cu ea acasă și a înaintat cererea de divorț. Grea perioadă au parcurs amândoi până la finalizarea divorțului, dar mai ales a partajului. Au reușit să scape de veneticul coate goale și au putu zâmbi din nou în casa bătrânească doar pe jumătate renovată. Vecinii i-au ajutat cu munca și au terminat casa - o casă frumoasă, renovată cu dragoste, care e numai a lor.

După ce a bântuit pe străzi aproape un an bătrânul povestește zâmbind peripețiile prin care a trecut, spunând că a întâlnit oameni cu mult mai nefericiți decât el, oameni care l-au ajutat să supraviețuiască și l-au ținut departe de alte necazuri. Toți s-au bucurat când i-a vizitat să le spună că s-au înșelat și că nepoata nu l-a lăsat în stradă - cum ziceau ei - când a aflat ce i s-a întâmplat. S-au bucurat de darurile în haine și alimente, dar nu i-au cerut ceva; doar s-au arătat fericiți și au binecuvântat-o pe fată. El zâmbea mândru: știa ce copil crescuse și nepoata nu putea avea decât același suflet frumos ca al fiicei lui.

16 comentarii:

  1. Bună Diana!
    Foarte tristă povestea ta dar, este bine ca are un sfârșit fericit!
    Îți doresc o primăvară minunată și plină de bucurii!
    Pup cu mare drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena!
      E una dintre putinele povesti pe care le cunosc si care a avut un final fericit.
      Multumesc, la fel!
      Zile fericite iti doresc!
      Imbratisari cu drag!

      Ștergere
  2. Draga mea Diana, ce mi-ai facut?! Sunt la serviciu si am citit povestea si au inceput sa-mi curga lacrimile fara sa-mi controlez sentimentele. Tare m-a miscat povestea! Superb ai povestit-o! Si acum ma intreaba colegii vazandu-ma cu telefonul mobil in mana si cu lacrimi in ochi, daca am primit vre-o veste rea ;) Le spun, nu - doar m-a emotionat o istorioara...
    Te pup draga mea. O zi minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, Carmen, n-am vrut... :( Cand am recitit "notitele" si mie mi s-a strans putin inima... Sunt prea multi oameni cu povesti triste... Prea multi... Si atat de putine putem face pentru ei si pentru atat de putini... Si unii ma intreaba - cu ironie - de ce imi pasa mai mult de animale si mai putin de oameni!? Ce oameni stupizi! Cui ii pasa mai mult de animale decat de oameni? Dar mai multe putem face pentru animale decat pentru oameni - animalele se lasa ajutate. Pe mine m-a afectat foarte mult perioada cand am fost voluntar... De aceea am si renuntat, in 2008...
      Imbratisari cu drag, de la trio! :) Multumesc! Zile fericite iti doresc!

      Ștergere
  3. O istorioara foarte frumoasa si asa cum spune Elena, noroc ca are sfarsitul fericit!
    Acum ma faci sa ma întreb ce so fi ales de casa bunicilor mei! :((
    pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E una dintre putinele povesti pe care le cunosc si a avut un sfarsit frumos... Pe barbatul acela l-am intalnit in zona garii din oras, intre alti oameni fara adapost... Mai tarziu am aflat, tot de la un om al strazii, ca si-a regasit linistea si... am mers pe fir. :)
      Oooo... Sigur a intrat cineva in posesia casi daca nu ai deschis succesiunea... :(
      Pupici cu drag!

      Ștergere
  4. Ce poveste frumoasa, pentru un moment am crezut ca va avea final trist si ca el nu isi va mai reintalni nepoata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost unul dintre cei care au avut la cine si unde sa se intoarca... :) Altii n-au avut parte de dragoste spre sfarsitul vietii... Sau, poate au avut... si n-am inteles eu. :)

      Ștergere
  5. O poveste reala pentru ca astfel de cazuri se intampla atat de des acum, insa ma bucur ca are un happy end.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot mai des pare sa se intample... Din fericire, multi au cate o casuta la tara si se mai descurca, dar altii se tot muta cu chirie, in camere tot mai mici si mai ieftine si tot mai greu se descurca... :(
      Si mie imi place "cand totul se sfarseste cu bine". :)

      Ștergere
  6. O poveste de viata plina de invataminte! Emotionanta "istoria" acestui om, cu atatea grele incercari Bine ca s-a terminat cu bine. Era pacat sa sfarseasca parasit si dezamagit de toti. Si cati n-or mai fi la fel ca dansul....
    Zile frumoase, draga Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am scurtat povestea cat am putut, sa evit amanuntele, dar multe a indurat sarmanul... E ingrozitor cat sunt de multi! Unii au, totusi, un acoperis deasupra capului, dar peretii sunt plini de igrasie, ingheata in casa, iarna... Si tragedia este ca unii mai au copii care i-ar putea ajuta, mai au nepoti... Insa unii spun ca nu-i intereseaza, pentru ca n-au fost... parinti buni, si asteapta sa moara si sa le vanda casele... :(
      Zile fericite iti doresc, Alex, cu drag!

      Ștergere
  7. Se pare ca cei mai multi dintre acesti batrani ramasi pe drumuri au copii; cumva, s-au bazat prea mult pe cei apropiati.
    Doamne, fereste !
    Se poate intampla oricand, oricui....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte adevarat ca se poate intampla oricui...
      In caminele de batrani, in special, sunt multi care au copii, sau doar nepoti, si, totusi, nu sunt vizitati. Au fost scosi din casa si dusi acolo... Dar, de bine de rau, au un acoperis deasupra capului si ceva de mancare... Altii au ajuns in strada...

      Ștergere
  8. Daurel are dreptate. Se poate intampla oricand, oricui.
    Eu nu pot sa zic ca e frumoasa povestea fiindca e foarte trista. Dar ma bucura ca bietul om n-a ramas totusi pe drumuri. Cred ca lumea e plina de astfel de povesti. M-a durut sufletul...
    Am intalnit si eu de curand un om care era intr-o situatie aproximativ asemanatoare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Infioratoare ar putea fi soarta batranelului de care scrii daca nimeni nu-i va intinde o mana de ajutor...
      Sunt prea multe cazuri de batrani lasati pe drumuri... Daca un copil ar mai putea fi salvat, cu batranii e mult mai greu si pentru ca au mai multe nevoi...
      N-o sa inteleg vreodata cum au unii inima sa-si dea parintii (sau bunicii) afara din casa si sa nu le mai pese de soarta lor... :(
      Atata jale in lume... Si, cred, e atat de usor sa fim... umani... Sunt, evident, si cazuri speciale, cand alcoolul i-a dus la dementa pe unii, dar chiar si pentru acestia ar exista un remediu, cu mai multa implicare a celor de la asistenta sociala... Pe de alta parte, stiu si cat de greu este sa ajungi la constiinta unui om aflat in astfel de situatii... E nevoie de timp, de rabdare si - din pacate - de bani...

      Ștergere