Pagini

2024-01-18

Adultii astia! Greu cu ei

o carte langa o papusa inalta, cu par lung si blond, cu ochi albastri, imbracata cu bluza pufoasa alb si roz si pantaloni roz din jerse
Adulții ăștia! au determinat absenta mea pe aici, de luni pana acum.

Adulții ăștia! e un roman scris de Caroline Hulse în 2018, apărut și la noi tot în 2018, la Editura Corint Books, tradus de Alexandra Fusoi.

E genul de roman pe care nu l-aș cumpăra, de regula, fiind axata mai mult pe genurile thriller, polițist, conspirații, război etc. (pe scurt: acțiune – ficțiune sau nu). La fel și în cazul filmelor. Asta nu înseamnă, totuși, ca n-am citit multe, multe, multe alt gen (cel mai des evit romanele așa-zise de dragoste, romanele despre oameni care lupta cu boli grave etc. și, din 2020, nu ma mai interesează romanele/filmele cu și despre fel de fel de pandemii (dacă nu sunt cu... zombi).

Am făcut aceasta lunga introducere pentru a va spune ca sunt de acord cu ceea ce s-a scris în Daily Mail despre acest roman:

Experiența m-a învățat ca acele cărți din cititul cărora ți-e cu adevărat greu sa te oprești sunt foarte, foarte rare. Ei bine, aceasta este una dintre ele, o comedie de moravuri contemporane originala și extrem de inteligenta.

Chiar nu ma așteptam sa ma prindă. Am început-o cu reticenta, sa nu zic prejudecăți, pentru ca pe prima coperta scrie:

Doi părinti divorțați. Fiica lor. Noii lor parteneri de viața. O sărbătoare în familie... într-un fel sau altul. Ce-ar putea merge prost?

Ceva va merge prost, ni se spune – indirect – înainte de a deschide cartea.

Fiica, Scarlett (în vârsta de 7 ani, parca), e crescuta de mama ei, Claire Petersen avocata, o tipa echilibrata, și de partenerul acesteia: Patrick Asher, genul de tip obsedat de sănătate, de aspect, care-și, dorea sa participe la triatlon și se antrena în secret deoarece știa ca partenera nu ar fi fost de acord, și nu părea foarte încântată nici de diversele lui antrenamente zilnice.

Tatăl copilei, Matt Cutler, un tip care încă nu se maturizase, la cei treizeci și ceva de ani ai lui, și partenera lui: Alex, cerebrala, cercetătoare într-un laborator.

Romanul începe cu o scurta descriere despre locul în care familia extinsa amintita mai sus va petrece câteva zile, de Crăciun:

Happy Forest este locul ideal pentru destindere. (...) Aici, la Happy Forest, veți avea parte de amintiri care va vor însoți toată viața.

Pe pagina imediat următoare, transcrierea unui convorbiri telefonice cu operatorul de la urgențe:

Operator (O): Urgentele, ce serviciu?
Femeie (F): Avem nevoie de o ambulanța în parcul de vacanța Happy Forest.
O: Va aflați în pericol?
F: Vă rog, grăbiți-vă! Suntem în poligonul de tras cu arcul de lângă grota lui Moș Crăciun, peste drum de locul de fumat al spiridușilor.
O: Trebuie sa știu dacă va aflați în pericol in acest moment. E important.
F: Nu sunt în pericol, dar avem nevoie de o ambulanța. A fost rănit. A fost un accident. (...)

Apoi începe povestea, cu Matt și Alex, el spunându-i ei despre excursia pe care ar fi organizat-o Claire: toți cei patru și Scarlett. Scarlett îl plăcea mult pe Patrick, care se ocupa de ea, ii citea povești, o învăța reguli de buna-purtare în societate, reguli pe care Matt, tatăl, le ironiza. Dar n-o prea plăcea pe Alex, iubita tatălui, pe motiv ca era om de știința și oamenii de știința – se știe – fac experiențe pe animale iar ea, Scarlett, avea un prieten imaginar, Posey, un iepure de pluș aproape în întregime mov, diferite fiind burta și coada, albe – și o pata roșie, eticheta pe care scria Made în China.

Alex, cea prea calculata...
Matt fusese cel de-al doisprezecelea tip cu care avusese întâlnire în anul în care se despărțise de Steve, cel cu pelerina de Sherlock Holmes și cu unghii îngrijite, și se dovedise, cel cu o dispoziție intolerabil de proasta.

Alex își înregistra toate întâlnirile într-un tabel. Nu poți face experiențe de genul asta fără niciun fel de control. Își dăduse seama, încă de la început, de riscul inerent al întâlnirilor aranjate pe internet – cu fiecare întâlnire, așteptările ei aveau sa crească, pentru a justifica alegerile anterioare. În același timp, capitalul ei de întâlniri se reducea, din cauza vârstei tot mai avansate și a dimensiunii tot mai reduse a pieței netestate.

Era o situație brutala, dar Alex era realista. Așa ca își făcuse un tabel, ca să se asigure ca ia deciziile optime.

Întâlnirile pe internet erau, după părerea lui Alex, echivalentul în condiții de laborator al vieții reale, ca și cum ar fi dezvoltat o relație într-un vas Petri. Și, când faci așa ceva în condiții de laborator, faci deținând cunoștințele, cu evaluări corespunzătoare și eșantioane de control. În laboratorul lui Alex nu era loc de subiectivism egoist.

Mai sunt și alte personaje dar, cu o singura excepție, celelalte sunt prezentate doar în treacăt, abia schițate, dar schițate atât de bine încât am avut senzația ca am sărit vreo pagina unde era vorba despre ele.

Pe lângă ideea romanului si stilul in care e scris, mi-a plăcut absenta acelor descrieri lungi ale mediului înconjurător, descrierea amanutita a personajelor. Le descrie, dar din loc în loc; le descrie gesturile. Nu ma pricep la recenzii așa ca scriu cu_cuvintele mele: nu m-a plictisit cu descrieri, dar mi-am putut face o idee precisa (vorba să fie, pentru ca e subiectiva afirmația) despre personaje, despre cabana în care erau cazați, despre parc și despre celelalte – ca și cum aș fi urmărit un film.

E un roman foarte... aerisit; cursiv, fără floricele. Am zâmbit mult, m-am încruntat pe alocuri, mi-am spus de câteva ori haida-de! doar in filme! (și cărți).

Autoarea a conturat foarte bine - din punctul meu de vedere – câteva tipologii contemporane.

Mi-a plăcut romanul. Recunosc: nu e genul pe care l-aș reciti, mai ales ca nu am cum să-l uit, fiind o poveste de viața mai altfel. Sau, dacă uit despre ce-i vorba, mi-aș reaminti urgent (inclusiv unele amănunte) de la primele pagini.

Înscriu aceasta postare în tabelul jocului Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colt.

Cartea este prezentata de Daisy. Romanul a fost trimis de Daniela (Blogul Danutei), dar Daisy este cea care a însoțit celelalte daruri și a avut parte de o mica aventura. Despre mica aventura și celelalte daruri urmează sa scriu. Mulțumesc, Daniela!

2024-01-13

Zaharul cel de toate zilele

În general, arterele blocate, atacurile de cord, diabetul, cancerul s.a. sunt riscuri pentru sănătate care sunt asociate cu stilul de viața și cu dieta de astăzi. Sunt numite de unii boli moderne. Hm. Cei care studiază mumiile egiptene poate ca n-ar fi de acord. Ei au publicat studii în care au documentat aceste boli la mai multe mumii cercetate. Unele papirusuri (ale medicilor antici) descoperite se refera la simptomele diabetului. De ce nu i-as crede pe acesti cercetatori? Pentru ca nu apar la televizor?

tort de frisca ornat cu ciocolata si fructe mici rosii
(v. nationalgeographi.com; smithsonianmag.com; huffost.com s.a.)

Creierul străvechi, instruit de selecția naturală de-a lungul a milioane de ani, când zahărul era o raritate importantă pentru supraviețuire, spune: Tort. Vreau tort. Mmm, tort. Dă-mi tort. Noul creier, educat de cărți și medici pe parcursul a doar câteva decenii, în care zahărul s-a găsit din belșug, spune: Nu, nu. Fără tort. Nu e voie. Te rog, nu mânca tort (Richard Dawkins)

Descoperind zisa lui Richard Dawkins, zaharul a ajuns și la Citate favorite, jocul gazduit de Suzana pe blogul Floare de colt.

Oamenii s-au bucurat de dulciuri aproape de la începutul aparitiei lor (a oamenilor). Glucoza, se știe, este combustibilul creierului - în exces dăunează, evident (ca toate excesele) dar de aici pana la a sugera ca (si) zaharul este ucigaș ar trebui să fie cale lunga.

Ori iubești zahărul, ori te înșeli (a zis habar n-am cine, dar nu-l contrazic)

Organismul uman se descurca dacă nu îl îndopăm cu zahăr, dar e nevoie de o dieta echilibrata și... de un om sănătos. Unii susțin ca jumătate din glucoza din organism (zaharul din sânge, altfel spus) e necesara pentru o buna funcționare a creierului.

Sincer, nu am încredere în nicio dietă care nu permite zahăr. (Bethany Frankel)

Zaharul este una dintre cele mai vechi marfuri din lume (o arata documentele) și, la un moment, dat a fost atât de scumpa încât era închisă în seif pentru zahăr. Se spune ca zaharul datează din anul 8000 i.Hr..

Orice prăjitură are zahăr. O prăjitură fără zahăr este un biscuit. (Gary Gulman)

Probabil ca, atunci când strămoșii din caverne ai omului au gustat fructele de pădure si/sau mierea au experimentat o energie deosebita.

Afinele, căpșunile și murele sunt adevărate super-alimente. În mod natural dulci și suculente, fructele de pădure au un conținut scăzut de zahăr și sunt bogate în nutrienți – sunt printre cele mai bune alimente pe care le puteți mânca. (Joel Fuhrman, în High on Sugar)

Zaharul pe care îl folosim în mod curent e un dizaharid numit sucroza; e alcătuit din doua molecule: una se numește glucoza (50%), cealaltă fructoza (50%) - cea din urma face rău în cantități mari. Glucoza e folosită de toate celulele din organism, fiind arsă pentru energie, și e vitala pentru organism – când nu primește din exterior, organismul e capabil sa sintetizeze glucoza prin procesul de glucogeneza. Fructoza poate fi metabolizata numai prin intermediul ficatului – acesta ar putea sa nu fie capabil sa o folosească pe toată pentru energie, dacă e prea multă, și ce nu-i trebuie transforma în grăsime (se poate întâmpla la fel și cu glucoza, dar probabilitatea e mai mica).

(v. aici: https://nutriblog.ro/943/peste-50-de-denumiri-diferite-pentru-zahar.html)
Extazul este un pahar plin cu ceai și o bucățică de zahăr în gură. (Aleksandr Sergheevici Pușkin)

Și în vechime, alimentația oamenilor era bogată în carbohidrați însă aceștia proveneau din fructe, legume, fasole și miere, în timp ce ai noștri provin din zahăr rafinat și făină fin prelucrată – zic unii. Dar asta nu i-a scăpat de boli de inima, vasculare, diabet, forme de cancer – dupa cum pare ca dovedesc cei care studiază mumiile.

Medicii din secolul al XVIII-lea prescriau pastile de zahăr pentru aproape orice: probleme cardiace, dureri de cap, durerile travaliului, nebunie, bătrânețe și orbire. Prin urmare, expresia franceză ca un farmacist fără zahăr însemna ca cineva este într-o situație total fără speranță. (Tom Reiss)

Zahărul e dulce, dar nu-l poți mânca în fiecare zi. (proverb armenesc)

Știu și eu, dacă poate sau nu fi mâncat în fiecare zi? Excesul dăunează, am mai scris. Hm. Unii au impresia ca au în dieta alimente fără zahăr... Doar iluzie, în foarte multe cazuri. Zaharul (de fapt, îndulcitorii) din alimentele procesate pe care le cumpăram, din sucuri s.a. are peste 50 de denumiri, intre care: sirop de porumb, sirop de agave, sirop de orez, sirop de malț, lactoza, fructoza, maltodextrina, caramel, zahăr brun, zahăr de cocos, dextran. Altfel spus: cine vrea să fie sigur ca mănâncă fără zahăr ar trebui sa cam știe toate denumirile. Cine vrea dulciuri cu procent egal de glucoza și fructoza (intre altele) ar trebui sa facă dulciurile în casa – ușor de zis, mai greu de făcut, în foarte multe cazuri.

Unii, în lupta lor obsesiva împotriva zaharului au ajuns sa spună ca suntem atât de dependenți de zahăr încât, de exemplu, când vedem un animal drăgălaș spunem ce dulce este. Cât de greșit este, în acest sens, următorul proverb persan:

Învăţătorul este zahăr brut, elevul devine zahăr rafinat.

Apoi, vorba lui Ralph Nader:

Dacă Dumnezeu nu ar fi vrut să mâncăm zahăr, nu ar fi inventat stomatologii.

Organismul unor oameni procesează mai bine glucoza și fructoza, al altora mai greu spre deloc. Dietele nu pot fi identice pentru toti oamenii.

2024-01-12

Reflexii la poarta. Reflexii in oglinda

Mi-a plăcut mult ideea de a imagina fosta Poartă Principală a Cetății Brașov printr-o rețea de luminițe strălucitoare. Cumva, e ca o poartă fantomatică.


fosta Poarta Principala a Cetatii Brasov imaginata prin ghirlande luminoase de sarbatori in ianuarie 2024
(autor foto D.F., 1 ianuarie 2024)

Am ales poza pentru jocul Reflexii în Oglinda, găzduit de Carmen pe blogul Intre vis și realitate.


Fosta Poarta Principala a Cetatii Brasov

În anii 1970 a fost modernizata strada Republicii (Ulita Căldărarilor, numita pe la început, apoi a Porții) și pe noul pavaj au fost marcate contururile zidului exterior al bastionului de poarta și al turnului interior. Cei care au refăcut pavajul în anii 2005-2006 au reluat inițiativa.

Cu ocazia Sărbătorilor de Iarna din acest an (poate și în alți ani dar n-am băgat de seama) a fost imaginata Poarta cu luminițe.

Aici a fost, cândva, Poarta Principală de acces în cetate. Ca și Poarta Vămii (în capătul dinspre Livada Postei a străzii Mureșenilor de azi), Poarta Principală avea un pod mobil peste apă. Grav afectată de incendiile și cutremurele din 1605, 1620, 1681, 1689, 1701, refăcută intre 1724-1725, a fost afectata serios de cutremurul din 1802. Fiind în pericol să se prăbușească, a fost dărâmată în 1857.

Pe o parte din zona vechii porți a fost construita Vila Kertsch (construita intre 1886-1887), dărâmată și înlocuită, în anii 1970, turnul rotund Modarom (vila fusese grav afectata de cutremurele din 1916 și 1940, și mai apoi de bombele Aliaților, în 1944). Tot în zona unde a fost Poarta au fost ridicate noua primărie a orașului (azi, sediul unor agenții și magazine) și Școala de meserii (azi Regionala CFR Brașov).

2024-01-07

Am făcut un nou blog

papusa in decor hibernal
Încă de la sfârșitul anului 2022 m-am tot gândit la un blog nou, unde să fie doar lucru manual, dar n-am prea avut timp și pentru asta, deși – practic – nu durează mult configurarea unui blog fără pretenții. Nu știu dacă am făcut bine sau nu, dar cred că-mi voi da seama în cel mult o luna!

Am ales sa fac noul blog pentru ca prea am amestecat mere cu pere și cu altele și a ieșit un amestec fără gust prea bun. Nu voi transfera postările de până acum, care au legătura cu lucrurile făcute de mâna; mi-ar plăcea sa fie toate pe noul blog dar e o munca imensa și nu voi avea timp sa modific toate legăturile interne. În 2022 am început o pagina în care sa scriu toate cele pe care le-am lucrat pana acum – un fel de cuprins – dar lucrând rar la aceasta pagina am avansat greu (de renunțat, nu renunț). Am ales sa fac un blog nou și pentru ca am sentimentul ca e ceva mai organizat ceea ce voi face de acum înainte. În plus, ar fi un blog unde – din punctul meu de vedere – ar fi... armonie și atât. Hm. E un fel de plan, altfel spus, sa particip la jocurile de îndemânare și creație la care am participat și până acum:

Pe de alta parte, am și un sentiment de... dedublare; ca și cum aș avea... dubla personalitate și acum fiecare personalitate va acționa independent. 😄

Cum ma voi descurca și cu noul blog Amator creativ (deloc inspirată denumirea, dar n-am gândit-o prea mult!) și cu celelalte, nu știu. Dacă voi reuși să mă descurc înseamnă ca am început să mă organizez cu succes. Dacă nu funcționează, dacă nu-mi place, revin la forma de până acum. Mi s-a părut important și să despart joaca, creativitatea, de politica, de cârcoteli și de ceea ce mai scriu pe acest blog. Încă nu sunt sigură dacă e bine, dacă e comod.

La acest moment noul blog are o postare despre mesagera Provocărilor verzi.

Imaginea de aici este felicitarea virtuala primita de la Rux (Copilărim) în acest an. Voi mai publica aici câteva pagini despre premiile primite de la Rux – le-am primit pentru ce am publicat aici, aici se potrivesc cel mai bine.

Va rog, dat-mi de stire: va incurca un blog separat pentru jocuri? Multumesc.

2024-01-06

Trecerea dintre ani

A fost cea mai crâncenă trecere de la un an la altul! Dar când mi-o fi mai rău așa vreau să-mi fie! Puntea s-a sfărâmat sub picioarele mele! A fost un Revelion cum n-a mai fost până acum, în cazul meu!

fata cu durere de masea
Povestea începe în zorii zilei de 31 decembrie, când mă trezește.... o durere de măsea! Am crezut ca visez, și insistam ca e vis și voiam sa dorm mai departe, dar durerea era reala! De unde, bălării, durere de măsea când știam ca nu am carii netratate?! O fi una noua?! M-am ridicat din pat și-am bântuit prin casa pe vârfuri, sa nu-i trezesc pe ceilalți, dar n-am găsit pastile potrivite sa anihileze astfel de dureri. Pentru ca nu ne pastilăm de regula nu aveam pastile... (va trebui sa rezolv chestiunea, sa fiu mai atenta, ‘ca niciodată nu se știe).

Când s-au trezit ceilalți, durerea se mai potolise – de la sine, de la zeama de lămâie, de la ceai de mușețel... Habar n-am. Am primit o pastila, și-a trecut durerea. Nu simțeam deloc oboseala, deși dormisem doar vreo trei ore.

Pe la ora 17 am pus cartofi la fiert, sa fac eu pireu... La ora 19 veneau ceilalți invitați. Am reușit sa ajung pana la zdrobirea cartofilor și a început durerea de măsea! Stomatolog de urgență... Am sunat dentista la care merg de regula, dar era la Sinaia și, nu, nu știa vreun coleg dispus sa alea-alea. Au găsit pe net trei numere de telefon, dar nu răspundea nimeni... pentru urgențe. La veterinar au răspuns, într-o alta noapte de Revelion, cu vreo câțiva ani înainte (asta așa, ca fapt divers).

Timpul trecea, durerea creștea în intensitate. Acum ma dureau toți dinții din partea de jos, stânga (jumate din maxilarul inferior altfel spus). Asta nu putea fi durere de dinți în sensul clasic, ci vreo nevralgie... Am primit o pastilă folosită în astfel de cazuri. Un pic, s-a domolit durerea, era suportabilă, dar pentru scurt timp. Devenise și mai puternică! Nu știu cum să descriu durerea și nici cu ce să o compar. Aveam senzația că-mi ies ochii din cap și nivelul adrenalinei era atât de ridicat încât cred că aș fi reușit să îndoi un drug din oțel. Am apelat la toate leacurile băbești pe care le cunoșteam, dar cu rezultate slabe. Mă durea și capul, la un moment dat, în partea stângă-spate pe unde sunt sinusuri... Eram tot mai convinsă că nu e de la vreun dinte durerea. Alte căutări pe net, după leacuri băbești. Am încercat tot ce-au găsit. Și, în sfârșit, unul și-a făcut efectul! (sau toate la un loc, dar fiind ultimul am zis că acela-i?! Nu mai contează): ceai de mușețel și bicarbonat (nu scriu rețeta/combinația pentru că nu vreau s-o aplice careva fără a o citi cu atenție).

Trecând durerea a scăzut și nivelul adrenalinei și... am început să mă comport ca un narcoleptic: să adorm în timp ce vorbesc! (nu chiar așa, dar nici departe n-am fost). La ora 23 m-au trimis în dormitor, unde am dormit lemn până pe la miezul nopții fără zece minute, când m-au trezit, să nu intru dormind în noul an. După focul de artificii – și șampania la care doar am privit – m-am întors la nani și am dormit până la ora nouă seara! Cred ca în 31 decembrie 2023 și 1 ianuarie 2024 am dormit mai mult decât în tot anul 2023 (sigur, exagerez, dar...)

Am fost clovnul nopții, după ce a trecut durerea. Au râs cu lacrimi de modul în care adormeam instantaneu. Cu această ocazie au avut ocazia de vedea ceva inedit. Haa-ha! Acum îmi vine și mie să râd. N-am mâncat nimic și am gustat doar o gură de pepsi.

În 15 ianuarie am programare la dentist, dar știu de pe acum că nu de la dinți mi s-a tras. Bănuiesc că a fost nevralgie – cu o zi (sau două?) în urmă, pentru că mă grăbeam - ieșisem din casă cu părul neuscat bine, după spălare. Graba strică... Revelionul.

2024-01-05

Reflexii in sfere. Reflexii in oglinda

O fotografie făcută (nu de mine!) într-o frumoasa zi de toamna de la mijlocul lunii decembrie 2023, în parcul Nicolae Titulescu.

globuri aurii si rosii, beteala aurie pe ramurile unui brad din parcul Nicolae Titulescu, Brasov

Sursa foto FB: © Brașov, orașul sufletului meu

Fotografie dedicata jocului Reflexii în oglinda găzduit de Carmen pe blogul Intre vis și realitate.

2024-01-04

Casa roz. Puzzle 3D

În cutia cu minuni de la Rux am descoperit și minunea de mini-puzzle 3D cu o casa roz, un copac, doi copii și o pasăre albastră.

puzzle 3D: o casa roz, o fetita, un baiat, o asare albastra in colivie, un pom fructifer

Pe cadrul unde erau prinse piesele pentru casa roz (puzzle 3D) e scrisa o poveste scurta, după piesa pentru copii L’Oiseau bleu (Pasărea albastră) publicata în 1908 de dramaturgul și poetul belgian Maurice Maeterlinck.

Am citit povestea, dar nu o pot reproduce (prin copiere) deoarece – isteață cum sunt – cadrul în cauza l-am lăsat în cutia unde au fost daruri și aceasta e în cutia pe care am așezat bradul (sa fie mai înalt).

Oricum, este vorba despre Mytyl și Tyltyl, fiica și fiul unui tăietor de lemne, care sunt trimiși de o zână sa caute Pasărea Albastra a Fericirii. Cei doi copii trec prin mai multe ținuturi, au tot felul de aventuri, întâlnesc copii mai bogați (dar nu-i invidiază pentru ceea ce au) și tot așa, dar nu găsesc Pasărea Albastră a Fericirii așa ca revin acasă, unde constată ca Pasărea Albastră a Fericirii era chiar în ograda lor, în colivie. Și vor face o mare bucurie copilului bolnav din vecini, oferindu-i în dar pasărea lor albastră.

Cu sau fără poveste, am montat acest puzzle cu mare plăcere – mai repede decât ma așteptam (mai puțin de o oră). Sunt numai 24 de piese, dar nu a fost foarte simplu, având în vedere ca e premiera pentru mine montarea unui puzzle 3D.

Casa roz are o înălțime de 10,5 cm și în timp ce o montam nu ma puteam gândi la nimic. Abia după terminare am început să-mi imaginez ca aș putea s-o mobilez cu piese confecționate conform indicațiilor din cartea a cărei fotografie e mai jos, primita tot de la Rux (cartea, nu fotografia).

carte cu indicatii confectionare mobilier pentru papusi

O idee trecătoare, pentru ca e micuță casa și ar trebui s-o las fără acoperiș pentru a se vedea mobilierul, de sus.

Didi, probabil, din colțul ei, se gândea la același lucru: cum sa mobileze. Sau poate nu.

casa roz cu gard, gradina, om fructifer si papusa mica imbracata in alb, cu fes rosu, fular in dungi albe, rosii si saboti negri

Draga de Rux a scris etichete pentru fiecare premiu-cadou oferit, dar scoțând minunile din plicurile în care le-a ordonat Rux am amestecat etichetele... Altfel spus: nu prea mai știu care minune e premiu pentru care provocare la care am participat...

Mulțumesc, Rux!

2024-01-03

La oficiul postal nu sunt timbre postale

Va puteți imagina ca la Poșta nu sunt timbre poștale?! E realitate. (fiscale or avea?!)

La începutul săptămânii în care a fost Crăciunul am cumpărat câteva felicitări pe care voiam sa le trimit prin lume. Cautasem ceva anume – am găsit, deși am fost nevoită sa cumpăr câteva felicitări identice (variațiuni n-a fost chip sa găsesc, și-am căutat serios) – și după ce le-am luat a urmat firescul: timbrele! Ha! Firesc în Ro?

un plic maroniu cu chenar "par avion", timbru acadea baston,stampile fulg de nea si ren
Merg la cel mai apropiat oficiu poștal și... surpriză! Pe geamul ușii era lipita o coala A4 pe care scria mare: Nu avem timbre postale. Am citit de doua ori! Era greu de crezut – mai ales ca nu era 1 aprilie. No bun... Merg la alt oficiu poștal, ceva mai departe, dar nu cu mult. Nu scria pe nicăieri ca nu au timbre postale. Ma așez la rând, la ghișeul pe al cărui geam scrie, intre altele, vanzare timbre poștale și nu mai știu ce. În fața mea doua puștoaice – una a trimis bani online. La celelalte ghișee era coada mai lunga... Un nene zice: se sta la acest rând și în funcție de cum se eliberează se rămâne aici sau se merge acolo (unde ma așezasem eu, adică). I-am spus, frumos, ca pe geamul ghișeului de care zice el nu scrie de timbre. Intre timp apăruse o alta oficianta, care întreba oamenii daca sunt si dintre cei care stau pentru a ridica recomandate/colete etc.. Coada aceea s-a înjumătățit. În timpul acesta eu așteptam cu stoicism. Oficianta se ocupa și cu altele, pentru ca vense una să-i ceara sa stampileze un teanc de plicuri; apoi a venit pentru nu mai știu ce... Și eu așteptam... O jumătate de ora am stat pentru ca cele doua puștoaice sa trimită bani online (sigur, și ele au așteptat – poate mai mult decât mine). În sfârșit îmi vine rândul și solicit în total 8 timbre. Aoleu! exclama oficianta. Se ridica, merge în capătul celălalt al sălii, și revine cu un dosar... Nu am atâtea timbre – îmi zice. Câte aveți? A calculat ea prețul și pentru fiecare timbru ar fi trebuit sa dau câțiva bani în plus – total de acord am fost! Degeaba! Avea timbre în valoare potrivita doar pentru patru expedieri. Le cumpăr, evident. Îmi mai trebuiau patru timbre, dar n-am mai avut energie sa caut adresele oficiilor postale si sa merg in toate zonele orasului... Poate gaseam la oficiile din cartierele mai indepartate de centrul orasului... Mea culpa.

Aș fi putut trimite patru plicuri dar... mi s-a părut... inechitabil. Poate găsesc azi sa cumpăr timbre – mi s-a spus ca vor solicita. Sa vedem...

Felicitările le voi trimite, chiar dacă atât de târziu. Bafta mea ca nu am scris felicitările! Aș fi scris și Crăciun fericit! Anul abia a început - mai pot ura La mulți ani de Anul Nou, dar de Crăciun?! Mai sunt 12 luni (fără câteva zile) până atunci.

Nu mi-a venit în minte sa rog o oficianta sa sune la oficiile poștale din oraș și să-mi zică unde mai sunt timbre postale de vânzare, sa nu iau la pas chiar tot orașul.


Image by Jeff Jacobs from Pixabay