E genul de roman pe care nu l-aș cumpăra, de regula, fiind axata mai mult pe genurile thriller, polițist, conspirații, război etc. (pe scurt: acțiune – ficțiune sau nu). La fel și în cazul filmelor. Asta nu înseamnă, totuși, ca n-am citit multe, multe, multe alt gen (cel mai des evit romanele așa-zise de dragoste, romanele despre oameni care lupta cu boli grave etc. și, din 2020, nu ma mai interesează romanele/filmele cu și despre fel de fel de pandemii (dacă nu sunt cu... zombi).
Am făcut aceasta lunga introducere pentru a va spune ca sunt de acord cu ceea ce s-a scris în Daily Mail despre acest roman:
Experiența m-a învățat ca acele cărți din cititul cărora ți-e cu adevărat greu sa te oprești sunt foarte, foarte rare. Ei bine, aceasta este una dintre ele, o comedie de moravuri contemporane originala și extrem de inteligenta.
Chiar nu ma așteptam sa ma prindă. Am început-o cu reticenta, sa nu zic prejudecăți, pentru ca pe prima coperta scrie:
Doi părinti divorțați. Fiica lor. Noii lor parteneri de viața. O sărbătoare în familie... într-un fel sau altul. Ce-ar putea merge prost?
Ceva va merge prost, ni se spune – indirect – înainte de a deschide cartea.
Fiica, Scarlett (în vârsta de 7 ani, parca), e crescuta de mama ei, Claire Petersen avocata, o tipa echilibrata, și de partenerul acesteia: Patrick Asher, genul de tip obsedat de sănătate, de aspect, care-și, dorea sa participe la triatlon și se antrena în secret deoarece știa ca partenera nu ar fi fost de acord, și nu părea foarte încântată nici de diversele lui antrenamente zilnice.
Tatăl copilei, Matt Cutler, un tip care încă nu se maturizase, la cei treizeci și ceva de ani ai lui, și partenera lui: Alex, cerebrala, cercetătoare într-un laborator.
Romanul începe cu o scurta descriere despre locul în care familia extinsa amintita mai sus va petrece câteva zile, de Crăciun:
Happy Forest este locul ideal pentru destindere. (...) Aici, la Happy Forest, veți avea parte de amintiri care va vor însoți toată viața.
Pe pagina imediat următoare, transcrierea unui convorbiri telefonice cu operatorul de la urgențe:
Operator (O): Urgentele, ce serviciu?Femeie (F): Avem nevoie de o ambulanța în parcul de vacanța Happy Forest.O: Va aflați în pericol?F: Vă rog, grăbiți-vă! Suntem în poligonul de tras cu arcul de lângă grota lui Moș Crăciun, peste drum de locul de fumat al spiridușilor.O: Trebuie sa știu dacă va aflați în pericol in acest moment. E important.F: Nu sunt în pericol, dar avem nevoie de o ambulanța. A fost rănit. A fost un accident. (...)
Apoi începe povestea, cu Matt și Alex, el spunându-i ei despre excursia pe care ar fi organizat-o Claire: toți cei patru și Scarlett. Scarlett îl plăcea mult pe Patrick, care se ocupa de ea, ii citea povești, o învăța reguli de buna-purtare în societate, reguli pe care Matt, tatăl, le ironiza. Dar n-o prea plăcea pe Alex, iubita tatălui, pe motiv ca era om de știința și oamenii de știința – se știe – fac experiențe pe animale iar ea, Scarlett, avea un prieten imaginar, Posey, un iepure de pluș aproape în întregime mov, diferite fiind burta și coada, albe – și o pata roșie, eticheta pe care scria Made în China.
Matt fusese cel de-al doisprezecelea tip cu care avusese întâlnire în anul în care se despărțise de Steve, cel cu pelerina de Sherlock Holmes și cu unghii îngrijite, și se dovedise, cel cu o dispoziție intolerabil de proasta.Alex își înregistra toate întâlnirile într-un tabel. Nu poți face experiențe de genul asta fără niciun fel de control. Își dăduse seama, încă de la început, de riscul inerent al întâlnirilor aranjate pe internet – cu fiecare întâlnire, așteptările ei aveau sa crească, pentru a justifica alegerile anterioare. În același timp, capitalul ei de întâlniri se reducea, din cauza vârstei tot mai avansate și a dimensiunii tot mai reduse a pieței netestate.
Era o situație brutala, dar Alex era realista. Așa ca își făcuse un tabel, ca să se asigure ca ia deciziile optime.
Întâlnirile pe internet erau, după părerea lui Alex, echivalentul în condiții de laborator al vieții reale, ca și cum ar fi dezvoltat o relație într-un vas Petri. Și, când faci așa ceva în condiții de laborator, faci deținând cunoștințele, cu evaluări corespunzătoare și eșantioane de control. În laboratorul lui Alex nu era loc de subiectivism egoist.
Mai sunt și alte personaje dar, cu o singura excepție, celelalte sunt prezentate doar în treacăt, abia schițate, dar schițate atât de bine încât am avut senzația ca am sărit vreo pagina unde era vorba despre ele.
Pe lângă ideea romanului si stilul in care e scris, mi-a plăcut absenta acelor descrieri lungi ale mediului înconjurător, descrierea amanutita a personajelor. Le descrie, dar din loc în loc; le descrie gesturile. Nu ma pricep la recenzii așa ca scriu cu_cuvintele mele: nu m-a plictisit cu descrieri, dar mi-am putut face o idee precisa (vorba să fie, pentru ca e subiectiva afirmația) despre personaje, despre cabana în care erau cazați, despre parc și despre celelalte – ca și cum aș fi urmărit un film.
E un roman foarte... aerisit; cursiv, fără floricele. Am zâmbit mult, m-am încruntat pe alocuri, mi-am spus de câteva ori haida-de! doar in filme! (și cărți).
Autoarea a conturat foarte bine - din punctul meu de vedere – câteva tipologii contemporane.
Mi-a plăcut romanul. Recunosc: nu e genul pe care l-aș reciti, mai ales ca nu am cum să-l uit, fiind o poveste de viața mai altfel. Sau, dacă uit despre ce-i vorba, mi-aș reaminti urgent (inclusiv unele amănunte) de la primele pagini.
Înscriu aceasta postare în tabelul jocului Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colt.
Cartea este prezentata de Daisy. Romanul a fost trimis de Daniela (Blogul Danutei), dar Daisy este cea care a însoțit celelalte daruri și a avut parte de o mica aventura. Despre mica aventura și celelalte daruri urmează sa scriu. Mulțumesc, Daniela!
