Aflat la „intersecție de drumuri comerciale”, datorită libertăților comerciale și privilegiilor fel de fel obținute de la regii Ungariei, de la domnii Moldovei și Ţării Românești, datorită rețelei comerciale pe care o aveau negustorii brașoveni în Peninsula Balcanică și chiar mai departe, atelierele meșteșugărești, puternicele bresle din Brașov au adus o bogăție foarte mare orașului. Brașov a fost cândva o cetate puternică și bogată. Apoi, într-o singură zi, aproape totul s-a prefăcut în scrum...
O zi de primăvară caldă, cu vânt puternic se pare că ar fi fost în acel 21 aprilie. Din motive niciodată elucidate, pe strada Fânarilor (numită azi Castelului) a izbucnit un incendiu care s-a întins cu repeziciune - mai ales din cauza vântului - și-a transformat aproape tot burgul în cenușă pentru că cele mai multe case erau construite din lemn (și cele care erau din piatră erau acoperite cu șindrilă din lemn) și au ars total. Partea dinspre Tâmpa a orașului era în flăcări.
Unele surse documentare atestă că circa 300 de oameni au murit arși sau asfixiați. În numai câteva ore ardea aproape tot orașul: magazinele, atelierele breslelor, locuințele erau mistuite de foc. Incendiul s-a extins pe Târgul Cailor (str. George Barițiu de azi), pe strada Porții (azi Republicii), pe străzile Spitalului (Postăvarului de azi), Vămii (azi Mureșenilor), și pe Târgul Grâului (partea estică a Pieței Sfatului) și s-a extins la Casa Sfatului, unde era păstrată arhiva orașului, documentele „de afaceri”, „socotelile orașului”, între altele. Casa Hirscher a fost puternic afectată. S-a dărâmat și turnul Casei Sfatului, fiind afectate și turnurile de apărare aflate în exteriorul cetății: Turnul Alb și Turnul Negru (numit astfel după incendiul care i-a înnegrit zidurile). Casa Sfatului și Bastionul Fierarilor au fost aproape ruină timp de doi ani, refăcute serios fiind abia după 20 de ani. Incendiul a cuprins și cartierul Șchei.
Tunurile de pe Cetățuie au început să bubuie, ca să anunțe pericolul, bubuiturile speriind și mai tare oamenii care oricum nu prea mai știau de capul lor.
Cel mai bogat oraș din sud-estul Europei (dintre Viena și Constantinopol, cum spune o sursă a vremii) ardea din temelii. Economic, orașul n-a mai ajuns la același statut niciodată. Cel mai bogat oraș al Transilvaniei, și unul dintre cele mai frumoase, a fost distrus.
Biserica Sfânta Maria a fost grav avariată - întâi a ars acoperișul, care s-a prăbușit, apoi mobilierul și toate materialele sensibile la foc din interiorul lăcașului de cult. Istoricul de artă Balint Agnes afirmă că în incendiu altarul și orga au ars și s-au topit clopotele (zdrobindu-se în cădere). De atunci, lăcașul a primit denumirea Biserica Neagră - zidurile erau de un cenușiu închis.
În cronica sa din anii 1689-1691, preotul Markus Fronius scria că e ciudat faptul că, în timp ce acoperișul bisericii ardea, focul nu cuprinsese și bolta, deși ardea și în biserica, unde nu doar lemnul ci și zidurile au fost distruse.
În marele incendiu din 21 aprilie 1689 au fost distruse toate manuscrisele și cărțile din vasta colecție a bibliotecii fondate de cărturarul Johannes Honterus.
Din cauza devastatorului incendiu puterea economică a Cetății a scăzut extrem de mult, spre faliment. Mulți ani mai apoi burgul a fost o ruină înnegrită. În urma calamității, autoritățile brașovene au interzis construirea caselor din lemn.
Lucrările de reconstrucție pentru Biserica Neagră au început aproape imediat și au durat 80-100 de ani (depinde pe cine întrebi). S-a extins acoperișul (de atunci are forma de azi) și deasupra galeriei, care înainte era descoperită - galeria e sculptată cu patru lobi ajurați și înconjura biserica la baza acoperișului.
Pentru a fi refăcută biserica au fost chemați meșteri din Gdańsk (Polonia), deoarece meșterii locali nu știau - se pare - să închidă bolți atât de mari și noile bolți sunt executate în stil baroc, lăcașul pierzându-și, în interior, mare parte din influențele gotice (bolțile gotice inițiale au fost înlocuite cu bolți semicilindrice). Pentru a mari capacitatea bisericii - enoriașii care asistau la slujbe fiind din ce în ce mai mulți - între anii 1710-1720 au fost construite în navele laterale galerii în stil baroc (care se integrează armonios în arhitectura gotică a lăcașului).
Amvonul s-a pierdut în marele incendiu; cel de azi datează din anul 1696 și a fost ridicat cu sprijinul financiar al maistrului măcelar Laurenz Bömches, iar monograma lui se află pe coroana ornamentală, pe una dintre laturile amvonului.
Cristelnița din bronz - donată de parohul Johannes Reudel în anul 1472 - nu a fost afectată de incendiul din 1689 și este una dintre cele mai de seamă lucrări ale meșterilor locali turnători în bronz. În anul 1716, fierarul Meensen Hannes a confecționat un grilaj din fier forjat frumos ornamentat, pentru împrejmuirea cristelniței.
Pictura murală din pridvorul sudic, realizată după anul 1476, care reprezintă figura Mariei cu pruncul, așezată între Sfânta Ecaterina (cu simbolurile ei, roata și paloșul) și Sfânta Varvara (țînând în mână un turn) am dedus că a fost ocolită de limbile de foc. În colțurile de jos ale picturii se află stemele regelui Matei Corvin și stemele soției sale Beatrice de Napoli-Aragon.
În anul 2019 s-au descoperit două tavane (în două clădiri din apropierea Bisericii Negre) de dinaintea „Marelui Incendiu”.
Lucrările la biserică au fost încheiate în 1722, odată cu noua inaugurare. Tot cam pe atunci a fost terminată și reconstrucția orașului.
Posibile cauze ale incendiului din 1689
S-a presupus că focul a fost pus de o mâna criminală - și adevărul nu va fi aflat niciodată. Se spune că trupele austriece nu au uitat refuzul brașovenilor de a ceda orașul și s-au răzbunat. Izvoarele timpului atestă o scrisoare a generalului austriac Caraffa, din anul 1688, în care îi avertiza pe brașoveni că de se vor opune instalării trupelor austriece orașul lor va fi făcut praf și cenușă. În anul următor a avut loc incendiul.
În 1688, s-ar fi semnat la Făgăraș un tratat prin care cetatea brașoveană trebuia să găzduiască o garnizoană austriacă și localnicii s-au revoltat. Austriecii ar fi asediat cetatea și lângă zidurile ei s-ar fi dus lupte grele. Judele orașului și mai mulți oameni de vază ar fi fost arestați de protestatari pentru că au cedat ușor, vânzând cetatea austriecilor. În final, capii revoltei au fost încercuiți și au predat cheile orașului.
După un an, la 21 aprilie 1689, are loc cel mai mare incendiu din istoria burgului brașovean.
Interesant... Istorie pura. :)
RăspundețiȘtergereE faina istoria, interesanta. Pacat ca nu m-a atras din adolescenta, macar. 😊
ȘtergereIarasi ceva nou pentru mine din istoria orasului tau. Ma intreb daca ar fi si marturii despre evenimente frumoase, ca in toate timpurile grozaviile au fost sigur consemnate...
RăspundețiȘtergerePupici si noapte buna, Diana draga! ❤️ 😘
Sunt marturii despre evenimente frumoase doar ca... dezastrele, razboaiele, rautatea etc. au distrus frumosul (chiar si urma frumosului). Prezentul intregii lumi pare a fi "ridicat" pe sange.
ȘtergereIti multumesc, Suzana draga! ❤️ Noapte buna! Pupici! 😘