Poliţiştii locali in serviciul cetăţenilor

Nu e gluma: politistii chiar sunt in serviciul cetatenilor, in sensul de a-i proteja pe ei si bunurile lor - pentru a-i ajuta etc. O dovada foarte clara in acest sens este politistul sef din Bistrita - seful politiei locale. Acest sef de politisti locali s-a gandit sa le propuna consilierilor modificarea unei hotarari astfel incat politaii sa ii poata amenda pe cei care hranesc pisicile.

Asta-i gluma!

Seful plutonului de politisti:

- La naiba! Cum a putut sa ne scape infractorul? Nu au fost pazite toate iesirile?

- Ba da, dar probabil ca a scapat pe usa de intrare.

Politistii locali nu sunt tocmai politisti, pentru ca nu au “scoala de politie” absolvita, ci au fost angajati asa, prin concurs organizat de politisti, dar au si ei atributiile lor: sa ne scape de cei care arunca mizeriile pe unde apuca, deseuri menajere in cosurile de gunoi stradale, coji de seminte si chistoace prin parcuri si statii, moloz in zona verde, de cersetorii care ne hartuiesc, de cei care stationeaza (si altele de gen) in locuri nepermise – desi aceasta atributie e contestata si o amenda data de ei in locul unui politist rutier ar putea fi atacata cu succes in instanta.

Au fost cativa primari (si nu numai) care visau sa fie amendati cei care hranesc cainii (nu doar in RO, ci si prin alte parti) dar nu le-a tinut figura pentru ca asta ar insemna nu doar sa lase cainii sa se chinuie, dar si ca ar deveni agresivi si cei care nu sunt.

Tipul acesta, politai, a cerut Serviciului de ecarisaj sa ridice si pisicile, dar a fost, evident, refuzat.

El, seful, n-are idee cam cum stau lucrurile cu legile, n-are idee ca cei din adaposturile publice pentru caini nu au autorizatie sa ridice si pisici – autorizatie se obtine, nu-i bai, dar daca au si conditii (vorba sa fie in cazul celor mai multe adapostrui publice din RO!) pentru a le ţine captive. Conditiile ar putea fi indeplinite, dar totul se va face tot pe banii bistritenilor.

De ce s-a iscat dileala asta? Cica un bistritean ar fi reclamat “localilor” ca pisicile, “incurajate” de o femeie care le hraneste, i-au zgariat masina; el a cumparat o prelata – de 103 lei, a specificat in reclamatie – dar degeaba, pisicile au urinat pe ea, si-au zgâriat prelata. 

Reclamagiul isi da cu presupusul ca cele cinci pisici care-si fac veacul in jurul blocului unde locuieste ar putea fi responsabile in sezonul rece de defectiuni ale motorului autoturismelor.

Vedeti?! Politisti locali sunt tare implicati! Are omu’ nevoie sa scape de pisici? Hop si ei, cu initiative.

Si ce-au gasit de cuviinta sa faca? Au amendat-o pe femeia care le-a hranit “in mod repetat” desi a fost avertizata de politai sa n-o mai faca. Nu, nu pentru ca le-a hranit! Amenda a fost data pentru “nerespectarea normelor de igiena”! Ma intreb: oare au pandit-o sau au scris amenda pe baza declaratiilor reclamagiului? Sper ca femeia va contesta amenda…

Mai scrie in adevarul.ro:

În timp ce şeful Poliţiei Locale declară război iubitorilor de pisici, centrul istoric al Bistriţei este împânzit de cerşetori care agasează în mod permanent turiştii şi locuitorii oraşului, iar centura municipiului este plină de prostituate care-şi oferă serviciile în plină stradă. Nici când vine vorba despre depozitările ilegale de deşeuri Bistriţa nu stă mai bine. Toate aceste probleme care încă nu şi-au găsit rezolvare intră în atribuţiile Poliţiei Locale Bistriţa.

Un fel de concluzie: si in Bistrita s-au rezolvat toate problemele, acum trebuie starpite CINCI pisici.

Ce fac cel mai bine politistii locali: amendeaza pe cei care vand zarzavat la margine de drum, pe cei care dorm pe banci sau in parcuri pentru ca n-au unde dormi.

Va mai amintiti de consilierii din Timisoara, care au votat un regulament (pentru locurile de joaca) in care scrie, intre altele la fel de “hazlii”:

Este interzisa scoaterea nisipului din groapa de nisip si depozitarea sau imprastierea lui pe marginea din lemn a gropii sau in incinta locului de joaca, pe echipamente sau pe mobilierul urban din vecinatate. Este interzisa producerea de zgomote prin strigate, utilizarea la un volum necorespunzator a aparaturii audio?

Clar: copiii n-au voie sa strige in locurile amenajate pentru ei, trebuie sa se joace in soapta. Oare producerea de zgomote prin lovirea cu fier pe fier ar fi permisa? Nu! Permis e doar zgomotul facut de oamenii primariei care cosmetizeaza gardul viu si taie iarba la 7:30 dimineata sau cel facut de cei care trantesc paletii de lemn si descarca marfa la ora 7 dimineata...

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Sursa: http://adevarul.ro/locale/bistrita/razboiul-unui-sef-politie-locala-pisicile-stapan-vrea-captureze-sa-i-pedepseasca-cei-hranesc-1_57ecff515ab6550cb81d71c6/index.html

Secvenţe de pe Drava. Reflexii in oglindă

Râul Drava (Drau, in slovena) este al patrulea afluent al Dunarii ca marime (dupa Save, Tisa si Inn) si imparte (sa zic asa) orasul Maribor din Slovenia in doua. Are o lungime de 670 km si curge din Tirolul de Sud spre Tirolul de est (Italia), prin Kärnten (stat federal in sudul Austriei), Slovenia si Ungaria, varsandu-se in Dunarea pe teritoriul Croatiei.

A dispărut blogroll-ul

Dintr-un motiv pe care nu-l cunosc, listele mele de bloguri si fel si fel de legaturi au disparut de pe blog... 

Toate blogurile apar in pagina de "setari", dar nu mai apar si pe "prima pagina". Incetisor, le voi afisa din nou, dar va dura ceva timp. 

In ultimul timp platforma Blogger a tot fost modificata, dar nicio modificare n-a fost atat de radicala ca aceasta. Si am senzatia ca am mintea intunecata, pentru ca nu gasesc explicatia. Deh! 

Poate aflu, vreodata, care e motivul acestor disparitii. Extraterestrii sigur nu le-au luat. Of-of si aoleu!

Greu la deal cu boii mici si la vale cu pisici. 

A mai păţit cineva asta sau stie pe cineva care a păţit-o si stiti / stie si explicatia? Daca stiti explicatia, va rog sa-mi spuneti si mie. Multumesc.

Ziua bună să vă fie!

Când vânătorii întocmesc statistici

A vâna inseamna a pândi, a prinde si a ucide animale sau pasari salbatice. De ce sa faca unii asta?! Pentru a se hrani? Haida-de! Pentru a se imbraca? Hm. Hainele de blana sunt scumpe si cu cat e un animal mai rar, cu atat haina e mai scumpa – casele de moda care se respecta au anuntat ca rennta la confectionarea hainelor din blana.

Pe scurt: vanatorul sportiv e o fiinta care ucide din placere.

Vanatorii se grupeaza in organizatii diverse si se anunta unde si cand se vaneaza la greu. Se intalnesc si petrec, apoi merg si ucid ceva – uneori se ucid si intre ei – apoi iar petrec si povestesc ce-au vanat, unde si cand. Apoi unii impaiaza capetele animalelor ucise – sau le impaiaza cu totul – si le expun prin locuinta. Oare de ce le place unora sa vada animale moarte pe langa ei?

Pentru ca nu părea suficienta autoritatea publica centrala care se ocupa de silvicultura sa administreze fondul cinegetic a fost infiintat Consiliul National de Vanatoare, organism de avizare si consultare in domeniul cinegetic, pe lângă autoritatea publica centrala (nu stiu daca ati observat dar in RO sunt o multime de “organisme” pe lângă autoritati). Acest consiliu e format  din conducatorul autoritatii centrale si doi reprezentanti ai acesteia, din presedintele Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi din RO, directorul general al administratorului padurilor statului, trei reprezentanti ai organizatiilor vanatoresti din RO, doi reprezentanti ai administratorului padurilor statului (optional, cate un reprezentant al administratiilor padurilor comunale si padurilor proprietate privata), un reprezentant al Academiei Române, cate un reprezentant din domeniile: invatamant superior de profil, cercetare cinegetica, agricultura, finante, politie, audio-vizual, justitie si parchet.

Vanatorii sunt o tagma de oameni bogati – braconierii (autorii, nu instigatorii) sunt, in mare parte, saraci. Tagma celor bogati e puternica si poate influenta inclusiv legislatia unui stat. Cei care au atributii in conducerea unor astfel de organizatii vanatoresti au in fişa postului si obligatia de a cunoaste fondul cinegetic si de a semnala atunci cand populatia de animale se mareste in exces si poate dauna mediului sau oamenilor.

Dar acesti vanatori nu sunt intotdeauna sinceri in statistici - fapt dovedit, se pare, de unele organizatii de protejare a mediului. De exemplu, in anul 2014, WWF-România si Asociatia pentru Conservarea Diversitatii Biologice (ACDB) au aratat ca rata de crestere cu 10% (cum declarasera vanatorii) a ursului brun in Maramures este neobisnuita in raport cu caracteristicile biologice ale speciei, fiind mai mare chiar decat in Suedia, ţara cu cea mai spectaculoasa crestere a populatiei de urs brun in ultimii ani: 4,7 %. Observatia cifrelor oficiale din judetele Vrancea si Harghita au indicat cifre de crestere cu 50 % mai mari decat oriunde in lume, desi calitatea habitatului nu este cumparabila cu cea din America de Nord sau din unele parti al Europei (sursa: wwf.ro)

La ora actuala e in dezbatere publica (până in 30 septembrie a.c) un ordin al ministrului mediului (politician numit in functie) prin care propune – la initiativa vanatorilor – impuscarea a 492 de ursi, 647 de lupi si 474 de pisici salbatice, conform Anexei 1 din ordinul aflat in dezbatere publica pe siteul Ministerului Mediului. (http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2016-09-21_Ordin_derogari_2016-2017.pdf)

Cotele sunt propuse in conditiile in care ministerul accepta partial argumentarea celor care au facut studiul - un colectiv al facultatii Transilvania din Brasov, adica doar  pentru ursi, lupi si pisici salbatice. Acelasi studiu nu mai este considerat valabil cand vine vorba de stabilirea cotelor pentru râs, desi nu se ofera vreo explicatie in acest sens. Desi 6 din 9 experti din grupul consultativ pe carnivore mari au contestat studiul pe care se bazeaza hotararea si au cerut refacerea lui, opiniile lor au fost ignorate. (wwf.ro)

Conform Anexei 1 din ordin  cele mai multe animale vor fi ucise in judetul Harghita: 67 de ursi, 71 de lupi si 62 de pisici salbatice; in judetul Brasov vor fi ucisi 55 de ursi, 72 de lupi si 57 de pisici salbatice - in celelalte judete vor fi ucise in numar mai mic…

Pagubele calculate de vanatori sunt, conform wwf.ro, de circa 800.000 de lei, dar ca profitul poate fi de 22 ori mai mare nu cred ca au scris undeva vanatorii.

Sunt de acord cu cei care afirma ca nu e tocmai firesc sa administreze vanatorii fondul cinegetic si tot ei sa numere, gestioneze, sa impuste si sa faca profit de pe urma animalelor salbatice, pentru ca, practic, ei controleaza totul si au un interes direct. Costa destul de mult sa fii vanator, dar profiturile acopera orice cheltuiala. WWF Roamnia apreciaza ca un trofeu de urs brun ajunge si al 8000 de euro pe piaţă.

Ursul, lupul, râsul si pisica salbatica sunt protejate prin lege nu doar la nivel national, ci european, prin directiva Habitate. Aceasta lege prevede clar ca aprobarea cotelor de derogare se poate face doar daca sunt prezentate solutii alternative, dar studiul românilor prezinta vanatoarea ca unica solutie de reducere a pagubelor. Cand vine vorba despre… ascultarea convorbirilor – ca zice UE – imediat se rezolva; cand e vorba de a gasi alte solutii pentru animalele despre care se presupune ca sunt in exces… ne mai gandim, ca n-o fi foc daca le ucidem.

Expertii si societatea civila cer de ani buni un recensamant pentru speciile de animale salbatice, bazat pe date si fundamentare stintiifica, autoritatile aleg de fiecare data sa se bazeze pe cifrele vanatorilor, singurii interesati in impuscatul animalelor salbatice. (wwf.ro)

Cand vanatorii intocmesc statistici acestea par a fi facute in interes personal si de grup.

Intre alte sute - poate mii - am trimis si eu un mail catre ministerul mediului, sa-mi exprim parerea: nu sunt de acord cu derogarile acestea. Le pasa lor de parerea mea cum ii pasa paianjenului de victima sa.

Cetatenii si institutiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, până in 30 septembrie 2016, la Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, Directia Biodiversitate.

Persoana de contact este domnul Nicolae Manta, e-mail nicolae.manta@mmediu.ro, telefon 021 4089543.

₪ ₪ ₪

Note:

Fond cinegetic - totalitatea animalelor salbatice de interes vanatoresc, indicate de Legea nr. 103/1996, denumite vânat, impreună cu biotipurile acestora. Nerespectarea regimului juridic stabilit pentru exploatarea durabila a fondului cinegetic poate constitui infractiune.

Fond de vânătoare - unitate de gospodarire cinegetica. Pot fi constituite pe toate categoriile de teren, indiferent de proprietar, si astfel delimitate incat sa asigure o cat mai mare stabilitate vânatului in cuprinsul acestora. Nu pot fi organizate pe suprafetele situate in intravilanul localitatilor, suprafetele parcurilor nationale si rezervatiilor stiintifice cu protectie totala, pe durata existentei acestora. Suprafata minima a unui fond de vanatoare este stabilita de Legea nr. 103/1996 (republicata si actualizata).

(legeaz.net)

Actualizare miercuri, 05 octombrie 2016. Ordinul care permitea vanarea a 1700 de ursi, lupi si alte animale ocrotite prin lege a fost retras. Ministrul Mediului, Cristiana Palmer, a anuntat marti, 4 octombrie 2016 (chiar de Ziua Internationala a Animalelor) ca va infiinta Serviciul de Interventie pentru Animale Salbatice - SIAS - format din jandarmi. Doar oamenii din acest serviciu vor avea dreptul sa mai impuste ursi, lupi sau pisici salbatice. Iar asta se va intampla doar acolo unde salbaticiunile creeaza probleme si numai daca NU se poate reloca animalul. Cotele de vanatoare nu vor mai fi la cheremul vanatorilor, iar acestia nu mai pot vâna astfel de exemplare. Este pentru prima data (in ultimii 9 ani) cand Academia Româna a decis sa dea un aviz negativ pe un astfel de studiu si ordin de ministru.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

Sursa foto urs brun wikipedia (domeniu public),

Autor foto pisica salbatica Silviu Matei:

http://www.outdoorphotography.ro/detaliu.php?page=9&idsubcat=17

Autor foto rasul carpatin Bernard Landgraf: 

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Lynx_lynx_poing.jpg

PTETITIA impotriva uciderii acestor animale poate fi semnata aici.

Actualizare septembrie 2019
Deputatilor li se cere sa respinga categoric modificarile aduse Legii Vanatorii, asa cum au trecut ele de Senat, inclusiv cu un amendament care scoate ursii din lista animalelor protejate, astfel ca vor putea fi ucisi fara niciun fel de restrictii de vanatori. […] Si Comisiei Europene i se cere sa reactioneze inainte sa se ajunga ca legea sa fie in vigoare […] Majoritatea covarsitoare a celor care au votat “pentru” a fost formata din social-democrati - 44 la numar. Au mai sustinut scoaterea ursilor de sub protectie si 7 senatori de la PNL, 7 de la UDMR si 9 neafiliati, printre care multi din ALDE, inclusiv Calin Popescu Tariceanu.
Cei de la WWF Romania explica in textul petitiei si ce s-ar intampla daca legea ar ajunge in vigoare in forma de acum. […]
Efectele in cazul vanatorii “libere” vor adanci haosul si vor deveni in timp bazele a noi conflicte, ducand si la degenerarea genetica a speciei. Un asemenea mod de vanatoare nu rezolva situatiile conflictuale punctuale, intrucat nu este impuscat strict ursul-problema, ci cel care valoreaza mai mult din punct de vedere economic (un trofeu de urs valoreaza in medie 8.000 de euro), se arata in textul petitiei.
Cititi mai mult:
http://www.ziare.com/stiri/urs/romanii-ii-someaza-pe-deputati-sa-nu-dea-liber-vanatorii-de-ursi-mii-de-oameni-au-semnat-petitia-in-mai-putin-de-24-de-ore-1579066

Tânără şi la o sută de ani. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. “Regulamentul” e scris pe blogul lui Călin.

₪

Foto de pe net (domeniu public)

HAPPY WW!

Tramvaiul prin Braşov

După trenul – mai mult tramvai cu aburi – care străbătea oraşul prin anul 1892 – linie desfiinţată rând pe rând in 1922-1927, 1933, 1948 şi 1960 total - in anul 1987 a fost înfiinţată linia tramvaiului 101, care făcea legătura între trei cartiere unde se aflau cele mai mari întreprinderi din oraş: Autocamioane - Steagul Roşu (azi cartierul Astra), pe Bd. Alexandru Vlahuţă, Bd. Gării, str. 13 Decenbrie spre cartierele (si uzinele) Tractorul şi Rulmentul; indirect, deservea şi platformele Uzina II dar şi alte zone adiacente.

Uzinele au început să dispară de prin 1995, tramvaiul a fost desfiinţat in anul 2006 şi pe motiv că era costisitoare întreţinerea, dar mai mult pentru că nu se mai justifica linia gândită pentru a transporta muncitorii la uzine. In plus, nici traficul care e azi nu ar mai permite tramvaiul pe o portiune din traseul vechi.

După ce au desfiinţat linia de tramvai şi au umplut oraşul cu giratorii şi giraţii bântuia zvonul că vor să construiască un traseu pentru tramvai. Au desfiinţat şi cele mai multe linii de troleibuz – şi bântuie zovunul că vor să le monteze din nou cablurile aeriene pentru curentul electric necesar troleibuzelor. Acum e la modă curentul electric, mai puţin poluator – mai puţin poluator era şi când au desfiinţat liniile, şi se ştia asta şi atunci dar, deh! Banii trebuie cheltuiţi pe ceva.

Dar nu-i aşa doar la noi. In Luxemburg, de exemplu, au desfiinţat tramvaiul prin 1980 şi acum reinstalează linii de tramvai. La fel se întâmplă şi în Marea Britanie, in unele orase in care liniile au fost desfiinţate.

Revenind la tramvaiul braşovean… Ce am înţeles din discuţiile altora este că tramvaiul V3A (cel rosu cu alb, in circulaţie) este din primele loturi care au ajuns in Braşov (1987-1988) şi a fost produs de Faur, in colaborare cu Uzina de Reparaţii “Atelierele Centrale”, Bucureşti, iar la Electroputere Craiova erau modernizate.

Vara te transformai in lichid – şi era bine să ai o sticlă goală la tine, să te topeşti in ea – iar iarna îţi îngheţa apa din sânge. N-o să uit curând ziua de iarnă in care am mers cu tramvaiul jumăte din traseu – şi-am îngheţat bocnă – am stat şase ore într-o sală neîncălzită (se defectase ceva la centrală) şi apoi drumul până la staţia de tramvai – 30 de minute prin zăpadă şi ger, stat in staţie până să vină tramvaiul… şi când am urcat imi clănţăneau dinţii atât de tare încât dacă luam o piatră între dinţi o făceam nisip până acasă… Nu, nu erau taxiuri in apropiere şi nici telefoane mobile cu autonomie atât de mare.

Aşa era cu tramvaiul iarna: doar că nu ţi se lipea limba dacă ai fi pus-o pe bara de care te ţineai. Dar de ce ar pune cineva limba pe o bară din tramvai?! Să nu uit scârţâitul! Scârţâia din toate încheieturile şi vara şi iarna, iar cei care aveau apartamentele spre stradă pe unde trecea tramvaiul… vai mama lor! S-au obişnuit – au zis mulţi, dar faptul că s-au obişnuit nu înseamnă că zgomotul nu le “lucra” creierul şi odihna numai odihnă nu era. Ceva mai târziu după 1995 au adus tramvaie de prin Germania (second hand, evident, dar gurile rele ziceau că la preţ de noi) – erau încălzite şi mult mai silenţioase decât cutiile de conservă pline cu rulmenţi, de până atunci.

Din cauza terasamentului distrus te şi zgâlţâia, şi pentru a nu sări de pe şine mergea tramvaiul cu circa 40 de km/ora (mai repede ajungeai pe jos la destinaţie) – îţi ofereau servicii complete, nu se jucau.

Înainte de 1989, din fericire, nu am făcut naveta cu tramvaiul, şi când aveam de mers in vreo zonă de pe traseul acestuia evitam orele de vârf, când se mergea şi atârnat de uşi sau in spatele tramvaiului – mai ales in perioada când întrerupeau curentul des şi toate “electricele” circulau, oricum, la intervale mari de timp. Ajunsesem să râdem, zicând că sunt ca ampicilina – le luăm din şase-n şase ore.

Am uitat: cele aflate in circulaţie înainte de 1990 aveau prima treaptă atât de înaltă încât cu fustă strâmtă puteai urca numai dacă ridicai fusta până la brâu, acolo unde nu era bordura lângă – nu toate staţiile aveau refugiu şi nu toate tramvaiele opreau lângă trotuar; în unele staţii traversam o bandă de circulaţie pentru a urca şi soferii erau obligati să aştepte coborârea şi urcarea furnicuţelor.

Nu mi-a plăcut tramvaiul in Braşov…

₪ ₪ ₪

Foto preluate si de la Brasov, orasul sufletului meu.

Politician cu metafore

Un politician va face tot ce-i necesar pentru a-şi păstra funcţia – va deveni chiar patriot (William Randolph).

Cu toate că mulţi politicienii români nici măcar nu mimează patriotismul ei îşi păstrează, totuşi, funcţiile – ba mai sunt şi realeşi.

Daniel Barbu e unul dintre foştii miniştri ai culturii; cultură de perle, probabil.

Vineri, 23 septembrie, acest membru ALDE (e un partid, nu alde ăla din deal, cu sensul de “specimen de felul… de tagma, oameni ca…”, aşa cum scrie in DEX), e lăsat să vorbească aleşilor locali din partidul mai sus menţionat. Probabil îşi imagina că… îi încurajează?! Ce găseşte de cuviinţă să le spună:

V-aţi ales o meserie grea. Este cea mai grea dintre meserii. Uneori este mai grea decât meseriile pe care le considerăm foarte periculoase, cum este cea de miner. (...) Meseria de politician este grea şi foarte puţină lume ştie de fapt ce faceţi cu adevărat în fiecare zi a săptămânii, adesea şi sâmbetele şi duminicile. Este o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. Este mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan.

Evident că reacţiile nu au întârziat să apară. Şi tipul e tras de mânecă să-şi ceară scuze.

Sâmbătă e contactat de cineva de la Mediafax şi întrebat dacă nu consideră necesar să-şi ceară scuze. Răspunsul lui e clar:

Am spus că e la fel de riscantă. De ce să-mi pară rău? Nu înţeleg. E o meserie grea şi riscantă peste tot în lume. Papa Francisc a spus ieri (vineri - n.r.mediafax) că ştirile pe surse sunt o formă de terorism. Deci gândiţi-vă că politicienii, în general, sunt judecaţi după ştiri pe surse. Deci este o meserie riscantă.

Aş zice că declaraţiile lui nu au ajuns la cunoştinţa publicului “pe surse” şi ar trebui să conducă la pierderea reputaţiei. Politicienii din statele unde cetăţenii au dreptul să poarte arme n-ar fi atât de josnici şi să facă o astfel de metaforă. Acolo ar fi izolaţi social şi mult timp n-ar mai avea tupeu să-şi scoată capul în public cei care ar face declaraţii ca cele care sunt la ordinea zilei pe scena politicii româneşti (un fel de a spune, că numai politică nu-i ce se întâmplă aici).

Un veteran i-a dat replica:

Am participant la 3 misiuni în Afganistan domnule Daniel Barbu. Ştiţi ce se afla în acele cufere metalice care s-au întors din Afganistan? Nu sunt şpăgi sau comisioane care circulă în cercurile dumneavoastră, sunt trupuri de militari care au plecat în Afganistan pe o diurna egala cu 40% din diurna unui politician. Ochelarii dumneavoastră ar merita să fie striviţi de bocancul plin de praf al unui soldat. (preferabil să-i aveţi pe nas), a scris pe FB un fost ofiţer MApN. (sursa mediafax)

 În final, se scuză, după ce află de rănirea soldaţilor din Afganistan, duminică:

Evident că era o metaforă, puteam să spun un teatru de război. Am spus Afganistan, un soldat, n-am spus un soldat român, sunt şi talibani acolo, sunt soldaţi în multe uniforme... Era o simplă comparaţie pentru a arăta că există riscul de a-ţi pierde reputaţia. Eu insumi am fost agresat violent de o hoardă de aşa-zişi manifestanţi. Eu personal mi-am riscat viaţa, în Bucureşti, în anul 2013 fără ca cineva să sancţioneze agresiunea la care am fost supus. Asta este calitatea vieţii publice româneşti. Regret dacă am lezat sensibilitatea cuiva, n-am vrut să ofensez pe nimeni. Dimpotrivă, am vrut să îmbărbătez nişte aleşi locali 

şi insistă in ideea lui:

Evident că politicienii nu-şi riscă viața. N-am vrut să lezez sensibilitatea cuiva, am vrut să atrag atenţia asupra unei probleme şi, ca să spun aşa, s-a vădit că am avut dreptate. Valul de violenţă verbală şi de atitudine, de ameninţări fizice care mi-au fost adresate confirmă faptul că e riscant să fii politician.

Şi mai declară că reacţiile soldaţilor i se par inacceptabile pentru o societate civilizată, raportate la o simplă metaforă.

Individul acesta pune semnul egal între a-ţi pierde reputaţia şi a-ţi pierde viaţa! Degeaba o dă apoi la-ntors. Partea rea e că-i ţine figura – şi lui şi celorlalţi ca el.

Cine votează cu aceştia, cu partidele din care ei fac parte? Să nu-şi imagineze cineva că există vreun partid mare (ca număr de membri) in RO care să nu aiba astfel de “tipologii”… Sunt atât de mulţi cei care vorbesc in… “hiperbole" încât mă întreb: eu cu cine să votez? Poate aflu răspunsul, prin eliminare… La ora actuală am in minte numai partide formate din câţiva oameni (care ar putea fi exact ca cei cunoscuţi dar care n-au avut ocazia să arate cine sunt, deci nu mă pot pronunţa)… dar aceste partide n-au şanse de a ajunge partide parlamentare pentru că legea electorală favorizează in continuare nu independenţii şi partidele mici, ci partidele mamut in care se adună cetăţeni care n-au convingeri politice – de-ar avea unele convingeri politice solide n-ar migra dintr-un partid in altul ca pescarii după bancurile de peşti.

Doar vreo două glume

Se spune că cei care nu au prea multe subiecte de discuţie – în acest context, de scris - spun / scriu bancuri…

Mie-mi plac bancurile seci. Poate zâmbesc şi alţii. Măcar un surâs. Gata, plec!
Duminică frumoasă vă doresc!

☺ ☺ ☺

Culmea râsului: să râzi cu gura până la urechi şi să-ţi înghiţi capul.

☺ ☺ ☺

- Pe dumneata te-am văzut foarte des! zice judecătorul acuzatului. De câte ori ai mai fost condamnat?

- Niciodată, domnule judecător! Eu sunt portarul de la bordel...

☺ ☺ ☺

- Acuzat, recunoşti acest cuţit?
- Da, domnule judecător.
- Însemnă că mărturiseşti crima.
- Nu mărturisesc nimic, dar mi-l arătaţi pentru a patra oară. E normal să-l recunosc!

Pisica moartă in vis

Pentru ca ajung pe acest blog multi dintre cei care vor sa stie ce semnifica in vis o pisica moarta am cautat unele informatii si le notez aici. Nu interpretez vise. Pentru a "interpreta" un vis intr-un mod mai aproape de "adevar" e necesar nu doar visul pe scurt.

Informatiile de aici trebuie coroborate si cu cele din postarea "Pisica in vis":

(https://diana-kundalini.blogspot.com/2015/03/pisici-in-vis.html).

In primul rand trebuie inteles faptul ca un vis trebuie interpretat in ansamblul său, nu doar dupa unul-doua simboluri luate separat pentru ca numai in context poate fi explicat un simbol. Asa cum o pisica in vis e interpretata in functie de ce culoare are, ce face etc., asa si cu pisica moarta: ce fel de pisica e, e moarta, sta sa moara...

Pentru a putea fi interpretat un vis subiectul trebuie sa raspunda la unele intrebari. De exemplu, in acest context: Ce inseamna pisica pentru el? Ii plac pisicile sau, din contra, le detesta, sau ii sunt indiferente? Ce sentimente traieste atunci cand vede o pisica: bucurie, dragoste, frica, scârbă? Se simte instantaneu atras de pisicile pe care le vede?

Se spune ca un animal mort ce apare in vis – sau animal care moare – reprezinta ceva ce a fost distrus in viata subiectului: pierderea locului de munca, destramarea unei relatii, moartea unei persoane dragi, spulberarea unei sperante etc. Gradul in care animalul este descompus (in vis) indica gradul in care e afectata viata subiectului de pierderea suferita, iar tipul de animal visat indica felul in care e afectata viata subiectului.

Cand, de exemplu, in vis e vorba despre moartea unui animal de companie pe care subiectul il are in grija inseamna ca pierderea suferita in realitate necesita mult timp pentru a o depasi si e nevoie de un plan care sa-l ajute sa depaseasca impasul. Daca e vorba despre un animal salbatic – o veverita, de exemplu, dar aici s-ar putea incadra si o pisica necunoscuta – inseamna ca pierderea e importanta dar subiectul trebuie sa continue planurile pe care deja le are. Daca in vis e vorba despre moartea unui animal de prada (si aici s-ar putea incadra pisica “de pe strada” avand in vedere ca pisicile sunt pradatori: vaneaza soareci si pasari) se poate vorbi despre o mare reusita a subiectului intr-o situatie ce se va ivi curand.

A visa şerpi morti inseamna reusita in a corecta “defectele personale” sau renuntarea la unele obiceiuri rele: fumat, alcool etc.

Pisica in vis simbolizeaza un spirit independent, sexualitatea, feminitatea, prosperitatea, creativitate si puterea, dar reprezinta si ghinion sau necazuri – semnificatia fiind diferita, in functie de natura subiectului, intre altele: daca iubeste pisicile sau nu.

Cea mai obisnuita interpretare a viselor cu pisici se refera la chestiunile care privesc independenta si increderea in sine.

O pisica moarta care apare in vis – sau despre care afla ca a fost ucisa – inseamna ca subiectul e lipsit de independenta / autonomie in anumite aspecte ale vietii, dar poate insemna si faptul ca subiectul (femeie) refuza sa isi recunoasca puterea feminina.

A vedea in vis o pisica moarta poate insemna ca subiectul va invinge alergia la pisici sau neplacerea de a vedea pisici, daca este intre cei alergici sau intre cei carora nu le plac pisicile.

O pisica neagra moarta vazuta in vis poate insemna ca subiectul e pe cale sa aiba un mare noroc. O superstitie spune ca cine vede o pisica neagra, in realitate, va avea cativa anii de ghinion – cine a vazut pisica neagra si apoi viseaza o pisica neagra moarta inseamna ca a “scapat” de anii de ghinion. Pisica neagra moarta poate insemna finalul unei perioade nefaste, de ghinion, blesteme sau griji. Altfel spus: au murit necazurile.

A ucide in vis o pisica neagra inseamna ghinion ce va urma, dar si faptul ca un belstem e sigilat si nu se mai poate face nimic pentru a te dezlega de acesta. (daca cititi aceste randuri si visati ca ucideti o pisica neagra nu va faceti probleme: e doar influenta textului).

Cand in vis apare o pisica ce sta sa moara s-ar putea sa urmeze un ghinion, o neplacere dar poate insemna ca increderea in sine sau independenta sunt… pe moarte, deci nu lasati sa se intample asta. Daca, de exemplu, ati avut o idee buna la munca – sau la scoala – si cineva (indiferent cine) se lauda ca a fost ideea lui nu-i permiteti, aparati-va ideea.

Pe scurt: pisicile moarte ce apar in vis se refera in special la independenta, la putere, la sexualitate, prosperitate, creativitate – daca vreti neaparat, interpretati visul in functie de ceea ce se intampla in viata voastra la acel moment, de ceea ce simtiti faţă de pisici.

Bine ar fi sa intrebati pe cineva care se pricepe. Si mai bine ar fi sa… nu puneti mare pret pe vise pentru ca interpretarea lor depinde de mult prea multe, inclusiv de ceea ce ati vazut cu o zi inainte sau de ceea ce ati mancat… In majoritate covarsitoare visele sunt intamplatoare, adica nu au semnificatie deosebita.

Secțiunea de comentarii este închisă.

Un moment de toamnă. Reflexii in oglindă

Când vine toamna, alungând vara perfidă, aşa cum o face mereu într-o zi după mijlocul lui septembrie, rămâne un timp, ca un prieten vechi pe care nu l-ai văzut de mult. Se aşază in fotoliul preferat, îşi scoate pipa, o aprinde, şi îţi umple seara cu poveşti despre locuri pe care le-a vizitat şi despre lucruri pe care le-a făcut de când nu v-aţi văzut.

(Stephen King, Salem’s Lot, 1975)

₪ ₪ ₪

Dacă doresti să participi ,publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip ,pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta ",(poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la Reflexii in oglinda.

sursa foto Brasov, orasul sufletului meu.

Câinele mai valoros decât maşina

Cândva, prin anii 1990, intr-o intersecţie, la oră de vârf, un şofer neatent buşeşte in spate un autoturism. Femeia de la volanul maşinii lovite pierde controlul volanului si intra intr-un stâlp de pe marginea drumului. Cum-necum, la impact, se deschide portiera si un câine ciobănesc german o zbugheşte speriat spre pădurea din apropiere, traversând intersecţia aglomerată.

Şoferiţa lasă maşina vraişte, cu portierele din faţă larg deschise, cu portbagajul deschis de la impact si pleaca in urmarirea patrupedului, strigându-l pe nume. Degeaba strigau oamenii la ea sa aibă grijă de maşina, de acte, de bani şi de celelalte bunuri: pe ea o interesa numai câinele care fugise speriat.

Mi-am luat inima-n dinţi şi am decis să am grijă ca niciun curios să nu se îndestuleze din bunurile femeii care a pus siguranţa câinelui mai presus de maşina boţită, mai presus de bunurile aflate acolo. Din fericire, n-am avut cu cine să mă cert.

Şoferul vinovat, grăbit să-şi ducă marfa, a lăsat o carte de vizită pe bordul maşinii avariate şi şi-a văzut de drum, pentru că duba nu suferise mari daune. Cineva a notat numărul dubei - pentru orice eventualitate - şi a mai rămas un timp pe acolo, apoi mi-a zis că lasă numărul pe bord, pentru că trebuie să plece. Ar fi trebuit să plec şi eu, eram aşteptată, dar nu-mi venea să las maşina abandonată şi doream să aflu dacă a găsit câinele, aşa că am rămas lângă maşina aproape total ajunsă pe trotuar in urma coliziunii, şi nu încurca circulaţia.

După vreo două ore, cred, a apărut şoferiţa, ciufulită, cu manşetele pantalonilor murdare, cu pantofii acoperiţi de noroi dar ţinând câinele de zgardă. Era fericită că a găsit căţelul şi fericită eram şi eu. Abia acum a început să ofteze legat de maşina. Mi-a mulţumit şi, cu chiu-cu vai, am reuşit să închidem portiera din dreapta faţă şi portbagajul. Am vorbit şi despre onestitatea celor care au fost prezenţi la accident. M-a condus până in apropierea locuinţei şi am făcut schimb de numere de telefon, in caz că ar avea nevoie de vreun martor, deşi la vremea aceea pentru un aşa accident nu era cazul….

Mi-am zis că de mi s-ar fi întâmplat mie aşa ceva aş fi reacţionat exact la fel, fără să-mi pese că pot pierde bunuri de valoare. Dar nu toţi cei care au animale simt şi acţionează ca femeia aceasta…

Unii aleg să abandoneze câinele chiar şi după ce l-au crescut câţiva ani - şi nu îl dau unora despre care ştiu ca l-ar iubi, ci l-ar lăsa într-un adăpost, pe stradă sau - mai rău! - in pădure, legat. Cei de acest fel în niciun caz nu ar alerga după câinele speriat. Poate aşa e firesc, dar nu ştiu cum pot face astfel de alegeri. In astfel de situaţii mai mari sunt şansele să ai parte de oameni cinstiţi decât să mai găseşti – după câteva ore - un câine care aleargă aproape innebunit de spaimă.

Când creierul şi limba nu par coordonate

Senatorii au respins luni cererea DNA de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Gabriel Oprea, împotriva căruia procurorii au vrut sa înceapă urmărirea penală pentru ucidere din culpă. 73 de senatori au votat împotrivă, 45 pentru şi 6 voturi au fost anulate. DNA afirmă că Oprea este cel care a cerut să fie escortat de Poliţia Rutieră de la restaurant acasă şi tot el a stabilit viteza coloanei oficiale în noaptea de 20 octombrie 2015, atunci când a murit poliţistul Bogdan Gigină.(mytex.ro)

Intr-un interviu scurt, la “baza scării” Oprea a zis despre Bogdan Gigină: “Dacă era un poliţist bun nu accepta sarcina”. O spune cu atâta ne simţire, când ştie bine cum stau lucrurile…

Un tip, cunoscut multora, şi pe care l-am ascultat cu plăcere cândva (în negura timpului, când politica nu era pasiunea lui) s-a trezit dând din buze şi scoţând sunete despre ce ar trebuie să simta, şi cum, mama politisţului mort…

Citez din dialogul (monologul) care s-a desfăşurat la un post de telviziune pe care nu l-am urmărit vreodată şi n-o s-o fac (textul e de pe net, ziarul EVZ, unde cetăţeanul Cristoiu vine cu explicaţii):

Silviu Mănăstire: Mama poliţistului a scris un text emoţionant şi tulburător într-un fel. E o nouă temă de dezbatere.
Ion Cristoiu: Nu vreau să vă supăraţi, din punctul meu de vedere mama poliţistului ar trebui să tacă, pentru că…
Mănăstire: De ce să tacă?
Cristoiu: Pentru că trebuie să tacă… În asemenea cazuri taci. Deja e prea activă pe scrieri, în presă. Vorbesc serios, vorbesc ca un om… nu ştiu ce vîrstă are, bănuiesc că poate să-mi fie fiică sau neam.
Mănăstire: Da… e revoltată de…
Cristoiu: Domnu’ Mănăstire, am o rugăminte, sînt un om bătrîn, cunosc. E prea revoltată, iertaţi-mă! Te-ai revoltat o dată, te-ai îndurerat, acum începe să povestească, e cultivată. Dacă nu ştie… e manipulată într-o direcţie politică. Poate să fie şi mama lui Iisus Christos, dacă este manipulare nu este corect. Durerea faţă de moartea fiului nu justifică… politică, ea face politică. Pe Facebook, povesteşte cum i-a tăiat capul… gata.

Sublinierile imi aparţin.

Zice Cristoiu că şi-a dat cu părerea public pentru că şi mama politisţului ucis, Carmen Gigină, a scris public ce are pe suflet. De unde ştie el ce justifică şi ce nu durerea unui părinte care şi-a pierdut copilul prin moarte? 

Mai explică el:

Din cîte se vede eu am explicat de ce trebuie să tacă mama tînărului poliţist. Pentru că în aceste zile, durerea ei (nu-i pun la îndoială sinceritatea) e manipulată în chip abject în bătălia electorală deja începută.

Şi de-ar fi manipulare, un om care se respectă nu ar da pe gură aşa ceva… sau ar spune-o cu mai multă sensibilitate, să ajungă, eventual, la destinatar. În fond, dacă o luăm pe cea dreaptă, el vrea să manipuleze în sens invers… şi vrea, cred, să mai fie băgat în seamă, având în vedere cam pe unde a ajuns să presteze…

În alte state, un om care procedează ca doamna în cauza ar fi sprijinită în a face demersuri pentru ca alte mame să nu cunoască suferinţa ei din cauza unor politicieni. La noi, însă, apare câte un ‘maestru’ căruia îi place să-şi audă vocea. E vinovat el că le zice? Are partea lui de vină, dar vinovaţi sunt cei care-l invită pe te miri unde şi-i dau voie să spună. E adevărat, are dreptul la opinie…

Bine a zis cine a zis că mult a decăzut cetăţeanul Cristoiu… Ce face politica din unii oameni…

Amanta chemată în judecată. Adulterul şi legea.

In Carolina de Nord – unul dintre puţinele state americane in care adulterul mai este pedepsit prin lege, prin anul 2009 (sau 2010), Cynthia Shackelford, o doamna in varsta de 60 de ani, nu si-a reclamat sotul, ci pe amanta acestuia, iar instanta americana i-a dat castig de cauza, amanta fiind obligata sa plateasca echivalentul a 6 milioane de lire sterline (scria Daily Mail). Probabil ca a urmat un apel sau ceva (nu stiu ce s-a intamplat mai departe de ceea ce am citi in ziar).

In România nu există posibilitatea juridica de a chema amanta / amantul partenerului in judecata. Exista candva posibilitatea de a reclama sotul adulterin – “sot adulterin” poate fi atat ea, cat si el, sa nu interpretati altfel.

Adulterul era o infractiune “contra familiei”, familia fiind considerata “celula de baza a societatii”, si aparea in codul penal – dispozitia a fost abrogata in anul 2006. Suna cam asa:

Fapta persoanei de a avea relatii sexuale afara de casatorie se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la sase luni sau cu amenda (art 304 c.p.)

Cercetarea penala incepea la cererea (plangerea prealabila) a sotului nevinovat si inceta oricand in timpul cercetarii penale, a urmaririi penale, a executarii pedepsei daca sotul nevinovat il ierta pe cel vinovat (isi retragea plangerea prealabila).

Pentru a se putea demonstra infractiunea de adulter legea prevedea ca proba infractiunii trebuie sa fie facuta fie prin procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante, fie prin scrisori ce emana de la sotul vinovat (scrisorile primite de oricare dintre soti neputand fi probe in proces indiferent de continutul acestora). Procedura: trebuia anuntata militia, care anunta procurorul si acesta emitea un mandat de perchezitie pentru “locul faptei”, unde sustinea nevinovatul ca se va desfasura actiunea. Simpla nuditate era o proba solida.

Prea multe procese de aceasta natura nu au fost pentru ca adulterul se probeaza greu – in general, astfel de situatii se discutau “pe linie de partid”, mai ales in cazul celor care erau membri de partid (importanti sau doar platitori de cotizatie). Rata divorturilor era scazuta nu doar pentru ca – asa cum cred foarte multi azi – sotii stiau sa treaca peste neplaceri, ci pentru ca divortul nu era prea bine vazut “de partid”.

Exista si in România un precedent – sa zic asa - oarecum celebru (prin cei implicati), dar nu cu amanta chemata in judecata, ci in procesul de divort., unde sotia inselata a cerut dune morale pentru suferintele psihice la care a supus-o sotul prin adulter – judecatorul aproband plata a 1000 de euro pentru fiecare an in care a fost inselata – din nou: nu stiu daca sentinta a ramas definitiva.

Adulterul nu se mai pedepseste prin lege, dar dispozitiile din noul cod civil permit sotilor sa ceara daune morale vinovatului de distrugerea relatiei de casatorie – si nu numai pentru "inselarea increderii" sunt posibile aceste daune. Adulterul – probat fiind – este un motiv de divort prin care se poate reţine culpa exclusiva a sotului vinovat. Chiar si asa, adulterul nu e un motiv de decadere din drepturile parintesti a celui vinovat, cum ar vrea foarte multi sa se intample. Un sot care isi insala partenerul nu inseamna, neaparat, un parinte rău.

Totusi, in caz de adulter, daunele morale pot fi obtinute daca sotul care se considera nevinovat chiar este, pentru ca exista si cazuri in care unul dintre soti nu vrea - sau nu poate - sa isi indeplineasca “atributiile”, iar celalalt… n-a ales sa fie ascet / cast. Desigur, exista divortul in asemenea situatii dar, mai ales in cazurile in care unul dintre soti este (devine)  incapabil fizic - sau psihic - sa isi indeplineasca “indatoririle de sot”, nu inseamna ca celalalt nu-l mai iubeste, ca nu isi iubeste copiii si vrea sa fie langa ei, alegand compromisul “amantlâcului”. Se zice ca atunci cand sotul adulterin “se ascunde de ochii lumii” isi respecta partenerul de viata… Probabil ca o fi asa sau, poate, se teme de “represalii”, de oprobiul public, prietenilor etc.

Un alt gând: inteleg relatiile extraconjugale până la un punct, cand e vorba despre cazuri deosebite sau oameni casatoriti care nu au copii minori, dar nu voi intelege deloc pe cei care isi inseala partenerii doar pentru ca pot, doar pentru ca o fac si altii, doar pentru ca e “la moda” si esti prost / proasta daca n-o faci si nu-ti dovedesti “libertatea spiritului”, mai ales cand ai copii minori care au nevoie ca amandoi parintii sa fie langa ei, intr-o relatie buna, pentru a se putea dezvolta armonios. Si cu atat mai puţin ii inteleg pe cei care accepta ca partener o persoana casatorita care are copii minori. Adultii sunt responsabili de ceea ce fac si relatiile extraconjugale se pot repercuta asupra dezvoltarii copiilor cum, poate, nici nu ne putem imagina.

Început de drum spre iarnă. Miercurea fără cuvinte

Femei in piele de bărbat

Eeeh, nu chiar in piele, ci in haine. Si nu, nu e vorba despre transsexuali si nici despre travestiti, ci despre femei care, candva – din cauza restrictiilor sociale – nu au putut face ceea ce doreau si au ales sa se imbrace ca barbatii si sa se dea drept barbati, in unele cazuri.

Portret de Eugene Delacroix, 01.01.1838

Despre scriitoare care au folosit pseudonim masculin stie toata lumea. George Sand este una dintre “celebritati”. Amantine-Lucille-Aurore Dupin de Francneil (01.07.1804 – 08.06.1876) purta si haine barbatesti, dar stia toata lumea ca este femeie, si o scriitoare stralucita.

Dupa ce divorteaza duce o existenta boema si scandalizeaza “lumea buna” cu apucaturile masculine: purta pantaloni, avea obiceiul de a fuma pipa sau tigara dar scandaliza mai ales cu aventurile sale amoroase, care erau acceptate barbatilor dar nu si femeilor. Are o scurta relatie amoroasa cu romancierul Jules Sandeau, care o ajuta sa scrie primul roman, Rose et Blanche ou la Comedienne et la Religieuse, pe care-l semneaza J. Sand - de aici ii vine mai apoi ideea pseudonimului.

Pseudonimul George Sand apare pentru prima data pe coperta romanului “Indiana”, roman pentru care chiar si Balzac isi arata pretuirea. Ii cunoaste pe Sainte Beuve, Merimée si Vigny.

Delacroix ii face portretul pentru Revue de deux mondes – intre cei doi legandu-se o prietenie lunga si, oarecum, de dragoste. Intre iubitii ei celebri sunt Alfred de Musset (legatura ce avea sa devina celebra), alaturi de care pleaca in Italia, si la Venetia il paraseste pentru medicul Pagello. Prin intermediul muzicianului Franz Liszt il cunoaste pe Frederic Chopin, pe care-l introduce in cercul artistilor romantici si alaturi de care petrece o iarna la Mallorca, unde el incerca sa-si vindece boala (primele semne ale tuberculozei).

La vremea cand era casatorita se spune ca sotul ei, baronul Dudevant (pe care l-a luat de sot din cauza unor certuri cu mama ei), a cerut Legiunea de Onoare in calitate de… incornorat.

Intre altii, Gustav Flaubert si Al. Dumas fiul o conduc pe ultimul drum.

Si despre femeile pirat Anne Bonney si Mary Read, care purtau haine barbatesti si bagau spaima in marinari stia toata lumea ca sunt femei… Dar au fost si cazuri in care puţini stiau ca stau de vorba cu femei. M-am oprit la doua dintre ele, desi sunt mai multe in istorie: Marinus (care pare a fi legenda si atat) si Albert Cashier.

In secolul şase ar fi trait Marinus, care s-a numit Marina la nastere. Tatal ei a dorit sa se alature unei manastiri asa ca si-a luat fata cu el, deghizata in baiat (pentru ca altfel ar fi trebuit sa se desparta de ea). Au devenit calugari in respectiva manastire si toate au fost bune si frumoase pana cand, intr-o calatorie, s-au cazat la un han si fiica hangiului i-a facut avansuri tanarului calugar - care a respins-o. Fata a mintit ca a fost sedusa si a ramas insarcinata. Tanarul calugar nu si-a dezvaluit adevarata natura, a fost exclus din ordinul calugaresc si i-a fost adus spre crestere si pruncul nascut de hangita. Abia la moartea calugarului s-a aflat ca era femeie.

Albert Cashier, noiembrie 1864

Albert Cashier s-a născut ca Jennie Irene Hodgers, in anul 1843.

In anul 1862, deghizata in barbat, s-a inrolat in Regimentul 95 Infanterie Illinois, cu numele de Albert Cashier. A luptat in 40 de batalii, pana in anul 1865. Dupa razboi a continuat sa traiasca deghizata in barbat. Timp de 40 de ani a lucrat ca ingrijitor la biserica, lucrator in cimitir, lucrator stradal, a votat si a primit pensia de veteran. In 1910 a fost lovita de o masina si si-a rupt piciorul – medicul care a tratat-o i-a aflat secretul dar a fost de acord sa pastreze tacerea. In 1911 s-a mutat intr-o casa pentru veteranii de razboi si pentru ca mintea i se deteriora si nu se mai putea ajuta singura, ingrijitorul, cand i-a facut baie, a descoperit adevarul. De atunci a fost obligata sa poarte rochie.

Cashier a murit in 1915 si a fost inmormantata in uniforma militara si pe piatra de mormant scria “Albert D.J. Cashier” Cand a fost rezolvata problema numelui a fost facut un al doilea mormant, pe care erau scriese ambele nume: Albert Cashier si Jennie Hodgers.

***

Chiar si in mileniul trei femeilor le sunt interzise unele lucruri: o vizita pe Muntele Athos, de exemplu, unde au ajuns, totusi, cateva femei: una imbracata in calugar si cateva au ajuns din greseala, intrand ilegal in Grecia.

Meteora, “locul unde cerul se intalneste cu pamantul”, a fost alta zona in care femeile nu au avut acces. Prima femeie care a ajuns acolo a fost Regina Maria a României, dupa casatoria sa cu Principele Carol al României, in 18 martie 1921. Cand staretul Manastirii Marea Meteora i-ar fi spus ca femeilor nu le este permis accesul ea ar fi replicat: “Eu nu sunt femeie. Eu sunt regina” – si a fost lasata. Abia dupa o jumatate de secol li s-a permis accesul tuturor femeilor la peşterile de acolo, dar din cele 24 de manastiri existente azi mai sunt doar şase - si nu cred ca din cauza femeilor. :)

Nu stiu daca e legenda povestea cu Regina Maria; mi-ar plăcea sa fie adevar.

 _______________________________________

Foto George Sand (domeniu public, wikipedia)

Foto Albert Cashier “domeniu public” (wikipedia)

Bulevardul Gării, Braşov

Dacă doresti să participi ,publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip ,pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta ",(poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la Reflexii in oglinda.

De aici in jos e despre... tot bulevardul. :)
Bulevardul Gării e de data relativ recenta – probabil cam de când e “gara noua” (construita intre 1960-1961 si inaugurata in 1962).

In adolescenta nu prea aveam drum pe acolo, asa ca imi amintesc, mai mult sau mai puţin, cum arata portiunea dintre gara si sala sporturilor – era urâţel bulevardul, dar fara aglomerari de cladiri si masini. Pe str Prahova, unde acum e si piata agroalimentara “Dacia” erau case candva, case rase cu buldozerele si ridicate blocuri cu 4 etaje. Dincolo de case, spre Bd. Garii erau deja ridicate blocuri in anii 1970 – unele cu opt etaje. Acolo, cred, a fost teren viran – zic asa de la mine, nu pentru ca as sti sigur, dar ma gandesc ca a fost asa pentru ca zona verde dintre blocuri si bulevard este foarte lata (poate ca doar au daramat case si au plantat pomi si iarba, desi nu cred ca la acea data orasul sa se fi extins chiar atat de mult dincolo de casele de pe str. Prahova.

Portiunea de bulevard dintre Bd. Victoriei si str. 13 Decembrie a fost realizata prin 1962 unde, mai tarziu, au aparut si cateva blocuri destul de nereusite ca arhitectura (si in cel puţin unul dintre blocurile acelea aerisirea de la baia minuscula dă - sau dădea - spre bucatarie!!!). La intersectia cu str. 13 Decembrie, la parterul unui bloc inalt, este si un complex care, initial, a fost unul de alimentatie publica, numit “Făget”: restaurant, cofetarie, berarie, alimentara – acum sunt diverse magazine (cred ca mai e carciuma, dar nu sunt sigura).

Teritoriul din jurul garii, cateva hectare, apartinea C.F.R. si zona a fost gandita de arhitectii din timpul lui Gheorghiu Dej (care a permis influentele occidentale la un moment dat) sa fie una armonioasa, care sa puna in valoare cladirea in stil avantgardist (arhitecti fiind Florin Ionescu si Teonicu Săvulescu, al doilea fiind si arhitectul garii din Constanta) si cartierul ce se ridica atunci, cu blocuri armonioase, construite urmand cele mai noi “cuceriri ale stiintei” la acea data.

Peste drum de Gara, aproape in intersectia Bd.Garii cu Bd. Victoriei (alt bulevard nou care a fost candva foarte lung si “aerisit”, dar pe care l-au aranjat ulterior), a fost ridicat un bloc de 13 etaje (arhitect Ion Giuroiu), despre care se zice ca ar fi fost proiectat ca hotel (poate e adevarat, pentru ca sunt camere tare mici si amplasarea lor se potriveste unui hotel, plus cladirea ridicata “la cinci minute” de gara) dar a functionat (si functioneaza) ca bloc de garsoniere. La parter, intre altele, erau amenajate o cofetarie (mare) si o cafenea iar pe bloc a existat (pentru foarte scurt timp) o terasa la care legatura se facea cu un lift rapid.

Intre aceasta cladire si un complex alimentar numit candva “Rapid”, a fost amenajata o fantana arteziana cu un bazin mare, care exista si azi si functioneaza. Acest aparent “complex” pare sa sustina ideea ca blocul ar fi trebuit (sau ar fi putut) sa fie hotel.

autor Alex:D (wikipedia)

Peste ani (intre 1978-1989, in special), totul a luat-o razna, tinerii arhitecti au urmat orbeşte ordinele venite “de sus” si blocuri si bloculeţe au inceput sa fie inghesuite oriunde parea ca ar avea loc unul, fara interes pentru “dreptul la intimitate” al locuitorilor. Era nevoie de locuinte cat mai multe, pentru muncitorii adusi sa lucreze in fabrici.

Cladirea care se vede in spatele monumentului (Acul, despre care am scris cateva randuri aici) era situata pe locul actualei parcari a benzinariei si era una dintre cele doua cladiri, aproape la fel, ale fostei gari vechi Brasov-Triaj (devenita mai apoi “Timis-Marfuri” si desfiintata in 1960-1962). A fost construita in anii ‘930 si demolata in 1982, cand s-a construit oficiul postal aflat acum acolo. Cladirea cealalta, de care era legata printr-un corp mai scund, a fost distrusa in  bombardamentele din 1944.

Sculptura in piatra (figura umana numita “Sfinxul”) a fost mutata dupa 1990 – acum e amplasata la intersectia Calea Bucuresti cu str. Carpatilor (in zona spitalului judetean), aproape de giratoriul de acolo.

Dupa 1990, un timp, zona Garii n-a devenit mai frumoasa! S-au concesionat bucati-bucati de teren… Domina un bazar de chioscuri de unde se putea cumpara aproape orice: de la alcool in pahar la costum de baie. Acum si-a mai revenit, dar chioscurile din faţa Garii tot nu prea se incadreaza, iar cladirea… deh! Nu sunt bani pentru renovare, dar am vazut ca se misca ceva pe acolo – ceva ce pare renovare. Despre hoti, prostituate sau taximetristi “la negru”… poate scriu pe larg cu alta ocazie. Desi sunt multe camere de supraveghere in zona nu prea pare ca cineva se deranjeaza in mod deosebit sa mentina ”ordinea”. Ei! Nu-i ca-n codru.

Intre 1987 si 2006 pe Bulevardul Garii a avut traseu si tramvaiul 101 - a fost menit sa care oamenii la munca.

Se doreste o noua reamenajare a zonei – parcare subterana in locul parcarii de acum, cu pasaje subterane pentru pietoni, pe sub bulevard; zicea primarul ca vor face si panta speciala pentru oamenii cu dizabilitati locomotorii – daca vor fi la fel de inguste si de abrupte cum sunt (parca in bătaie de joc) in celelalte pasaje subterane… Uf! Nici caruciorul de piata, incarcat, nu-l poti cobori sau urca pe acele pante.  Zona unde acum e parcarea va deveni parc, din nou. A fost parc dupa ridicarea garii, apoi a devenit teren viran unde poposea circul cand venea in oras; apoi s-a construit un mall si parcarea de azi, care a suferit mai multe transformari pâna sa ajunga la forma din prezent…

In vartejul “reabilitarilor” cele mai multe blocuri au fost captusite cu plastic si, unele, vopsite in culori “vii”. Sunt vesele blocurile?! Or fi, dar nu au stil – multe dintre cele imbracate azi erau chiar frumoase, avand, cateva, modele din mozaic mic, in culori pale sau pur si simplu imbracate in mozaic… Acum, culorile folosite sunt albastru, bleu, rosu, verde, galben, portocaliu si pâna la roz; cand vezi unul zugravit in alb parca nu-ti vine a crede ca mai sunt si oameni stilati, la fel cum s-au dovedit cei care au ales sa zugraveasca, dupa reabilitare, in culori cat mai apropiate de original. Mie mi se pare ca o sorcova orasul dar – vorba ‘ceea: gusturile si culorile nu se discuta (asta nu inseamna ca nu sunt discutabile).

Pe Bulevardul Garii (cand iesi din gara in stanga) se afla, intre altele, un complex comercial, un hotel, o benzinarie, terenuri de tenis cu zgura acoperite / neacoperite si dotate cu instalatie pentru nocturna (la mica distanta de benzinarie), sala sporturilor “Dumitru Popescu Colibasi” (cu teren de joc, sala de fitness, saune, vestiare si tot ce mai trebuie, plus vreo 500 de locuri de parcare) si bazinul olimpic (inclusiv un bazin mic, pentru incepatori), dar si (din anul 2015) noul sediu al parchetelor (procurorilor) de pe langa Judecatorie, Tribunal si Tribunalul pentru Minori si Familie.

In directia opusa (cand iesi din gara in dreapta) se afla mall-ul “Unirea”.

Nu-i “incarcat de istorie” bulevardul dar face parte din Brasov, asa ca am incercat sa-l descriu aici.

Pe scurt: e aglomerat, gălagios (desi camioanele cu gabarit mai mare de 3,5 tone sunt interzise pe acolo circulatia e foarte-foarte intensa), o multime de magazine si magazinaşe, cu blocuri divers colorate dar si cu blocuri inca cenusii, care poarta patina vremii si a vremurilor. Si, mai ales in zona garii, o multime de oameni!

₪ ₪ ₪

Cele mai multe informatii din anii trecuti le am (indirect) de la dl. Gruia Hilohi, Ordinul Arhitectilor din Romania, via orasulmemorabil.ro, de unde sunt si unele fotografii (scrie pe ele), si pagina de FB Brasov, orasul sufletului meu, de unde sunt cele mai multe poze.

Bulevardul Gării

(clic pe foto pentru mărire)

Un coşar şi-un miel

A postat Zamfir Pop (pe FB) o poză cu-n coşar… şi mi-am adus aminte de un mini-dialog într-o staţie de autobuz.

Apare un nene mititel, cu o “roată de sârmă cu pămătuf” pe umăr. Se înghesuiau câţiva să-l atingă şi îi dădeau câte un un leu, sau doi lei… Zâmbeam de fâstâceala celor care atingeau coşarul – cred că se jenau, cumva, că îşi manifestă superstiţia. Mititelul vine la mine şi zice:

- Dă-mi un leu şi-ţi dau noroc.

Mă pufneşte râsul.

- Norocul se cumpără? îl întreb.

- Ai văzut mata sărac norocos? Hai, dă-mi un leu.

- Mulţumesc, nu.

Şi m-a lăsat în pace.

Poate nici nu era coşar, dar “făcea un ban” din superstiţiile oamenilor – o interesantă metodă de cerşit.

Cu altă ocazie, înainte de Anul Nou, mergeam spre nu-contează-unde cu un grup de amici. În drum, apare un tinerel c-un miel în braţe. O fată din grup se duce şi mângâie mielul… cică aşa va avea noroc tot anul care vine. Îi dă şi ceva bani, pentru noroc; cum altfel?! Un tip face şi el acelaşi gest, şi dă bani…

A plecat repede puştanul, dar nu înainte de a-mi zice şi mie, invadându-mi spaţiul personal: Hai, atinge-mi mielul, gratis… Atâta ne-a fost la toţi, să ne cocoşăm de râs toată seara aceea şi ceva timp după, şicanându-ne-ntre noi că unii nu vor să aibă de-a face cu mielul nici degeaba… iar alţii sunt aşa de disperaţi încât plătesc.