Ziua Lupului. Sfântul Andrei

Ziua sfântului Andrei (ocrotitorul românilor) – apostolul despre care se presupune că ar fi propovăduit creștinismul în Dacia – se suprapune sărbătoririi unei (presupuse) divinități geto-dacice: Sântandrei, personificare a lupului.

Legendele despre misiunea de creștinare a Sfântului Andrei spun că acesta a fost trimis pe „tărâmurile lupilor”, unde a fost călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb (asociat lui Zamolxe). Deși tradițiile populare cu privire la călătoria apostolului Andrei sunt bogate nu există dovezi clare care să ateste că acesta ar fi trecut Dunărea. Lupul este considerat simbol al dacilor și unele legende spun că Marele Lup Alb, căpetenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei.

Multe tradiții populare stabilesc o legătură între sfântul Andrei și lupi, acesta ar fi avut darul de a vindeca răni și, prin rugăciuni, „lega gura lupilor” pentru a apăra oamenii și vitele lor. Există mai multe superstiții despre lupi, în mitologia românească.

Ziua în care e celebrat sfântul Andrei ar fi fost cea a intrării în Anul Nou dacic care cuprinde, printre altele ideea morții simbolice a divinității adorate, Bocetul Andreiului, ospețe nocturne (Noaptea strigoilor sau păzitul usturoiului), excese de mâncare, băutură, distracție. Această noapte (29/30 noiembrie) este și un sabat al lupilor, nu doar al strigoilor. Există credința că în această noapte se deschid mormintele, se întorc spiritele animalelor, animalele vorbesc (e în pericol de moarte cel care ascultă ce își spun), se prind farmecele și vrăjitoriile – în special cele de aflare a ursitei (Ion Ghinoiu, etnolog, în „Dicționar de Mitologie română”, Ed. Univers Enciclopedic Gold, 2013). Ființele supranaturale se întâlnesc în locuri tainice, unde joacă, își măsoară puterile și își aleg conducătorul. „În teribila zi de 30 noiembrie, ziua Sfântului Andrei, lupul îşi poate îndoi gâtul ţeapăn, devenind mai sprinten, prada nemaiavând nici o scăpare. Nici un alt moment al anului nu era atât de favorabil transformării oamenilor în pricolici, fiinţe cu înfăţişare de lupi sau câini. De aceea, usturoiul păzit înspre Sfântul Andrei e bun de purtat când omul pleacă la drum lung sau la negustorie” (Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, 1913). Spiritele malefice ale celor decedați au puteri sporite în noaptea aceasta. Este un moment bun pentru a se lua măsuri împotriva duhurilor rele, dar și pentru practicile magice de aflare a ursitei. Fata de măritat prepara o turtiță subțire din făină de grâu, foarte sărată (Turtucă de Andrei) , o cocea pe plita sobei și o mânca înainte de culcare; cel care venea în vis să-i aducă apă pentru potolirea setei urmă să-i fie soț (tânărul era visat numai dacă măritișul urma să aibă loc curând după perioada postului).

*

Păzitul usturoiului se face în mai multe feluri, în funcție de zonă, probabil. Un mod este următorul: în seara de 29 noiembrie se adună la o casă mai mulți flăcăi și fete; pe masă se pun mai multe căciuli de usturoi, în jurul cărora se pune tămâie, smirnă și câteva lumânări de la Paști, aprinse. Mai apoi se pun pe masă diferite feluri de mâncare, iar tinerii petrec până în zori de zi. Fetele își împart între ele usturoiul și a doua zi îl duc la biserică pentru a fi sfințit (se păstrează usturoiul ca leac – când vitele sunt bolnave li se dă mujdei în borș ori vin și le trece). Usturoiul păzit va fi semănat primăvară.

Sănătate și bucurii celor sărbătoriți azi!

Image by DarkmoonArt_de from Pixabay