28 nov. 2013

Legenda Marelui Lup Alb



Legenda spune că, în vremuri acum uitate, un preot al lui Zamolxis cutreiera fără răgaz pământurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, transmițând geto-dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Era un bărbat în floarea vârstei, dar cu părul alb ca omătul și lung. Credința, curajul și dârzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni ci și de Zalmoxis și de fiarele sălbatice. Menirea lui era aceea de a-i convinge pe oameni de adevărata credință, de puterea și bunătatea marelui Zamolxis.
Preumblările sale între hotarele țării au durat până când Zeul a aflat că are în el un slujitor puternic și demn de încredere, așa că l-a chemat în munți, mai aproape de el. Acum, preotul cu părul alb ca neaua nu mai era nevoit să ceară în fiecare noapte adăpost și hrană de la țărani. Avea propria sa colibă la intrarea într-o peșteră. Fructele pădurii erau hrana sa, iar un izvor din apropiere îi dădea cea mai dulce apă din câtă fusese vreodată pe pământ.

Departe de oameni, preotul continua să slujească la fel de determinat ca si inainte. În scurt timp fiarele Daciei au ajuns să asculte de el și să îl considere conducătorul lor. Cel mai mult îl îndrăgeau lupii, căci aceștia erau singurii fără conducător, numai foamea ținându-i în haita, dar și preotul îi îndrăgise mult pe lupi. Stând atât timp între fiare, preotul le-a prins graiul. Haitele veneau mereu la coliba din gura peșterii pentru a vorbi cu preotul, iar atunci când foamea mistuitoare le cerea să omoare vreo ciută, preotul mergea în fruntea lor la vânătoare, învâțându-i pe lupi să aleagă pentru hrană animalele bolnave sau bătrane. El le spunea:
- Cu toții ne-am născut pe același pământ și trăim pentru bunul nostru stăpân, Zamolxis, atotputernicul. Și eu, și voi, dar și bietele ciute. Fiecare lucru are un rost pe lume, așa că să nu ucideți decât căprioarele care, dintr-o pricină sau alta, nu mai sunt de trebuință.
Haitele ascultau cu luare aminte de vorbele sale. Se mai certau din când în când, dar totdeauna după astfel de clipe veneau la preot și-i cereau iertare dacă îl supăraseră cu ceva. Îl iubeau ca pe unul din frații lor și-l respectau ca pe o căpetenie.
Întreg poporul trăia în bună înțelegere cu jivinele de prin păduri și munți, și mai ales se înțelegeau cu haitele de lupi care creșteau și se înmulțeau sub oblăduirea Zeului. Dar lupii nu aveau un conducător, și numai foamea îi ținea împreună așa că, după un timp, Zalmoxis vorbește cu preotul său și decide că a venit timpul ca acesta să îl slujească în alt chip; după ce i-a cerut să aleagă l-a transformat in animal, așa cum a ales preotul. Însă nu în orice animal, ci în cea mai temută și mai respectată fiară a Daciei, într-un Lup Alb, mare și puternic, dându-i menirea să adune toți lupii din codri pentru apărarea tărâmului.
Și i-a spus Zeul:
- Îți voi dărui nemurirea și vei deveni Marele Lup Alb, conducătorul în luptă și pe timp de pace al tuturor haitelor de lupi de pe cuprinsul Marii Dacii. Vei fi, ca și până acum, supusul meu. Prima ta sarcină este aceea să unești toți lupii sub cuvântul și porunca ta, astfel încât să fie gata de luptă, iar la cel mai mic semn al tâu să se adune pentru a-mi asculta porunca. Când acest lucru va fi bine dus la îndeplinire, vei veni alături mine, în Muntele Sacru, pe care nu-l vei mai părăsi, afară doar de cazurile de primejdie gravă pentru țară.
Lupul nou ivit era unic în toată seminția sa. Mare de statură cât un urs, avea ochii precum jăraticul, labele puternice, ghearele și colții lungi și ascuțiți ca săbiile, iar blana era albă, mai albă ca laptele.
Marele Lup Alb a avut grijă să învețe haitele să nu mai atace casele și gospodăriile oamenilor pentru a le prăda, iar la strigătul său trebuiau să se adune cu toții, pentru a porni la luptă. În acest timp Zamolxis le-a cerut dacilor, să-și ajute frații de sânge, cum erau considerați lupii, să le ofere hrană și adăpost ori de câte ori aveau nevoie.
Astfel, de câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor, era de ajuns doar să se audă urletul Marelui Lup Alb și de oriunde ar fi fost, lupii săreau să îi apere pe cei care le deveniseră frați. În momentele de cumpănă, când oamenii erau atacați și libertatea și viața le era pusă în pericol, ei mergeau în lupte alături de armate și loveau dușmanii de unde aceștia se așteptau mai puțin. Nenumăratele victorii ale Dacilor au fost câștigate cu ajutorul lupilor, care-și ofereau ofranda de sânge pentru apărarea minunatului ținut al Daciei. Tot ei erau aceia care pătrundeau neștiuti de nimeni în taberele dușmane aducând informatii neprețuite Marelui Lup Alb, pe care acesta la rândul lui, le transmitea comandanților de oști. Marele Lup Alb avea și sarcina de a aduce în fața Zeului, la judecată, trădătorii și lașii. Acești oameni de nimic, lași și trpdatori, aveau o teamă de moarte de lup și de conducătorul lor.

Într-o zi Zeul îl cheamă din nou pe slujitorul său la el, de această dată pentru a-i da posibilitatea să aleagă, pentru ultima oară, dacă vrea să rămâna lup sau să redevină om. Cu toată mâhnirea pe care o purta în suflet, știind ce vremuri vor urma, decide să rămână alături de Zeul său, sperând ca astfel să slujească mai cu folos ținutul și poporul său.

Legătura Marelui Lup Alb și, prin el, a haitelor, cu Geto-Dacii era profundă, dar se pare că, de multe ori, mai bine  înțelegeau lupii ce se întâmplă. Cu toată vigilența geto-dacilor, a lupilor și a Marelui Lup Alb, romanii reușesc să se infiltreze în rândurile lor și, în apropiere de marea invazie, sădesc în sufletele unor lași sămânța neîncrederii față de Marele Zeu. Astfel, unii daci încep să se teamă că Zeul nu le va fi alături în marea bătălie, iar trădătorii cuprinși de frică încep să omoare toți lupii ce le ieșeau în cale în speranța că unul dintre aceștia va fi Marele Lup Alb al cărui cap îl vor putea oferi romanilor în schimbul vieții lor. Pacea Dacilor începea să se clatine din cauza fricii și a pierderii credinței strămoșești.
Din haitele numeroase ce populau țara, rămâneau pe zi ce trece tot mai puține animale, iar lupii, înfricoșați de moarte, se retrăgeau tot mai adânc în munți și păduri din calea asupritorilor, încercând să scape de furia dezlănțuită a celor care le fuseseră, nu cu mult timp în urmă frați. Puțini la număr mai erau cei care ascultau acum de conducătorul lor, Marele Lup Alb.
Lupii, câți au mai scăpat, fug în inima munților spre a nu mai reveni niciodată în ajutorul fraților ce-i trădaseră. Lupul Alb și Zalmoxis se retrag în Muntele Sacru de unde vor privi cu durere în inimi cum geto-dacii vor fi înfrânți de romani din cauza trădării.
Cu toată vitejia de care au dat dovadă cei care mai credeau în Zamolxis, fără ajutorul Zeului și al Marelui Lup Alb, acești ultimi bravi daci au fost în cele din urmă învinși, iar cei care au reușit să scape cu viață s-au refugiat în adăpostul oferit de marea Cetate a Munților Apuseni.
Din când în când, în toiul luptelor, Marele Lup Alb putea fi zărit pe vreo colină îndepărtată cum privea la moartea fraților săi. Nimeni însă nu l-a mai auzit.

După biruirea definitivă a Dacilor, Marele Lup Alb s-a retras fără cale de întoarcere lângă stăpânul său, Zamolxis, iar sub privirile muritorilor de rând nu s-a mai arătat decât rar, foarte rar. Când o făcea însemna că erau vremuri de mare nenorocire pentru urmașii Dacilor Liberi. Nu intra în luptă, nu aduna haitele, doar privea cu jale, dupa care revenea la Zeu povestindu-i ceea ce se întâmpla afară.

Legendele despre misiunea de creștinare a Sfântului Andrei spun că acesta a fost trimis în tărâmurile lupilor, unde a fost însoțit și călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb.

(adaptare)
Surse: 123 

Vezi si: Sarbatorile Lupilor la român
V-ar putea interesa:
Lupul Alb - legenda japoneza publicata de HAKUROU

4 comentarii:

  1. Vai, cat imi place aceasta legenda! De bine ce spuneam la cealalta postare ca mi-ar fi placut sa fiu lup... Acum stiu mai clar ce as fi vrut sa fiu... Marele lup alb! :)
    Intr-o zi va trebui sa stau mai mult pe la tine, sa citesc si alte povesti, ca in ultimul timp nu am reusit, ocupata cu superblogul. Dar am terminat, astazi am postat ultimul articol, poate cel mai greu si mai important.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Cand citeam despre reincarnare (metempsihoza) - in filosofia lui Pitagora - imi imaginam ca mi-ar placea sa fiu... lup! :) Am citit de curand ceva de genul: ursul are puterea a 7 oameni si inteligenta omului; lupul are puterea unui om si intelgenta a 7... Sunt animale inteligente si foarte puternice si foarte rapide (doar ca nu-si pot roti gatul - trebuia sa aiba si ei un "calcai al lui Ahile").
      Ma bucur ca s-a terminat superblog! :) Abia astept sa citesc despre experienta ta (a voastra) in acest concurs! Nu m-as inhama la asa ceva decat daca ar fi o chestiune de... viata si de moarte! :) Va admir pe voi, cei care ati concurat! Bafta!

      Ștergere
  2. Marele Lup Alb...suna atat de frumos si nobil. Alta legenda pe care n-o cunosteam. Nu prea am avut ocazia sa citesc legende, decat asa, cand mi-au intrat in ochi :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie imi plac legendele si le caut (le-am cautat mereu). Legendele dacilor, din pacate, au fost transmise oral si s-au cam pierdut. Ceea ce mai exista sunt doar informatii, pe scurt, nu povestite, asa cum o faceau grecii, de exemplu. Legendele dacilor pot fi gasite in balade, in special - dar se simte influenta celor care au compus balada si e mai greu sa deosebim elementele dacice (pure) de folclorul de mai tarziu, sa zic asa.

      Ștergere