30 nov. 2013

Sfântul Andrei - 30 noiembrie




Sărbătoarea s-a suprapus pe o sărbătoare precreștina, Sântandreiu, preluând ritualurile și păstrând superstițiile. Divinitatea geto-dacă Sântandreiu prefigura lupul, animale care trăiesc în haite și care la vremea aceea erau numeroși și răspândiți.
Sfântul Andrei este cunoscut, mai ales în Transilvania, și cu numele de Sântandrei sau Sânedru.

Credincioșii creștini, ortodocși, romano-catolici, lutherani și anglicani sărbătoresc ziua acestui sfânt în data de 30 noiembrie. Sfântul Andrei e fratele lui Simon Petru (alături de care a fost discipol al lui Isus) și fiul lui Iona din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Cei doi frați, Andrei și Petru, aveau o casă în Capernaum și erau pescari. Până să îl urmeze pe Isus Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul.

După Înălțarea lui Isus apostolul Andrei a plecat să propovăduiască creștinismul în Bitinia, Grecia, Ahaia, în părțile Mării Negre cunoscute pe vremea aceea ca Scythia. În multe locuri a fost prigonit pentru credința sa și în Sinope a fost chiar schingiuit. Întors în Bizanț a convertit la creștinism pe soția proconsulului Egheat și pe fratele acestuia; faptul a mâniat pe Egheat, care a pus ca apostolul să fi ucis prin crucificarea cu capul în jos.
Sfântul Andrei a murit ca martir în Ahaia, la Patras.
În legende­le populare din Moldova, Basarabia şi Transilvania, Apostolul Andrei apare ca un bătrân cu o aureolă luminoasă, căruia fiarele sălbatice i se supun.

Moaștele sale au fost așezate în biserica Sfinții Apostoli din Constantinopole, alături de cele ale lui Luca și Timotei, prin anul 350, aduse acolo de Constantin al II-lea, fiul lui Constantin cel Mare. Moaștele se păstrează întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul cedează rugăminților locuitorilor din Patras și le înapoiază capul sfântului Andrei. În anul 1208, în timpul Cruciadei a patra, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea Papa Pius al II-lea a mutat relicvele sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras.

Este patron al Scoției (steagul scoțian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei și al Rusiei. De asemenea, este patronul orașelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras s.a.
Deoarece era pescar, sfântul Andrei este considerat de marinarii și pescarii greci drept ocrotitorul lor. În România este socotit cel care a propovăduit Evanghelia pe aceste meleaguri. Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei (Scythia Minor) unde, se spune, a și locuit o vreme, într-o peșteră. De aici, se zice, le-ar fi predicat şi i-ar fi creştinat pe strămoşii românilor. Peştera unde tradiţia spune că s-ar fi aflat sălaşul Sfântului Andrei a devenit loc de pelerinaj, dar nu există nicio dovadă istorică incontestabilă care să ateste faptul că Sfântul Andrei ar fi ajuns într-adevăr în Dobrogea.

Superstiții: cine lucrează în ziua Sfăntului Andrei se va îmbolnăvi la Ignat; gospodarii ungeau țărușii de la porți, pragul ușilor, ferestrele și chiar fântânile cu usturoi pentru a fi feriți de moroi* și strigoi**; în această noapte se pune grâu la încolțit și după cum crește se poate afla dacă anul ce vine va fi sau ba unul bun; în unele zone ale țării fetele pun sub pernă 41 de boabe de grâu şi dacă visează că le ia cineva grâul se mărită în anul ce vine; se bea covasa - o băutură fermentată, făcută din mălai și făină, menită să apere oamenii de strigoi.
Ritualurile erau însoțite de petreceri ținute la adăpostul caselor.

Din bătrâni, ziua mai este numită şi Sântandrei, Ziua lupului sau Noaptea strigoilor. Se crede că de Sântandrei, lupul devine mai sprin­ten şi îşi poate îndoi gâtul ţea­păn - de aici şi zicala că îşi vede lupul coada. Se spune că la Sfântul Andrei creşte ziua cât bobul de mei şi că, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie - importantă pentru vrăji şi far­mece - toate animalele vorbesc între ele, dar nu este bine să le asculţi.

În calendarul popular, de-a lungul anului, sunt multe sărbători dedicate lupului, semn că acest animal era unul important în viața strămoșilor românilor.
Lupul, în tradiția geto-dacilor (și nu numai), a fost un animal inițiatic. La naștere, copiii slabi vor lua numele de lup pentru a fi tari, precum acesta. Lupul este prezent și în riturile de inițiere alături de viteji. Animalul inițiatic se oferă întotdeauna să-l ajute pe eroul aflat la ananghie, dar cu o singură condiție: acesta nu trebuie să se însoare niciodată. Ultimul moment din viața omului la care mai participă lupul este trecerea sufletului din lumea aceasta în cealaltă. Lupul participă aici în calitatea sa de animal-călăuză: Că lupul mai știe / Seama codrilor / Și-a potecilor / Și el te va scoate / La drumul de plai / La un fecior de crai / Să te duci în rai / C-acolo-i de trai / În dealul cu jocul / C-acolo ți-e locul.

Note:
*) În mitologia românească se crede că moroii ar proveni de obicei dintr-un prunc mort înainte de a fi botezat, ucis sau înmormântat de viu, sau dintr-un mort neputrezit, căruia nu i s-a făcut slujba religioasă. Se crede că moroii plâng noaptea și își cer botezul (sensul difera de la regiune la alta).
**) În mitologia românească strigoii sunt sufletele rele ale morților, despre care se crede că ar ieși noaptea din mormânt și s-ar transforma într-un animal sau într-o apariție fantomatică pentru a pricinui rele celor vii.

Mult noroc, sănătate și belșug le doresc tuturor celor care poartă numele acestui sfânt!

Vezi si:


3 comentarii:

  1. Le-am urat si eu La multi ani! tuturor sarbatoritilor si in particular celor foarte putini pe care i cunosc cu acest nume. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. La mulți ani Andrei/Andreea!
    Un început de iarnă frumos sa ai, Diana!

    RăspundețiȘtergere