30 nov. 2016

Lupul in mitologia românilor

Se spune că in această noapte lupii se adună şi pot să vorbească, iar cel care îi aude va muri. Ajunul de Sfantul Andrei este considerat unul dintre acele momente in care bariera dintre văzut şi nevăzut se ridică, aceasta fiind clipa prielnică pentru a obţine informaţii despre anul care vine.

În oricare colţişor de lume unde există lupi există şi legende despre aceştia. In România, pe vremuri, haitele de lupi erau mari – acum, ca şi in alte zone din lume, lupul a intrat in categoria animalelor protejate prin lege deoarece pare a fi pe cale de dispariţie.

Lupul este un animal simbol in multe mitologii. Peste an, românii au mai mult de 30 de sărbători – mai mici sau mai mari – dedicate lupilor, ceea ce înseamnă că pe teritoriul actualei Românii lupul a fost considerat un animal important, mistic. Calendarul păgân ascuns în spatele celui creştin consemneazã multe zile ale lupilor între care cea mai importantă rămâne ziua Sfântului Andrei – legendele spun că in misiunea sa pe tărâmul lupilor apostolul a fost călăuzit de Marele Lup Alb.

Conform unor ritualuri străvechi, de ziua Sfântului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, ziua fiind numită si “Ziua lupului” (după simbolul dacic al lupului). In unele regiuni ale ţării sărbătoarea se numeşte “Luparia”. Tradiţia spune că in nopţile de 16 februarie şi 30 noiembrie lupii se adună pentru a primi hrana de la patronii lor (ai căror câini sunt): Sf. Petru, Sf. Andrei şi Sf. Trifon (zis Nebunul).
Se mai spune că lupul a fost creat de diavol şi insufleţit de Dumnezeu şi, in momentul însufleţirii, lupul l-a urmărit pe diavol şi l-a muşcat de călcâi – această urmărire se repetă anual, între 1-6 ianuarie.

Sântandrei este o mare divinitate geto-dacă peste care creştinii au suprapus pe Sfântul Apostol Andrei cel Întăi chemat, ocrotitorul României, data celebrării lui fiind 30 noiembrie; in calendar inlocuieşte o divinitate precreştină, personificare a lupului (numele acestei divinităţi s-a pierdut). Noaptea de Sântandrei (29 - 30 noiembrie) şi ciclul de înnoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristică a Dionisiacelor Câmpeneşti şi cu fermentarea vinului in butoaie la popoarele tracice, păstrează numeroase urme precreştine.
In calendarul popular, noaptea dintre 29 şi 30 noiembrie se mai numeşte Noaptea Strigoilor, când spiritele morţilor ies din morminte şi fac numai rele.
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
Numele lupului nu e atestat in dacă şi tracã, dar a fost dedus. In trecutul tracilor de la nordul Dunării (dacilor sau geţilor), lupul a ocupat un loc important. Orice istorie a românilor descrie steagul dacic care avea cap de lup si coadă de balaur. Stindardul dacic avea o semnificaţie spirituală. Pentru Mircea Eliade dacii sunt o confrerie războinică al cărei simbol a fost lupul. Dificultatea ar fi aceea a deosebirii de nume: dacii (lupii, de la “daoi”, cum ii numea Strabon) sunt tracii nord dunăreni din vest, pe când cei din răsărit se numesc geţi. Sunt şi aceştia tot lupi? (in “De la Zalmoxis la Gengis-Han”).
Daos inseamna lup in traco-frigiana. Dacii aveau ca totem lupul şi ei se considerau lupi din vechime. Legenda Marelui Lup Alb, animalul preferat al zeului Zamolxes (Zamolxis s.a.) si protectorul Daciei a fost asimilat, împreună cu vechile obiceiuri, de creştinism şi in special de Sf. Andrei, pastorul lupilor. In satele de munte au mai rămas vechi datini care sunt încă respectate.
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
O tradiţie a oamenilor lupi este atestată de Herodot şi pentru neuri, locuitori străvechi ai actualului pământ românesc : „Aceşti oameni au reputaţia de a fi vrăjitori, căci atât sciţii, cât şi elinii stabiliţi in Sciţia spun că o dată pe an fiecare dintre neuri se preschimbă în lup, pentru puţine zile, şi că pe urmă îşi recapătă îndată forma". Practicile şi superstiţiile licantropice au dăinuit din cele mai vechi timpuri până astăzi în România. Obiceiuri care se mai văd şi astăzi prezintă oameni care poartă mască de lup.

Licantropia nu este o invenţie medievala. Vergiliu menţioneaza spiritele pădurii sub formă de vârcolaci, credinţa care face parte dintr-un fond european comun. În general, vârcolacul reprezintã răul care perturbă ordinea firească a lucrurilor şi este generat la rândul sau de o abatere de la reguli. În mitologia româneascã, vârcolacul (licantropul), cel care mănâncă Soarele şi Luna, poate proveni (ca şi moroiul sau strigoiul) din copiii născuţi morţi, nebotezaţi, din fratricizi, din cei care nu respectă tradiţiile, ca exemple. Se spune ca sufletul se poate pierde pe vecie dacă în momentul transformării se întrerupe legătura cu trupul. Lycaon din mitologia greacă este transformat de Zeus în lup pentru că a îndrăznit să practice jertfirea umanã. Licantropia, conform unor cercetări recente ale modului de raportare a doctorilor bizantini la boală, se pare că ar fi de fapt un tip de labilitate psihică.

După Vasile Alecsandri, credinţa în vârcolaci datează la noi de pe timpul dacilor, căci Ovidiu o menţionează, adăugând că vârcolacul este numit în latină vermicolacius.

Vârcolacul se încadreaza în simbolismul devoratorului, al gurii de fiară, o imagine iniţiatică ce duce cu gândul la alternanţa zilei şi a nopţii, la ciclul viaţă-moarte. Gura lupului este grota, întunericul, infernul.
Pe de alta parte, şi in mitologia românească, lupul este o călăuză spre regatul morţilor – in unele bocete se vorbeşte despre întâlnirea cu acest animal iniţiatic care va conduce sufletul omului spre rai.
Indienii americani priveau transformarea în lup şi calitatea de lup singuratic drept o onoare.

In mitologia românească exista şi pricolicii, “oameni-lup”, fiinţe cu trup de lup şi cap de om, sau fiinţe cu trup de om şi cap de lup sau oameni “cu coadă”. Pricolicii – oameni slab dezvoltaţi, stăpâniţi de o agitaţie nenaturală şi foarte agili – sunt in slujba diavolului şi acţionează numai noaptea, in locuri pustii, păduri neumblate sau răscruci de drumuri; pot străbate orice obstacol şi, de regulă, se aşază pe pieptul oamenilor adormiţi. Pricoliciul poate fi înnăscut – al nouălea frate din noua fraţi, zămislit din incest – sau poate deveni pricolici – dacă e blestemat, de exemplu, dacă îşi bea urina sau dacă bea urină de lup.
Artur Gorovei (in “Descântecele românilor”, 1931), scrie că pricoliciul nu trebuie confundat cu vârcolacul, care este o fiinţă jumătate om, jumătate lup şi care e influenţat de fazele Lunii (transformându-se la Lună plină in lup).
(exista si alte variante despre pricolici: de exemplu, ei umblă pe pământ, vărcolacii prin aer; pricolicii pot lua şi forma altor animale etc. şi, precum vârcolacii, pot fi recunoscuţi dacă sunt dintre cei care s-au transformat peste noapte).

O variantă mai salbatică şi mai violentă a pricoliciului, in miturile româneşti, este tricoliciul (om cu păr de lup pe el), pe care Dimitire Cantemir (Descriptio Moldaviae, 1761) îl asimilează francezului loup-garou; scrie cărturarul că această fiinţă ia naştere prin vrăji diavoleşti care transformă oamenii in fiare, luând şi firea acestora. Tudor Pamfile menţionează că denumirea de tricolici este de origine greacă şi că monstrul provine dintr-un lunatic. În credinţa populară tricolicii mai pot fi progeniturile unor lupi infernali care se împreunează cu femei bântuite de coşmaruri senzuale, în păduri, sau lupoaice care se împreunează cu bărbaţi în condiţii stranii şi păcătoase. Uneori se hrănesc cu mânji din hergheliile rătăcite, şi atunci se transformă în mânji-lupi, întorcându-se pentru a decima herghelia din care fac parte.
De Sfântul Andrei, doresc tuturor celor cu nume din seria Andrei, sănătate, armonie, belşug şi viaţă frumoasă! Şi celorlalţi le doresc la fel! 

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
surse online:
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/lupul-demon-infernal-i-c-l-uz-divin
https://ro.wikipedia.org/wiki/V%C3%A2rcolac
http://suspans.ro/literatura/opinii/despre-pricolici-si-varcolaci
http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/sfantul-andrei-traditii-obiceiuri-superstitii-68771.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu